Agon sau competitia balerinilor cu arta, cu lumea, cu viata…

Un articol de Vivia Sandulescu

Titlul celei mai recente premiere a companiei de balet a Operei constantene – urmasa Teatrului de Balet „Oleg Danovski“ si supravietuitoarea unor transformari dramatice petrecute în ultimii ani – duce cu gândul la baletul omonim al lui Igor Stravinski, compus în 1957 si montat în acelasi an de catre George Balanchine la New York City Ballet. Cu acesta, Agon al lui Horatiu Chereches are câteva puncte comune: ideea de competitie – evident -, stilul neoclasic al coregrafiei, numarul redus de interpeti-solisti, cât si simplitatea costumelor si decorului, impusa de dificultatile economice ale perioadei respective.
Lucrarea lui Horatiu Chereches foloseste însa muzica contemporana a lui René Aubry, foarte „cinematografica“, extrem de colorata si de dansanta, aproape un potpourri de slagare, adesea cu inflexiuni folclorice. Regasim în ea ecouri spaniole, grecesti, israeliene dar si extrem-orientale, cu o predilectie sensibila pentru chitara, pian si percutie.
Pe prim-balerinul Horatiu Chereches l-am urmarit si aplaudat de ani buni. Ajuns de neînlocuit în distributiile teatrului, îsi pastreaza charisma si capacitatile remarcabile de interpret în pofida suprasolicitarii constante.
Cu încercari ale coregrafului Horatiu Chereches m-am mai întâlnit în câteva rânduri la Sibiu, unde unii concurenti constanteni participau la Concursul International de Dans Clasic si Contemporan cu piese semnate de el. De fiecare data am admirat existenta unui substrat ideatic, inventivitatea liniei dansante, talentul de creator îmbinat cu experienta de scena si cultura coregrafica.
Agon, prima sa creatie de o seara întreaga, în doua parti de câte 45 de minute, ni-l reveleaza ca pe un coregraf deja copt. De ce adopta stilul neoclasic? Cu siguranta din convingerea, atât de bine exprimata de G.Balanchine, ca „baletul ofera cea mai frumoasa gama de miscari pe care corpul uman le poate executa“.
Ca si la parintele neoclasicului, dansatorii nu sunt pusi în situatii de confruntare scenica ci traiesc competitia în mod implicit, cu propria lor depasire si propriile lor limitari, induse de un personaj-simbol, Paianjenul, a carui plasa subtila si insidioasa ameninta constant sa le frâneze elanurile, prinzându-i în urzeala preocuparilor marunte.
Structura spectacolului este simpla: solouri, duete, triouri, grupuri, intercalate sistematic cu interventii ale Paianjenului, care-i aduce pe interpreti tragându-i de un fir, dupa ce el însusi coboara de fiecare data din podul scenei. Si mai spectaculoase sunt aparitiile acestuia la început si înainte de final, alunecând peste capetele spectatorilor, de la balcon. În ultimul tablou, dansatorii creeaza în plan orizontal o plasa similara cu cea de pe fundal, în care Paianjenul este prins la rândul lui ca un cocon, înainte de a disparea în înaltul cerului…
Momentele coregrafice au individualitate si sunt construite pe datele fizice si artistice ale solistilor, investirea cu expresivitate dinamica a diferitelor segmente ale corpului este echilibrata, dificultatile tehnice – în special în registrul turatiilor si în cel al prizelor – abunda, solicitând din plin versatilitatea dansatorilor. Prietenie si dragoste, înflacarare si gelozie, piosenie si spiritualitate, gestul firesc al cuplurilor tinându-se de mâna, variate formule de grup si geometrice, un ansamblu care se misca si respira ca un tot…
Una dintre secventele mele favorite poate fi perceputa ca o replica la Adagio cu patru cavaleri din Frumoasa din padurea adormita: cei patru balerini merg simplu, schimbând locurile între ei si punctându-si traseul cu poze, în timp ce balerina este purtata mai mult pe brate, aproape fara sa atinga pamântul.
Dincolo de satisfactia unei premiere de succes se ascunde însa lupta acerba a celor ramasi pe baricadele Terpsichorei, împotriva saraciei si a depopularii teatrelor. În conditiile unei companii cu un efectiv sub limita de avarie, un astfel de spectacol îi motiveaza pe cei câtiva pasionati de dans cu orice pret (si salariu), absolventi din ultimii ani ai scolilor de specialitate din România sau Japonia, care cresc profesional vazând cu ochii.
Alaturi de experimentatii Horatiu Chereches si Amalia Mândrutiu (probabil prim-solista aflata în cea mai buna forma actualmente), Irina Ganea Mihaiu (ce bucurie ca scoala constanteana produce asemenea dansatori!) si Adrian Mihaiu, tin pasul – la propriu si la figurat – Rie Aoyagi (Paianjenul), Kanoko Suzuki, Delia Luca, Laima Costa, Sergiu Dan, Claudiu Dan, Mihai Paslaru.
Înconjurat de o echipa de inimosi (asistenti coregrafie: Monica Chereches si Elisabeth Lux-Pândichi, lumini: Tudor Petricila, sunet: Sorin Petcu) si dispunând de un buget minuscul, Horatiu Chereches asigura nu doar regia si coregrafia ci si scenografia (în care simbolismul cromatic are un rol esential), coloana sonora si materialele publicitare.
În contextul baletului actual, dominat pe plan international de stilul neolasic, el vine pe un teren aproape viran la noi (singurul „neoclasician“ confirmat, Mihai Babuska, hiberneaza de câteva ierni). Daca peisajul nostru coregrafic ar fi functional si integrat, acesta ar trebui sa fie urmatorul creator invitat sa monteze la Operele din tara.

2 comentarii pentru “Agon sau competitia balerinilor cu arta, cu lumea, cu viata…”

  1. iunie 2, 2011 la 8:24 pm

    Felicitari Horatiu Chereches! Am vazut spectacolul AGON la Constanta si afirm ca este superb. Si asta nu este numai parerea mea. Avem nevoie de astfel de coregrafi cu idei novatoare care sa aiba la baza perfectiunea estetica si tehnica a baletului clasic. De incercari refulate ale dansului „contemporan” suntem cam satui. Felicitari d-na Vivia Sandulescu pentru acest articol.

  2. mai 7, 2012 la 8:51 am

    Sambata 12 mai este spectacolul Agon la Opera din Constanta. L-am vazut de fiecare data cand a fost prezentat si imi face mare placere sa-l revad. Este extraordinar de bine realizat. Uit de fiecare data de viata cotidiana si traiesc fiecare moment. Il recomand tuturor, nu veti regreta. Felicitari dansatorilor si coregrafului.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper