Vanzatorul plateste

Un articol de NICU ILIE

Multe sunt schemele de afaceri într-o „economie functionala de piata“ si nu toate sunt ortodoxe. Probabil mass media este schema cu cea mai mare abatere de la definitia de dictionar a pietei ca front de întalnire între cerere si oferta. Astfel, televiziunile publice se finanteaza integral din publicitate, internetul este netaxat, iar pretul de vanzare al unui ziar acopera cu greu costul de tipar si distributie; continutul editorial este gratuit.

Întregul mecanism functioneaza prin atragerea de publicitate. Implicatiile sunt majore asupra pietei media. Corolarul este ca valoarea de piata nu este un raport direct între cerere si oferta, ci o variabila oarecum conectata la audienta, dar stabilita de corporatiile care finanteaza publicitatea si agentiile care fac selectia canalelor media. Astfel calitatea informatiei / canalului de comunicare nu este o valoare în sine, ci un accesoriu în stabilirea, pe cu totul alt algoritm, a valorii comerciale, a randamentului economic si profitabilitatii.
Castigatoare pe un asemenea design de afacere se dovedesc a fi canalele „push“, mass media „pasive“, unde informatia este împinsa într-o selectie si ordine alese de distribuitorul de informatie, iar consumatorul o primeste doar pentru ca i se ofera într-un mod atractiv sau, minim, non-plicticos. Am numit aici radiourile si televiziunea.
Sigur, analiza ar putea fi mai complexa, tinand cont si de capacitatea diverselor canale media de a rectiona la eveniment, revistele fiind vehicule media lenese în comparatie cu internetul, radioul si televiziunea. Totusi, acesta a fost doar mijlocul prin care s-au consacrat mass-media pasive. Astfel, filmele sau 99% din continutul de programe tv nu reflecta o informatie urgenta; dimpotriva, cea mai mare parte a programelor tv sunt „imortele“, subiecte si teme difuzate ciclic atunci cand au vagi puncte comune cu realitatea: inundatiile din fiecare luna mai, criza scolilor din septembrie, degringolada din spitale scoasa la lumina de epidemiile din octombrie. Însa, desi marea parte a programelor tv au continut de magazin informativ, televiziunea s-a transformat în ceea ce analiza sectoriala facuta de contabilii de la Deloitte numesc „supermedia“, cu un volum de 62% din publicitatea globala, crescand chiar si pe timp de criza. În contrapartida, ziarele si revistele au pierdut venituri gigantice, chiar si 50-60% în unele tari, iar internetul nu a reusit decat cresteri cu o singura cifra. În Romania, degradarea presei scrise a fost mai rapida ca în alte tari, ziarele pierzand deja din 2010 locul doi în cifra de afaceri în favoarea radiourilor.
Trinomul pietei media, în care cumparator nu e nici consumatorul de informatie, nici producatorul, ci (în teorie) un obsevator de pe margine (corporatiile) este principalul responsabil pentru pasivizarea canalelor. În contextul unei concurete furibunde între produse quasi-omogene, furnizorul de publicitate este interesat în acest stadiu de bombardamentul cu mesaje comerciale, nu de „franc-tirori media“ care sa livreze o informatie comerciala oportuna unui consumator anume, interesat de acea informatie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper