Partide moarte şi flaşnetari trişti

„Sunt persoane care se afla pe lume nu ca niste obiecte, ca sa zicem asa, ci ca niste picatele sau mici pete straine pe un obiect. Stau mereu in acelasi loc, cu capul in aceeasi pozitie, incât esti gata-gata sa le iei drept mobilier“. Recitind „Suflete moarte“, capodopera lui Gogol, am regasit acest pasaj memorabil, o splendida metafora pentru stagnare, imobilism, neinsuflesire. Mi-am adus aminte de Cicikov, personajul malefic, si de comertul lui straniu care-l ajuta sa intre intr-o alta lume sociala, si, dintr-o data, gândul mi-a sarit la Dan Diaconescu. Un fel de conexiune de tip reflex, o operatiune mentala fara urma de ratiune. Pe loc mi-am dat seama de eroarea mare pe care o facem atunci când credem ca partidul-fantoma al otevistului-sef ar fi o facatura, un fals, o lista si nimic mai mult.
Partidul Poporului este de aproape un an un partid politic in toata regula. S-a facut intr-un moment in care Dan Diaconescu fusese arestat de DNA pentru ceva santaj de presa. Atunci, Dan Diaconescu a mizat pe un model deja descoperit, poate din intamplare, de Sorin Oprescu sau de Gheorghe Becali. O revolta a oamenilor impotriva institutiilor si politicienilor pe care-i vad hoti si incompetenti, drept pentru care manifesta prin simpatie fata de orice situatie de victimizare. Jurnalistii, indiferent cum isi fac meseria, sunt singurii care au mai ramas sa denunte abuzurile politicii si pastreaza o anumita simpatie a publicului.
Alaturi de Dan Diaconescu, considerat nevinovat de catre opinia publica, partidul lui a inceput sa existe prin emisiunile OTV si in sondajele de opinie ale sociologilor. A ajuns la o incredere mai mare decât cea a partidului de guvernamânt, iar Dan Diaconescu la o incredere mai mare decât a Presedintelui care tocmai lansase strategia de taieri de salarii si pensii. E adevarat, nu a ajuns la o intentie de vot  mai mare de 15%,  dar a tinut-o asa constant. Saptamâna trecuta, când am realizat ultimul sondaj de opinie pe un esantion national, Partidul Poporului avea inca o intentie de vot de 9%. Deci, partid parlamentar puternic, practic al patrulea partid din Romania, mai tare ca PRM, ca UDMR sau PC, partide care conduc sau au condus România multa vreme. Si totusi, la tribunal, saptamâna trecuta, trei judecatori nu au lasat acest partid sa se nasca, l-au respins. Nu discut motivele, probabil au avut dreptate, si nici actul in sine – nu sunt importante in ceea ce vreau eu sa spun.
Trebuie doar sa ne intrebam daca partidul acesta a existat sau nu, dincolo de acte, caci a fost votat in sondaje de opinie publica si a infiintat sute de filiale, a inscris sute de mii de membri, daca este sa-l credem pe Dan Diaconescu.
Da, partidul acesta exista pentru ca partidele politice au urmatoarea caracteristica paradoxala: pot exista inainte de a se naste si pot sa vietuiasca  moarte, multa vreme inainte de a se fi desfiintat cu adevarat.
E adevarat exista multe modalitati de a infiinta un partid, unele birocratice, altele ca intâmplari rezultate din scindari, dar partidele adevarate sunt cele care se nasc dintr-o spaima, dintr-o dorinta sau o speranta. Partidul lui Dan Diaconescu exista si este unul adevarat, indiferent ce va face Dan Diaconescu sau fratele lui cu el. Este partidul nascut dintr-o spaima de viitor asociata cu o speranta firava si poate ca destul de tâmpa. Este partidul pentru care ar vota o mare parte din oamenii de peste 55 de ani, oameni de care nimeni nu mai are nevoie si nici macar nu le adreseaza vreun mesaj.
(urmare din pagina 1)
In subteranele societatii sunt milioane de oameni care beau bere ieftina, manânca  prost si nu au o situatie sigura, nu stiu de unde vor lua banii pentru ziua de mâine.
Nu am interpretat intentia lui Dan Diaconescu ca pe una serioasa. Toti cunoscatorii de politica au considerat ca este o smecherie olteneasca, fiind vorba de o modalitate de a negocia cu puterea sau de a se apara in procese. Altii au spus ca nu are program, ca este doar o afacere. Mi-am zis si eu, doct, ca este un partid-franciza sau un partid-crampon, nascut pe spatele unei televiziuni populiste. Poate ca aveam dreptate, dar nu in totalitate. Multi au sarit sa spuna ca Dan Diaconescu si-a pus fratele presedinte la Partidul lui inca nenascut, ca pseudo-jurnalistii lui au devenit un fel de apostoli pentru cauza poporului otevist. Un caracalean smecher care s-a imbogatit peste masura fara sa plateasca niciun fel de impozite, au spus concurentii lui. Poate sunt ceva adevaruri aici, cunoscute sau nu, poate ca este si fantezie. Dar aici subiectul nu este Dan Diaconescu sau intentia lui reala sau nu de a construi un boutique politic. Aici cred ca este vorba despre oameni. Când un partid primeste 15% din intentiile de vot fara sa existe in acte, inseamna ca are niste radacini in mintea si in sufletul oamenilor. In timp ce multe partide au murit de mult, chiar daca din inertie apar in sondaje, in guverne sau pe buletinele de vot, si chiar daca intra in parlament pe baza de mita electorala sau prin forme de mita guvernamentala sau santaj colectiv din bugetul nostru, Partidul lui Dan Diaconescu este un partid politic viu. Mai viu decât partidele ramase mostenire de pe vremea spaimei de unguri sau chiar mai vii decât cele care au cântat melodia spaimei de români. Mai vii decât facaturile unor politicieni care au convertit identitatea si mijloacele securiste in media de santaj perpetuu pentru intreaga clasa politica sau societate.
Un partid ca acesta, partid care nu este facut cu banii vreunui mare latifundiar si nici prin capusarea vreunui mit istoric, isi are radacini in speranta tradata a oamenilor care merg la vot de doua decenii si voteaza oameni care le promit orice, doar sa treaca momentul alegerilor. Am fost surprins sa descopar ca sunt si oameni cu studii superioare care spun ca ar vota acest partid-fantoma. E adevarat ca nu studiile superioare te fac neaparat mult mai destept, dar sunt destui oameni in România pentru care diploma lor nu valoreaza mai nimic. Unii dintre cei mai tineri au luat-o poate mai usor, pe la universitati particulare, dar nu este cazul tuturor. Profesorii sunt umiliti in tara noastra de chioscari sau buticarese, pusi in functii inalte in administratie, iar scoala nu mai reprezinta o miza nici macar pentru familiile care trebuie sa hotãrasca pentru copiii lor.
Un partid politic se legitimeaza prin existenta unui val de emotie colectiva, negativa sau pozitiva, printr-o dorinta de schimbare impartasita colectiv. Un asemenea partid poate fi oprit sa se nasca la un moment dat, poate fi compromis de oamenii care il fac, poate fi blocat de autoritatile momentului prin tertipuri judecatoresti sau prin alte manevre balcanice. Dar suferinta din viata oamenilor si disperarea lor sunt autentice in România si devin tot mai vii, pe zi ce trece. Ele nu pot fi destramate cu usurinta, cel putin atâta timp cât o conducere politica, chiar o intreaga clasa politica, nu au ca principal scop fericirea oamenilor. Nu macrostabilizarea, reducerea inflatiei, echilibrul venituri si cheltuieli sau cresterea exporturilor, pentru ca toate acestea trebuie sa fie metode prin care sa ajungem la obiectivul principal: o viata mai buna pentru cât mai multi dintre oameni. Un destin mai uman, o calitate mai buna a vietii, o solidaritate si o coeziune care sa-i ajute sa traiasca decent pe cei care nu se pot ajuta singuri. Nu idealurile unei stângi care vrea o egalitate imposibila, nici cele ale unei drepte hraparete care fura in numele sporirii eficientei sociale generale si al stimularii producatorilor sunt idealuri pentru politica. Când o intreaga clasa politica se limiteaza doar la competitia pentru resurse, la scandal continuu si la ascunderea intereselor clientelei politice dupa principii de austeritate, atunci este clar ca partide de genul celui promis de Dan Diaconescu exista inainte de a se naste si nu pot fi ucise prin hotarâri ale instantei.
Nu stiu ce va face Dan Diaconescu cu partidul acesta, care a fost declarat mort inainte de a primi cerificat de nastere. Este treaba lui, are si el mize personale si razboaie de tot felul. Dar acest partid isi are originea in simpatia si in procentele din sondaje: nu in programele si telenovelele lui, ci in suferinta sociala, in sentimentul nedreptatii si al neputintei. La un moment dat, Diaconescu a iesit in fata si oamenii au crezut ca el poate fi eroul. A ajuns la o incredere mai mare decât cei mai tari politicieni ai zilei, 48% dintre români declarau, când a fost arestat, ca este un om in care au incredere. Intre timp s-a pierdut o parte mare din aceasta incredere, lucru usor de explicat. Poate era o armura mult prea mare pentru el, poate ca nici n-a inteles nimic din razboiul pentru care urma sa fie investit. Dar a avut o clipa de gratie, un moment astral, o clipa pe care o au putini oameni si, de foarte multe ori, nu cei care isi doresc cu disperare acest lucru. Valul care
l-a purtat si pe el câteva luni, spre disperarea tuturor politrucilor, nu s-a spart. Este doar la inceput si va veni un moment in care s-ar putea sa provoace un adevarat dezastru establishmentului politic. Este valul de care trebuie sa se teama partidele care sunt pomadate, vopsite, tinute in viata cu televizorul, cu cadourile electorale sau cu falsi profeti scosi in fata de papusarii istoriei.  Ar putea fi o zi a Judecatii de Apoi a politicii …
Tot Gogol scrie  despre diferenta intre popoare in ceea ce priveste folosirea cuvântulul de catre diferite natiuni, o analiza din care, evident, românul lipseste. „Un cuvânt rostit de un britanic vadeste o inteleapta cunoastere a sufletului si a vietii; cuvântul elegant al francezului, aruncat in treacat, pe cât e de stralucitor, pe atât se spulbera de repede; neamtul isi nascoceste cuvântul cu multa iscusinta, savant si uscat, un cuvânt care nu e la indemâna oricui; dar nu e cuvânt mai navalnic si mai vioi, care sa porneasca din adâncul inimii, sa zvâcneasca si sa fiarba, ca o vorba ruseasca ce merge drept la tinta“.
In politica este foarte important cuvântul, uneori mai important decât in alte domenii ale vietii. Pentru ca in politica oamenii se apropie de politicieni sau de partide, chiar isi inchipuie patria lor  pornind de la rostirea unor proiecte, a unor valori sau programe. In politica româneasca, cuvântul nu are niciunul din rosturile sau calitatile gasite de autorul „Sufletelor moarte“.  Cuvântul e doar caterinca, e nascut mort, nu este decât un sunet inselator si mecanic, un sunet fara nicio farâma de suflet, pentru ca, la origine, cuvântul insemna la ucrainieni doar „flasneta“. Partidele noastre moarte sunt tinute in viata doar de flasnetari din ce in ce mai tristi si mai penibili.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper