Statistici enervante (III)

Observam, în precedentul articol, ca într-o singura noapte, în 2011, muzeele din România au înregistrat peste 150.000 de vizitatori. A fost, pentru tara noastra, un record; unul extraordinar, ca orice record, dar oarecum trist. Si asta, pentru ca cei mai multi dintre cetatenii acestei tari au aflat, daca chiar au aflat, despre Noaptea Europeana a Muzeelor de la televizor. Ca urmare a unei initiative a lui Adrian Paunescu, accesul la cultura a fost înscris ca un drept al cetatenilor români. Din pacate, cei mai multi dintre noi nici nu stim ca avem acest drept, necum sa ni-l mai si exercitam!
Încercând sa lasam lamentarile la o parte, ar trebui sa vedem mai degraba ce avem de facut. Este greu de imaginat ca vom reusi sa avem în urmatorii zece ani mai multi vizitatori în muzee decât are Norvegia, de exemplu (cam de patru ori mai multi, la mia de locuitori). În schimb, trebuie, daca vrem sa ne meritam statutul de natiune civilizata, sa asiguram cel putin un minimum de acces la patrimoniul cultural al României pentru fiecare dintre noi. În momentul de fata, cam 60% din populatia României nu merge nici macar o singura data într-un an sa viziteze un muzeu. Cine sunt acesti oameni? De regula, ei locuiesc în mediul rural, sunt, mai degraba, trecuti de 45 de ani, au cel mult opt clase absolvite si sunt prea saraci pentru a-si permite alta distractie decât statul la taclale ori privitul la televizor. Sunt oameni care nu stiu cum se navigheaza pe internet si nu cunosc nici o limba straina. Si da, sunt cetateni ai acestei tari, voteaza, platesc impozite si ne reprezinta, într-un fel sau altul. În momentul de fata, pentru acesti oameni, autoritatile publice nu au nici un fel de strategie prin care sa îi apropie de patrimoniul cultural al României, iar multi dintre decidenti considera ca daca cei în cauza au posibilitatea sa o asculte pe Irina Loghin la casetofon si sa mearga duminica în sat la noua biserica zidita din bani publici, pardosita cu gresie, împodobita cu flori din plastic si cu icoane aurite importate din Grecia, nici nu mai au nevoie de altceva în domeniul culturii.
Am, adeseori, senzatia ca apostolatul este un fel de cazna prometeica a acestei tari pentru ca este nevoie de mult curaj, de mult entuziasm, de multa daruire si de multa dragoste pentru aceasta tara si pentru oameni, în general, astfel încât sa ne întoarcem, mereu, la Haret si la Iorga, sa încercam sa refundam, mereu, institutiile care ne lipsesc si sa ne obisnuim concetatenii cu ele.
Dincolo de distanta culturala care separa satele si orasele mici (sa nu uitam ca multe dintre comune au fost declarate orase, în ultimii zece ani, la initiativa unor parlamentari sau a consiliilor locale, în pofida faptului ca ele îsi pastreaza aspectul si caracteristicile vietii rurale), în ceea ce priveste numarul de muzee si numarul vizitatorilor în muzee, se mai înregistreaza un decalaj, cel regional. Raportat la 100.000 de locuitori, pentru ambii indicatori, regiunea de dezvoltare Sud-Est a României (judetele Buzau, Vrancea, Galati, Braila, Tulcea si Constanta) se afla pe ultimul loc, iar regiunea Sud-Muntenia (judetele Arges, Dâmbovita, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ialomita si Calarasi), pe  penultimul. Chiar si în interiorul acestor regiuni exista mari diferente: în Prahova, de exemplu, sunt de peste zece ori mai multe muzee decât în Ialomita, iar numarul de vizitatori este cam de 30 de ori mai mare. Desigur, aparent, acolo unde resursa culturala pe care se bazeaza muzeele, patrimoniul, lipseste, este greu de inventat ceva. Si totusi, chiar si în cele mai sarace zone rurale ale tarii ar putea sa fie create mici colectii satesti, daca exista interes si preocupare. E drept, aceste initiative, atunci când exista, apartin unor colectionari entuziasti, autoritatile fiind, de regula, si sarace si dezinteresate. Tocmai de aceea, în urma cu aproape cinci ani, Muzeul Taranului Român a avut initiativa conectarii acestor colectionari, pentru a se cunoaste între ei, pentru a învata câteva notiuni de baza ale muzeografiei si pentru a-i sprijini sa îsi îmbogateasca patrimoniul adunat, prezentând, într-o expozitie itineranta, imagini si câteva obiecte din aceste colectii (în momentul de fata, expozitia poate fi vizitata la Muzeul de Arta din Constanta).
Interesul vizitatorilor pentru anumite categorii de muzee nu poate fi egal. Castelele, cetatile, palatele, muzeele în aer liber si cele de stiinte ale naturii sunt, întotdeauna, preferate de public, cele din urma, mai ales, datorita copiilor. La polul opus se afla cele tehnice, pentru care nu exista decât un interes minim în România.
Ceea ce este interesant de remarcat, totusi, în ceea ce priveste evolutia numarului de muzee si de vizitatori ai acestora, este faptul ca dupa un deceniu de regres continuu, odata cu reluarea cresterii economice în 2000, a început sa creasca si apetitul românilor pentru muzee, anul 2007 (în buna masura si datorita numarului crescut de vizitatori ai celor doua muzee sibiene, Astra si Brukenthal) fiind unul de vârf în aceasta privinta. Este de presupus ca tendinta se va stabiliza, chiar daca va fi mult mai domoala. Unul dintre motivele mentinerii interesului pentru muzee îl constituie accesibilitatea. Preturile biletelor de intrare la muzee au ramas foarte mici, comparativ cu aproape orice alt loc de petrecere a timpului liber. Vizitarea unui muzeu costa, de regula, între 2 si 15 lei, în vreme ce un bilet la un film costa între 10 si 25 de lei, biletele la alte categorii de spectacole fiind si mai scumpe.
Probabil ca datele statistice ne vor mai enerva, totusi, multi ani, de acum înainte. Trebuie sa fim realisti, însa. Când România va avea mai multe autostrazi, mai multe localitati cu electricitate si canalizare, mai multe scoli si spitale, vom avea si muzee mai multe, mai bune, mai frumoase (si probabil vizitatori mai interesati). Dar, cum spune un proverb chinezesc, drumul de 10.000 de li începe cu un li. Sa continuam, asadar, sa ne construim drumul…

Un comentariu pentru “Statistici enervante (III)”

  1. iunie 11, 2011 la 11:27 am

    De multa vreme suspectez statisticile privind vizitarea muzeelor din Romania ca nefiind tocmai oneste… Probabil ca in realitatea numarul de vizitatori este chiar mai mic fata de aceste date statistice.

    Cred ca situatia cererii pentru cultura in Romania nu este legata nici de nivelul de trai, nici de lipsa patrimoniului sau de oferta neconvingatoare chiar si in orase mai mici. Mi se pare ca principala noastra problema este lipsa de interes pentru cultura. Cred ca principala motivatie a romanului de a „consuma” cultura este divertismentul in sens larg, si cum cultura nu este in general vazuta ca o forma de divertisment… Aici este si vina managerilor culturali, intr-o oarecare masura.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper