The Good, the Bad and the B’est

Un articol de CATALIN OLARU

Bucharest International Film Festival 2011 (2)

Nu e pentru cine se pregateste: „Exit Through the Gift Shop“
Acest debut in film al lui Banksy e un documentar cum mie unuia rareori mi-a fost dat sa vad. Cel mai important, nu exista reconstituiri. Povestea o vedem exact asa cum a fost, ca pe un fel de reality show neregizat. Intregul material a fost filmat de protagonistul Thierry Guetta, potrivit conceptiilor lui absolut originale despre cum trebuie sa arate un documentar. Mai precis, operatorul amator nu avea nici cea mai mica intentie sa devina cineast, ci folosind camera precum o extensie naturala a corpului sau, filma toate câte i se intâmplau. Desi se prezenta drept documentarist oricui ii trecea prin gând sa-l intrebe, tipul era pur si simplu un imortalizator in serie, un fel de colectionar. Cum colectioneaza altii timbre sau capace de bere, asa colectiona el casete.
In chip firesc, se strâng kilometri de pelicula, pe care Guetta, care intre timp se viseaza deja artist, consimte sa ii predea maestrului Banksy. In filmul rezultat, legenda street art da cu admiratorul sau de pamânt.
Filmul ridica o intrebare care pune pe gânduri (unde incepe si unde se termina arta moderna?) si induce doua concluzii: pasiunile prietenilor se pot dovedi contagioase si orice inregistrare poate fi deturnata de la scopul ei initial.
Cam asa a facut si Andrei Ujica cu Nicolae Ceausescu, un alt megaloman care se pricepea la arta. Din fericire pentru el, pe Guetta l-au crutat detractorii, cel putin deocamdata.
Guantanawood: „Four Lions“
Cei patru lei ai lui Christopher Morris fac pentru musulmani ceea ce Borat facea, cu câtiva ani in urma, pentru Kazahstan. Din ratiuni evidente, poanta este destinata oricui, numai musulmanilor nu. Pentru ei, filmul probabil ca are la fel de mult haz precum „Birth of a Nation“ al lui D. W. Griffith pentru negri. Principala resursa de umor a filmului rezida in aceea ca Omar, Waj, Barry si Faisal lupta cu civilizatia McDonalds si fac parte din ea in acelasi timp, criticând imperialismul britanic intr-o engleza de strada intotdeauna impecabila. Netoti in cel mai inalt grad, devin martiri mai mult din intâmplare decât din convingere, aruncându-se in aer când ei insisi se asteapta mai putin.
Alegerea de a trata in aceasta cheie un asemenea subiect are delicatetea publicarii caricaturilor cu profetul Mahomed in ziarul danez „Jyllands-Posten“ si subtilitatea videoclipului „Without Me“ al lui Eminem, in care bardul cu parul balai din Missouri il maimutareste pe Osama bin Laden. Desenele umoristice ale caricaturistilor danezi au declansat in septembrie 2005 o dezbatere aprinsa privind dreptul la libera exprimare. Disputa s-a transat cu incendierea mai multor ambasade, cu marsuri de protest si cu victime umane. Ceea ce s-a zis mai putin e ca a ironiza, sau mai bine zis a face misto de o religie nu e un lucru care nu se face pentru ca celalalt te poate contrazice cu mitraliera; a lua in tabârca o credinta e inainte de toate de prost-gust.
Din acest motiv, „Four Lions“ e asemeni unui banc care ar fi putut fi amuzant, dar care e atât de porcos, incât poanta trece pe lânga tine.
Colosalul Depardieu: „Mammuth“
Filmul lui Benoit Delépine si Gustave de Kevern incepe ca un tablou sumbru al unei realitati sociale pe masura, continua cu ceva elemente de realism magic, devine road movie in toata regula si se termina ca delir hippie.
In tot acest talmes-balmes, unele piste nu sunt duse pâna la capat, in timp ce altele nu sunt explicate deloc. Protagonistul se transforma tam-nisam din bruta in poet, desi ar putea la fel de bine ca in aceasta ultima ipostaza sa fie un impostor (sau dimpotriva, se poate sa nu fi fost niciodata o bruta, ci doar asa sa ne fi parut noua, datorita staturii impunatoare si a faptului ca foarte locvace nu este). Misterul lui Isabelle Adjani, care apare din când in când mânjita toata de sânge, ni se dezvaluie intr-un târziu intr-o rezolvare departe de a fi originala. Motivul asta al miresei moarte (sau al aproape miresei, in cazul de fata) l-am mai intâlnit de Dumnezeu stie câte ori. De fiecare data, tot kitsch a fost.
Exista in terminologia americana un termen care descrie cel mai bine ce vrea sa fie si ce este „Mammuth“. Mai mult decât road movie, critica sociala sau eseu, acest film mic care ii ofera lui Depardieu un rol mare e ceea ce se cheama un feel good movie. Unul care isi face treaba atât de bine incât toate exagerarile, toate tusele nesigure si toate inconsecventele nu dispar, dar nici nu mai conteaza.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper