„Gura bate…!“

Un articol de CORNEL DINU

Cred ca n-am avut niciodata, într-o perioada atât de scurta, între doua campionate, atâta haos decizional în fotbalul nostru. Dupa 1990, bineînteles, fiindca pâna atunci toate erau trasate si asezate de liniile diriguitoare ale partidului unic de la putere. Trebuie sa treaca mult timp pentru a se putea discerne ce a fost bine si ce nu, cu obiectivitate în interpretarea datelor istorice de atunci, prin investigatii reale si competente ce duc la cunoastere. Ceea ce este sinonim cu definitia data istoriei de greci.
A fost zbatere mare în zilele trecute pe culoarele si în salile de consiliu ale ligii si ale federatiei, pentru a se ajunge la o forma finala de omologare a rezultatelor si a ierarhiei fostului campionat. Creându-se, în final, „dupa lupte seculare“ care au durat ceva zile, îmi permit sa-l parafrazez pe unicul Caragiale, o componenta destul de precisa a esalonului primei noastre divizii. Marea problema a fost acceptarea sau contestarea licentierilor declarate de comisia federala abilitata în acest sens. Iar daca s-a creat, totusi, o lista finala, ce mai asteapta deznodamântul disputei dintre „Vointa Sibiu“ si „Sageata Stejarul“, de la începutul lui iulie, unele dintre echipele retrogradate stau atintite pe decizia Tribunalului T.A.S., caruia i s-au adresat. Este vorba, în primul rând, de „Poli“ Timisoara si de „Gloria Bistrita“. De fapt, am convingerea ca mare parte dintre litigiile din ultimii ani ale instantei de la Lausanne provin de la noi. Din acest punct de vedere, am depasit imaginatia atât de actuala a lui conu’ Iancu, care, la începutul secolului trecut, arata cum ajung depesele contestatorii ale chilipirgiilor români la „Razboiul“ national. Bietii occidentali nu-si închipuiau cu siguranta ca, daca vor crea cai de atac internationale, natia noastra, neobisnuita sa accepte un verdict ce nu-i convine, le va ocupa pur si simplu salile de judecata! Asadar, sa mai asteptam olecuta! Pâna la deciziile continentale, merita remarcate manevrele de la ultimul comitet executiv al F.R.F. Demne si ele de a fi asemuite cu „panarama“ prezentarii „catindaturilor“ din „O scrisoare pierduta“. Ca tot am îmbratisat, cu toata convingerea, asemanarile incontestabile dintre cum se gândea si se proceda atunci si ceea ce se întâmpla acum. Exagerez putin, dar contextul este cam acelasi. Astfel, comitetul respectiv, în care se discuta ce echipe au primit licentele ce le dadeau dreptul sa ramâna în prima divizie, a fost condus, la început, de „onorabilul domn Trahanache“, adica de presedintele federal Mircea Sandu. Care s-a retras în partea finala a disputelor. Dar nu pentru a instaura ordinea bâtei lui Pristanda, ci pentru ca lucrarile sa fie conduse de însusi Catavencul fotbalului nostru, presedintele ligii, Mitica Dragomir. Remarcati ca am pronuntat prenumele de alint al presedintelui Ligii pentru a respecta patina timpurilor trecute, dar deloc apuse. Iar domn’ Mitica, aliat cu Chivorchian (al carui nas este!), presedintele executiv al lui „Poli“, un fel de Farfuridi si el, a propus solutia ilegala de a supune la vot soarta împricinatilor. Care sa scape, astfel, si sa fie pastrati în prima divizie. Iancu de Timisoara si Brânzovenescu de Bistrita… Ceea ce nu era deloc legal si, aici, sfidând genul caragialian, conu’ Trahanache (presedintele Sandu Mircea) a revenit pe scena si a întors totul. Anulând, firesc, votul, ca ilegal, nefiind licentierea cluburilor treaba comitetului executiv. N-avea siguranta gasirii scrisoricii compromitatoare si nici fraudele lui Catavencu… Dar fraudele (sigure) ale acestui Iancu de azi sunt mai mult ca posibile. Altfel, de unde atâta învârteala de milioane luate si aruncate în fotbal, pe apa sâmbetei? Anuntul clar si drept de acceptare a deciziei Comisiei de licentiere a cazut ca un trasnet în tabara compromisa a lui domn’ Mitica (Catavencu). Mai ales ca în sala se afla si seful comisiei de licentiere si fair play financiar al U.E.F.A., elvetianul Traverso, care stia foarte bine ca numai si numai aceasta decizie putea fi luata. Dar a tacut pe mai tot parcursul disputelor, asteptând deznodamântul. Singurul legal în cazul „licentelor pierdute“. Din toate acestea a iesit acceptabil doar Sandu Mircea. Ca si Trahanache. Dar la cum suntem noi românii, a deranjat faradelegea ce ne caracterizeaza si s-ar putea sa-l coste mai târziu. Nu cred ca mai conteaza însa, la trecutul unic ce-l are în fotbalul nostru, ca presedinte al sau. La fel si pentru pozitia pe care si-a câstigat-o si pe care chiar si-o poate consolida, în viitor, la U.E.F.A. În ceea ce-l priveste pe seful Ligii, domn’ Mitica Dragomir, se pare ca a esuat pe ambele fronturi. Prietenii carora nu le faci hatârul, asa cum a încercat el, devin dusmani peste noapte sau într-o clipita. Apoi, a iesit prost si în fata opiniei publice, si a „Nasului“ federal, care, abil, s-a retras din sala fiind în conflict judiciar cu Iancu de la Timisoara si nu… din Timisoara, lasându-l pe Mitica Dragomir sa-si scoata naravul la vedere, deranjându-l chiar si pe cel mai bun sustinator si prieten al sau, numitul „lord“ (!) Jean Padureanu si grupul sau (în scadere ca numar de aderenti, dar înca prezent). Per total, pe presedintele Ligii nu-l mai poate întrema decât tot o replica din „O scrisoarea pierduta“: „Mitica! Mitica! Fii barbata…!“
Oricum, asteptând, totusi, verdictul de la T.A.S., unde Timisoara a mai câstigat o data, îmi pare rau pentru soarta lui „Poli“. Pentru traditia, pentru minunatul lor public (atunci când nu se drogheaza cu laitmotivul lor derizoriu si fara suport real, strigând în cor si condamnându-i aiurea pe „Mitici“), ca si pentru parcursul nemaipomenit din campionatul trecut. Dar ar trebui sa-i dea de gândit ca s-a lasat condusa de un venetic, Iancu de Giulesti!, si ca nu a reusit sa-si jaloneze si sa-si scrie singura soarta, cu banatenii sai. În plus, la câte lectii deschise pe mai toate posturile ne-a oferit sus-numitul Iancu, jignitoare la adresa unor oameni mult mai putin vinovati decât el în fotbal, dati-mi voie sa cred ca i se potriveste de minune vorba populara româneasca: „Gura multa si proasta (completez eu) bate…!“ Si, deocamdata a luat bine „Na! Na!“ cam peste tot. A încercat agasant sa ne duca pe toti, asa cum spunea foarte bine, de curând, domnul academician Buzura: „într-un cosmar cu prosti si lichele!“

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper