Simbologia globului în iconografia romana. Reprezentarile zeitei Victoria

Un articol de Teodora Olteanu

Simbologia sferei
În viziunea lui Platon, forma sferei ar fi perfecta si cea mai armonioasa din întreg universul, simbol al celei mai înalte speculatii filosofice. Din multimea de simboluri întâlnite în iconografia romana, globul este, fara îndoiala, unul dintre elementele care a cunoscut o mare raspândire în epoca imperiala. Reprezentat, la început, ca atribut al divinitatilor sau a împaratilor romani, acest simbol a fost repetat în iconografia europeana pâna la începutul secolului al XX-lea, în special sub forma de Reichsapfel (Lat. Globus Cruciger).

Ca urmare a descoperirilor stiintifice si a avansului în domeniul astronomiei, acum percepem în mod intuitiv globul sau sfera ca reprezentarea Pamântului, asa cum alte simboluri reprezinta alte corpuri ceresti: Soarele ca un cerc cu raze, Luna în forma de semiluna, planeta Saturn înconjurata de un inel, stelele ca un poligon zimtat sau ca intersectia mai multor linii drepte. Aceasta simbologie, însa, este straina antichitatii, fapt care ne incita a aborda o problematica mai veche, pusa în discutie, în special, în bibliografia germana si franceza a secolului trecut: ce semnificatie ar avea gobul în iconografia romana?

Înca din Antichitate se cunosteau doua tipuri de obiecte sferice: sferele ceresti sau globurile terestre. Însa, cum putem distinge, în mod cert, cele doua tipuri în iconografia antica? Probabil prin decoratiile pe care le prezinta. Ideea cã Pamântul este un corp sferic este atestata în scolile filosofice grecesti înca din secolul VI î.Hr. Pitagoreicii au fost primii în a afirma ca Pamântul si celelalte corpuri ceresti au o forma sferica. Dupa modelul aristotelic, cele doua lumi sunt considerate opuse: tot ce este ceresc apartine perfectiunii („corpuri ceresti perfect sferice care se misca pe orbite circulare perfecte“), în timp ce terestrul este imperfect.
Reprezentarile Victoriei
Prima reprezentare a Victoriei pe glob, ca imagine a Pamântului, dateaza înca din epoca elenistica. Mai târziu, în epoca romana imperiala, globul va fi un element foarte comun în reprezentarea împaratilor. În acest caz putem vorbi de un simbol al dominarii lumii de catre suveran sau rezultatul unei victorii militare specifice. În iconografia Victoriei, globul este asezat, în cele mai multe cazuri, la picioarele zeitei si în putine reprezentari îl tine în mâna. Câmpul actiunii sale si locul unde se celebreaza cultul sau este orbis terrarum, reprezentat în mod simplu printr-un glob, asa cum apare în prototipul de la Curia Iulia.

Prezenta globului în iconografia zeitei nu este o alegere estetica, ci una politica, iar semnificatia sa se va mentine vie de-a lungul secolelor: conservarea prin victoria perpetua a ceea ce romanii numeau orbis romanus, adica teritoriul deja cucerit de catre romani.

Printre imaginile Victoriei (mai mult de 500 deja catalogate) din provinciile occidentale (reprezentari în relief sau ronde-bosse, în piatra si metal) majoritatea globurilor apar nedecorate. Pe lânga acestea, au fost contabilizate unsprezece piese în care sfera apare decorata cu diferite simboluri: linii simple, linii duble, stele etc.

Prima piesa pe care o vom analiza aici este o placa din piatra nisipoasa, o distance slab, descoperita în timpul sapaturilor de la castrul roman din Lanchester (Britannia), aflata în custodie la Biblioteca Chapter din Durham (RIB, 1093). Datata în secolul al II-lea d.Hr., aceasta placa reprezinta doua Victorii cu ramuri de palmier si peltae care sustin o coroana de laur, în interiorul careia putem citi inscriptia leg(io) XX Valeria Victrix fec(it). Cele doua globuri reprezentate în partea inferioara sunt decorate cu doua benzi înguste, intersectate, ce împart sfera în patru segmente inegale (fig. 1).

Acelasi tip de decoratii îl întâlnim în alte doua monumente de piatra, de asemenea de provenienta britanica. Este vorba de o alta distance slab descoperita în apropierea valului lui Antoninus Pius, în localitatea Ferrydike, expusa în Muzeul Hunterian din Glasgow (RIB, 2208). Aceasta, sub forma unui aediculum, reprezinta zeita Victoria în pozitie de repaus, sprijinidu-si cotul de o sfera decorata (fig. 2). Cel de-al doilea, un monument votiv descoperit printre ruinele unei case romane din Risingham, azi disparut, s-a pastrat printre desenele lui J. Horsely (RIB, 1221). În partea superioara a câmpului epigrafic este reprezentat cuplul Victoria – Mars, unde zeita apare într-o maniera singulara, cu globul în mâna dreapta ridicata deasupra capului (fig. 3).

Pe o alta piesa, de data aceasta un opait de tip Loeschcke V, pastrat în Muzeul de Antichitati din Frankfurt (SCHÄFER, 1990: 42), vedem o alta Victorie cu atributele sale specifice, ramura de palmier si coroana, în pozitie statica, pe glob. Acesta din urma este decorat cu o serie de linii asezate în cruce si un mic cerc la intersectia acestora (fig. 4).  Probabil ca si în cazul statuetei de bronz, descoperita pe teritoriu francez (KISCH, 1976: 328, fig. 22), în Sceaux-du-Gâtinais (Aquae Segetae), împreuna cu câteva instrumente medicale, de asemenea de bronz, putem vorbi de aceeasi schema decorativa: doua linii duble intersectate (fig. 5).
Cu toate ca acesta nu este modelul cel mai vechi de glob, reprezentarile pot fi datate între secolul I si secolul III d.Hr. (ARNAUD, 1984: 78), extrem de recurent în emisiunile monetare ale lui Cezar. Distributia acestor linii descriu, de fapt, doua benzi ce permit diviziunea sferei terestre, dupa o veche teorie formulata de Strabo (II, 5, 10), cea a „centurilor oceanice“, în cele patru „pamânturi“ locuite: Perioeci, Antoeci, Antipodes si Oecumene. În epoca romana aceeasi teorie apare doar la Cicero (rep, VI, XX, 21), în unul dintre dialogurile sale. Prima reprezentare a acestui tip de glob terestru o întâlnim la cartograful grec Crates de Mallos (cca. 150 î.Hr.) ce va fi preluata ulterior, în epoca romana, cu mici diferente (fig. 6). Se pare ca aceasta categorie de globuri terestre reprezenta în viziunea anticilor „Marele Tot“.
Urmatoarele reprezentari de sfere (fig. 7-9), inedite în iconografia zeitei, nu apar în nici una dintre cele doua tipologii stabilite anterior de T. Hölscher (1967) si
P. Arnaud (1984). Acestea apartin grupului de sfere armilare descrise, pentru prima data, de catre geograful grec Eratostene (sec. III-II î.Hr.) pentru a demonstra aparenta miscare a stelelor în jurul Pamântului. Sferele armilare nu sunt altceva decât rezultatul unei sfere plane încojurata de o serie de cercuri prin care se poate vedea interiorul acesteia. Traditia îi atribuie lui Thales din Milet inventarea primei sfere de acest tip (Cicero, Rep., I, 14, 22), o sfera plana care prezenta pe suprafata sa cele cinci cercuri fundamentale care divizau cerul. Cercurile care divid aceste globuri se împart în doua categorii: cercuri cu acelasi diametru ca cel al sferei, asa cum sunt Orizontul, Ecuatorul, Ecliptica, Calea Lactee si Meridianele (ARNAUD, 1984:61), si cercuri cu diametrul inferior, ca Tropicele si cele doua Cercuri Polare.

Aceste tipuri de globuri, adesea întâlnite în iconografia medievala sau renascentista, apar în mai multe reprezentari ale Victoriei de epoca romana, în bronz, din Raetia: un coif de parada descoperit în Eining si expus în Muzeul de Arheologie din Kelheim (GARBSCH, 1994: 71) si doua piese de harnasament descoperite într-un depozit de bronzuri din Straubing (KEIM, 1951: 29, fig. 21 si 24).

Din aceeasi categorie face parte si globul nicefor reprezentat pe monumentul din Bath (Britannia), datat în secolul IV d.Hr, care a trezit numeroase discutii în literatura de specialitate (TOYNBEE, 1964: 131). Este evident faptul ca modelul a fost reprezentat gresit si ca artistul a reprodus o serie de cercuri a caror logica nu a înteles-o, confundând o sfera armilara cu una plina. Probabil ca „vina“ nu e exclusiv a artistului din Bath, de vreme ce acesta ar fi putut copia sfera având ca modele reprezentari anterioare, de asemenea gresite, întâlnite pe tritoriul britanic (fig. 10-11).

O alta categorie o reprezinta globurile cu patru alveole, ce pot fi datate între secolele II î.Hr. si IV d.Hr. Acestea sunt comune în emisiunile monetare ale lui Marcus Antonius, Octavianus si pâna la Constantinus I. Printre imaginile Victoriei exista o singura reprezentare de acest tip (fig. 12): este vorba despre o statueta de bronz descoperita în Renière – Givors (Gallia Lusitania), datata în secolele II-III d.Hr (BOUCHER – TASSINARI, 1976: 79).

În cele din urma, statueta de bronz din Augst (Germania Superior) ce o reprezinta pe zeita Victoria în pozitie statica, pe glob, sustinând un clipeus cu imaginea lui Iuppiter, a fost descoperita într-un nivel de distrugere datat în 275 d.Hr (KAUFMANN – HEINIMANN, 1998: 89, ns 75ab). Sfera reprezentata aici, decorata cu zece stele si un simbol lunar (fig. 13), este un glob-cer care începe a fi utilizat în arta greaca începând cu secolul IV î.Hr. Aceasta piesa unica, cu evidente conotatii astrologico-religioase, se pare ca facea parte dintr-un set de sapte piese cu aceleasi caracteristici care reprezentau, ca imago clipeata, pe cei sapte zei ai saptamânii.

Asa cum putem vedea din reprezentarile Victoriei, imensa majoritate a sferelor care însotesc imaginea zeitei, prin dimensiuni, decoratii si functia pe care o îndeplinesc, se îndeparteaza, din ce în ce mai mult, de arhetipurile lor pentru a deveni simple obiecte simbolice.

Avem de-aface, deci, cu patru tipuri bine definite: sfera de tip Crates de Mallos, sfera armilara, sfera cu patru alveole si sfera cereasca. Primele, decorate cu doua grupuri de linii duble paralele si înclinate, asezate în forma de cruce, sunt cele mai raspândite, atât în reprezentarile Victoriei cât si, în general, în arta romana. Primele trei tipuri reprezinta, cu siguranta, globuri pamântesti si numai în ultimul caz, Victoria de la Augst, putem vorbi de o sfera cereasca.

 

Bibliografie
ARNAUD, P. (1984): „L´image du globe dans le monde romain“ în MEFRA, 96, 1, pp. 75-77.
BERGER, H. (1903): Geschichte der Wissenschaftlichen Erdkunde der Griechen, Leipzig.
BOUCHER, S. – TASSINARI, S. (1976): Bronzes antiques du Musée de la civilisation     gallo-romaine a     Lyon, I. Inscriptions, statuaire, vaisselle, Lyon.
COLLINGWOOD, R. G. – WRIGHT, R. P. (1965): The Roman Inscriptions of Britain.I, Inscriptions on stone (RIB), Oxford.
GARBSCH, J. (1994): Römischer Alltag in Bayern. Das Leben vor 2000 Jahren. 125     Jahre Bayerische     Handelsbank in München 1869-1994, Munchen.
HÖLSCHER, T. (1967): Victoria Romana. Archäologische Untersuchungen zur Geschichte und Wesensart der römischen Siegesgöttin von den Anfängen bis zum Ende des 3. Jhs. n. Chr,     Mainz.
KAUFMANN-HEINMANN, A. (1998): Götter und Lararien aus Augusta Raurica, Augst.
KEIM, J. (1951): Der Römische Schatzfund von Straubing, München.
KISCH, Y. (dir.) (1976): „Informations archéologiques“ în Gallia. Fouilles et monuments archéologiques en France métropolitaine, 34, 2, pp. 311-329.
SCHÄFER, S. (1990): Archäologische Reihe Lampen der Antikensammlung. Auswahlkatalog,     Frankfurt.
TOYNBEE, J. M. C. (1964): Art in Britain under the romans, Oxford..

 

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper