De ce nu au copiii drept de vot?

Un articol de Nicu Ilie

Întrebarea nu este una partizana. Este doar una legitima, care încearca sa surprinda modul în care omul este capabil sa se adapteze nu doar la resursele naturale, ci si la cele sociale.
Copiii nu au drept de vot. E o axioma, la fel cum, secole, sclavii si femeile nu au avut acest drept. Sa întrebi acum o mie de ani, în timpul lui Otto cel Rosu sau al Merovingienilor, de ce nu – era probabil o prostioara, o abertie utopica si tandra, nici macar subversiva.
Despre copii acum: minorii sunt considerati din start iresponsabili. Asta din punct de vedere constitutional, pentru ca „pe penal“ codurile juridice au început deja sa îi traga la raspundere, în diverse forme, dupa atingerea pubertatii. Însa si aici, din punct de vedere juridic, copilul este doar un apendice al adultului.
În practica, pe categorii de alegeri si în functie de capriciile si regularitatea calendarului electoral, unii „copii“ voteaza pentru prima data la 22-23 de ani. La 4-5 ani dupa ce au intrat pe piata muncii si au început sa plateasca impozite; la 7-9 ani dupa ce au atins vârsta biologica pentru a putea avea ei copii. La 24-25 de ani dupa ce ei însisi au devenit obiecte ale unor articole de drept (asta având în vedere ca legislatia afecteaza omul înca din stadiu embrionar); în fine, la 23 de ani dupa ce au devenit cetateni si la 8 ani dupa ce au primit atestatul juridic fundamental al existentei într-un stat: certificarea identitatii.
Se statueaza asadar ca minorii nu au discernamânt. Însa, tot în practica, dementa sau alte boli degenerative nu afecteaza si nu implica în mod automat decaderea din drepturile electorale. Nici analfabetismul, nici retardul. Mai mult, în ceea ce îi priveste pe analfabeti, pentru ei au fost inventate simbolurile electorale: „votati soarele“, „alegeti ochiul“, „votati sageata“, ca sa nu mai vorbim de razboiul celor 3+1 roze… Analfabetii sunt expusi, la fel ca toti ceilalti cetateni, sistemului juridic si implicarea lor în genetica acestui sistem este considerata un drept esential.
Ca sa nu mai vorbim (nici) de analfabetismul politic. În fapt, copiii de 16 ani, care nu pot vota, au mai multe cunostinte despre stat si despre functionarea lui decât o mare parte a celor cu drepturi electorale dar care n-au simtit nevoia sau n-au avut capacitatea sa se „updat“-eze si înca mai confunda prefectul cu prim-secretarul.
Propozitiile conclusive sunt: minorii sunt o minoritate, în orice stat modern. Ei sunt privati de o buna parte din ceea ce numim „drepturi universale“.  Capacitatea individuala si calitatile intelectuale sau morale ale fiecarui minor sunt complet irelevante pentru state si pentru societate, care îi judeca pe toti, nediferentiat, dupa „primaveri“. Drepturile electorale sunt înca într-o faza „post-animista“, legate de ritualuri de trecere în maturitate; votul însusi este un drept abstract, indiferent la feed-back-urile primite; un fetis social care are doar mecanisme greoaie si tardive de control a calitatii. Cert e ca disfunctiile statelor sunt tot mai evidente si va veni momentul critic în care omul si ONU trebuie sa aleaga daca votul e cu adevarat universal, sau e pe competente.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper