Ce v-ar fi „tavalit“ scriitorii adevarati!

Un articol de CORNEL DINU

Poate ca am surprins din nou, sau am stârnit semne de intrebare privind continutul acestei  rubrici – dedicata fotbalului. Desi, cu totii stim cât de mult se leaga amanuntele acestui joc de ceea ce se intâmpla in lume.
Iar daca rândurile articolului de saptamâna trecuta erau inchinate marelui disparut Fanus Neagu si vietii sale tumultuoase, acum simt nevoia sa mai fac doar doua precizari. A fost poate ultimul romantic vizionar, cu fraze cuprinzând zgomotul si trairea naturii, leac pentru trup si pentru suflet. Un talent pe care foarte putini il au – iar Fanus il avea din plin. A fost o perioada in care noi nu impresionam prin mari performante fotbalistice, dar in care fotbalul era imbogatit de metaforele unei mâini de scriitori de exceptie, carora le placea (din fericire) si jocul nostru. Semnau cu regularitate rubrici in ziare si reviste de neuitat. Nu se doreau, nici nu se visau specialisti. Dar erau aprigi, uneori necrutatori prin verb si verva când isi prezentau viziunile despre fotbal. Iar marii jucatori de atunci erau legati de acesti corifei ai scrisului prin respect si prin ceva tot mai rar in ziua de azi: printr-o prietenie sincera – chiar daca arta lor ne mai si tavalea câteodata, lasând urme. Scriau despre fotbal, urmându-l pe Ionel Teodoreanu, Fanus Neagu, conu’ Jean Barbu, Adrian Paunescu, Ion Baiesu, nea Tudorica Mazilu. Din nefericire, cu totii plecati dintre noi. Alaturi de ei, ne mai innobila zbuciumul din iarba si Radu Cosasu. O face si acum, cu mare noblete si respect pentru adevar. Tine-l, Doamne! Cu totii au scris pagini memorabile despre trairile din fotbal, adevarate manuale de profesionalism al scrisului pentru prea multii incercareti din ziua de azi. Ma incumet sa afirm ca doar câtiva, nici cât numarul degetelor de la mâna, se apropie de valoarea sau, mai ales, de puterea de intelegere si de creatie a celor pe care i-am amintit. Iar acest adevar este valabil si pentru celelalte incercari de cronica pe care le suportam in publicatiile din prezent. Sa nu uitam ca, atunci, exista o cenzura utopica si mult mai putine pagini tiparite; dar competenta si bunul-simt erau mult mai prezente când se scria despre fotbal. Adevar valabil si pentru profesionistii de atunci ai cronicilor acestui joc: mult mai putini, dar mult mai meseriasi decât masa imensa a celor de azi, care au rautatea unor tinereti chinuite si se cred stapânii adevarurilor atunci când scrijelesc hârtia. Sunt, sa recunoastem, si câtiva tineri talentati, corecti si bine-crescuti. Dar, asa cum am mai spus, mult mai putini decât cei care scriau zilnic despre fotbal in tineretea noastra.
Asezând peste toate linistea si respectul ce li se cuvin marilor nume ale literaturii românesti, sa coborâm in realitatea momentului. Nu intr-o ordine cronologica, pentru ca acest lucru este imposibil, din pricina imprevizibilului nostru comportamental. Sa ne aducem aminte insa cum ii explica hâtrul Tudor Arghezi nereusitele noastre Majestatii Sale: „N-avem nemti, Majestate!“
Mai intâi s-a pornit un vânt de toamna, ce-mi amintea de „boarea“ lui Topirceanu. De la cel mai inalt nivel: presedintele federatiei, schimbarea selectionerului si a unor structuri tot de el asezate. C-asa-i la noi! Binele dureaza putin, iar puterea ti-o da numai rezistenta la rau.
Si asa incepe furtuna. Indiferent de realitatea ca, si teoretic si practic, Razvanel mai avea ceva sanse (putine) sa bata Bosnia, si sa mai spere in calificare. Am insa convingerea ca intâmplari excesiv de jignitoare l-au scos din pepeni pe „Nasul“ federal. Una ar fi slabiciunea evidenta a jocului tricolorilor, pornita si din incapacitatea clara a lui Lucescu junior de a se dovedi minunea de care aveam nevoie pentru a izbândi; dar insignifianta carte de vizita, unica in lume, pe care-o avea la numire cel desemnat sa conduca nationala explica mai toate nereusitele!
Fara sa-ti doresti, cunoscându-i bine pe cei ce au condus destinele federale si, de aici, ale tricolorilor, in ultimii ani, nu-ti trebuie cine stie ce date si finete pentru a intelege de ce s-au rupt acele zagazuri ce lasau falsa impresie a unitatii pe termen lung (fapt, stim foarte bine, aproape imposibil la noi la români). In plus, aducându-ne aminte ce vrajba demonstrativa ii mâna pâna la… „pupat Piata Independentei!“, nu ne puteam astepta decât la ruptura usor cosmetizata de acum. Au fost, desigur, si ceva pacturi de interese nerespectate de catre partea pusa direct la lucru.
C-asa-i la noi când se rupe un compromis balcanic (nicio legatura cu numele secretarului general al F.R.F., care stie, din fericire, sa taca). Altfel nu lua foc bine pregatitul si abil in argumentatie „Nas“. Cert este ca, in urma acestei plati promise, dar nerespectate, tare prost s-a conturat, din nou, imaginea fotbalul românesc. Caci nu-i posibil sa anunti cu o luna inainte plecarea selectionerului, care, teoretic – ma simt obligat sa repet – mai avea inca sanse! Mici, ce-i drept, dar sfârâiau inca pe gratar, chiar daca prestatiile in jocuri aduceau mai mult duhoare. Oricum, comportamentul selectionerului nu-i altceva decât o alta mostra de lasitate, de siretenie deplorabila, chiar de sfidare a bucuriei atâtor amarâti, o bucurie asteptata in ultimii ani macar de la echipa nationala. „Urât, murdar, grotesc, inuman“, cum spunea, acum vreo ‘50 de ani colonelul Ceacanica, marele criminalist, când ne povestea monstruozitatile anchetate. Caci victoria lui Razvanel, in fata unei echipe a Bosniei in vacanta, aduce prea mult cu imaginea locuitorilor din Sarajevo – asediati vreme de 1 100 de zile si tinte pentru sneiperele de pe culmi ale sârbilor si ale croatilor. Iar dezertarea, incalificabila pentru mine, a Lucescului junior aduce doar cu pasii patati de sânge ai toreadorilor. Sacadati, cinici si dezgustatori, indepartându-se de bietul animal rapus si lipsit macar posibilitatea de a se apara in fata bestialitatii atât de primitive a omlui.
„Bravo“, mai copii ai durerii noastre perpetue!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper