Wikileaks ca razboi

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Urmaresc de o vreme potopul de pareri declansat de mass-media, cu precadere de partea cea mai agresiva a acesteia, televiziunea, in jurul scurgerilor de informatii ale agentiei Wikileaks. Amatori in politica se lanseaza in aprecieri care mai de care mai bizare. Tragedia ar fi ca noi, românii, suntem blestemati sa ne vindem pe nimic, ca strainii fac ce vor in tara asta, ca România nu mai exista. Lamentatii. Nu imi propun nici sa-i contrazic,  nici sa le dau dreptate. Vreau sa spun ca acesti amatori pricep putin din ceea ce se intâmpla cu adevarat in lume. Noi, românii, suntem luati la gramada in noile dezvaluiri ale razboiului informatic. Contam rar si numai atunci când intram intr-o ecuatie de interes pentru altcineva. Impartasim soarta statelor care nu mai au forta sa se exprime, prin propria putere, pe plan international. Românii, ca si atâtia altii, au cazut in capcana razboiului informatic declansat prin Wikileaks. Pe combatantii manipularii nu ii intereseaza mobilul „defectarilor“ puse la cale de aceasta auto-intitulata  organizatie internationala fara scop lucrativ, creata prin 2006. Ca mercenari, ei se arunca intr-o lupta in care nu mai sunt folosite avioane, port-avioane, submarine, rachete etc. etc.,  ci informatiile. Este mai ieftin, mai perfid si, s-ar putea dovedi, mai eficient. Pentru ca  mobilul acestui tip de razboi modern nu poate fi detectat rapid, limitele teatrului operational nu sunt cunoscute si nu vor fi stiuti probabil niciodata adevaratii comandanti de osti. Wikileaks este gândita ca sursa de scurgeri de informatii si nu ca sursa de informatii. Diferenta este mare si ea acopera exact scopul real al acestui tip de razboi. Sunt „scapate“ si lansate stirile care servesc iar circulatia lor – cu luarea in calcul al unui risc de consecinte minor – ramâne sub control. Este ca un navod in care cad pestii: cei ce trebuie nu scapa; cei mici se mai pot strecura printre nodurile plasei, daca au instinct de salvare. Wikileaks intra in razboiul mediatic cu haine prêt-à-porter croite exact pe talia acestei lumi dresata sistematic sa consume stiri, numai stiri, pentru a deveni imuna la esential.
Am urmarit opiniile unor fosti si actuali demnitari implicati in dezvaluirile care privesc România. Nervozitate si lamentatii, mai ales din partea ziaristilor. Ar trebui, ca sa spun asa, sa fim multumiti ca Wikileaks ne confirma amaraciunile, ca ne ofera posibilitatea sa reconstituim  scheletul României, prin tehnicile arheologiei, din frânturile oaselor ei rupte de politicieni. Un singur demnitar, luat in vizor, a avut cinismul unei detasari reci si a incercat sa nu dea depeselor semnificatia unor profetii tolerabile. Este de inteles, atâta timp cât se afla la guvernare. Le-a plasat unde le este locul: documente de informatie imediata, fara pretentii de analiza. Este corect. A remarcat izul multora de can-can. Da, nu s-a inselat. România este o tara in care cancanul a inlocuit politica. Vreau sa spun ca, desi nu meritam un astfel de destin, oricare ar fi pacatele noastre ca popor, suntem tratati in acest registru pentru ca nu mai suntem noi. Traim mimetic. De aceea lamentatiile ca suntem astfel tratati sunt ridicole. Cum sa te surprinda ca o mare putere ca Statele Unite intra in intimitatea politicii României, tara aflata in vecinatatea Rusiei si a Orientului Mijlociu!? Cine este naiv sa creada ca o ambasada are ca sursa de informatie numai presa si mediile publice sau academice!? Isi imagineaza cineva ca un diplomat strain este nefericit când o oficialitate iese din mandatul constitutional si este capabila sa se dea in stamba pentru a-si salva propriul scaun!? Crede cineva ca un diplomat intra in criza de constiinta in clipa in care se trezeste in fata unui oficial pe care il poate influenta in sensul intereselor statului lui!?
Ar fi pagubos, totusi, sa se creada ca acest tip de comportament, care face deliciul unor telegrame pornite de la Bucuresti spre Washington, este esential in munca diplomatica. Niciun stat nu porneste de la gâlcevile interne si de la pâri in fixarea cadrului interesului sau in relatiile cu un partener. Cancanurile sunt vânate si valorificate pe calea spionajului, dar diplomatia nu este spionaj – slava Domnului, exista in ambasade si asa ceva! –, ci o activitate normala,   reglementata prin conventii internationale. Wikileaks, care a intrat (a fost trimisa) in razboiul informatic – de partea cui, este dificil de stiut, – a lansat la pachet, cum se spune mai nou, stiri din ambele categorii de corespondenta, cea diplomatica, obtinuta prin contacte permise, si cea (greu de verificat) rezultata din activitati curente de spionaj. Nu insa din categoria analizelor politice pe baza carora sunt luate deciziile. De aceea, de la Wikileaks nu aflam care dintre politicienii români au fost preferatii Washingtonului. Daca ar fi spus asa ceva, eu  le-as fi dat crezare. Scurgerile de informatii prin Wikileaks urmaresc tulburarea apelor. Scopul final al razboiului nu este cunoscut. Ipotetic poate fi cel al unei schimbari de amploare care sa faciliteze invingerea adversarilor. Intr-un astfel de razboi drama unor tari ca România nu conteaza.
Si acum, sa facem putina
analiza de caz
Pentru marea manevra au fost alese marile publicatii formatoare de opinie: „The New York Times“ (american), „Le Monde“ (francez), „The Guardian“ (britanic), „Der Spiegel“ (german) si „El Pais“ (spaniol). Observati: lumea intreaga este acoperita prin accesul la una dintre cele patru limbi in care sunt scrise aceste publicatii. Redactiile acestora au avut acces la „scurgerile de informatii“ cu cinci-sase luni inainte de a li se da dreptul sa le foloseasca public. Daca cineva isi poate imagina ca in sase luni de zile cine ar fi fost interesat sa blocheze scurgerea  informatiilor nu ar fi putut sau nu ar fi avut timp sa o faca, se insala. Primele cablograme decodificate se refera la terorism (puscaria americana de la Guantanamo), la cooperarea americano-franceza, la Coreea de Nord. Apoi au venit si altele. Sa ne oprim putin la unele dintre cele enumerate.
Dupa cablogramele decodificate de Wikileaks rezulta ca americanii au incercat sa gaseasca o solutie pentru a decongestiona puscaria de la Guantanamo sau chiar a scapa de puscariasi. „Lasati-i sa moara“ a fost sfatul dat unui diplomat american  de un ministru kuweitian de interne: „voi i-ati capturat in Afganistan, voi sa-i trimiteti in prima linie a razboiului“. Daca a existat un astfel de sfat trebuie sa ne intrebam cine avea nevoie de el! Credibilitatea este unul dintre criteriile de verificare in timp a unei informatii, fie si secreta. In 2001-2002, diplomatia franceza s-a opus cu obstinatie razboiului din Irak. Erau ultimele rezerve de energie ale politicii gaulliste antiamericane. Intr-o telegrama a Ambasadei SUA la Paris, din 17 martie 2005, se spunea „Franta pare sa reactioneze adesea diferit  fata de terorism si de islamismul radical, in functie de distanta care o separa de acestea. Pe propriul teritoriu, guvernul francez reactioneaza activ, rapid si ferm. In lume o face cu mult echivoc“. Era in 2005 si lucrurile stateau chiar asa. Din 2007, la Elysée s-a instalat un presedinte pro-american, Sarkozy. Fata de revoltele din Tunisia si Egipt Parisul a avut ezitari, iar in cazul Libiei, a devenit intransigent. Observatia ca Parisul are reactii diferite fata de statele arabe se confirma. Numai ca Wikileaks nu da, dupa telegrama din 2005, nicio informatie care sa explice evolutia Frantei de la opozitia la solutiile militare ale americanilor la privilegierea unor astfel de masuri pâna la a si le insusi. Parisul a avut pozitia cea mai belicoasa in Libia, atât de belicoasa incât a trebuit sa fie temperata de aliati. Ce lamuriri aduc dezvaluirile lansate de Wikileaks? Niciuna. Confuzii, insa, destule. In problema Coreei de Nord apar informatii privind dificultatile americanilor de a tine sub control regimul comunist al lui Kim Jong-Il. Nu este niciun secret ca orice regim suspectat de comunism intra in atentia Statelor Unite. Wikileaks strecoara suspiciunea ca  Washingtonul ar pregati reunificarea celor doua Corei. Ma indoiesc ca  solutia convine Washingtonului. O astfel de evolutie trebuie pregatita, mai ales ca avem de-a face cu mentalitati asiatice extrem de conservatoare. Wikileaks lanseaza cablograme din surse sud-coreene care furnizeaza americanilor informatii potrivit carora China nu agreeaza re-unificarea celor doua Corei inainte ca  armata americana sa paraseasca regiunea, inclusiv Coreea de Sud. Secretul lui Polichinelle! Daca ar fi sa interpretam in cheie europeana acest gen de speculatii, ar trebui sa ne transpunem in ambianta Evului Mediu, unde gasim ceva apropiat: venetienii, care avusesera relatii cu Levantul si imprumutasera naravurile acestuia, au recurs, ca si maestrii lor bizantini, la o diplomatie duplicitara, bazata pe suspiciune. In Asia, cu astfel de reactii trebuie sa te lupti si astazi. Nu spun ca diplomatul european corespunde modelului fixat ipotetic, cândva, de François de Callières: sa duca o politica deschisa, sa aiba spirit de observatie, darul sârguintei, sa nu se lase tentat de placeri frivole, sa posede o judecata lucida, capabila de a aprecia lucrurile la justa lor valoare etc. etc. Este un portret ideal, niciodata atins. Spun, insa, ca diplomatia serveste o tara. Trebuie sa serveasca o tara. Iar o tara are interesele ei, primul si cel mai important fiind cel de a oferi  cetatenilor dreptul la existenta demna. Si, pentru aceasta, mijloacele au importanta egala cu scopurile.
Cum arata România in telegramele devoalate de Wikileaks? Arata asa cum ii proiecteaza imaginea si cei de la putere si cei din opozitie. Nu meritam un astfel de tratament dar, iata, il avem.
Sa revin la tema. Prin Wikileaks s-a declansat un razboi. Cine este in spatele acestuia? Cred ca nici cei care accepta sa fie protagonisti nu stiu.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper