Statul nu suntem „Noi“!

Un articol de CORNEL DINU

Destul de multe evenimentele s-au petrecut în ultimele zile în fotbalul nostru. Nici nu stii cu ce sa începi, desi mai toate se explica prin lipsa educatiei si prin comportamentele neadaptate la imperativele sociale care parca au navalit peste noi, gasindu-ne, ca întotdeauna, nepregatiti când e vorba de facut curat, ordine si dreptate în propria ograda. Paradoxal, în ciuda zgomotului tembel, tot mai agasant catre finalul campionatelor, si în ciuda situatiei financiare, la fotbal cred ca stam mai bine decât în realitatea traiului de zi cu zi de pe pamântul românesc. S-au întins si cluburile noastre mai mult decât le era plapuma socotelilor bugetare, s-au uns cu miere pâna pe la cot, nu doar pe degete, si destui amatori ai jocului, dar ordinea nu a fost atât de calcata în picioare ca în alte domenii.
Sa scrutam asadar debitele fotbalului, per total, si „reusitele“ din ultimii ani de guvernare, pornind de la declaratiile, prestatiile si datoriile în nefolosul tarii ale celor care o conduc, urmarind aceleasi amanunte si în fotbal. Rezultatul e clar ca lumina zilei, chiar daca fotbalul este doar un joc, cu importanta relativa fata de celelalte domenii atât de largi ale tarii. Aceasta inventie a britanicilor – un soi de zburdalnicie în iarba dupa o minge – e mai bine conturata decât rezistenta la greu a meleagului nostru. Chiar semnele de întrebare ce se nasc mereu în fotbalul nostru au, totusi, raspunsuri mult mai palpabile.
Sa luam ca prin exemplu campionatul nostru: baza reala si incontestabila a oricarui fotbal ce se respecta si-si vrea binele. Nu întâmplator, ultimele campionate au fost dominate si câstigate pe merit de reprezentante ale provinciei. Începând cu C.F.R.-ul din Cluj si terminând cu trio-ul care s-a detasat deja pe podiumul actualei competitii, Otelul, Vasluiul si Timisoara. Adica trei orase în care conducerea este unica si unde se lupta pentru a infirma traditii ce par apuse sau a renaste un palmares ce parea imposibil. Cazul Timisoarei, de pilda, care încearca sa reînvie macar suflul de respect si de atasament al publicului pentru mitica „Ripensie“. Trebuie apreciat, în primul rând, ca aceste echipe din provincie au un singur hobby – fotbalul – realizându-se astfel o unitate de actiune si de scop în jurul echipei si a conducatorilor locali în a sustine aceste unice societati ale pasiunii si divertismentului autohton. Chiar daca Marius Stan si Iancu se mai plâng în aceasta privinta ca ar fi tratati mai mult cu indiferenta de conducatorii oraselor de bastina ale formatiilor pe care le pastoresc. În privinta lui Marius Stan, tind sa dau crezare acestei impresii, deoarece primarul Galatiului, Nicolae, fost director în staff-ul combinatului dinainte de 1990, ar avea un dinte împotriva sefului fotbalistic local. Accentuat probabil si de cochetarea acestuia cu politica, în speta cu dorinta de a deveni el primar, prin apartenenta la liberali. Daca conducatorul echipei are de gând sa se balaceasca în politica, asta nu ar reprezenta un argument în a nu sprijini emblema fotbalistica a orasului. Asa cum nu se întâmpla, iata, la Timisoara. Unde, desi conducatorul suprem al fotbalului, numitul Marian Iancu este bucurestean si se declara chiar rapidist!, forurile locale varsa totusi, anual, 3 milioane de euro în contul lui „Poli“. Au reparat si au asezat în exigentele U.E.F.E-ei si stadionul – deci, jos palaria! Se spune ca ar avea probleme cu acordarea licentei, fiindca si-ar fi lasat datoriile la o alta societate. Matrapazlâcul financiar este posibil si l-au mai practicat si altii. Dar, zau, ar fi mare pacat, mai ales acum când au sanse reale la titlu sa fie sanctionati atât de drastic! Nu le-o doresc nici lor, nici celorlalti „smecheri“ care au practicat aceeasi stratagema pentru e evita fiscul actual. Sa ne mai gândim, totusi, cum am mai spus, ca mentalitatea românului, indiferent de contul din banca, nu se regaseste în imperativele amanunte organizatorice ale statului actual. Asa cum, de-a lungul istoriei, arareori cetateanul ales în conduceri administrative a avut grija de contribuabil, îndulcindu-i existenta. Firesc, s-a actionat si invers, cetateanul nerecunoscându-se în masurile luate de stat. Ca prima actiune de aparare în asemenea conditii si unii si altii n-au încercat altceva decât sa se pacaleasca reciproc.
Oricum, am convingerea ca si în acest an, titlul va lua drumul provinciei. Sa recunoastem ca avem înca mentalitate de popor bananier si în aceasta privinta.
Tot ceva de nemaiîntâlnit s-a petrecut în campionatul nostru în ultima etapa. Celebra „U“ Cluj nu are teren de joc în localitate. E drept ca, pe locul vechii lor arene se construieste un  stadion ultramodern. Necesar în orasul de pe Somes, unde, totusi, C.F.R.-ul si-a edificat un stadion, numai fotbalistic, de nivelul celor din Champions League. Dar tocmai acolo, într-un fel acasa, celebrele „sepci rosii“ nu sunt gazduite!? Lasând deoparte datele particulare ale locului, sa recunoastem ca bejenia emblemei de istorie a Clujului, „Haide U!“, nu este fireascã si creeaza precedente nemaiîntâlnite. Astfel, fapt unic în lume!, mutându-se de la Alba Iulia la Medias, am asistat la situatia în care o echipa evolueaza pe un asa-zis teren propriu, tocmai în fata echipei ce salasluieste dintotdeauna acolo. Adica Gaz Metan. Greu de înteles pentru altii, dar perfect posibil la noi. În plus, cu patronul Florin Walter mentor tehnic pe banca si prin suspendarea antrenorului numit Ionut Badea, care, surprinzator, are rezultate foarte bune. Aproape imposibil de priceput toate acestea într-o lume ce se doreste normala. „Sa mai avem putintica rabdare“, asteptând ciocnirea locala de joi, 14 aprilie, dintre C.F.R. acasa si „U“ în deplasare. Sunt convins ca vom asista la masuri de ordine, iarasi nemaiîntâlnite. Cel putin în Europa. Vom vedea si… vom fi atenti în multe directii.
Un subiect la fel de interesant l-a constituit, în fine, si trecerea în revista a ceea ce a facut  Razvanel Lucescu, pâna acum, conducând tehnic echipa nationala, în Comitetul executiv al F.R.F., al doilea for decizional federal. Unde, dupa doi ani si ceva si dupa destul de multe partide oficiale si amicale am strâns doar trei victorii. Si acestea cu „redutabilele“ Lituania, Feroe si Luxemburg în meciurile oficiale. Singura pozitie clara si normala, practic, a avut-o presedintele Mircea Sandu. Care invocând argumente plauzibile, de necontestat, a propus schimbarea antrenorului. Selectioner – la ce alegeri de jucatori a facut – îmi pare rau, dar nu s-a dovedit. S-a votat, si a ramas ca înainte. Adica tot cu Razvanel. Dar, mai având totusi sanse teoretice, infime ce-i drept, s-a acceptat ca se va trage linie dupa disputa decisiva cu Bosnia din 3 iunie. Vom trai si vom vedea. Cert este ca presedintele Sandu Mircea a dovedit din nou cã are abilitate si cã întelege cum se conduce fotbalul national. N-a atins pietrele fierbinti, ci le-a lasat sa fie tinute în mâna de cei care vor deveni, cu siguranta, si tare vulnerabili în scrisul gazetaresc fotbalistic – asa cum este el, adica la fel de îndoielnic ca nivelul fotbalului de la noi. Mai clar: prea multi „urechisti“ ce se cred importanti si, în plus, unii dintre ei având si forta de decizie prin lobby-ul subiectiv pe care-l fac.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper