Roland Garros, mon amour (1)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Pe lume exista lucruri inestimabile. Nu atât valoarea lor obiectiva este una nepretuita, cât mai ales semnificatia pe care noi le-o acordam sta dincolo de orice evaluare umana. În acest plan, nu ce înseamna realitatea în cauza are un pret sublim ori inexprimabil, ci tâlcul acesteia pentru noi. Si spunând asta, este clar ca pasim pe teritoriul fragil si imponderabil al subiectivismelor de tot felul. Nu o sa pot vorbi convingator despre bucuria de a-mi vedea copilul crescând unuia care nu are copil, în ciuda posibilei deschideri si empatiei acelui ins. Nu o sa pot convinge pe un mâncator de seminte de pe stadioanele patriei de valoarea literaturii dostoievskiene. Nu o sa pot face elogiul democratiei cuiva care instrumentalizeaza rapace principiile democratice, asudând la edificiul dictaturii. Pe acesti oameni patima lor îi devora, fiind imuni la oferta mea descriptiv-evocatoare. Pe de alta parte, cum as putea sa fiu elocvent, vorbind unor orbi si surzi despre obiectul pasiunii mele? N-as coborî oare în derizoriu valoarea de neapreciat a realitatilor care mie mi se par dincolo de orice evaluare posibila? N-as degrada-o, încercând sa traduc o excelenta care s-ar cuveni doar traita, nu si transformata în fapt narabil?
Între aceste dileme, cu totul diferite de dilemele pe care „dilematicii“ domnului Plesu le uzeaza de ani buni, marturisesc ca nu cea din urma este neputinta de a povesti netradator, printr-o aproximare inspirata, legenda turneului de tenis de la Roland Garros. Nu. Nu va grabiti, nu o sa urmeze o istorie a campionilor, statisticilor si palmaresurilor singurului Grand Slam continental gazduit de batrâna Europa. Un turneu de Mare Slem nu este numaidecât un eveniment sportiv, fie el si unul de exceptie. Un Grand Slam este, înainte de orice, o lume, o atmosfera, un vulcan si un templu. Populatia unui Grand Slam este una complexa si sofisticata, colorata si diversa la extrem. Întâi, sunt profesionistii, eroii court-ului, dar si oficiali, arbitri, copii de mingi, personal auxiliar, jurnalisti. Pe lânga împatimiti, deja veterani ai locului, navigheaza într-o dezordine calculata si inocentii, cei pe care virusul abia i-a contaminat. Copiii fac parte din acesta speciala casta a diletantilor. Si poate unele dintre femeile care binecuvânteaza cu farmecul si frumusetea lor aleile si tribunele unui Mare Slem.
Un Grand Slam este totodata si un eveniment artistic, cu expozitii, vernisaje, lansari de carte, standuri, conferinte si muzee. Un grand Slam este si un paradis al shopping-ului, caci zecile de buticuri ultrarafinate, unde poti târgui suveniruri de diverse calibre si preturi, sunt dublate de magazinele sponsorilor principali, fireste, cu toate foarte ofertante, mai cu seama în materie de produse sportive si de loisir activ. Si sa nu uitam de reteaua de superbe restaurante, cafeterii si baruri, unde poti mânca cele mai alese, exotice si visate de catre orice gourmet bucate. Un Grand Slam este si un eveniment monden, un rai al voaieuristilor si exhibitionistilor, dar nu de ordin sexual… nu, este vorba despre tinute, trupuri si figuri de o mare varietate si estetica, compunând un peisaj uman atragator, stralucitor si fascinant. Pe aleile unui Mare Slem sau în lojile si tribunele acestuia poti vedea vedete de cinema sau de teatru, politicieni de anvergura, mari afaceristi sau campioni în alte sporturi, scriitori si artisti plastici notorii sau ilustri militari.
Spuneam ca un turneu de Mare Slem este o lume care se naste, creste, evolueaza, se dezvolta, îsi atinge apogeul si apoi sucomba vreme de doua saptamâni. Asta, pâna peste un an, când o alta editie o va înlocui în amintire pe aceasta, din anul curent. Ragaz de paisprezece zile, tenismani maturi, juniori, junioare, jucatoare-femei, cupluri de baieti, fete si echipe mixte îsi disputa trofeele, dar si premiile banesti extrem-extrem de generoase. Publicul, format îndeobste dintr-o masa enorma, de câteva zeci de mii de vizitatori pe zi, depasind uneori chiar un  milion per total, este unul rodat, care stie ritualurile, moravurile si codurile competitiei. Sunt oameni care de luni de zile si-au rezervat biletele, sunt oameni care stau la cozi de ore întregi pentru un last minute, sunt oameni care nici macar nu au acces pe stadioanele principale, acolo unde evolueaza de fiecare data impozantii capi de serie, dar care se bucura de spectacolul oferit de ceilalti competitori, sunt oameni care asteapta câte 30-40 de minute la o coada infernala pentru a putea patrunde în incinta templului tenisistic… si o fac destinsi, zâmbitori, calmi, stiind ca juisanta râvnita le e asigurata!
Pentru toate aceste motive, voi dedica un serial de câteva episoade turneului de la Roland Garros, singurul dintre toate celelalte competitii de Grand Slam a carui experienta am facut-o nemijlocit. Sunt subiectiv, desigur, atunci când sustin ca turneul parizian este cel mai fermecator dintre toate super-întâmplarile sportului alb. Dar sunt astfel deoarece batrâna Europa nu are rival cât priveste rafinamentul si cochetaria unui Grand Slam, iar Roland Garros-ul detine un miraj si o putere seductiva pe care nici Wimbledon-ul, în ciuda neverosimilului sau green-grass, nu le poseda. Asadar, va invit sa parcurgeti, daca v-ati plictisit de insipidele fete si cârteli ale literaturii bastinase ori daca v-ati dezgustat de mediocra fatala ticalosie a politicienilor mioritici, un serial, o saga dedicata marii competitii de la Porte d’Auteuil. Cred ca este o aventura deopotriva si istorica, si sportiva, si mondena, dar mai ales una exceptionala în ordine umana. Allons-y!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper