Partidele din România: doua decenii de sciziuni si fuziuni

Un articol de DAN UNGUREANU

„Ateii cred ca nimbul sfintilor poate fi tuns cu foarfecele, ca parul“
Vladimir Tismaneanu, despre sine.

I. Sciziuni si fuziuni
Ce s-a întâmplat cu partidele politice din România, în doua decenii de democratie? Dincolo de campanii câstigate si de algoritmi, e interesant de urmarit evolutia lor.
În 2011, doua mari grupuri exista, USL, alcatuit din Partidul Liberal si Partidul Social-Democrat, împotriva PDL, Partidul Democrat-Liberal, alcatuit din Partidul Democrat si Partidul Democrat-Liberal, scindat în 2006 din Partidul Liberal. La rândul sau, Partidul Democrat s-a format în 1992, printr-o sciziune a FSN, din care a rezultat FDSN, condus de Ion Iliescu, si FSN, condus de Petre Roman. Partidul lui Petre Roman a devenit ulterior PD.
Actualul sistem politic e alcatuit din doua parti: PDL, la putere, alcatuit dintr-o parte a social-democratilor si o parte a liberalilor, rezultate din sciziune; USL, în opozitie, rezultata din o parte a social-democratilor si o parte a liberalilor. Partidele din România sunt aschii. Politologia occidentala, ocupata de distinctii între stânga si dreapta, între centru-dreapta si centru-stânga, e incapabila sa descrie evolutia politica a partidelor din România. Partidele din România, cum a observat perspicace si neologic Andrei Plesu, se remarca prin sciziparitate si fuziune. Acelasi lucru se observa la bacterii si la triburile pastune. În Europa, dupa alegeri, un sef de partid urmeaza precedentului sef de partid. În România, alegerile sunt urmate de o sciziune. Si o fuziune. Ca în geologie.
Sunt douazeci de ani de la Piata Universitatii. Presedintele tarii a fost membru al FSN, partid social-democrat, apoi, din 1992, membru al PD, (tot partid social-democrat; în 1998, PD mai participa la întâlnirile Internationalei Socialiste, la Geneva). Prin sciziuni si fuziuni, PD a devenit PDL, si s-a improvizat partid de centru-dreapta.
PD a devenit partid de opozitie dupa cearta, pur personala, între Petre Roman si Ion Iliescu. PD (numit înca FSN) a intrat, gratie acestei rivalitati pur conjuncturale, în opozitie, în 1992; a intrat apoi în alianta cu Conventia Democrata. Dupa 1996, PD primeste câteva posturi ministeriale dupa victoria electorala a Conventiei Democrate; o cearta, pur umorala, între Traian Basescu si Victor Ciorbea, duce la iesirea din alianta a PD. Ulterior, Conventia, minata de lupte intestine, face implozie. PD fuzioneaza cu PLD pentru a forma PDL în 2007. Noul partid pastreaza vechea sigla socialista, trandafirul, deghizat nitel prin contrastul albastru-portocaliu.
În 2011, Partidul Democrat-Liberal, la putere în România, auto-declarat de centru dreapta, are în continuare vechea sigla socialista, trandafirul (stat rosa pristina nomine, nomina nuda tenemus). Nu e un caz singular. Aproape toate partidele din România au o istorie întâmplatoare si o ideologie variabila, mai mult noroasa. FSN a devenit partid social-democrat fiindca Ion Iliescu avea convingeri social-democrate. PNTCD s-a declarat partid crestin-democrat pentru a avea sprijin în Europa occidentala, si s-a declarat partid de dreapta prin reactie la social-democratia (perceputa) a FSN ori pentru a capitaliza pe seama temerii publicului ca revolutia se oprise sau fusese confiscata de cripto-comunisti. PNT interbelic, din care provenea, pe care îl reînviase, de la care se revendica, era un partid (oarecum) social-democrat. Îi facea opozitie partidului liberal. PNT interbelic era un partid anti-liberal. Unul din ideologii sai, C. Stere, e un transfug socialist, un batrân narodnicist rus din secolul XIX.
II. Disensiunile personale, deghizate în diferende ideologice
Istoria partidelor politice din România este istoria disensiunilor personale, re-ambalate ulterior pentru mass-media ca diferende ideologice. Partidele din România sunt partide de big men, expulzati dintr-un partid si adoptati în altul. Metafora fotbalistilor transferati de la o echipa la alta e pitoreasca; termenul de big men însa vine din antropologia triburilor din Papua-Noua Guinee. Un big man este o persoana cu influenta personala, pe care o poate transfera de la un partid la altul. În sistemele politice ideologice, acest lucru e imposibil. În Occident, apartenenta la un partid e data de aderenta la ideologia acelui partid; în România, big men îsi au propriile clientele, cu care trec de la un partid la altul. Antropologii care studiaza mafiile calabreze ori triburile papuase înteleg mai bine (si descriu mai exact) partidele din România decât politologii occidentali. Baronii locali sunt personaje hibride, care convertesc puterea economica în influenta politica, si invers.
III. Partidele politice
îsi rescriu istoria
Dupa 1990, PNTCD încearca sa stearga, din trecutul sau, diferendele ireconciliabile dintre doctrina taranista si liberalism. Iata cum vad liberalii doctrina taranista interbelica:
„Deosebirea intre doctrina liberala si doctrina taranista consta în faptul ca taranismul e bazat pe ideea luptei de clasa, pe când liberalismul e bazat pe armonia sociala. Taranismul îmbratiseaza interesele exclusive ale taranimii în lupta si ura violenta cu toate celelalte categorii sociale. Liberalismul urmareste înfaptuirea sincera si deplina a revendicarilor taranesti, dar armonizându-le le cu interesele legitime ale celorlalte clase“ spune liberalul I. G. Duca. Dupa reforma agrara din 1921, Partidul Conservator, partid al marilor mosieri, se prabuseste. Partidul Liberal îi preia, by default, rolul de partid de centru-dreapta. Partidul National-Taranesc, partidul taranilor de curând împroprietariti, preia rolul de partid de stânga, în mod conjunctural. Taranismul e un socialism care vede în societate nu un conflict între proletari si capitalisti, ci un conflict între tarani si restul categoriilor sociale (în principal oligarhia bancara). Taranismul e anti-liberal, fiindca e cooperatist, iar liberalismul are tendinte monopoliste; taranismul e ne-socialist, fiindca sustine mica proprietate, si se sprijina nu pe proletari, ci pe tarani, spune Virgil Madgearu. În 1990, PNTCD se trezeste aliat cu partidul liberal, cu care avusese doua decenii de conflict. Dupa 2000, când paraseste Palatul Victoria pentru a îsi instala mobila si ghivecele cu muscate într-o garsoniera din Zalau, trecutul partidului taranesc îsi pierde orice importanta. Între aprilie-iunie 1990, când PNTCD-ul are, pentru revolutionarii din Piata Universitatii, un rol mesianic, si 2000, când pierde alegerile cu 6 % (Ion Iliescu si CV Tudor se apropie de 58 % din voturi), în acesti zece ani se încheie un ciclu politic, nasterea si parastasul unui partid gerontocratic.
În 2010, Teodor Stolojan participa la un colocviu international libertarian la Bucuresti, si îsi declara adeziunea la doctrina economica libertariana. Cu precizarea ca singura masura economica prin care s-a distins a fost confiscarea rezervelor în valuta a agentilor economici, în 1990. Un alt mare ideolog libertarian, HR Patapievici, favorabil unui stat minimal si initiativei private, conduce o institutie eminamente statista, Institutul Cultural Român (prima care ar fi suprimata de un guvern libertarian).
IV. Problema de identitate
a partidelor
Identitatea de stânga sau de dreapta a partidelor din România e mai mult revendicata decât reala. Nu e nimic social-democrat în discursul sibilinic al PSD din România, sau în bogatia personala a conducatorilor sai. Nu e prea multa ideologie de dreapta în trecutul PDL, membru al Internationalei Socialiste cu un deceniu în urma. PNT, partid populist agrarian de stânga, în perioada interbelica, a devenit conservator-democrat în 1990, si a facut implozie în 2000. În 2001 partidul s-a rupt în trei factiuni, fiecare revendicând aproape o suta de membri.
Se împlinesc, în iunie 2011, 21 de ani de când miscarea anti-comunista si anti-totalitara din Piata Universitatii din Bucuresti a fost înabusita. Participantii ei se adunasera pentru a denunta ceea ce ei considerau a fi confiscarea puterii de catre esalonul doi al Partidului Comunist, o re-venire a totalitarismului and stuff. În vara lui 2010, PNTCD a sarbatorit evenimentul aliindu-se cu Partidul Social-Democrat, pentru a denunta PDL, partidul aflat la putere, cu care fusese aliat pâna în 2000. În aceste conditii, a mai vorbi de o limita transanta stânga-dreapta a devenit irelevant.
Douazeci si unu de ani dupa fenomenul Piata Universitatii, partidele din România s-au metisat, s-au scindat si au fuzionat incredibil. Aceste corcituri încearca sa treaca drept rase pure.
Între timp, Piata Universitatii a devenit irelevanta.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper