Progres artistic, diversificare stilistica, benefica racordare la cotidian

Un articol de IOAN LAZAR

În masina de tocat timpul, care este programul fiecarei zile de la Cannes, trebuie sa încerci tot felul de scurtcircuitari în traseul vizionarilor (sala, ora, durata…), ca sa poti bifa ceea ce, pentru moment, consideri a fi de interes ori de neevitat. Asa se face ca în 2011 nu am putut sta decât la doua dintre cele opt titluri considerate ca facând parte din selectia oficiala de la Romanian Short Waves. Desi introduse într-un dosar imens, cel al sectiunii Short Film Corner, celelalte (pentru ca am înteles ca România ar fi figurat cu ceva mai mult de opt titluri) nu au fost de gasit, totusi, pe monitoarele din micile cabine la care, în cele din urma, am fost obligat sa recurg. Pe „scurt“, deci, am ramas marti 17 mai, orele 11.30, în cadrul unei vizionari anuntate, la mica sala de la etajul al treilea, sala Palais F (aproape goala), doar la doua filme (primele, în ordinea proiectiei, se întelege): „Strung Love“ si „Jaful“. Restul de sase am reusit sa le vad în ultima zi de aici, pe ultima suta de metri, când se formase deja coada întârziatilor.

De adaugat ca la nivelul zero de la Palais s-a constituit un fel de mica Bastilie a tineretii cinematografice. Reduta aceasta este luata din când în când cu un asalt buimacitor, încât, neavizat, poti crede ca asisti la un cu totul alt eveniment decât cel legat de cinematografie. Poate parea ciudat, dar fata de asemenea productii interesul este imens, fara a sti sa spun cu exactitate daca el vine si din zona criticii de specialitate sau nu, cum înclin sa cred, si din aceea a posibililor producatori, distribuitori, descoperitori de talente proaspete si curajoase estetic. Asist de fiecare data la o prezumtiva competitie adiacenta, de factura cinefila. Nu este vorba de multimea fanilor care, între noi fie vorba, nu detin permisul de a intra pur si simplu în aceasta catedrala a artei a saptea. Altfel spus, înseamna ca de fapt avem de luat nota de exprimarea profesionala a generatiei de mâine. Incontestabil, din urma vin, desigur din întreaga lume, valuri dupa valuri de posibili mari creatori de cinema.

Printre acestia si câteva promisiuni de la noi. Ma voi rezuma a glosa, asadar, doar pe marginea celor opt propuneri oficial incluse în derularea programului acestui compartiment al tineretii. Voi pastra ordinea mentionarii acestora în lista pe tari, spre a nu produce suspiciuni, desi se poate stabili o posibila ierarhizare valorica.

O replica („El s-a maritat de doua ori…“) definitorie pentru formula de joc a unui actor

„15 IULIE“

Regia Cristi IFTIMIE

Drama, fictiune, 12 minute

Cu: Lorena Zabrautanu, Adrian Titieni, Coca Bloos

Portretul indirect, dar în raspar, pe care tânarul cineast îl face personajului catre care ne poarta scenariul, sub eticheta unui road movie deraiat, este unul reusit tocmai prin discretia cu care se reliefeaza. Parând a fi cel stigmatizat, tatal interpretat de Adrian Titieni este totodata victima. De ziua lui de nastere, cu ocazia unui drum prin localitate (Brasov), fiica acestuia din prima casatorie, venind cu masina condusa de prietenul ei, nu poate evita sa faca un scurt popas la bunica. Suspicios, tânarul banuieste ca va da acolo de tatal ei si ca, mai mult, va fi obligat sa dea curs unei invitatii la noua familie a acestuia, unde ar fi de sarbatorit ziua de nastere. Desi nu doreste sa fie „combinat“ si nu are de gând sa fie „purtat prin vizite“, o însoteste totusi pe fata. Într-adevar, intuitia nu l-a înselat. La bunica (jucata de Coca Bloos) se afla si tatal fetei. În chiar ziua lui de nastere, omul a venit sa puna faianta. Se gândeste chiar si la posibilitatea instalarii unei centrale termice, cu toate ca bunica îi aduce aminte ca se încurca si când trebuie sa puna în functiune masina automata de spalat, tematoare, de-acum, ca nu cumva sa-si rupa piciorul în baie din cauza gresiei si a faiantei.

Altruist, stiind sa ramâna în umbra, sters, bine jucat astfel, cu un stil ce începe sa se contureze tot mai convingator, personajul ia înfatisarea unui individ pisalog, insistent, de al carui altruism nu pare a avea nimeni nevoie. Se metamorfozeaza, astfel, în victima propriilor bune intentii. Pâna si mama lui îi face un portret acid, când îi spune nepoatei în treacat: „El s-a maritat de doua ori…“. Observatia este acceptata si de fiica, si de prietenul ei ciufut. Personajul, construit din replici palide, aproape incoerente, tematoare, aduce în atentia noastra acelasi joc înselator, dând falsa imagine a dezlânarii, altminteri elaborat, desi, cum aratam, induce iluzia unui ciné-vérité de altadata. Perfectionat de la film la film, evidentiat cu perseverenta de un actor pe care ar trebui sa-l vedem de-acum si în roluri de mai mare întindere – Adrian Titieni –, modul acesta, asociat de regula planului al doilea al unei naratiuni, produce efectul „impresiei de realitate“ ca segment decupat dintr-o magma psihologica univoca. Barbatul este un om în însingurare cronicizata, pe toate planurile: ca fiu, ca sot, ca tata. Prabusit în propria dezamagire pe care încearca sa si-o ascunda facând tot felul de lucruri gratuite, nepretuite de niciunul dintre cei din jur, el încearca de fiecare data sa se îmbete cu apa rece. Este noul gen al omului de nimic, pentru care nimicul poate deveni colacul de salvare.

Femeie în pragul unei crize de sinucidere

„ADULTER“

Regia Peter KEREK

Drama. Fictiune. 29 minute

Cu: Alina Berzunteanu

Iarasi un om la capatul rabdarii si al capacitatii de a rezista la provocarile existentei. De aceasta data o femeie pediatru. Spatiul ramâne de tot închis, simbol al claustraii – baia.

Pregatirea acesteia echivaleaza cu instalarea unui cavou pentru o sinucidere. O femeie încearca astfel drumul catre clipa fatala, ceea ce poate însemna mai mult decât decizia de a gasi un raspuns pentru o situatie data – adulterul.

Suflu epic, portrete în miscare

„APELE TAC“

Regia Anca Miruna LAZARESCU

Drama. Fictiune. 30 minute

Cu: Andi Vasluianu

Un puternic accent de „déjà-vu“ ( de la „Bucuresti – Viena: 8.15“ al lui Catalin Mitulescu, trecând prin „Occident“ de Cristian Mungiu, ca sa ma rezum la doar doua titluri prezentate la Cannes) marcheaza aceasta poveste a disperarii de a trece dincolo. Este o încercare de a portretiza „frontiera dunareana“ a României anului 1986. Sigur, privirea se deschide catre alte orizonturi, se adauga noi anvelope epice, se mizeaza pe jocul de obicei percutant si eficient al lui Andi Vasluianu, aici, totusi, redundant de la un moment dat. Ceva anume îngreuneaza, însa, discursul, îl împovareaza tocmai prin aglomerare si febrilitate, iar dramatizarea destinelor devine teatralizanta. „Apele tac“, ca sa parafrazam titlul. Scurtmetrajul, dimpotriva, vrea sa spuna prea multe despre conditia lui Gregor si Vali, personajele celor doi transfugi. Excesul nu este mereu o solutie.

De subliniat vocatia epicului asociata cu capacitatea de a realiza portrete în miscare.

Jocul de-a… „jocul îndragostirii“

„DRAFT 7“

Regia Luiza PÂRVU

Drama. Fictiune. 23 minute

Cu: Olimpia Melinte, Eduard Petru Jighirgiu

O catalogare a scurtmetrajului ca apartinând genului „film în film“ trebuie facuta cu prudenta. Desi contine toate datele unui asemenea demers, structura lui ne poarta pe mai multe claviaturi ale interpretarii alternative a unor stari de joc proprii când actorilor, când personajelor pentru a caror perfectionare lucreaza acum. Amândoi cad de acord ca „draftul“ cu numarul 7 era cel mai inspirat. Iesind din acesta, trec pragul propriilor vieti, trasi din cadru de sentimentele preluate din partiturile cuplului, spre a fi duse mai departe. Ei participa, de-acum, la o noua aventura. As fi înclinat sa o consider, în primul rând, una histrionica, cu accentul pe dominanta ludica, deci, dar fara a neglija fluidul afectiv ce-i inunda si mai ales fara a lasa neobservata propedeutica postmodernista ca „stiinta“ rafinata a oricarei initieri.

Forma a cunoasterii de sine, dar si de relevare a dinamicii unei relatii a personajelor ce se interfereaza cu aceea a interpretilor, „Draft 7“ indica subtilitatea articulatiei complexe, procesualizata cu finete si cu surprinzatoare maturitate. Argumentele reusitei sunt de gasit nu doar în jocul celor doi interpreti, Olimpia Melinte (Olimpia) si Eduard Petru Jighirgiu (Edi) – ale caror identitati sunt sugerate prin preluarea propriilor nume –, ci în primul rând în ingenioasa masinarie audiovizuala a „draftingului“ ca metoda de lucru si mod de viata, prelungit în afara cadrului filmarii, ca o perpetua ciorna, pagina în miscare dintr-un proiect ce-si cauta propria energie prin racordarea imaginarului la pulsatia vietii imediate.

Ilustrare a unei vârste a sentimentelor în formare, dar si oglindire a acestora în spatiul social, decupare a tonusului afectiv al bucuriei de a trai si de a dori sa exprimi conditia de a fi, în cadru si în afara lui, „Draft 7“ – care a obtinut mai multe premii –, ne atrage atentia asupra unei echipe omogene de tineri cineasti. Cu siguranta am avea ce astepta în eventualitatea unui debut în lungmetrajul artistic.

Tema „loverboy-ului“, alta abordare

„ÎNTRE PRIETENI“

Regia Ozana NICOLAU

Drama. Fictiune. 15 minute

Cu: Iulia Verdes, Andrei Mateiu, Ioan Cortea

O lume „subterana“, nerostita, a traficului de carne vie, ascunsa dupa paravanul unui trecut pe care nu reuseste sa-l depaseasca si la care revine la cea dintâi încercare de reasezare a retelei. Filmul Ozanei Nicolau s-ar putea la fel de bine intitula „Alearga Corina, alearga“, îndemn la îndepartarea de propriul traseu al existentei imediate. Dupa ce a practicat prostitutia în Italia, revenind acasa, Corina este supusa unor chestionare ale politiei, simtindu-se din nou vânata si racolata. Marturisirile ei sunt tulburatoare. „Luigi venea si lua banii“, raspunde întrebarilor de la ancheta. Acest Luigi nu era altul decât iubitul ei, cum o si spune.

Noaptea se dovedeste uneori un sfetnic bun, dar de multe alte ori întunericul te împinge pe acelasi drum, al regasirii cu prietenul de altadata. De aici, un traseu dramatic, încurcat. De remarcat felul de a evada din trecut al unor asemenea povestiri care ajung undeva în vecinatatea Capitalei, la Cretu, de pilda, sau în alte noi locatii ale parvenitilor ultimelor decenii. Abur imund într-o gimnastica a recuperarii morale.

Desigur, o actrita de viitor, pe care se poate miza fara niciun risc – Iulia Verdes.

Parodie cu hold up

„JAFUL“

Regia Dan Radu MIHAI

Drama. Fictiune. 16 minute

Cu: Mihai Stanescu, Crina Semciuc

„To hold up to ridicule“, adica „ a face de râs“, mai exact a-i face de râs tocmai pe cei care vor sa devina înspaimântatori dincolo de deghizarea lor în apostoli ai unei religii a generozitatii. Exercitiul acestei resuscitari a unui gen popular, cu gangsteri de carton se asociaza cu modul parodic, dar si cu felul de a pastisa un stil. Edy si Laura nu sunt chiar Bonnie si Clyde, desi, pâna la un punct, le copiaza metodele. Surprinsi la plecarea din apartamentul mamei fetei, ocazie cu care afla de existenta unui amant al acesteia, cei doi sunt opriti la usa de doi indivizi evanghelisti, ei însisi în ofensiva deghizarii. Edy si Laura revin în final în masina lor cu care au de transportat un accidentat, nimeni altul decât unul din cei doi deghizati gasiti la usa.

Studiu de caz parodic, de mezalianta, ilustrarea truculentei genului. Mai mult comedie decât drama.

Imund, frivol, infractional

„SKIN“

Regia Ivana MLADENOVIC

Drama. Fictiune. 20 minute

Cu: Maria Mitu, Andrei Seusan, Istvan Teglas

Un exercitiu pe care l-as putea considera reusit în radiografierea derapajului afectiv si social la o vârsta când sinceritatea, inocenta, încrederea s-ar cuveni sa ramâna la locul lor. Înlocuite de minciuna, tradare, concupiscenta, sub spectrul fugii de sine, dincolo de cortina cotidiana a clipei ce trebuie traita repede, ele exprima deriva urmata de esecul pe toate planurile. Absent pentru un an, cât a stat dupa gratii, departe de iubita lui, ca si de cel mai bun prieten, revenind, Alex descopera o rasturnare dureroasa a situatiei de dinainte. Interioarele devin linii de fuga, iar plimbarea în natura, la Cetate nu poate ascunde cele întâmplate între cei doi. Captiv al noii realitati, Alex intuieste ca a pierdut totul, manipulat, îndepartat, tradat. O poveste dura. Regizoarea se pricepe cum sa calce pe inima îndragostitului naiv. Ea reabiliteaza elipsa, revigoreaza spatiul absentei (perioada detentiei lui Alex), ilustrând efectele acesteia, printr-un feed-back în general bine articulat.

O excelenta actrita a jocului cu ambiguitatea – Maria Mitu.

Grotesc si sarabanda

„STRUNG LOVE“

Regia Victor DRAGOMIR

Comedie. Fictiune. 18 minute

Cu: Bogdan Marhodin, Olivia Nita, Alexandru Potocean

Concurs de nituri în ambianta întrecerilor socialiste. Mai 1984. Viorel o iubeste pe Ileana. Amândoi sunt elevi la un liceu industrial. Competitia în plan profesional ca si disputa la inima fetei se asociaza cu o conjunctura politica imediata. Tânarul devine favoritul directorului. Acesta doreste sa-l ajute sa câstige si sa fie promovat în detrimentul celui sustinut de secretarul de partid pe unitatea scolara.

Aspectul „agonal“ al temei accepta uzajul genului filmului politic, preluat în maniera parodica. Secvente paralele sau alternate, planuri accelerate, racursiuri, contraplonjeuri, detalieri ale concursului de nituri se amesteca în acest ghiveci care lasa uneori impresia ca lucrurile scapa de sub controlul regizoral. O constructie fara îndoiala îndrazneata, dar parca dusa prea repede spre înainte, ca o barca fara vâsle înlocuita din mers de una cu motor al carei sens, pierdut, o transforma într-o epava decorativa.

Desi pe buna dreptate premiat si apreciat de unii comentatori, filmul se dezechilibreaza în cautarea semnificatiei pe care o supraliciteaza printr-un fast barochizant, plasat cât mai departe de concretetea peisajului uman si liceal. Previzibile, fie si acceptând conventiile genului, personajele se comporta ca roboti ai unei iluzii pierdute. Pigmentul de grotesc adaugat ne duce în fata unei sarabande pentru care protagonist devine vidul sufletesc.

Este limpede ca regizorul nu empatizeaza cu personajele, de unde si redundanta de neevitat si o anumita impresie de gratuitate. Prea mult piper câteodata strica, fie si la un ghiveci altminteri bine asortat.

Nu tin sa adaug cu tot dinadinsul o concluzie la prezentarea succinta a unor scurtmetraje, cele mai multe de scoala, ce meritau fiecare un spatiu mai larg. Ca unul care am vazut si filmele de aceeasi natura de la editiile precedente ale acestui compartiment al începatorilor, ma vad obligat sa remarc de asta data un progres atât în planul infuziei de realitate imediata, ceea ce îi exprima mai bine pe tinerii autori ca, ierte-mi-se formularea cliseistica, oameni ai vremii lor, nu doar în sensul de a fi contemporani cu cele relatate, dar si de a induce sensibilitatea si spiritul lor audiovizual, ca si franchetea si cinismul unor experiente altminteri deloc linistitoare. Temele actualitatii se interfereaza astfel cu cele ale vârstei. De asemenea, din punct de vedere stilistic, efortul de a omogeniza discursul, dar si de a-l diversifica sub semnul curajului estetic merita din plin atentia.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper