Dar ce sunt benzile desenate? (I)

Un articol de MIRCEA DEACA

Benzile desenate sunt categoric un gen mixt, amestecat sau de granita. Genul în discutie contine o parte din literatura, o parte din cinematografie si o parte din arta plastica. Se poate propune o definitie a acestui tip de text si, în consecinta, analiza acest tip de discurs?

Am încercat sa utilizez câteva notiuni elaborate în teoria de film pentru a vedea cum se pot identifica trasaturile distinctive si felul de a întelege acest mod particular de expresie. În prima parte am folosit o definitie a filmului elaborata de Noel Carroll si câteva sugestii elaborate de Gilles Fauconnier. În partea a doua benzile desenate sunt abordate din perspectiva teoriei semio-pragmatice de film, asa cum apare în lucrarile lui Roger Odin. Am utilizat, de asemenea, un fragment de analiza narativa a lui Edward Branigan aplicata unui episod din banda desenata americana Nick Fury.
Banda desenata ca artefact
O prima abordare a genului este bazata pe o definitie de tip imanent: care sunt trasaturile definitorii ale categoriei de banda desenata? Un obiect este clasificat într-o categorie pe baza unor trasaturi definitorii obtinute în urma unei judecati de evaluare de tipul: este acest obiect o instanta a categoriei date, este el un obiect tipic sau un caz atipic? De exemplu, balena este o instanta atipica de mamifer care, desi împartaseste putine trasaturi cu maimuta, apartine categoriei mentionate.
Benzile desenate reprezinta o forma de arta plastica. Mediul grafic îi permite realizatorului – individual sau colectiv –, un control suficient pentru a genera variabile de articulare, alegeri plastice care sa ne permita sa identificam profiluri stilistice si expresive. Astfel, benzile desenate poseda un grad suficient de control grafic care ne confera posibilitatea sa le calificam ca fiind un mediu capabil de a produce arta. Pe de alta parte, benzile desenate se încadreaza în ceea ce am putea numi în urma lui Noell Carroll un afisaj detasat (detached display). Ceea ce este prezent în fata noastra este un afisaj al carui referent este discontinuu fata de afisaj sau absent din spatiul în care „ochii nostri pot sa organizeze calea catre destinatia noastra“ (Carroll 2008:57-8). Sau, altfel spus, notiunea de absenta se refera la modul în care afisajul este discontinuu, disociat fata de spatiul pe care îl locuim: spatiul în care percepem.
Fata de fotografie banda desenata nu este înregistrarea cauzala a ceva exterior afisajului ci utilizarea preponderenta a expresiei grafice. Un caz non prototip al categoriei benzilor desenate este format de foto-romanele unde în locul desenelor avem o suita de cadre-fotografii. Cadrele si procesarea imaginii sunt bazate pe procese naturale de recunoastere a obiectelor. Rationamentele (si inferentele) cotidiane sunt utilizate în procesarea unei secvente cinematografice. Similar în benzile desenate gestionarea atentiei prin cadrarea variabila ordoneaza cursul atentiei în mod natural, nu prin conventii de tip limbaj (Carroll 2008:132).
În comparatie cu filmul, benzile desenate sunt lipsite de posibilitatea miscarii. Cinematograful intra în clasa obiectelor pentru care impresia miscarii este o posibilitate tehnica (Carroll 2008:59). În film, imobilitatea sau stasis-ul sunt o variabila stilistica care nu poate fi utilizata în cazul imaginilor statice (pictura si fotografia). De asemenea, pictura implica temporalitatea prin „imaginarea unui eveniment, de exemplu: rapirea Sabinelor“ iar filmul „implica evenimentele într-o maniera temporala particulara“ (Danto 2006:102).
Daca vom distinge între timpul de conceptie al unui eveniment reprezentat (c) si timpul conceput al evenimentului în sine (C) – desfasurarea sa temporala –, atunci vom putea situa pictura la polul divergentei maxime dintre cele doua instante temporale. În artele plastice nu se poate stabili o relatie de dependenta sau de interactiune între c si C. În film, însa, durata de conceptie (perceptia în timp a expresiei cinematografice) poate fi coincidenta cu durata evenimentului; fiecare etapa a unei actiuni este activata si conceputa secvential. În arta plastica, conceptia desfasurarii în timp a evenimentului este sumativa: toate etapele unei actiuni C sunt concepute de o maniera simultana. În arta plastica figurativa sau în fotografie numai o unica etapa a unei actiuni este reprezentata iar conceptualizatorul, spectatorul sau lectorul, concepe sumativ actiunea imaginara. În benzile desenate diferite etape ale unei actiuni, sa le spunem script (1), sunt reprezentate de fiecare plansa iar între ele lectorul umple conceptual golurile. Efortul conceptualizarii lacunelor sau hiatului dintre o plansa si alta genereaza o tensiune în actul de conceptualizare. Cum vom vedea în continuare, decupajul actiunii în planuri sau cadre de discurs este o trasatura similara cu montajul cinematografic. În benzile desenate, doua planse succesive pot reprezenta etape succesive ale unei actiuni sau ale unui script sau pot reprezenta douã script-uri diferite. În cele din urma, o retorica a montajului poate fi o retorica a figurilor posibile de inter-relationare între planse în benzile desenate. Banda desenata, în comparatie cu pictura ori fotografia clasica, se recunoaste prin prezenta în expresia grafica a serialitatii si multiplicitatii de cadre-planse. Sa ne amintim de tapiseria de la Bayeux (fig.1) si de arta antic-egipteana.
Considerând faptul ca un film este sau nu un artefact unic, constatam ca ceea ce consumam în timpul proiectiei de film nu este decât o copie generata mecanic. Filmul este ceea ce se numeste un token generat de catre un sablon (template) care este la rândul sau un token (2). Interpretarea actorului din film apartine unui type. Filmul proiectie pe ecran este un token generat mecanic sau electronic. Performanta de joc actoricesc este o lucrare de arta (artwork) în sine pe când performanta token a filmului proiectie nu este o lucrare de arta (Carroll 2008:72). Notiunea de original nu are o semnificatie artistica în conceperea filmelor (Danto 2006:101). Spectatorul sau lectorul nu consuma o opera unica, asa cum e cazul interpretarii actorului de pe scena care, în fiecare interpretare particulara, are un caracter unic. În cazul benzilor desenate, ele sunt un token generat de un sablon care este el însusi un type; adica o lucrare de arta în sine. Benzile desenate se consuma pe de o parte ca si filmul, dar, pentru ca plansele originale pot fi conservate ca lucrari de arta plastice unice, ele pot fi consumate alternativ de o maniera de tip galerie sau muzeu (3).
O cerinta esentiala pentru ca un obiect sa fie clasificat ca banda desenata ar fi aceea ca suportul expresiv sa aiba o dispunere bidimensionala – a 2 dimensional array –, în opozitie cu sculpturile miscatoare de gen Calder ori hologramele sau filmul în 3D de gen „Avatar“. Dispozitive de genul zoetrope (4) ori flip books (5) nu sunt instante prototip ale categoriei de film, dar sunt de inclus în categoria de imagini în miscare (moving images) (Carroll 2008:78). Ele sunt, de asemenea, instante non-prototip ale categoriei de banda desenata.
Banda desenata în postura
de concept mental.
Consemnele de lectura si efectul de gen
A. Pentru a recunoaste si clasifica o expresie grafica inclusa în categoria banda desenata lectorul are nevoie de o serie de consemne de lectura (6). Consemnele de lectura sunt indici (cues) sau instructiuni de lectura. Nu este nevoie ca totalitatea elementelor definitorii sa fie prezente pentru ca lectorul sa clasifice obiectul ca apartinând categoriei date. Obiectele dintr-o categorie sunt mai mult sau mai putin tipice. O categorie poate sa aiba, într-o forma extrema, doua cazuri atipice fara nici un element comun. De exemplu multiplicitatea unor cadre-planse este o trasatura definitorie a categoriei de banda desenata.
O expresie grafica formata dintr-o unica plansa încadrata în întregimea ramei este de clasificat ca afis ori ca lucrare de arta plastica (fig.2). Sa presupunem însa ca aceasta plansa este micsorata si situata în coltul din stânga sus al ramei (fig.3). O evidenta diferenta ia nastere din tensiunea creata dintre plansa identificata cu un plin si golul evidentiat în restul compozitiei. Aceasta tensiune poate fi încurajarea lecturii unei vectorialitati sau a unei serialitati virtuale prin prezenta a doua planse situate la poluri opuse (fig.4). Dar daca, gradual, introducem, o multiplicitate de planse si o înscriere seriala a lor în interiorul unei rame ce indica un gestalt, o unitate holistica, ne apropiem de o banda desenata abstracta si atipica (fig.5). Aceasta serialitate poate fi considerata si ca instanta atipica de banda desenata. Daca aducem o noua expresie grafica în interiorul fiecarei planse, o figura geometrica oarecare pozitionata identic în fiecare plansa, atunci ne apropiem de o instanta tipica benzii desenate (fig.6). O etapa ulterioara poate fi obtinuta daca aceasta figura geometrica e pozitionata diferit în fiecare plansa, dar conform unei regularitati de transformare (fig.7). Deja suita de planse aduce informatii asupra unui identic aflat în relatie cu un diferit. Plansele sunt analoage si, totodata, introduc între ele o relatie de diz-analogie. Analogia este tradusa conceptual de catre spectator ca identitate, dar o identitate proiectata asupra elementului grafic din interiorul fiecarei planse: fiecare mica linie verticala e identica cu cea precedenta si cu cea ulterioara. Nu mai avem o suita de 6 linii, ci o singura linie conceputa în pozitii diferite; avem un transfer de domeniu de conceptualizare. Pe de alta parte diz-analogia este tradusa ca transformare: adica, în exemplul nostru, linia se deplaseaza de-a lungul unei traiectorii virtuale în interiorul spatiului delimitat de plansa. Conceptia pe care o formeaza lectorul este a unei singure planse în interiorul careia se deplaseaza o linie sau un agent pe linie virtuala: un script unic. Fiecare plansa individuala reprezinta o felie temporala a unei unice actiuni. Însumate, ele formeaza unitatea holistica a unui unic script: „o linie se deplaseaza într-un spatiu“. Fiecare plansa nu mai e înteleasa ca unitate de sine statatoare, ci ca nod de acces catre o etapa a unei unice transformari. Un exemplu similar, dar mai elaborat apare în (fig.8) (Fauconnier 2002:93-5). Un dinozaur se transforma în pasare. Relatia de analogie devine identitate iar relatia de diz-analogie devine evolutie. Aceasta transformare de concepere a suitei de elemente grafice este o operatie pragmatica a conceptualizatorului-spectator-lector. Daca el activeaza o asemenea operatie mentala si aplica o schema de întelegere a relatiilor dintre elementele grafice, atunci seria de elemente poate fi înteleasa ca experienta în care elementele sunt adaugate sumativ (toate sunt activate simultan în interiorul unei transformari-evolutii a elementului identic). Daca lectorul nu aplica aceasta schema, atunci elementele nu formeaza o suita de tip minimal narativ. În figura 9 avem o suita de tablouri de Sorin Ilfoveanu (fig.9) – prezentate de curând la o excelenta expozitie retrospectiva –, care pot fi citite, în urma unei lecturi non-narative, ca o colectie-catalog sau, în urma aplicarii unei lecturi narative, ca instantanee dintr-un script destul de vag de serialitate, transformare sau evolutie (7).
O lectura narativa ultra-minimala presupune reunirea elementelor succesive sub sanctiunea unei scheme de tip narativ care leaga elementele sub forma succesiunii temporale asociate unei transformari.
B. Daca mai adaugam un consemn de lectura – bula de text (fig.10) –, atunci obiectul supus atentiei este considerat o banda desenata mai tipica. Pasul urmator este introducerea unei figuri umane, a unui agent si orice copil va recunoaste banda desenata (fig. 11). Ne gasim aici în fata primului personaj de banda desenata moderna: „Yellow Kid“ (1895) (8). La „Yellow Kid“ (pe care îl descoperim cam peste tot afisat în jurul acestui articol), însusi personajul îsi purta liniile de text pe el însusi. Limita discreta dintre planse nu este o trasatura necesara, ci repetitia unei figuri grafice asociate unor diferente, cum este cazul tapiseriei de la Bayeux, 1476 (9).
C. Prin latura sa de „caricaturizare“, adica posibilitatea de a selecta, izola, profila, sublinia si aduce în prim plan anumite trasaturi ale entitatilor la care face referire, banda desenata se preteaza la posibilitatea unei descrieri euristice, explicative ale entitatilor în chestiune mai degraba decât fotografia. Grafica se apropie de plansa ilustrativa si de descrierea calificanta. Calitatile de selectie si profilare sunt trasaturi de gen, caracteristici clasificatorii.
Implicarea conceptualizatorului
Câteva operatii de productie de sens sunt necesare pentru receptarea benzii desenate. Acestea nu sunt caracteristice unice ale benzii desenate, ci apar ca operatii cognitive în operatiile de întelegere si productie de sens necesare în literatura, plastica sau film.
Figurativizarea
Perceptia formelor grafice este o prima operatie. Recunoasterea unei forme grafice are loc într-un domeniu semantic. Acest lucru înseamna asocierea unei forme grafice date cu un domeniu mental. De exemplu, un cerc poate reprezenta – figurativ – o minge sau o masa rotunda vazuta de sus sau o figura geometrica (un cerc) ori un semn (cifra zero). A da proeminenta sau nu unor trasaturi ale obiectului reprezentat, precum si indicarea grafica a nivelului de precizie si detaliu în reprezentarea acestuia, pot fi si un indicator al situarii obiectului într-un domeniu conceptual de referinta. Cercul este o forma figurativa ambigua datorita gradului sau de abstractizare-schematicitate, dar, daca ar contine mai multe elemente grafice, situarea sa în domeniul semn (un cerc) sau domeniul „lume imaginara“ (adica înteles ca masa) ar fi dezambiguizata.
Diegetizarea
O operatie esentiala pentru film este diegetizarea, adica actiunea de „a vedea o lume în locul imaginilor de pe ecran“ (Odin 2000 :19). Diegetizarea implica constructia unei lumi imaginare locuite de personaje (Buckland 2000 :92) si implica figurativizarea. Diegetizarea nu este dependenta de verosimilitatea lumii (poate fi vorba de o lume imaginara). Nu e legata de gradul de iconicitate. Pentru Odin, nu impresia de realitate este determinanta pentru „efectul lume“, ci acest „efect lume“ poate fi produs din constructia unei naratiuni. Astfel, diegeza ar fi locul unde se înlantuie actiunile. Ea însa nu se confunda cu istoria povestita. Ar fi ceea ce „fixeaza modalitatile de manifestare ale istoriei“ (Odin 2000:22). Altfel spus, gradul de prezenta, cantitatea de elemente descriptive utilizate – elementele descriptive si structurile relationale –, pot determina o diegeza rarefiata sau una plina. În cele din urma, definitia diegezei devine la Odin strict cognitiva: diegetizarea este fondata pe „potentialitatea narativa pe care o recunosc într-un spatiu“ (Odin 2000:22). În masura în care pot sa aplic un script sau o schema de actiune, locul de manifestare al acesteia capata trasaturi diegetice. De exemplu, în figura 10 avem o diegeza rarefiata, schematizata.
În masura în care un script sau o schema de actiune contine o serie de actanti, atunci diegeza este si o functie a personajului. Putem spune ca diegetizam atunci când „consideram ca avem de-a face cu un spatiu locuibil de catre un personaj“, diegeza reprezentând din aceasta perspectiva o colectie de date care sunt potential accesibile personajului (Odin 2000:23).

 

NOTE:
1. Un script este un episod standardizat generalizat, o secventa predeterminata, stereotipa a unei secvente de actiuni care definesc o situatie bine cunoscuta, vazuta din punctul de vedere al rolului din actiune (Shank & Abelson, 1977:18sq; 41sq).
2.  Matricea originara a unei monede este un type fata de care fiecare moneda individuala reprezinta un token, o mostra.
3.  O discutie asupra acestui aspect („obiect manufacturier si produs industrial“) si a relatiei dintre banda desenata si cultura postmoderna apare în recenta carte dedicata benzilor desenate si literaturii a lui Ion Manolescu („Benzile desenate si canonul postmodern“, Bucuresti, Ed. Cartea româneasca / Polirom, 2011, v. p. 125-152).
4.  http://en.wikipedia.org/wiki/Zoetrope
5.  http://en.wikipedia.org/wiki/Flip book
6.  Un consemn de lectura este o indicatie procedurala. El face referire la modul de utilizare sau de lectura al unui text. Un prim consemn de lectura poate fi indicatia de genul „acest text este o banda desenata“.
7.  Sorin Ilfoveanu, Catalog expozitie Sala Dalles, 19 mai – 1 iulie 2011, European Art Gallery, 2011
8.  http://en.wikipedia.org/wiki/The_Yellow_Kid
9.  http://en.wikipedia.org/wiki/Bayeux_Tapestry

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper