România între calea a treia şi mersul pe trei cărări

Am asteptat cateva zile sa aud ecourile la programul economic propus de Victor Ponta si USL. Stiam din experienta mea ca Romania este un teritoriu perfect pentru a omori idei sau proiecte. Indiferent cat ar fi de spectaculoase, chiar daca au bulversat in alte locuri societati intregi, la noi ideile sunt ucise instantaneu. Suntem un spatiu social fara rezonanta, antifonat, unde orice discurs moare imediat. Pe-aici se aud doar tipetele si racnetele, doar mistocareala rezista iar clovneriile lui Vadim de doua decenii sunt privite cu simpatie. In rest, ideile si ideologiile sunt lovite in cap cu toporul intr-o societate care se teme de posibilitatea de a fi gandita si poate transformata dupa un plan, oricare ar fi el; sau nebunul care viseaza la asta.
Nu ma asteptam ca ideologii dreptei sa-l laude pe Ponta sau proiectul USL, dar credeam ca aceasta criza endemica in care ne aflam va aduce macar un pic de dezbatere critica privind Romania si situatia ei economica si sociala pentru ca Ponta nu a venit cu slogane, ci cu o analiza, iar propunerile sunt in spiritul unui curent deja clasic: a treia cale. Sigur, cel mai usor este sa spui ca Tony Blair este istorie, „a treia cale“ si-a trait deja deceniul de aur, iar acum este deja amintire. Nu sunt de acord cu asta, si-a trait perioada de glorie in Marea Britanie, Germania sau Spania, unde a impins aceste tari inainte. Noi inca suntem departe de aceste tari, la noi istoria ar putea face sa vina o perioada in care elemente ale proiectului Blair-Schröeder sa fie foarte actuale, ba chiar revolutionare.
Pentru sociologi si experti in politici publice asa numita „cale a treia“ este deja indubitabil o perioada de maxima creativitate sub raportul actiunii politice, a strategiilor si proiectelor, poate mai putin interesanta din perspectiva ideologica. Acest ultim aspect sunt de acord ca poate fi respins cu diferite seturi de argumente, mai ales de catre cei care cauta puritati de cristal ideologic. Si eu cred ca a spune ca este o alta cale in afara dilemei capitalism-socialism, stanga-dreapta nu este chiar mare inventie doctrinara. Dar daca studiem dinamica actiunii politice si rezultatele sociale ne-ar putea parea interesanta aceasta perspectiva si poate chiar actuala pentru Romania noastra.
Daca tot nu suntem deloc emotionati de dezbateri teoretice ar trebui sa analizam, cred eu, macar practici administrative de succes si sa vedem daca nu ar merge si la noi. Este adevarat, proiectul lui Tony Blair a evolut mult chiar in cei zece ani, dar au ramas in societatea britanica reforme esentiale pentru stat si societate. Despre aceste schimbari societale si rezultate pragmatice as vrea sa fac cateva notatii. Si as vrea sa aduc un argument in plus pentru ideea ca politicienii romani ar trebui sa se uite mai cu atentie la perioada lui Blair. Macar cei de stanga, daca nu toti!
Am studiat ani de zile reformele britanice din acea perioda si as putea spune ca sunt interesante si originale pentru noi, unde Agentia pentru Strategii Guvernamentale, facuta dupa acest model, a fost desfiintata pentru ca avea birouri ravnite de altii in sediul Guvernului de la Palatul Victoria.
Deceniul lui Blair a insemnat si prelungirea, dar cu modificari si modernizari, a reformei statului pe care conservatorii au facut-o asupra administratiei britanice aproape doua decenii. In 18 ani de reforme conservatore, Marea Britanie a suferit transformari importante de adaptare a statului la piata, iar guvernarea laburista de peste un deceniu a fost numita de unii chiar „schimbare prin continuitate“. Nu o intoarcere la filosofiile laburiste din anii ’70 a fost principala tinta a lui Blair, ci sprijinirea populatiei pentru a se adapta la cele mai importante schimbari ale timpului: globalizarea, transformarea vietii personale si emergenta individualismului, dar si nevoia unor raporturi schimbate cu serviciile oferite de stat.
Chiar daca a fost o guvernare de stanga, „a treia cale“ nu a pastrat decat singura cerinta politica de stanga din campanie: salariul minim pe economie, dar si acela nu era stabilit de sindicate sau prin negocieri cu sindicatele, ci mai degraba de o comisie de experti cu foarte multi sociologi si specialisti in economie, politici sociale sau asistenti sociali.
Niciodata Blair sau Gordon Brown nu au negat total mostenirea conservatoare din reforme, dar au afirmat o solida vointa de transformare a societatii britanice, un activism nemaintalnit pentru structurile statului, stat care nu trebuie ucis, ci modernizat, mobilizat in sensul unei adevarate revolutii birocratice rationale. A treia cale a introdus reforme justificate prin eficienta, si nu prin sloganul traditional de la noi: nu sunt bani, deci trebuie sa reformam, sa taiem costurile. A realizat o stabilizare macroeconomica fara inflatie si cu un nivel de impozitare pastrat foarte jos, dar s-a reusit asta prin politici microeconomice de tipul incitare-sanctiune. Au fost zece ani de crestere economica neintrerupta in Marea Britanie, cu unii din cei mai buni indicatori din UE, pastrand un cadru financiar stabil si previzibil. Incitand mereu catatenii sa se organizeze si sa participe la actiunea sociala, echipa lui Tony Blair a reusit sa lanseze conceptul de guvernare activa, unde statul nu este doar furnizor, ci este un partener care monitorizeaza strict cum se cheltuiesc banii.
A reformat gestiunea publica si a impus regula de aur a gestiunii investitiilor publice: nu facem imprumuturi pentru cheltuieli curente. A initiat cel mai eficient sistem de parteneriat real dintre public si privat PFI (Private Finance Initiative), facilitand participarea privata la domeniile sanatatii si educatiei, mutand astfel o parte din povara dezvoltarii de pe bugetul public pe resursele private de dezvoltare. A folosit statul pentru a intari mecanisme de piata si nu a cedat tendintei de a readuce sindicatele in zona deciziilor de management public, sindicatele fiind una din fortele cele mai conservatoare ale societatii si in viziunea lui Blair.
Un lucru de care am avea nevoie si noi astazi este marea autonomie data unitatii de baza a gestiunii publice (scoala, spitalul etc.), dar nu ca un drept, ci conditionand totul de respectarea unor baterii de obiective, indicatori de performanta si criterii de eficienta. Modernizarea statului nu a facut-o cu lozinci, ci printr-un sistem de reporting, adica de colectare a informatiilor precise privind procedurile, rezultatele si mijloacelor utilizate in sisteme de informare preformate care permit un control foarte exact al proceselor sociale. A realizat un sistem de sute de obiective de performanta si mii de indicatori pentru toate ministerele si agentiile. A treia cale a introdus o cultura a auditului care a facut ca intreaga societate sa se schimbe, chiar si biserica trecand la aceste proceduri de evaluare externa a eficientei, chiar daca era obisnuita inainte sa dea seama doar lui Dumnezeu.
Blair s-a opus unor servicii publice universale si gratuite, in schimbul unei combinatii originale intre autonomie si control prin indicatori. A reformat scoala si spitalele cu ajutorul unor sisteme de participare public–privat care si astazi, in criza globala, reusesc sa fie eficiente. A stimulat auto-organizarea grupurilor si autonomiile locale (chiar si devolutia scotiana), punand mereu accent pe responsabilitatea individuala a celor din managementul public si pe controlul strict prin indicatori si obiective de performata.
Poate ca uneori „a treia cale“ a exagerat in credinta in mitul rationalizarii vietii sociale, dar a descentralizat lucid si a acceptat doar autonomia celor responsabili din sistemul public, a celor care respecta regulile (earned autonomy).
Programul lui Ponta si intentiile lui pornesc de la aceasta experienta valoroasa care ar merita macar dialog si abordare critica. Asa cum Blair a valorificat ce era bun din mostenirea „Doamnei de Fier“, sunt sigur ca nici programul USL nu va respinge elementele de reforma a statului sau de reforma a administratiei care sunt valoroase si s-au facut de toate guvernele de dupa 2005, anul in care social-democratia romaneasca a iesit de la putere. Si Tony Blair si-a ostilizat partidul prin faptul ca nu a acceptat sa se intoarca la practici de guvernare laburiste de redistribuire si asistenta sociala pasiva. Ponta a avut un mare curaj cand s-a asociat cu Crin Antonescu si a acceptat hibridul de program politic social-liberal. Unii se incapataneaza sa-l vada pe Victor Ponta cu tricoul lui Che Guevara, dar asta era deja demult, cand era seful organizatiei de tineret. Acum a crescut si poate ca ar fi interesant macar sa ne referim la ceea ce spune, chiar daca nu suntem de acord cu unele lucruri. Sunt sigur ca asta l-ar ajuta sa-si rafineze unele proiecte (si Blair a „uitat“ de unele propuneri electorale) si ar stimula nasterea unei reflectii responsabile privind proiectele si metodele de gestiune publica, ca sa nu justificam toate actiunile doar prin faptul ca nu avem bani sau ca poporul nu produce destul. Acest tip de justificare romaneasca a reformei indeparteaza oamenii de politica si de institutii si astfel nici o reforma nu va reusi consistent fara participarea cetatenilor. Exemplul lui Blair de a forta participarea politica si civica prin comunicare continua, prin justificare publica, prin constructia de indicatori care arata schimbarea sau directia de mers ar fi solutii si pentru noi.
Dincolo de dreapta sau de stanga, stilul si filosofia de actiune ale exemplului laburist ar putea sa dezmorteasca o societate incremenita in razboi politic si dialog demagogic sau populist.
Curajul lui Ponta de a veni cu principiile de guvernare de tip progresist cred ca ar trebui rasplatit macar cu putina atentie din partea dreptei, daca nu si cu mai multa solidaritate din partea echipei lui de vicepresedinti sau ideologi cu functii la partid. Dincolo de ideologie, chiar girata de marele sociolog Antony Giddens, fara prea mare valoare de inovare, practica sociala si guvernanta de tip „calea a treia“ merita antentia noastra cel putin pentru duritatea respingerii cheltuielilor nejustificate, tinerea inflatiei sub control sau justificarea oportunitatii investitiilor publice. Daca am vedea un dosar model privind justificarea unei investitii publice din acea perioada din Marea Britanie ne-am da seama ca noi vietuim poetic in spatiul politic al administratiei publice, iar lumea merge invers, spre rationalizare maxima.
Stiu ca sunt posibile si alte modele, dar, deocamdata, planificarea sociala si politica la noi este primitiva. Construim zone verzi in mijlocul padurii si parcuri in sate unde peste 80% din gospodari detin toaleta in fundul curtii. Cu toate acestea, noi ne prefacem ca nu ne intereseaza o „a treia cale“, in timp ce vedem bine cat este de costisitor sa accepatam ca Romania sa merga pe trei carari, intr-un traseu impleticit, spre o tinta care nu ne este chiar clara. In locul unei „Welcome in a target world!“ ne multumim cu „Las-o, ba, ca merge asa/Ne-am obisnuit cu ea“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper