Amintiri si adevaruri

Un articol de RODICA GRIGORE

Karel G. van Loon, Fructul pasiunii, traducere de Andrei Anastasescu, Bucuresti, Editura Humanitas Fiction, 2010

 

Perfect integrat in climatul cultural al Olandei si fiind o prezenta activa nu doar in domeniul strict al literaturii, ci si in acela al jurnalismului, al artei neconventionale sau al miscarii de protejare a mediului inconjurator, Karel Glastra van Loon (1962 – 2005) a dat impresia, cel putin unora dintre exegeti – mai cu seama acelora cu atitudini si gusturi excesiv academizante… –, ca si-ar fi depasit „competentele“ atunci când a publicat primul sau roman, intitulat „Fructul pasiunii“, in anul 1999. Insa in ciuda scepticismului unora, acesta s-a bucurat in Olanda de un succes fulminant, devenind, aproape peste noapte, un adevarat best-seller, fiind ecranizat, in 2003, de regizorul Maarten Treurniet, tradus in doar câtiva ani in numeroase limbi straine si ajungând, finalmente, sa fie receptat chiar si de catre cei mai exigenti critici drept ceva mai mult decât un simplu thriller ori o carte care ar putea fi incadrata in categoria romanelor de delectare.
Dar cum procedeaza, in fond, scriitorul si care ar fi reteta succesului sau? Aparent, totul e foarte simplu, desi retetele literare sunt tot ce poate fi mai strain manierei de a scrie a lui van Loon, dupa cum el insusi a subliniat in repetate rânduri. Astfel, autorul recurge la includerea, in subtextul romanului, a unor intrebari esentiale, care, dincolo de subiectul in sine, au darul de a invita / provoca cititorii sa mediteze chiar si asupra unor aspecte mai putin placute ale existentei umane: ii poti cunoaste pe cei din jur cu adevarat? Sau, mai bine zis, in cazul in care cei din jur iti sunt mai mult sau mai putin indiferenti, ii poti cunoaste cu adevarat pe cei pe care-i iubesti? Si daca da, in ce masura „cu adevarat“ inseamna si „in totalitate“? S-ar putea oare gasi posibile raspunsuri la aceste intrebari in realitatile trecutului unui cuplu – sau, daca nu raspunsuri complete, macar unele certitudini care sa rezolve problemele prezentului? Fara indoiala, aceste intrebari nu sunt noi, ele reprezentând, in fond, una dintre constantele literaturii dintotdeauna. Insa „Fructul pasiunii“, romanul lui Karel G. van Loon, are meritul de a nu incerca sa ofere raspunsuri unice si definitive, ci de a-si pune cititorii pe gânduri; dar, in egala masura, a-i tine atenti la fiecare detaliu, de la prima si pâna la ultima pagina, ca intr-un veritabil text politist.
Pretextul narativ este reprezentat de vestea pe care o primeste Armin Minderhout, editor al unei reviste stiintifice, cel care, dorindu-si un copil impreuna cu iubita sa, Ellen, afla, in urma unor teste, ca este infertil. Insa Armin e deja tatal lui Bo, un baiat in vârsta de doisprezece ani, iar mama copilului, fosta sa sotie, Monika, nu mai poate oferi nicio explicatie, de la moartea ei trecând mai bine de zece ani. Prin urmare, femeia care il fascinase si care fusese marea dragoste a vietii sale il inselase cel putin o data, fiul sau nu este al sau, iar din clipa aceea, lui Armin i se pare ca intreaga sa existenta nu e altceva decât o uriasa minciuna. Pentru a reusi sa depaseasca momentul, dar, deopotriva, pentru a afla adevarul cu privire la identitatea tatalui copilului Monikai, Armin incepe o lunga si istovitoare investigatie, menita a scoate la iveala tot ceea ce pâna atunci fusese ascuns. Astfel ca alcatuieste o lista cu posibili suspecti, in functie de importanta pe care o avusesera – asa presupunea el – in viata fostei sale sotii. Apoi incepe sa-i viziteze pe acestia, nu o data asumându-si o identitate straina, doar pentru ca in acest fel demersul sau sa fie mai subtil si sa aiba mai multe sanse de reusita. Numai ca, in ciuda acestui subiect aparent desprins din lumea faptului divers si a stirilor picante, romanul lui Karel G. van Loon nu cade nici in sentimentalismul ieftin si de prisos si nici in conventionalismul textelor lacrimogen-telenovelistice. Caci scriitorul se dovedeste a fi un adevarat maestru al nuantelor, având, in egala masura, stiinta deplina a dozarii episoadelor: planul actiunilor de-a dreptul detectiviste ale lui Armin este dublat de altul, profund, delicat si subtil, al rememorarii. Protagonistul actioneaza in prezent, pe de o parte, iar pe de alta, se cufunda – uneori de-a dreptul cu voluptate – in lumea trecutului, retraind mental, dupa ani de zile, fiecare moment al iubirii sale pentru Monika, si incercând sa inteleaga de ce: de ce i s-a intâmplat tocmai lui asa ceva, de ce niciodata nu a banuit nimic, de ce, daca nu ar fi existat dorinta de a fi parinte inca o data, nu ar fi aflat ca sufera de o boala genetica rara. De ce nu a reusit sa o cunoasca indeajuns pe Monika. Si de ce, mai cu seama, viata lui a incetat sa mai aiba sens dupa vestea primita pe neasteptate si care l-a lovit asemenea unui traznet.
Cuprinzând mai multe spatii de desfasurare a actiunii, dar axându-se, ca topos predilect, pe Amsterdamul anilor ’90, descris cu un farmec si cu o minutiozitate aparte, si raportându-se la mai multe etape care configureaza biografia personajelor sale, mai ales pe cea a lui Armin si a Monikai, „Fructul pasiunii“ ar risca extrem de usor sa se piarda in detalii inutile si in excesive complicatii narative secundare. Insa autorul reuseste sa evite cu mare grija aceste pericole si sa construiasca o naratiune care, desi structurata pe mai multe planuri (care fie se suprapun, fie se intersecteaza), nu devine nici o clipa lipsita de substanta si nici incoerenta. Pentru ca se vede chiar de la prima lectura ca personajele pe care Karel G. van Loon le construieste sunt nu doar marcate de trecut, ci de-a dreptul urmarite de acesta, cu atât mai mult cu cât insasi notiunea de trecut se confunda, pentru protagonistii sai, cu adevarul existentei lor, in ceea ce are aceasta mai profund si mai esential. Astfel, ca cititori, devenim treptat constienti ca existenta fiecarui personaj cuprinde numeroase mistere, infidelitati, promisiuni neonorate, goluri sau situatii inexplicabile, astfel ca urmarile intâmplarilor din trecut sunt mereu extrem de actuale. Deloc paradoxal, in ciuda oricarei posibile aparente, Armin incearca sa rezolve toate dificultatile cu care se confrunta si sa umple golurile din viata lui si din cadrul propriei casnicii si povesti de dragoste, cautând mereu explicatiile definitive, care, insa, dupa ani de zile, se vor dovedi nu neaparat inutile, insa, in orice caz, tardive pentru a mai putea schimba ceva. In plus, intâlnirile pe care Armin le are cu unii dintre cunoscutii sau apropiatii fostei sale sotii nu fac decât sa puna dureri noi in locul golurilor mai vechi pe care le purta in suflet si carora nu reusea sa le gaseasca leac.
Veritabil studiu asupra naturii iubirii, suferintei si despartirilor de tot felul, dar deopotriva asupra complicatei relatii dintre parinti si copii, romanul acesta, având, in numeroase pagini, aerul unei excelente naratiuni politiste care isi tine cititorul cu sufletul la gura, nu complica naratiunea pâna la punctul in care aceasta sa devina prea greu de urmarit. Ci, cu o maiestrie desprinsa parca din arta muzicala, suprapune doar fragmente ale liniilor narative principale, pentru a le dezvolta ulterior, contrapunctic. In consecinta, personajele sunt complexe, iar reactiile lor sunt intotdeauna surprinse cu o acuitate a observatiei, dar si cu o stapânire a mijloacelor artistice intru totul demna de a fi mentionata. Caci, in momentul in care Armin are dureroasa revelatie ca fiul sau ii este, de fapt, frate, tatal sau fiind si tatal lui Bo, Karel G. van Loon nu incearca sa dea ansamblului sau narativ aerul unei tragedii grecesti, ci demonstreaza cu prisosinta si ca stie cum sa nu se apropie de tonul jurnalismului de scandal: fara sa expedieze rapid drama pe care o traiesc toti cei implicati in intâmplarile relatate, scriitorul olandez nici nu ingroasa excesiv vreun contur. „Fructul pasiunii“ ramâne, astfel, un excelent roman psihologic dar si o carte despre consecintele pasiunii erotice scapate de sub control care, ulterior, va ajunge sa puna sub semnul intrebarii toate celelalte trairi umane. In egala masura, având curajul de a intreprinde o veritabila ancheta ce pune in discutie chiar temeiurile existentei sale, Armin se afla, de la inceput si pâna la sfârsit, nu doar in cautarea vreunui timp pierdut, ci a adevarurilor fundamentale, de natura a-i indica, in cele din urma, cine este el insusi cu adevarat.
„Am putea face fata la ce-i mai rau, daca pur si simplu am renunta sa mai cautam certitudinea. Dar cine dintre noi este capabil sa renunte la asa ceva?“ Sunt cuvintele scriitorului canadian Michael Ignatieff, iar ele ar putea reprezenta un veritabil punct de reper pentru o lectura atenta la nuante a romanului lui Karel G. van Loon. Caci, in fond, aceasta este si intrebarea careia autorul „Fructului pasiunii“ a incercat sa-i dea un raspuns, abordând, implicit, pe lânga detaliile subiectului, si delicatele si complicatele probleme ale reprezentarii narative. Si chiar daca toate raspunsurile se vor dovedi, in cele din urma, insuficiente si partiale, important este, pare a spune van Loon, sa nu uitam sa meditam, macar din când in când, asupra lor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper