Linistea colosului (13)

Un articol de Valentin Protopopescu

Duminica, 28 ianuarie 2008, Melbourne, Rod Laver Arena. Finala primului turneu de Mare Slem al anului. O partida de închidere, una inedita, între numarul trei mondial al clipei, sârbul Novak Djokovici, finalist în 2007 la US Open si proaspat învingator în semifinala contra campionului campionilor, Roger Federer, si francezul Jo-Wilfried Tsonga, care a oferit o surpriza de proportii, câstigând meciul semifinal în fata numarului doi mondial, Rafael Nadal. Cu doi ani mai vârstnic decât Nole, la 22 de ani, Jo are infinit mai putina experienta la nivel înalt decât adversarul sau. Pustiul din Belgrad a disputat semifinale la Wimbledon si Roland Garros, are în palmares câteva trofee de Masters Series, este obisnuit cu aerul tare al înaltimilor, presiunea nu-l sperie, are antidot la emotie.
În schimb, francezul e pentru prima oara la o asemenea altitudine, ceea ce poate fi un dezavantaj – dar si o sansa. Mai dificil, caci nu prea stie cum se abordeaza un meci cu o astfel de miza si, în plus, se poate speria ca are o unica sansa, una pe care, daca o rateaza, totul s-a terminat, adio o alta întâlnire cu marea performanta. Mai simplu, deoarece stie ca nu are nimic de pierdut, oricum s-a întins mai mult decât îi era plapuma, nu avea deloc programat un atât de stralucitor parcurs, deci apasarea mai mare putea fi pe umerii sârbului, nu pe ai sai.
Djokovici, mereu respectuos cu adversarii, chiar daca uneori cam exagera cu giumbuslucurile si mimetismele ironice, avea sa declare: „Tsonga este un atlet impresionant. Jocul sau s-a ridicat la un nivel impresionat în aceste doua saptamâni. Ca si în cazul meu, de altfel… N-am pierdut nici un set pâna acum. Nici unul dintre noi nu are ce sa piarda. Vom fi amândoi extrem de motivati, chiar daca, privind clasamentul, favoritul par sa fiu eu. Este însa vorba de o finala, asadar orice se poate întâmpla…“ (op. cit., pp.60-61).
Meciul începe în uralele celor aproape 15 000 de spectatori, veniti sa asiste la o partida de zile mari. Djokovici începe în forta, atacând si determinându-l pe Jo sa greseasca. El întâmpina mingea, folosind forta si viteza imprimata de adversar. Sârbul face break la început, dar Tsonga revine cu un excelent joc de atac. El returneaza violent si urca la fileu, folosindu-si voleul devastator. Publicul este în delir, agreeaza acest joc pe contre extrem de spectaculos. Urmeaza re-break si un serviciu ca din tun pentru atletul cu radacini pe continentul negru, mingea, la primul serviciu, atingând frecvent viteze de peste 200 km/ora. Nici Djoko nu se lasa, precizia lui diabolica lipind efectiv cometa galbena pe tuse. Uneori, numarul trei mondial pare usor depasit de forta si viteza cu care joaca francezul. Se ajunge la 5-4 pentru Jo si 0-30 pe serviciul belgradeanului, care are puterea sa revina, dar, la minge de set, Tsonga face punctul cu un lob liftat milimetric pe linie. Clanul baiatului din Mans începe sa spere, apropiatii lui înteleg ca într-adevar se poate, caci partida e dominata, chiar daca relativ, de favoritul lor.
Continuarea nu le satisface însa speranta. Nole îsi recapata calmul, viteza lui de joc creste, precizia e regasita, greselile nefortate sunt uitate, iar lui Jo îi este din ce în ce mai dificil sa vina la plasa fara sa riste passing-ul. Djokovici se concentreaza mai bine, în vreme ce francezul îsi pierde din mental, gresind grosolan mingi din categoria celor puerile. Experienta superioara si continuitatea în jocul de nivel înalt îl ajuta imens pe sârb, care se apropie cu pasi rapizi de primul titlu de Grand Slam din cariera, dupa ce pierduse în 2007 pe Arthur Ashe Stadium din New York în fata marelui Federer. Doar ca acum Nole are o încredere nebuna în sine, dupa eliminarea în doar trei seturi a campionului elvetian. Si inevitabilul se consuma pâna la capat, Novak învingând în patru seturi strânse, 4-6,
6-4, 6-3, 7-6 (2), în ciuda unor sanse pe care francezul le-a avut, dar de care nu a stiut sa profite. Victorie mare si absolut meritata a sârbului, însa chapeau bas si pentru tenismanul din Hexagon, singurul ce a fost în stare a-i lua campionului un set pe parcursul celor doua saptamâni ale iernii australe. În setul final, Nole a avut probleme de oboseala, kinetoterapeutul intrând pentru a-l face pe acesta sa-si revina dupa o cursa nebuna pe toata linia de fund a terenului, înainte si înapoi, apoi pâna la fileu si retur. Senzatia de sufocare era una obiectiva, dar viitorul campion si-a revenit, reintrând în meci si adjudecându-si trofeul.
La conferinta de presa de la final, Jo Tsonga îsi retine cu dificultate lacrimile. Este epuizat si dezamagit, dar stie ca a trecut pe lânga un imens triumf si ca diferenta dintre a câstiga si a pierde este una foarte mica. Mai mult, ajuns la acest nivel, intuieste ca lucrurile nu vor intra în hibernare, ca e doar un început. Mingea e la el – ca de obicei. Si, tot ca de obicei, francezul ramâne acelasi copil bun, bine crescut, recunoscator si decent dintotdeauna, declarând: „Publicul a fost senzational, am auzit chiar fredonându-se un cântec ce avea ca refren numele meu, «Tsonga Tsunami». Da, acest cântec rezuma perfect ceea ce am reusit aici. Ma pregatesc sa devin un personaj public când voi reveni la Paris, dar acum nu ma gândesc la asta. Cât ma priveste, îmi ador viata discreta si linistita“ (ibid. pp. 66-67).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper