Colectii de folclor: culegatori si editori

In România de azi (deceniul al doilea al secolului al XXI-lea) se publica enorm, uneori, mi se pare, mai mult chiar decât se scrie, daca tinem seama de editiile-pirat din operele clasicilor literaturii române si universale, ca sa ma fac mai bine inteles. Pe fundalul plângerii continue privitoare la lipsa de fonduri, se gasesc, in conditii aproape misterioase, sumele necesare pentru a aduce la lumina rampei (i. e. a tipari) carti, brosuri, plachete cu versuri, traduceri, reviste, almanahuri, calendare, ce inunda literalmente librariile, anticariatele, chioscurile de vânzare a presei, tarabele, trotuarele, punând la grea incercare pe bibliofilul aflat in cautarea unei editii mai acatarii sau pe simplul cititor, derutat de oferta incontrolabila a zecilor, sutelor de edituri care pun pe piata – caci despre o piata este vorba – intr-un amestec inextricabil, capodopere si scrieri apartinând celei mai joase maculaturi sau literaturii de consum, „trivial Literatur“, cum zic germanii,  care, ne place sau nu, se vinde si tine (sustine) astfel, financiar, productia de carte „serioasa“.
Cartea de folclor, etnologie, antropologie si-a creat si ea o „nisa“ – câteva edituri profesionale, dedicate in intregime producerii cartii de acest fel sau deschise, cel putin pe un tronson al lor, acestei „aventuri“. La care se adauga incontrolabilele edituri de apartament, care tiparesc, in tiraje minuscule, carti (culegeri, antologii, eseuri, studii etc. etc.) difuzate in cercul restrâns al prietenilor sau indreptate, câteodata, si catre specialisti, altminteri perfect anonime si sortite a ramâne asa, daca nu au norocul sa fie consemnate, pe vreun colt de pagina, in vreo revista la fel de anonima.
Fara a concura cu asa-numita „literatura de sertar“, concept propriu literaturii de autor, de la care se asteptau multe revelatii in anii imediat urmatorii revoltei populare din decembrie 1989, si in sertarele unor folcloristi au ramas, din varii motive, opere terminate sau in curs de finalizare, in deceniile de inainte de 1990. Unele au avut norocul sa fie „descoperite“ si puse in valoare de editori inimosi, cum ar fi, de exemplu, volumul al II-lea din „Bibliografia generala a etnografiei si folclorului românesc“ (1892-1904), volum elaborat, in continuarea celui dintâi (1968), de un colectiv coordonat de Adrian Fochi si gata pentru tipar inca din 1978, dar aparut abia in 2002, sub ingrijirea lui Iordan Datcu. Altele au asteptat inca mai mult timp – din nou cu titlu de exemplu, „Valea Gurghiului. Monografie etnologica“. Coordonatori: Ion Muslea, Dumitru Pop, Ion Talos, care a aparut, intâi, in 26 de extrase publicate in buletinul stiintific al Muzeului Judetean Tg. Mures, „Marisia“, in 1978, cum mentioneaza Ion Cuceu, ingrijitorul editiei a doua, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, 2008, 355 p. + o anexa de 50 p. fotografii alb-negru si color.
Intr-o situatie asemanatoare se afla si foarte cuprinzatoarea colectie de lirica populara din zona Muscelului, realizata de o serie de cercetatori de la Institutul de Etnografie si Folclor din Bucuresti, in cadrul unui proiect de lunga durata, in anii 1950-1960, la care au participat folcloristi de prima mâna de la amintitul Institut. Adrian Vicol si Paula Carp s-au ocupat de partea muzicala si au publicat, târziu, „Cântecul propriu-zis din Muscel“. Vol. I-II, Editura Muzicala, 2007, lui Al. I. Amzulescu revenindu-i partea literara, la a carei punere in pagina a lucrat timp de aproape 60 de ani. Tronsonul de epica orala, domeniu pe care il stapâneste ca nimeni altul, a stat la baza tezei sale de doctorat („Balada populara din Muscel“,  publicata in volumul colectiv „Studii de folclor si literatura“, Editura pentru Literatura, 1967, p. 247-332), in timp ce o sinteza despre culegerile de lirica populara din zona respectiva a aparut intr-un studiu amplu, „Cântecul popular din
Muscel – monografie folclorica zonala“,  publicat in „Memoriile Comisiei de Folclor“, tomul IV (1990), Partea a II-a, Editura Academiei Române, 1995, 193 p. (acum si in format electronic, la pagina web www.valahia.biz.).  In sfârsit, corpusul propriu-zis apare acum, sub sigla „Colectia Nationala de Folclor“, cu titlul „Cântecul poporan din Muscel“, la Editura Valahia, Colectia „Rânduiala“, 2010, 797 p., avându-i pe coperta ca autori pe Alexandru I. Amzulescu si Marian Munteanu.
Lucrarea in sine este opera integrala a in curând nonagenarului folclorist Alexandru I. Amzulescu (n. 4 decembrie 1921), care arata acestui corpus extraordinar al cântecului poporan din Muscel dragostea tatalui vârstnic pentru ultimul nascut, pentru Prâslea, la a carui „facere“ a migalit câteva decenii. Materialul era gata, adunat in mape, inca din 1983, la pensionarea sa grabita, inainte de implinirea vârstei de 62 de ani. Folcloristul si-a luat „odorul“ acasa, a continuat sa-l slefuiasca, asteptând o sansa pentru a-l scoate in lume. Sansa s-a ivit in persoana lui Marian Munteanu,  care a pus un umar serios la introducerea pe calculator a miilor de texte si de insemnari din dosarele lui Al. I. Amzulescu si la transpunerea acestora in paginile cartii de fata. Sunt 728 de tipuri de cântece (texte poetice), grupate in categorii tematice: „de dragoste si dor“, cele mai multe, de la 1 la 373 texte-tip, „de jale si instrainare“, de la 374 la 446, „de soarta“, de la 447 la 467, „sociale“ (468-471), „haiducesti si de voinicie“ (472-483), „profesionale (a) – de ciobanie (484-499), „profesionale (b) – de padurarie (unul singur, nr. 500), „satirice, glumete, moralizatoare“ (501-530), „de pahar“ (531-535), „de detentie“ (543-549), „de catanie si militarie“ (de asemenea foarte numeroase, peste 100, de la nr. 550 la nr. 659), „de razboi“ (660-718), „de lume“ (719-722), „de leagan“ (723-725), „cântece noi“ (726-728). Este urmata, pe cât imi dau seama, „schema“ folosita in delimitarea textelor selectate pentru volumul „Frunza verde, floare mândra … . Antologia viersului popular românesc“, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2003, sectiunea „Din lirica vietii de toate zilele: doine si cântece „propriu-zise“ (p. 247-252 din respectivul volum), cu mici modificari si adaugiri, intre care, e o simpla supozitie, crearea unei „clase“ noi, „de detentie“, cu numai 6 texte, la adaugarea careia trebuie sa fi tinut co-autorul, Marian Munteanu, autor el insusi a unei nu indeajuns de bine cunoscuta si apreciata antologie monumentala cu titlul chiar „Folclorul detentiei. Forme ale privarii de libertate in literatura poporana. Studiu, tipologie, antologie de texte si glosar“, Editura Valahia, Colectia Rânduiala, 2008, 1151 p. Clasa „cântecelor de leagan“, apartinatoare, neindoielnic lirismului popular, a fost inclusa aici, cu numai trei texte, in timp ce in „Antologia“  din 2003 era plasata, la fel de justificat, in sectiunea „Cântecele treptelor vietii“.
Asa cum aratam intr-un articol omagial, aparut la implinirea de catre starostele folcloristilor români in viata a vârstei de 75 de ani (vezi Nicolae Constantinescu, „Lucida si statornica iubire“, „R.E.F.  tom 41 (1996), nr. 5-6, pp. 323-331, reluat „In loc de prefata“ la Al. I. Amzulescu, „Miorita si alte studii si note de folclor românesc“. Volum editat de Centrul National de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare, Colectia „Anotimpuri culturale“ 1, Bucuresti, 2001, p. V-XV), cu cercetarea din Muscel „suntem in fata unui „studiu de caz“ realizat cu o metoda sigura si cu o exigenta maxima in a surprinde viata reala a respectivelor specii folclorice, istoria devenirii lor, transformarile suferite de-a lungul timpului, mecanismele creatiei folclorice, parerile, genuine, ale creatorilor si pastratorilor de folclor. Nu intâmplator, primul capitol al studiului din 1995 se ocupa de „biologia“ cântecului propriu-zis, la a carei descifrare aduce informatii sigure, notând toate variantele pe care le gaseste in teren la data culegerii, dar si comentarii ad-hoc ale interpretilor, unele (cele mai multe)  extrem de vorbitoare despre intelesul pe care ei, cei care produc, transmit, colporteaza cântecul poporan il dau gestului lor creator.
Pentru cântecul cu numarul 258. „Mândro, când ne iubeam noi“, de exemplu, se ia ca varianta de baza aceea inregistrata pe banda de magnetofon, la 16 V 1955, de la Maria Serban, de 42 de ani, din Nucsoara, pentru care exista si transcrierea muzicala la Vicol < ? 571>, la  care se adauga inca opt variante, culese inainte (Ileana Neacsu, 42 ani, Vacarea, 28. VII. 1940, Vasilica Stoica, 15 ani, Jugur, 27.VIII.1940, Al. Cercel, 74 de ani, Câmpulung, 18.VI.1954) sau dupa (Filofteia Oproiu, 19 ani – Adriana Ghemerez, 21 ani, Nucsoara, 20.V.1955, Petre Chelu, 27 ani, Slatina, 26.V. 1955, Voichita Stoian, 21 de ani, Dâmbovicioara, 30.V.1957, Marghioala Dobrinoiu, 62 ani, Godeni, 27.V.1957) aceasta data, sau chiar in aceeasi zi (Maria Moldoveanu, 71 de ani, Nucsoara, 16.V.1955).
Fiecare varianta este insotita de comentariile „informatorului“. Lautarul Alexandru Cercel, de 74 de ani in 1954, „declara“: „Tot de la batrâni. Iera atunci, nou, dupa razboiu’ din ‘916. Nu s-a cântat inainte. (…) Nu sa mai cere. Nici noi nu-l mai cântam. Nu sa baga la joc“, in timp ce Ileana Neacsu declara, in 1940, ca-l stie „Du pân carti. L-am auzit mai incoace, o fi 5-6 ani, auziam mai mult lautarii“. Cincisprezece ani mai târziu, Maria Moldoveanu de 71 de ani, tot din Nucsoara, declara: „Atâta stiu ieu. L-am auzit acum vreo 40 de ani, la nunta la o soraa mea, si d-atunci nu l-am mai auzit. L-a cântat un lautar din Corbi, Dinu a lu’ Fan. Se cânta la nunti, atunci iesise nou. Se cânta 3-4 ani, apai dupa aia daca iese altu’, ala are farmec mai mult. Da’ daca iese fetele la sapa, le ia pa toate la rând“.. Cum se vede, mici cursuri de estetica folclorica, de teorie a circulatiei, transmiterii, variatiei cântecului poporan, ca sa pastram varianta lexicala adoptata de editori, desi mie mi se pare ca e vorba, mai de graba de cântecul popular, in circulatie, având o anume popularitate in zona studiata, de-a lungul a 30-40 de ani. Revenind in Muscel prin anii ’80 si continuând, cu tenacitatea-i recunoscuta investigatia cu privire la „biologia“ cântecului liric local, urmarind, dupa lectia lui C. Brailoiu, „viata muzicala a unui sat“,  Alexandru I. Amzulescu se ocupa in special de câtiva tineri interpreti, eleve sau absolvente de scoala generala ori de liceu, având acum acces la radio, casete, televizor, fiind „plimbate“ prin tara in tabere scolare, la concursuri, festivaluri, „Cântarea României“ etc. Alta lume, desigur. Si alte cântece.
In raport cu acestea, marele corpus „Cântecul poporan din Muscel“ ramâne un document autentic, plin de farmec si de invataminte, despre destinul cântecului popular românesc din ultima jumatate a secolului al XX-lea.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper