Oda pentru o para malaiata: „Dincolo de limite“ de Neil Burger

Un articol de CATALIN OLARU

Ce am face daca, fara nici un efort sau sacrificiu, am deveni deodata geniali, cum am folosi atunci noile noastre aptitudini? E o întrebare la care, în limitele genului, încerca sa ne dea un raspuns „Phenomenon“ din 1996. Personajul principal, interpretat, în acel film de familie, de John Travolta, alegea sa îsi puna neobisnuita capacitate cognitiva în slujba comunitatii. Daca acelasi lucru s-ar fi întamplat într-un film porno, probabil ca si-ar fi investit energiile în ticluirea de noi artefacte copulative; daca ar fi fost un rapper de culoare, ar fi construit cea mai înalta masina cu cele mai performante suspensii sau tinichelele de atarnat la gat care nu ruginesc s.a.m.d. „Limitless“ al lui Neil Burger nu e nici de familie, nici pentru adulti. E la mijlocul distantei, adica un fel de porno intelectual care nu se adreseaza în mod special vreunei categorii etnice sau de varsta, dar care le va merge cu siguranta la inima lenesilor.
Scriitor fara opera dotat cu o inteligenta în cel mai bun caz medie, Eddie Morra (Bradley Cooper) devine un astfel de personaj exceptional. Ridica întrebari doua aspecte: cum ajunge sa fie un geniu si ce face el cu aceasta genialitate. Precum în „Phenomenon“, meritele sale în multiplicarea propriului IQ sunt nule. Tipul pur si simplu înghite o pastila. E pestisorul de aur, echivalentul adult al fanteziilor din primii ani de scoala, cand vlastarele tinere viseaza la metode de învatat instantanee (si bineînteles pasive). E o golanie, iar modul în care eroul se serveste de ea e în egala masura golanesc.
Primul lucru pe care îl face e sa-si termine cartea, dupa care se pune pe facut bani. Mai întai în cazinouri, prin vechea metoda Rainman, apoi pe Wall Street. Dupa ce face suficient de multi bani (nu se stie de ce, pentru ca de ei nu prea pare sa se bucure), trece mai departe: la politica. Morra se pregateste sa devine senator de New York si apoi presedintele Americii. În tot acest rastimp, nu are nici un fel de remuscare si nimeni nu îi reproseaza nimic, asa ca poate sa se bucure de noile sale talente si de viitorul sau luminos dupa pofta inimii.
Inteligenta lui Eddie e vazuta ca fiind cel mai marfa lucru posibil, un fel de upgrade pe care toata lumea l-ar cumpara, daca ar putea. Cand îsi ia pastila, primul lucru care se întampla e ca i se largeste campul vizual. Dintr-o privire, tipul vede pur si simplu mai mult, ca si cum ar lipi mental mai multe perspective. La ce foloseste asta? Lui, la nimic, dar fara triserii precum aceasta nu se poate: Cooper nu e un actor suficient de versatil pentru a juca inteligenta, Si chiar daca ar reusi, Burger nu e un regizor suficient de versatil sa-l filmeze.
Fratele cel Mare si
Regizorul cel Mic
În consecinta, nu îl vedem doar pe Morra cum se dopeaza, s-a considerat probabil ca nu e de ajuns. Ci îl vedem la raze X, urmarim efectiv pastila cum se duce pe gat si trece prin tractul digestiv. Sunt trucuri de tip „CSI“, care satisfac apetitul pentru savantlacuri hi-tech si reafirma, concomitent, faptul ca filmul e cat se poate de nou; oameni care iau pastile si atat puteam vedea si pe vremea lui Bogart si Gary Cooper.
Largirea perspectivei sau imaginea-radiografie sunt doar cateva dintre artificiile vizuale ale filmului. Burger îneaca în culoare cadrele în care eroul e sub efectul pastilei, de parca ochii lui Eddie ar fi un televizor caruia drogul îi regleaza saturatia. Cand îsi scrie cartea, în camera protagonistului ploua cu litere stralucitoare. N-om fi toti destepti ca el, dar tind totusi sa cred ca am fi priceput de unde provine creativitatea si fara slovele care cad din cer, si fara omniprezentul voice over, care explica de-a fir a par ce se întampla si cand cineva respira. În sfar?it, din cand în cand, protagonistul se dedubleaza. Ca sa întelegem cat de rapid gandeste sau cat de eficient e, vedem exact atatea versiuni ale lui cate a considerat Burger ca încap în cadru fara sa-l înghesuie prea mult.
Camera trece prin tot felul de lucruri prin care în mod normal n-ar avea cum sa treaca si ajunge acolo unde în mod normal nu ar avea unde sa ajunga. E ca si cum un adolescent s-ar fi jucat cu un aparat cu un zoom puternic precum Fat-Frumos cu buzduganul: dintr-un punct fix (punctul 1), zoom-ul este utilizat la maxim, dupa care acel punct 2 devine punctul 1, punctul 3 devine punctul 2 si asa mai departe. În generic, trecem din masina în masina, prin zeci de lunete si parbrizuri, mai departe si mai departe, pana nicaieri. Filmul lui Burger arata o gramada de chestii, dar nu spune absolut nimic.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper