SGB: all inclusive

Un articol de GEORGE NEAGOE

Stoian G. Bogdan, Torrent: superPoem, Bucuresti, Herg Benet Publishers, 2011, 108 p.

 

Dupa „Nu-stiu-câte-zile“ („superRoman“ ca subtitlu, nu ca realizare) de asteptare, Stoian G. Bogdan devine el insusi, propunând, cu acelasi teribilism, un „superPoem“. Intr-o societate uniformizata, un prefixoid sintetizeaza admiratia si exemplaritatea. Desi câtiva l-au incurajat sa se consacre prozei, scriitorul ramâne un liric. In intentie, „Torrent“ este un manifest, nu anarhist, ci revolutionar. Mutatiile au mare amploare, fiindca autorul adopta expresia neinabusita de stilistica, diminunând si importanta intertextualitatii. In „Chipurile“, prelucrarea unor tipare pacalea pâna si ochiul cel mai experimentat, fortându-l sa observe bravada, turbulenta, persiflarea si tragismul, desi livrescul era temeinic instalat. Trubadurii, Rimbaud, Arghezi, Emil Brumaru, Mircea Dinescu si Mircea Cartarescu se strecurau neobservati in mixtura sgbista, gratie unui principiu, perfect descris acum câteva decenii de reputatul Sextil Puscariu – „cuvintele nu cunosc rusinea“ -, adus la extrem in noua carte. Poetul pulveriza schemele si isi modela originalitatea din cenusa lor. De pilda, „Sageata neagra“ se plia pe structura din „Un rastimp (anotimp) in infern“ (sectiunea „Sânge osândit“), cu mentiunea ca autorul „Iluminarilor“ isi socotea ereditatea un cadou barbar al galilor, iar omologul sau isi construia un arbore genealogic larg.
Super A.S.
Câteva texte de dragoste din debutul editorial („A girl to remember“, „Sunt. O lichea“ sau „Chip chirip“) contineau indiciile actualei schimbari de atitudine. Mai mult, declaratia facuta in „Ciotolosharada“ – „eu nu sunt un poet. sunt un poem“ – se regaseste in varianta amplificata pâna la megalomanie: „Cuvântul meu e Poezeu/ si daca va uitati atent la discul solar/ veti vedea ca zâmbesc“ („Psalm“, p. 93).  Vagabondajul, traiul mizerabil, hedonismul ajung forme ale ripostei impotriva conduitei civice. Libertatea echivaleaza cu nesupunerea. Din rândul magnatilor vietii cârpite se ridica Super, un erou cu vocatie de scursura, care doreste, cu ajutorul unor substante literare halucinogene, sa scoata lumea din cusca institutionalizata. Versurile, desprinse din filiera Apollinaire („Alcooluri“) – Voronca („Ulise“), instaureaza o noua ordine. Poetul-jurist considera ca, intotdeauna, cuvântul impune abuzul unei entitati egoiste: „pe strazi sunt numai primitivi. blocuri ca niste zâmbete cariate, cladiri pline cu birouri ocupate de sclavi, supermarcheturi cancer, vitrine in care se reflecta miliarde de masini, fete de toate culorile, figuranti captivi intr-o realitate mai falsa decât toate realitatile mele de drogangiu, nimeni dependenti de cuvinte“ (p. 42). Se produce despartirea simbolica de viziunea apolitica din primul sau volum, punându-l pe Super sa-l ucida pe celalalt alter ego al sau, A.S., nu mai putin respectabilul creator-unicat, care „le trasese clar presul de sub picioare unor poeti care se afirmasera ca o noua generatie literara“ (p. 62). Ca A.S. este proiectia autorului insusi o dovedesc fragmentele din recenzia „Royala la SGB“ (p. 63-64, publicata de acelasi parinte al romanului „Nu-stiu-câte-zile“ in revista „Kamikaze“, nr. 2, martie 2010). Autoironia il ajuta pe tânarul scriitor sa contrabalanseze surplusul de vanitate. Caci, de prea multe ori, poezia iese strivita din ciocnirea cu propriul brand: „orasul asta-i un bulevard infinit/ Stoian G. Bogdan“; „SGB e un soi de cafenea-bar-club-univers in care se-aduna toata lumea/ SGB e aproape infinit aproape“ (p. 31). Iar când lasa egolatria deoparte, SGB prefera lozinca, protestul, mitingul. Termenii triviali reprezinta doar elemente de umplutura ca interjectiile sau ca zgomotele dintre doua idei clare: „in seara asta am mai vazut niste oameni dormind pe strada/ erau genul care nu faceau asta la misto/ erau aia trasi in pula de sistem/ impinsi acolo lasati/ tot mai multi in ultimul an// si m-am intrebat/ oare presedintele si celelalte jigodii muiste/ sa ma cac pe ele/ când trec beti drogati treji pe lânga ei/ se gândesc ca de-acolo le pleaca sfârsitul“ (p. 60).
Avangardism gol-golut
In „Torrent“, domina avangardismul descheiat la toti nasturii si la toate fermoarele. Conventiile sunt anatemizate, indreptatind-o pe Angela Marinescu sa constatate, pe coperta a IV-a, ca volumul este „dezinhibat pâna la virgula si punct“. Dintre (stra)mosii imediati din spatiul românesc, se desprind Geo Bogza (antipudibonderia din „Poemul invectiva“ si tentativa de a inlatura tabuurile sexuale) si Ion Barbu („Un personaj eteroman“). Nu trebuie exclus nici Rimbaud cu elogiul facut desfrâului si cu anularea notiunii de moralitate. De altfel, cârmaciul „Corabiei bete“ este spiritul tutelar, Poetul, pe urmele caruia, protagonistul din prozopoem, declara ca doreste sa scoata lumea din cadrele intepenite. Totodata, detectam afinitati cu Henry Miller si William Burroughs, fara ca ele sa se datoreze neaparat lecturii. Sa ne amintim ca, dupa 1990, drogurile au intrat in categoria temelor predilecte.
„Torrent“ constituie o aparitie incomoda. Asistând la construirea cartii, mi-am dat seama ca exista un risc imens. O incercare ca aceasta esueaza daca urmareste jumatatile de masura. Fara indoiala, SGB va fi acuzat de pornografie. Se va afla astfel intr-o companie selecta. De semnalat ca asemenea suspiciuni sunt futile, deoarece termenii triviali au prezenta gratuita, in sensul ca nu influenteaza decât cantitativ cartea. Nu socheaza. Nu ultragiaza. Dobândesc valoarea formulelor de politete din mediile depravate: „cum facem sa facem bani, fratilor, intreaba Delicia cu ochii cascati/ iti scoatem curu’ la bataie, fa! raspunde Haha printre buze sparte/ mi-l scoateti, mi-l scoateti, da’ cui pula mea sa dea mult?/ hai la Herbert Grasu, c-ai vazut ca te place!/ eu nu ma fut cu ala nici moarta! e urât, pute…“ (p. 11). Deficienta cartii rezida in stradania de a bate apa cu ciocanul. Fetele lesina dupa Super ca spicele la cosit. Iar personajul isi relateaza ispravile cu impudoare. Mi se pare necesar sa judecam „Torrent“-ul si in functie de ceea ce isi propune, anume legitimarea unui limbaj natural, eliberat de ipocrizie. In literatura stradania are succes, pentru ca, potrivit binecunoscutei axiome, originea sociala dicteaza lexicul, sintaxa si codul. Pâna si intre marginali exista un protocol, un set de constrângeri. Chiar daca de mahala, Super este Don Juan. Bunaoara, erotica aduce elemente din zona cântecului de lume. Aspiratiile, pretentiile, gesturile se inscriu in registru minor, dar nu se dispenseaza de ceremonial, de opozitia mimata a viitoarei partenere: „hei buna, imi plac ochii tai tristi si daca ma gândesc bine,/ imi place totul la tine/ asta-i stoul meu de agatat tipese./ chicoteste/ si are buzele de jeleu./ vrei sa ma agati, zice, cu-n semn usor de intrebare-n ochi/ nu, zic, vreau sa te seduc…/ ? si ce te face sa crezi ca eu vreau/ pai dac-ai vrea ar fi prea usor, râd./ stoul asta e cu efect subliminal. trebuie sa sa ma prezint, intind mâna./ Super ma numesc/ super. eu sunt Angela, mi-a strâns mâna./ eu sunt chiar incântat. alt stou de-al meu, l-ai mai auzit“ (p. 33).
Teatrul demonilor
Cea mai insemnata reusita a lui SGB consta in imposibilitatea de a urmari granita intre luciditate si narcoza. Majoritatea momentelor de acest fel se petrec in timpul scenelor amoroase. Oferind placerea maxima, trupurile isi fura unul altuia energia. Opiaceele dezlantuie bruta. In ritualul sacrificarii amantei de ocazie, imaginile se zbântuie de la extaz la agonie. Tehnicile Kamasutrei se asociaza cu sângele rece al criminalei din pelicula „Basic Instinct“. Versurile nu sunt lipsite de exagerari si de efecte rizibile. Sunetele se alungesc. Virilitatea se transforma in fanfaronada: „i-am introdus Angelei degetele de la picior intre picioare./ se misca in ele si o senzatie hiperultrasuper, pe care gura ei o ridica/ la plus infinit/ am prins-o de par si-i musc gâtul. se intuneca/ am tras-o peste minte. i-L vâr pe tot. zbang./ o simt la superlativ./ o…/ strâng briceagul cum ma strângea ea in ea/ si probabil ca sclipirile lamei fac lucrurile sa se-ntâmple altfel./ se misca ritmat si-n imaginatia mea se misca in briceagul asta./ fesa e totul/ sfârcul – un frag./ gemetele au spart deja timpanele ingerilor/ am prins-o de gât. o strâng cu putere. m-a prins si ea/ forteaza limitele./ ma strânge de parca m-ar uri si mi-l rupe cu pasarica pe Super Mario/ maaaaaaaamaaaaaaaaaaaaaaaaa./ i-am taiat fesa de frisca. a urlat si aerul s-a invinetit/ i-am taiat soldul./ ma loveste cu toata puterea in fata./ ma doare. mi-a spart arcada/ i-am taiat sânul. ii simt orgasmul ca pe-un balaur de slobozi/ inecându-mi-l pe Super Mario. nu mai am aer. nu mai pot sa respir./ parca-mi dau duhul. parca intru intr-un vis spinos./ i-am taiat gâtul“ (p. 52). Daca ar fi mers pe linia poemului anterior, curatând surplusurile, scriitorul ar fi avut sansa sa-l concureze cândva pe Geo Bogza. Din pacate, SGB vrea cu tot dinadinsul sa-si fie zeu si uita ca limbajul are nevoie de fabricatie atenta, ca spontaneitatea se expune esecului si ca e pândita de kitsch. Când isi aminteste, recupereaza violenta pugilistului care trimite upercuturi la ficat. In bâlciul desertaciunilor, nu puteau sa lipseasca marile figuri erotomane ale istoriei, cu atât mai putin controversatul pontif Alexandru al VI-lea: „uite-l pe papa Borgia si ochii lui plini cu aur./ saru’ mâna parinte. pe Iisus nu l-am vazut toata seara. unde-i ?/ pe cruciulita mea de la gât, fiule, unde? imi râde-n nas parintele“ (p. 101). Super crede ca, rostind o pehlivanie, il va lua peste picior pe cleric. Numai ca tocmai interlocutorul comite blasfemia. Poezia isi venereaza idolii pe care i-a invocat.
Pentru SGB, „Torrent“ este o carte nemuritoare. A se vedea, in aceasta privinta, sectiunea unde cei doi necrofili descopera, in sicriul cântaretei X, volumul cu pricina. Pentru mine, un teatru al demonilor care nu doar ca atâta sufletele, ci reprezinta, intotdeauna, dreapta masura a tuturor pacatelor, inclusiv a celor lingvistice (printre altele, „Poem care ssic!t i-am dat delete“).

3 comentarii pentru “SGB: all inclusive”

  1. iunie 18, 2011 la 12:16 pm

    Sa fim seriosi, pronografia, tupeul si aroganta prosteasca n-au de-a face cu literatura valoroasa. Un semidoct nu poate fi un autor important.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper