Teleomeriile sociale. Doar un model

Un articol de NICU ILIE

Filosofie pop

 

Vorbim uneori despre „chimia unei relatii“, despre atractia electrica (sau respingerea) dintre doua persoane, despre modul cum ele reactioneaza subatomic, metaontologic, transcendent si sub-logic una la cealalta. Este modul in care explicam din punct de vedere molecular dragostea sau ura. Doar un model.
Cu asemenea modele in cap, cercetatorii reusesc uneori sa fondeze si sa demonstreze teorii. La urma urmelor, astronomia ptolemeica sau cea coperniciana au fost simple desene trigonometrice inainte ca secole si milenii de observatie, masurare si cercetare sa le verifice sau sa le invalideze.
Ideea ca poti lua ceva ce cunosti, poti demonta si reduce la model si poti gasi alte sisteme si structuri, fara legatura aparenta, carora sa li se potriveasca acelasi model este una dintre cele mai generoase gnoze, unul dintre cele mai fertile moduri de deschidere-a-cunoasterii. Sunt, inca, multe stiinte cu acte in regula care nici macar n-au trecut de stadiul modelelor. Meteorologia este intre ele, la fel ca vulcanologia sau cibernetica. Nu intotdeuna un model duce la o stiinta, la o stire, la o cunoastere, ba rata de succes este chiar mica. Fara validare empirica, multe asemenea teorii nu pot sa devina „metafore gnostice“, ramânând simple incercari de comparatie.
Aceasta a fost prima introducere, generalista.
Genetica a descoperit in ultimii ani teleomerii, capetele lantului ADN care ingrijesc replicarea celulelor sanatoase si blocheaza inmultirea celulelor cu informatia genetica alterata. Este vorba, intr-o explicatie profana, despre niste noduri in capetele cromozomilor, facute din aceleasi proteine ca si cromozomul, care nu duc la constructie in masa celulei, care se scurteaza dupa fiecare inmultire celulara si care garanteaza stabilitatea genetica. Scurtarea acestor teleomeri este naturala, in cazul imbatrânirii, sau indusa, in cazul tratamentului cancerelor. Atunci când teleomerii ajung atât de scurti incât nu mai pot garanta reproducerea sigura a celulei, aceasta intra in apoptoza, stagnare cu diminuarea functiilor sau chiar sinucidere celulara.
In 2009, Nobelul a fost acordat descoperirii teleomeritei, o enzima pe care nespecialistii s-au grabit sa o boteze „enzima nemuririi“. Ea vine si reface capetele cromozomilor si creeaza conditiile optime pentru intinerirea organelor. Studiile aplicative sunt inca la inceput si, colateral, mai trebuie mentionate studiile care arata o corelatie intre scurtarea teleomerului si lipsa de afectiune, stressul emotional sau nefericirea indivizilor studiati. Este prima legatura dovedita intre dezvoltarea individului si informatia sa genetica.
Acesta a fost introducerea specioasa.
Modelul propus de acest articol este o paralela intre teleomerii genetici si informatia sociala (mixul cultura-civilizatie) care duc la formarea personala. Conform paralelei, parintii si bunicii transmit o informatie stabila, conservatoare, constituindu-se in capete ale „cromozomului cultural“ prin care se asigura dezvoltarea individului. La fel ca si teleomerii din genetica, teleomerul cultural se scurteaza pe masura ce informatia se replica intr-un ritm industrial, pe masura alienarii indivizilor si disolutiei familiei ca mediu de formare individuala. Studiile epistemice pot fi facute la nivelul limbajului, unde „micro-revolutiile culturale“ sunt din ce in ce mai vizibile prin importul nediferentiat, masiv, de jargon, neologisme si nou-cuvinte, in dauna „semelor“ traditionale. Curentul ar fi si mai simplu de studiat in România, unde exista un retard social si tehnologic, iar functia de actualizare adaptativa este in buna masura justificata. Numai ca ea se produce intotdeauna in defavoarea conservarii.
Acesta a fost un final „spenglerian“, inspirat de notoriul gânditor Oswald Spengler, cel care a fondat modelul „ciclicitatii culturilor“: unul popular si germinativ, dar care nu beneficiaza si de o validare pozitivista.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper