Amintiri din „timpuri grele si zbuciumate“

Un articol de Catalin D. Constantin

Pe 24 iunie 1946, colonelul noteaza in jurnal: „Azi implinesc vârsta de 60 de ani, deci se impune facerea unei balante“. Balanta colonelului se prezinta astfel:

La activ ar fi de trecut:

1. am avut noroc in viata, incepând cu primirea in Scoala Militara dela Viena, ca bursier al Statului maghiar.

2. am scapat teafar din primul razboi mondial.

3.mi-a fost dat sa iau in casatorie o fiinta vrednica care m-a secundat cu tot devotamentul in toate situtiunile – adeseori grele – prin care am trecut.

4.din peripetiile razboiului mondial no. 2 am scapat atât de bombardamente, cât si de alte neplaceri (persecutii, arestari, etc.).

5.Am doi copii foarte buni care sper ca-si vor gasi rostul in viata si vor fi cel putin atât de multumiti ca tatal lor.

Pasivul se prezinta astfel:

a.am fost idealist si iluzionist, nimeni nu mi-a atras atentia asupra greutatilor vietii.

b.credeam ca toata viata va fi un raid de calarie pe un cal frumos si iubit.

c.in loc sa fi inceput din vreme, adica imediat dupa casatorie, sa pun bazele unei situatii materiale cât de modesta, am pierdut cu usurinta toate ocaziile prielnice: vila Greger in 1919, irosirea banilor ce primisem din vânzarea pamânturilor in 1926, suma care permitea atunci cumpararea unei case mici cu gradina (la Timisoara).

d.nu am cerut loc de casa nici la Timisoara, nici la Brasov.

e.chiar la Cotroceni s-ar fi putut pune ceva la cale, sub forma unui imprumut cu scopul de a cumpara o casa.

f.in 1941, soarta imi mai ofera o singura sansa: misiunea in Germania,… dar si aici sunt mai catolic decât papa dela Roma, nu folosesc ocasiunea de-a-mi agonisi (in mod corect) o mica avere.

g.in primavara anului 1945 cumpar aur…. gasit pe strada (500 000).

Dupa toate aceste ocazii pierdute stau la malul Muresului… si privesc cum curg valurile… ma scol cu noaptea in cap, fug sa nu pierd condica si stau la birou de la 7.30-13.30….. pâna când – nu stiu!

Nu râvnesc dupa mare avere, as dori numai atât ca sa fiu ceva mai independent, sa nu ma calce toti si toate.

O contabilitate de viata, sentimentala, dar facuta cu rigiditatea si rigoarea unui om al armatei. Si-o scrie in doua carnete cu coperte rosii, primite cadou de la fiul lui. Le da la legat si face din ele o carte personala in doua volume. Mai intâi e un memorial, apoi povestea vietii e notata zi de zi si carnetele aluneca in jurnal, intr-un amestec al genurilor care face sa se vada usor distanta dintre memoria imediata si memoria care rescrie peste ani intâmplari indepartate. Il cheama Gheorghe Borda si e colonel.

„Am fost alaptat de o tiganca tânara care facea parte dintre seceratori“

Colonelul Borda se naste in 1886, intr-un sat din imediata vecinatate a orasului Târgu Mures, la Sângiorgiu de Mures. Amintirile transmise de-a lungul a câtorva generatii plaseaza originile familiei in Renania, un stramos cu nume uitat ar fi fost colonizat in Banat in calitate de granicer pe vremea Mariei Tereza. Nu se stie cum a ajuns acel stramos in tinutul Muresului, informatiile exacte pe care le are colonelul Borda privesc doar doua generatii in urma si provin din registrele bisericilor greco-catolice din Sângiorgiu si Beca Ungureasca.

Pe mama o chema Maria si se nascuse in 1846, la Sângiorgiu de Mures, in casa din deal. O schita a casei, a curtii si a vecinatatilor casei natale e cuprinsa in carnetul colonelului. Pe parintii mamei, noteaza Borda, ii cheama Laslo Gheorghe, invatator, si Maria, nascuta Faragó. Pe tatal viitorului colonel il cheama Gheorghe si e originar din Beca Ungureasca. Se nascuse in 1850, al cincilea dintr-o familie cu opt copii. Casatoriti in 1877, dupa ce Maria ramâne vaduva o data, cei doi vor avea cinci copii. Mama doreste ca fiica sa ii poarte numele, iar tatal tine ca macar unul dintre baieti sa fie numit Gheorghe, numai ca dorinta parintilor nu poarta prea mult noroc urmasilor.

Doi baieti botezati pe rând Gheorghe, unul nascut in 1878 si altul in 1884, mor de mici, primul chiar la nastere. Nici Maria nu are o soarta prea buna, nu apuca sa aiba copii, moare destul de tânara, in 1910, in imprejurari pe care, in insemnarile sale, colonelul Borda le socoteste „misterioase“, fara sa dea prea multe detalii. Mezinul, viitorul colonel Borda, are sansa sa traiasca si sa indeplineasca dorinta tatalui de a-i purta numele. Pe celalalt frate il cheama Alexandru (1882-1941) si are un destin fericit si multi urmasi. Nomen est omen. In carnetele lui Borda, fratele Alexandru e prezent rareori, viata ii indeparteaza, poate din pricina geloziei din copilarie, caci Alexandru era copilul preferat al parintilor.

Din povestile auzite acasa colonelul o reda, chiar in primele pagini ale carnetelor, pe cea a nasterii sale. Momentul e de bun augur, cumva magic, incarcat de simbolismul miezului de vara si pus, prin voia sortii, sub semnul unui vechi ritual de prosperitate, cel al cununii secerisului, care se tinea odata in satele din Transilvania la miez de vara: „In ziua cu pricina, spre seara, terminându-se secerisul, seceratorii aduceau cununa, cu lautarii si galagie mare; sositi in poarta casei, li s-a dat de inteles ca mama se gaseste in faza critica a nasterii. Veselia si muzica au incetat, cu totii fiind ingrijorati de soarta stapânei. Dupa un timp oarecare, evenimentul s-a produs, si seceratorii, aflând ca mama a dat viata unui barbat, au isbucnit in strigate si veselie mare. Mama, neavând lapte in primele zile, am fost alaptat de o tiganca tânara care facea parte dintre seceratori.“

Se spune in popor ca are noroc in viata copilul alaptat de tiganca. Borda are noroc, traieste si face cariera militara destul de buna. Despre mama, colonelul isi aminteste ca era mai mereu bolnavicioasa, nu de mirare, pentru ca, din doua casatorii, nascuse 12 copii. El era cel mai mic. Deviza mamei: munca, indeplinirea datoriei fata de familie si frica lui Dumnezeu.

Dupa doi ani de scoala in sat, Gheorghe Borda urmeaza liceul sasesc din Reghin. Il impresioneaza orasul ordonat si foarte bogat care prospera datorita meseriilor practicate de nemti. Termina primul, merge apoi, pâna in 1906, la Scoala Militara de Artilerie din Viena, care ii da o formare militara perfecta si contribuie decisiv la inchegarea unui contur omenesc riguros. Scoala de Artilerie dureaza patru ani si, la sfârsitul Scolii, face o calatorie de instructie la Marea Adriatica. In tot acest timp participa la mai multe marsuri la care asista si imparatul. La Viena atmosfera e cosmopolita, sunt prezente toate natiile imperiului.

Pe 29 septembrie 1906 se prezinta la post, la garnizoana Brasov, si isi incepe cariera de militar. De perioada sederii la Brasov sunt legate primele lectii de echitatie. Perioade scurte e detasat la Sibiu. Din 1912 e la Schlosshof, unde, noteaza cu uimire Borda, se afla si un locotenent japonez, cu numele Suki Matumura.

Borda participa la Primul Razboi Mondial, pe fronturile din Galitia si din Carpati, apoi in Italia, in armata imperiala, ca maior, cu speranta cu nu va fi niciodata pus in situatia de a lupta si impotriva României.

Se insoara in 1916, cu Isabella Szenrovits, numita in carnete Bella, dintr-o familie maghiara veche din Ozun, al carei arbore genealogic il face la pagina 93 a volumului numarul I. Va avea trei copii, doua fete, Maria si Belluti, Maria, moare de meningita la patru ani, si un baiat, Ghita, de care va fi foarte mândru si care, in ciuda vremurilor de criza, noteaza colonelul, in ziua in care implineste 19 ani, pe 15 martie 1946, ii va face cadou cele doua carnete, de dimensiuni mari, legate intocmai ca niste carti intre coperte rosii, solide. Lui Ghita i se datoreaza trecerea pe hârtie a amintirilor colonelului, precum si cererea de traducere a unor jurnale vechi ale familiei, mostenite dinspre mama si pastrate in maghiara, limba pe care copii colonelului Borda nu o mai inteleg prea bine.

In iulie 1919, dupa destramarea monarhiei austroungare si unirea Transilvaniei cu România, Borda e primit cu gradul de maior in armata româna. In 1927, e inaintat la gradul de colonel. Se muta in tot acest timp de la Brasov, la Timisoara, apoi la Sibiu, in functie de misiunile primite. Intre 1936 si 1937 e in Basarabia, la Chisinau, unde preia comanda Regimentului 30 Artilerie. Familia il insoteste peste tot. Din noiembrie 1937 se muta la Bucuresti si, dorindu-si o cariera civila, face parte pentru scurta vreme din administratia palatului Cotroceni, in slujba directa a Reginei Maria. Dupa moartea acesteia, preia conducerea societatii Comerciale de Turism, cu sediul pe Calea Victoriei. Locuieste cu chirie in Cotroceni, pe strada Pasteur, la numarul 10. In 1939 e concentrat la Chisinau. Desconcentrat in 1940, primeste un an mai târziu o misiune la legatia româna din Germania, legata de repatrierea refugiatilor români de acolo. In toamna lui 1941 revine la Bucuresti si traieste cosmarul bombardarii orasului. Din 1942 preia Administratia A. S. I. Principesa Ileana. Face parte apoi din administratia Societatii Forja Poldi. Dupa nationalizarea acesteia, in 1948, devine functionar al Statului. Nu are probleme cu noul regim. E nebagat in seama, functionar, apoi pensionar. Continua sa tina jurnal pâna in martie 1960, un an inaintea mortii.

Insemnarile colonelului, peste 600 de pagini acoperite de scris caligrafic si marunt, cuprind o descriere detaliata a celor doua razboaie mondiale, privite de aproape. Primul, de pe câmpul de lupta, ca maior al armatei imperiale, cel de-al doilea, de la Bucuresti sau din misiunea in Germania, tot cu ochi de militar, in slujba României. Borda lucreaza in serviciul familiei regale si asista sau participa la evenimente importante. E spusa in cele doua carnete povestea familiei si a câtorva apropiati ai familiei. Notatia alterneaza intre scriitura de tip jurnal si scriitura memorialistica, atunci când Borda reface ani indepartati din viata sa. E un scris militaresc, sec, in care accentul cade pe informatie. Stilul, elaborat si cumva studiat in primul volum, clar adresat unui posibil public cititor, devine din ce in ce mai eliptic pe parcursul volumului al II-lea. Primul volum se bazeaza pe jurnale de front, transcrise ca atare sau refacute prin povestire. Originalele jurnalelor de tinerete nu s-au pastrat. Cheltuielile gospodariei, un tabel al bombardamentelor din Bucuresti, planuri de mâna ale casei natale si ale terenurilor mostenite de la parinti, liste de preturi sunt presarate intre insemnari si completeaza cu precizie militareasca informatia.

O iapa pe jumatate sânge englez

Cea mai veche amintire a colonelului Borda din copilaria petrecuta la Sângiorgiu are in centru imaginea cailor din curtea parinteasca:

Imi amintesc de un mic epizod: aveam cai multi si frumosi; tata incaleca pe o iapa sur-rotata cu numele Tisa, dar mi se pare ca nu erau intotdeauna de aceiasi parere, caci o batea crunt. Intr-o zi de toamna, tata daduse drumul cailor in gradina din dosul grajdului, spunându-ne noua – surorii mele, Maria, si mie – sa grijim sa nu sara gardul. Un timp oarecare ne-am delectat cum zburdau cei 16 mânji, dar, plictisindu-ne, am plecat la joaca la copii popii. Mânjii au sarit gardul si s-au raspândit prin sat. Când am venit acasa, tata care ne astepta dupa usa de la ulita, m-a luat de mâna, iar cu o curelusa mi-a ajustat partea de jos a spatelui si m-a pus in genunchi sub masa, lânga sora mea.

Peste ani, colonelul isi ia revansa si transforma cea mai veche amintire a copilarie in pasiune si meserie. Va raspândi in viata si in lume cai de rasa pe care ii dreseaza cu pricepere rara.

Dupa ce se stabileste cu garnizoana la Brasov, colonelul Borda dreseaza aproape 40 de cai. Mimi, o iapa pe jumatate sânge englez e prima si va regreta totdeauna ca a vândut-o prea repede.

La pagina 130 a primului carnet, Borda face o lista a cailor pe care i-a dresat. Pe toti i-a socotit un fel de camarazi ai sai. Insir câtiva dintre ei, pentru frumusetea numelor si a detaliilor foarte precise, desi, pentru a fi corecti cu rigoarea lui Borda, lista ar trebui redata integral:

1. „Mimi“, iapa roib auriu, ½ s. englez, adusa din Ungaria, cumparata cu 2500 de lei si vânduta la Timis cu 15 000.

2. „Bihora“, iapa roiba de la Regimentul I Artilerie, cumparata cu 2500 de lei si vânduta lui Liptay, cu 10 000 de lei.

5. „Luci“, iapa de serviciu intre anii 1925-1926.

14. „Fulg“, armasar roib auriu, cumparat pe 18 III 1926 cu 20 000 de lei, vândut pe 30 VI 1926 cu 41 000.

….

16. „Gloria I“, iapa murga, amputata, primita de colonelul Orescovici din lotul de cai adusi din Germania. L-a costat 3000 de lei. Dupa ce a incalecat-o aproape 2 ani, Borda o vinde unui calaras cu schimbul pentru 30 000 de lei.

19. „Gloria III“, cal roib, vândut la Faget.

20. „Dor“, cal murg, de serviciu, schimbat cu iapa Tilly.

23. „Pintea“, cal murg, cumparat Medeves 9500, vândut cu 10 700.

24. „Kyra“, iapa murga, talie mica, 13 000, vânduta lui Diamantescu pentru Voievodul Mihai cu 13 000 de lei.

29. „Mademoiselle Pactolle“, iapa roiba, nascuta in 1923 in Franta, la dl. Chavos. Tata, „Admirable Crigton“, mama, „Pluie d’or“. Inscrisa in Stud-Bookul român, vol. 1, pagina 177. Cumparata 18. III 1928 de la Diamantescu, din herghelia baronului Liptay, cu 40 000 de lei. Motivul vânzarii: era stearpa. Prima incalecare: 20. III. 1928. Primul galop: 5 IV. Borda noteaza ca are toate caracteristicile unui cal de curse. Provoaca norocul si o da la un armasar. Fata un armasar care moare de septicemie. Dupa ce fata, iapa capata o energie nemaipomenita. In mai 1929, Borda o vinde cu 57 000 fabricantului Emil Smentzler, presedintele Clubului Calaretilor din Brasov. Primeste curând o scrisoare de la acesta ca nu se intelege cu iapa si ii promite ca o „primeste oricând inapoi“, cu restituirea banilor in plic. Dar la Brasov incep „vânatorele de toamna“ si iapa bate cu usurinta toti caii in vânatoarea sublocotenentului Hubert. Emil Smentzler e mândru, nu vrea sa o mai restituie si o va vinde mai târziu clubului, unde devine cel mai rezistent cal. „La obstacole nu face insa doi bani“, noteaza Borda la final.

29. „Prânz“, cal negru, banatean veritabil, cumparat in 1929 cu 22 000 de lei, vândut pe 6 IV 1930 cu 25 000 de lei.

34. „Barcarola“, iapa murga pur sânge englez, cumparata pe 23 august 1928 cu 15 000 mii de lei si vânduta colonelului Dombrovsky pentru ofiterii Garzii Regale cu 18 000 de lei. „Desi delicata, sarea admirabil, fiind pusa pe obstacole in libertate.“

35. „Cora“, iapa murga din herghelia contelui Tisza din Geszt, cumparata de la Pâncota la data de 18 iunie 1934, cu 10 00 de lei. Are aptitudini exceptionale pentru sarituri. In 1935, Borda face cu ea manevrele din muntii Apuseni. O vinde in noiembrie 1935 la Com. de Remonta no. I din Deva cu 13 000 de lei. E repartizata drept cal de trupa la Divizia 6 T.M.E.

36. „Hora“, iapa murg inchisa, de 4 ani, talia 158, cumparata de la Timisoara in martie 1935 cu 8500 de lei. Borda face cu ea manevrele regale de la Lugoj. O vinde in noiembrie acelasi an la Comisia de remonta cu 13 000 de lei.

La finalul listei, colonelul noteaza: „Caii pe care regret ca i-am vândut sunt cele doua iepe de la No. 1 si 35“. Mai târziu il taie pe 2 in creion, adauga un 3 deasupra si numarul 34 la lista iepelor regretate. Memoria revizuieste adesea lucrurile si fiintele dragi, elaboreaza liste si rescrie trecutul.

Galitia. Jurnal de front

….

1 ianuarie 1915 e zi frumoasa, cu soare si ger. Bateria ocupa pozitie la sud de Bukova. Borda se gândeste la Bella in noaptea de Anul Nou si isi doreste sa petreaca impreuna urmatorul revelion. Asa va si fi, anul urmator cei doi se casatoresc.

2 ianuarie. In pozitia de ieri. Putine obiective. La rastimpuri, se trage câte un obuz. Pe seara capitanul este chemat de comandantul diviziei, generalul Nagy, care ii pune in vedere ca „prin plângerea inaintata in scris isi sapa singur groapa care nu va fi mormântul unui om de onoare“. Când capitanul ii spune, deprimat, despre acest raport lui Borda, acesta raspunde: „un nebun in plus – noi ne vedem de meserie si de datorie“.

3 ianuarie. In pozitia de ieri.

6 ianuarie. Orele 8.45 divizia ocupa pozitie la nord de Ciensrovice, lânga stânca Scala. Obiective: transee pe 401 si la nordvest de ea. Noaptea in Krasna Dolna.

8 ianuarie. Se trage un tun, demonstrativ.

13 si 14 ianuarie. In repaos.

22-25 ianuarie. Maiorul Borda e bolnav. Sectia de telegrafie trage, fara rezultat, asupra a doua avioane de recunoastere.

4 februarie. Ora 8, toata artileria sectorului dezlantuie un bombardament intens asupra pozitiilor rusesti. Ora 9.

5 februarie. Raid calare la Palesnica.

8 februarie. 8.30. Artileria deschide simultan focul in sectoarele afectate. Orele 18. Ordin de a scoate sectiile afectate din pozitiile inaintate. Bateria intra in parc.

9 februarie. Orele 7. Bateria marsaluieste la Jezów. Incartiruiti intr-un conac vechi de la 1544. Zwiedi, cu care Borda explora conacul, cade de la 2 metri inaltime. Nu pateste nimic.

10 februarie. Zi de repaos la Jezów.

11 februarie. Borda e trimis pentru cartiruire la Grybaw. Pe la ora 9 reuseste sa cartiruiasca regimentul in Biala. Primeste scrisori de la Bella si de la Alexandru.

Ca incheiere a acestui capitol, Borda noteaza doua constatari, transcrise dupa jurnalul acelor ani:

1. Primele sase luni petrecute pe front, in razboi de miscare, intr-o regiune saraca, in Carpati si in Galitia, sunt pline de suferinte si privatiuni, deci sa nu se mire nimeni care va citi acest jurnal de repetarea pâna la saturatie a notiunilor frig, ploua, viscoleste, ninge. Cantonam sub cerul liber. Nu este grija numai de persoana ta, ci de om si cal, fara de care artileria nu se poate deplasa. Nu este caiala, ci un sentiment natural de conservare, in interesul cauzei, caci primum vivere este un principiu valabil si pentru razboi. In concluzie, treci prin nenumarate suferinte, pentru a muri ca erou pentru patrie.

2. Faptul ca eram amorizat nu m-a impiedicat sa-mi fac datoria. In schimb era o povara care ma facea sa uit tot ce era greu si urât in jurul meu. Poate acelei stari ii pot multumi pentru existenta mea.

Când, 48 de ani mai târziu, traduce, la cererea lui Ghita, jurnalul bunicului Bernald din Cernatul de Jos, colonelul Borda descopera ca nici in razboaiele din secolul de dinaintea lui lucrurile nu au stat altfel si ca dragostea l-a ferit pe soldatul Bernald de primejdii si l-a insotit intr-o lupta lipsita de eroism exterior.

Un episod emotionant

Colonelul Borda e martor, intre alte evenimente insemnate, la sosirea Reginei Maria la Sinaia, inaintea mortii. Episodul e emotionant. Pe 17 iulie 1938, noteaza el, suverana este coborâta cu o targa din tren. „Pare foarte obosita, ne saluta cu un gest de mâna. Aceasta a fost ultima data când am vazut-o in viata“. E asteptata pe peron de M. S. Regele Carol, de voievodul Mihai si de Regina Elisabeta. La Peles e transportata cu o autofurgoneta trimisa special pentru acest scop de la Bucuresti. La Palat, regina este intâmpinata de doamnele de onoare si de personal.

A doua zi, pe o ploaie torentiala, Regina Maria moare. „Spre seara, ni se da voie si noua, celor mai mici, sa o vedem. Pe mine, noteaza Borda, ma cuprinde un plâns nervos pe care nu-l pot stapâni. Am pregatit Branul si Balcicul pentru primirea Ei, care nu mai este.“

Dupa funeraliile de la Peles, ramasitele reginei sunt transportate la Bucuresti, urmeaza transportul la Curtea de Arges.

„Inima Reginei, scrie Borda, e depusa in capela de la Balcic, pe malul marii care a iubit-o atât de mult. Pentru noi, cei care am fost devotati Stapânei defuncta, urmeaza zile grele: totul se sigileaza, se pune sub cheie, parca am fi niste raufacatori. Din multimea de obiecte adunate de raposata pentru a face cadouri, primesc si eu din mâna Regelui Carol un breloc din rips cu monograma Reginei M in aur si briliante.“

Obiectele sunt pastrate cu sfintenie si instrainate nu multi ani mai târziu, nu pentru bani, ci din nevoia de protectie.

Anul bombardamentelor

1944 se poate numi anul bombardamentelor. Primele luni din an trec linistite, dar, cum Sofia este intens bombardata, toata lumea se asteapta sa vina rândul Bucurestiului. „Ne organizam, ne pregatim, scrie Borda, dar ziua de 4 aprilie ne surprinde“. Fusese anuntata o alarma de proba, lumea isi vedea de treaba, dar cam tensionata. Borda noteaza comentariul unui lucrator din strada: „o sa se faca atâtea probe, pâna ce ne vor cadea bombele in cap!“. Era dimineata când Borda aude comentariul. La 13. 30 porneste alarma, lumea nu se intrerupe, convinsa ca e o proba, pâna când apar avioanele anglo-americane si cad primele bombe. Circulatia tramvaielor e intrerupta, telefonul e deranjat, apa nu curge, nu mai e lumina electrica. Si, ca masura suferintelor sa fie completa, Ghita are o criza de apendicita. E consultat doctorul Câmpeanu, care nu e de acord cu operatia. Ghita e evacuat la Bran, cu acordul principesei Ileana, unde sta la administratorul Guttman si ii da lectii de limba româna printului Stefan.

Bombardamentele se inmultesc, lumea se refugiaza in provincie, dar familia colonelului e nevoita sa ramâna, din cauza serviciului sotiei, desi la Bran li se rezervasera doua camere. La inceputul atacurilor aeriene se adapostesc in subsolul casei lor, apoi in subsolul casei Gagel din strada Lister, la vreo 65 de metri departare de locuinta lor. Era o casa moderna, cu un adapost special construit, protejat de o placa de beton armat. Primavara si vara anului 1944 sunt placute si racoroase, noteaza Borda, la fiecare trei-patru zile cade o ploaie si vremea aceasta face suportabila atmosfera din adaposturi, altfel lumea s-ar fi asfixiat.

In timpul bombardamentelor se intâmpla sa lase usile si ferestrele casei deschise. Niciodata nu a disparut nimic. In timpul liber, Borda merge la Tenis Clubul Român, vizavi de casa lor, si ingrijeste trandafirii plantati in primavara.

Colonelul tine o evidenta a tuturor alarmelor si bombardamentelor prin care a trecut populatia bucuresteana. Noteaza de fiecare data unde se aflau membrii familiei lui. Lista cuprinde 104 puncte.

O luna obisnuita din 1951

4-XII Colonelului ii scrie fratele Alexandru ca la mormântul parintilor din Sângiorgiu s-a facut prin grija lui Vasile, cu balne date de el un cadru de stejar. Mesterul a costat 1000 de lei. „Bravo, Vasile, esti baiat bun!“, scrie Borda in jurnal. Vasile, numit si Varo in jurnal, e unul dintre fratii din prima casatorie a mamei.

5-XII Colonelul nu se simte bine. Seara, pe la 11, face 38 febra si e chemat doctorul Frank. Nu are pofta de mâncare. Soseste un pachet cu fasole si porumb, de la Vasile.

10-XII Doctorul Meltzel il consulta pe Borda si constata ca are ficatul marit.

11-XII e prima zi fara febra. Se simte slabit. Masuta verde cu doua scaune sunt date Ecaterinei. („31 de ani, noteaza colonelul, ne-au insotit prin bine si rau“). Iuri primeste divanul verde care, din lipsa de spatiu, statea in pod.

12-XII Dimineata e viscol, dupa doua ore, timpul cel mai frumos.

13-XII Bella pleaca la piata, pe un ger cumplit, pe la 8. O insotesc copiii. La 10.30 se intorc cu un porc de 130 de kilograme. Constiincios detaliilor, colonelul noteaza intre paranteze: rasa yorc. Costul: 3500 de lei

14-XII Rezultatul sacrificarii porcului e cât se poate de imbucurator: „40lt. de untura, 10 kg de slanina, 4 sunci si carne.“

16-XII Borda noteaza in carnet: „M-am refacut.“

20-XII Bella in vizita la Viola. Zile frumoase cu soare, zero grade, in aceasta perioada.

21-XII Familia primeste de la Vila un pelinar de doua luni, alb cu negru, Dolly.

23-XII La cartele.

24-XII Scos cartele alimentatie pe o luna, cele de imbracaminte, pe sase luni.

25-XII Nora la masa. Mizzi, Zinko si Amelie in vizita.

26-XII „Eri si azi ceata-frig.“

30-XII Zi cu soare la Bucuresti: +10 grade. Dar la Sibiu: – 18. In Trei Scaune: ger. Soseste pacura: 666 kg.

Un comentariu pentru “Amintiri din „timpuri grele si zbuciumate“”

  1. decembrie 1, 2011 la 2:23 pm

    Rog autorul sa ne contacteze!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper