Filme coreene la TIFF 2011

Un articol de MIHAI FULGER

Asia nu este doar cel mai intins continent al lumii, ci si cel mai fascinant, inovator si variat, dintre toate, din punct de vedere filmic. Din nefericire, majoritatea propunerilor demne de atentie ale cinematografiilor asiatice ajung la noi tardiv sau deloc. Aceasta rubrica isi propune sa remedieze inevitabilele lacune si sa stimuleze interesul pentru valorile cinematografice asiatice de ieri si de azi.

In fiecare an, Festivalul International de Film Transilvania (TIFF) ofera cinefililor români o selectie reprezentativa de productii cinematografice sud-coreene recente. Daca anul trecut, la a noua editie, TIFF a prezentat, cu sprijinul Ambasadei Coreei de Sud, nu mai putin de zece lungmetraje coreene, editia aniversara de anul acesta (Cluj, 3-12 iunie) a inclus in program doar doua lungmetraje si un mediumetraj, insa toate semnate de nume importante ale acestei cinematografii asiatice.
Mai intâi, in cadrul sectiunii necompetitionale „Supernova“, ce propune publicului filme selectionate si premiate la mari festivaluri ale lumii, a fost proiectata cea mai recenta creatie semnata de un important reprezentant al cinematografului de autor coreean, a carui opera este strâns legata de Festivalul de la Cannes. Lee Chan-dong „este precum o insula izolata de toti ceilalti regizori de film contemporani cu el“, scria criticul Kim Young-jin in monografia pe care i-a dedicat-o cineastului in 2007. Intr-adevar, acest autor, deopotriva traditionalist si avangardist, realist si reflexiv, nu are multe lucruri in comun cu ceilalti regizori sud-coreeni de azi, iar o posibila explicatie o gasim in background-ul sau. Nascut in 1954, el si-a inceput cariera artistica in lumea teatrului, apoi a debutat ca romancier in 1983. A patruns in industria cinematografica in 1992, ca scenarist si asistent de regie, apoi si-a lansat primul lungmetraj, „Green Fish“, in 1996, la 42 de ani – vârsta la care multi regizori au deja o filmografie bogata in spate. Primul film al lui Lee Chang-dong prezentat la Cannes a fost al doilea sau lungmetraj, „Peppermint Candy“ (1999), selectionat in sectiunea paralela „Quinzaine des Réalisateurs“. Al treilea film al sau, „Oasis“ (2002), a fost prezentat in „Semaine de la Critique“, in cadrul unui program special FIPRESCI. Al patrulea, „Secret Sunshine“ (2009), realizat dupa un scurt mandat de ministru al Culturii si Turismului, a intrat in competitia Festivalului, iar actrita principala, Jeon Do-yeon, a obtinut premiul de interpretare feminina. In fine, anul trecut, Lee Chang-dong a revenit in competitia canneza cu „Poezie“ („Poetry“ / „Shi“), al cincilea film al sau, cu care a si câstigat premiul pentru cel mai bun scenariu.
„Poezie“, care a fost prezentat la TIFF dupa festivaluri precum cele de la Moscova, Karlovy Vary, Toronto, Busan, Londra, Tokio sau Tromsø, este un veritabil poem cinematografic. Mi-ja (excelent interpretata de Yoon Jeong-hee, o actrita legendara in Coreea, una dintre marile dive ale anilor ’70) este o doamna cocheta si stilata de 66 de ani, care il creste singura pe Jong-wook (David Lee), nepotul ei de 15 ani, dupa ce fiica/mama a divortat si a parasit localitatea de pe fluviul Han, pentru a munci la Busan. In plus, Mi-ja, care prezinta un inceput de Alzheimer si uita cuvinte uzuale, este nevoita sa aiba grija de un batrân semiparalizat si nazuros. Nesatisfacuta de viata ei monotona, ea decide sa urmeze un curs de poezie. Mi-ja primeste tema de a scrie un poem pentru prima data in viata si se pregateste observând cu atentie lucrurile din jurul ei, pe care pâna atunci le ignorase. Insa lumea i se da peste cap atunci când afla ca dragul ei nepot si alti cinci baieti au violat-o pe colega lor Agnes, care apoi si-a luat viata aruncându-se in apele fluviului. Cei cinci parinti, toti tati, nu sunt preocupati decât de musamalizarea cazului, pentru a nu le periclita viitorul odraslelor degenerate, asa ca sunt dispusi sa-i ofere mamei victimei o compensatie, ca ea sa nu depuna plângere la politie. Mi-ja trebuie sa participe si ea cu o suma substantiala…
Trebuie spus ca poezia este inca foarte populara in Coreea de Sud, desi multi ii anunta moartea (cum se intâmpla si in film): volumele poetilor cunoscuti se vând mii de exemplare, iar la lecturile lor de poezie pot participa sute de fani. Poezia clasica se scrie cu ideograme chinezesti, ceea ce o face si mai dificila. Nu e de mirare ca scrierea unui poem reprezinta o provocare imensa pentru protagonista filmului.
Regizorul-scenarist Lee Chang-dong a pornit de la intrebarea „Cum se mai pot scrie poeme atunci când poezia este pe moarte?“ si ajunge la o alta, „Cum se mai pot face filme atunci când cinematograful este pe moarte?“. „Poezie“ este un film incântator, a carui imagine fluida, semnata de Kim Hyun-seok, reflecta curgerea fluviului de la inceput si sfârsit, si, in acelasi timp, un film plin de substanta al unui mare autor de cinema.
Inclus in sectiunea „Umbre“ a TIFF-ului, „L-am vazut pe Diavol“ („I Saw the Devil“ / „Akma-reul Bo-at-da“) este cel mai nou film al lui Kim Jee-woon si, totodata, cel mai dur din remarcabila filmografie a cineastului, ce mai include lungmetraje apartinând unor genuri diverse, inclusiv horror: „The Quiet Family“, „The Foul King“, „A Tale of Two Sisters“, „A Bittersweet Life“ si „The Good, the Bad, the Weird“. Chiar si spectatorii coreeni, obisnuiti in general cu violenta de pe ecran, au fost socati de brutalitatea filmului, astfel incât multi au parasit sala in timpul proiectiei (ceea ce acolo se intâmpla foarte rar). Totusi, povestea plina de sânge este invelita intr-un ambalaj estetic convingator, stimulându-ne reflectia asupra lumii in care traim. Kim Jee-woon reuseste sa faca violenta frumoasa si delectabila, ceea ce ar putea deveni ingrijorator. „L-am vazut pe Diavol“ a fost lansat pe marile ecrane coreene intr-o versiune mai digerabila/epurata, iar versiunea sa mai violenta, asa-numita director’s cut, a fost prezentata la festivalurile de la Busan, Toronto, San Sebastián, Stockholm, Torino sau Sundance.
Filmul este un thriller cu un asasin in serie, iar acest personaj „negativ“, in interpretarea lui Choi Min-sik (un actor fabulos, pe care-l stiti macar din „Oldboy“), este mai infricosator decât monstruosii Anton Chigurh (Javier Bardem) din „No Country for Old Men“ al Fratilor Coen si Young-min (Ha Jung-woo) dintr-un alt thriller coreean notabil, „The Chaser“ de Na Hong-jin. Si mai nelinistitor este faptul ca personajul care ar fi trebuit sa fie „pozitiv“ (interpretat de Lee Byung-hun din „A Bittersweet Life“ sau „The Good, the Bad, the Weird“), se dovedeste la fel de violent si lipsit de scrupule ca si criminalul pe care el il haituieste.
Intr-o noapte alba si friguroasa de iarna, tânara si frumoasa Ju-yeon este atacata cu bestialitate, apoi târâta intr-o casa si practic transata in bucati, cu un sadism inuman, de catre Jang Kyung-chul (Choi Min-sik), soferul unui autobuz scolar. Victima il implora pe criminalul psihopat s-o crute, pentru ca este insarcinata, dar acesta ii despica trupul fara sa clipeasca. Ju-yeon e fiica politistului Jang, care s-a ocupat timp de 30 de ani de crime violente, dar acum s-a retras din activitate, precum si logodnica unui agent al fortelor speciale, Kim Soo-hyun (Lee Byung-hun), care inca nu aflase ca iubita sa este gravida. Tatal victimei ii ofera logodnicului datele celor patru suspecti principali ai politiei, iar Soo-hyun ii ia pe rând si ii tortureaza, dorind sa-l gaseasca pe criminal si sa-l faca sa sufere de mii de ori mai mult decât acesta o facuse sa sufere pe Ju-yeon.
Kyung-chul este al treilea pe lista suspectilor si nu e greu de gasit, la fel ca si asasinul din „The Chaser“. Totusi, agentul obsedat de razbunare nu il preda politistilor pe Kyung-chul, dupa ce il batuse mar, ci il elibereaza, ba chiar ii lasa si bani de cheltuiala. De fapt, Soo-hyun ii introduce in corp un dispozitiv de urmarire si de ascultare, astfel ca stie mereu unde se afla si ce face ucigasul. Razbunatorul vrea sa il terorizeze pe Kyung-chul si sa-i ia, cu cruzime, viata de abia atunci când va atinge gradul maxim de durere.
Scenariul nu este neaparat original, iar unele imagini mi-au adus aminte de filme celebre (de pilda, urechea gasita in iarba – de „Blue Velvet“ al lui David Lynch, capul purtat intr-o cutie – de „Se7en“ al lui David Fincher etc.), dar urmarirea ucigasului aduce numeroase secvente intense – si ultraviolente, desigur -, astfel incât tensiunea nu scade deloc (lucru remarcabil, pentru un film de 142 de minute). Kyung-chul ne este prezentat ca o intruchipare a Raului absolut, care ucide pur si simplu de placere si, dupa ce spinteca cu ghilotina o noua victima lipsita de aparare, se piaptana, se parfumeaza si cânta linistit la chitara. Pe scurt, „L-am vazut pe Diavol“ este un film greu de uitat.
In fine, mediumetrajul „Pescuit nocturn“ („Night Fishing“ / „Paran-manjang“) a fost selectionat in cadrul competitiei de scurtmetraje „Umbre“ a TIFF-ului. Semnat de fratii Park Chan-wook (celebrul regizor al trilogiei razbunarii, alcatuita din „Sympathy for Mr. Vengeance“, „Oldboy“ si „Sympathy for Lady Vengeance“, dar si al altor filme importante, precum „JSA“ si „Thirst“) si Park Chan-kyong (visual artist care, din pacate, si-a anulat sosirea la Cluj), „Pescuit nocturn“ este primul film cunoscut realizat integral cu un iPhone 4 (de fapt, cu opt asemenea supertelefoane mobile) si a câstigat Ursul de Aur pentru scurtmetraj la Festivalul de la Berlin de anul acesta. Metafora a mortii cu o naratiune ce mi-a amintit de prozele fantastice ale lui Vasile Voiculescu, „Pescuit nocturn“ are o imagine superba (in pofida modului in care a fost realizat, care a fost folosit si ca un eficient instrument de marketing) si o atmosfera crepusculara bine construita, prezentând si riturile funerare specifice culturii coreene (ceea ce i-a marit gradul de exotism pentru spectatorii occidentali). O experienta cinematografica cum, in România, doar un festival ca TIFF-ul ti-o poate oferi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper