Libia: Obama vorbeste, dar confuzia ramane

Un articol de DUMITRU RADU POPA

În sfârsit, dupa saptamâni de asteptare zadarnica, Presedintele Barack Obama s-a adresat poporului american si întregii lumi, într-un discurs asupra interventiei din Libia, tinut la National Defence University din Washington, D.C. Actiunea militara contra Libiei, a spus seful executivului american, a evitat o veritabila catastrofa umanitara, dar acum comanda operatiunilor militare va fi luata de NATO, iar Statele Unite vor juca un rol secundar.
Declaratiile lui Obama au privit mai ales criticile, primite deopotriva din partea republicanilor ca si a democratilor, pentru felul cum a luat deciziile în problema libiana. Astfel, o tema recurenta e aceea ca SUA nu s-a angajat cu hotarâre în prima faza a crizei, atunci când se putea evita insurgenta fortelor fidele lui Gheddafi, ca si faptul ca presedintele nu a clarificat suficient obiectivele americane ale interventiei si nu a consultat Congresul în privinta atacurilor aeriene. Obama a ocolit cu abilitate orice fel de asperitati, justificându-se cu situatia destul de neclara de la început si cu dorinta de a vedea mai întâi angajate fortele europene. Presedintele american, constient de faptul ca unul dintre pilastrii programatici ai administratiei sale este retragerea trupelor din Irak si Afganistan, a evitat sistematic folosirea cuvântului razboi pentru a descrie misiunea din Libia, pe de o parte pentru ca e un Premiat Nobel pentru Pace, dar mai ales pentru ca, pentru a se angaja într-un razboi, conform Constitutiei, el ar fi trebuit sa ceara autorizatia Congresului american.
Obama a trebuit sa raspunda si preocuparii opiniei publice americane destul de sceptice în privinta unei solutii viabile pentru Libia daca operatiunile vor fi lasate pe seama comunitatii internationale. El nu a reusit decât partial sa o faca, mai ales ca, desi a sugerat ca o lume fara Gheddafi la putere ar fi mai buna si echitabila, a fost clar în privinta faptului ca SUA se va retine de la orice actiune ce ar duce la schimbarea guvernului în Libia, caci rezolutia Consiliului de Securitate stipuleaza doar protectia civililor (un fel de omleta care se face fara ca ouale sa fie sparte…).
Este limpede pentru oricine ca, daca Rezolutia Consiliului de Securitate e interpretata în mod limitat, Gheddafi va ramâne la putere în Tripoli si va astepta cu rabdare ca inamicii sai sa paraseasca Libia, asa cum a facut si Saddam Hussein dupa primul razboi din Golf. Acea no-fly zone nu poate dura la infinit, mai curând sau mai târziu coalitia îsi va retrage dispozitivele militare si toti vor pleca acasa. Va ramâne Gheddafi cu mercenarii sai, importul de arme în Libia va reîncepe iar despre rebeli încetul cu încetul va uita toata lumea. Acest scenariu lugubru, dar nu imposibil, din pacate!, ar însemna un precedent teribil, descurajant, si o înfrângere catastrofala pentru cei ce doresc ca guvernarea legii sa triumfe iar dictatorii care comit genocid sa fie adusi în fata justitiei internationale.
Dar Rezolutia poate fi interpretata si într-un sens mai larg, mai degraba în spirit si nu necesarmente în litera ei. Astfel, acea no-fly zone e numai un instrument, dar nu singurul la dispozitia comunitatii internationale, în spiritul protectiei populatiei civile cu toate mijloacele posibile pentru a-l opri pe Gheddafi, mai putin trupe terestre. În mod logic, aceasta implica distrugerea tuturor instalatiilor militare ale dictatorului, terestre sau aeriene: aeroporturile, flota aeriana, instalatiile radar, bateriile antiaeriene. Si tot în scopul protectiei cu orice pret a populatiei civile se impune distrugerea sistemului de transporturi militare, artileria grea, depozitele de armament, masinile blindate. În sfârsit, tot în spiritul Rezolutiei Consiliului de Securitate, se impune aplicarea de sanctiuni economice severe, de lunga durata, daca este necesar si imposibilitatea ca Gheddafi sa primeasca, sub o forma sau alta, armament.
Se pare ca, desi destul de târziu, toate acestea le-au înteles si americanii, si ONU, si NATO, francezii, italienii, Turcia, Liga Araba si Liga Africana. Însa de la întelegere pâna la actiune e distanta mare, mai ales cu transferul operatiilor în sarcina NATO ce va aduce o încetinire a lucrurilor si o birocratie sporita. Interesant e ce va întelege din toate acestea Gheddafi, care nu va ceda decât atunci când se va simti cu adevarat pus la zid. Probabil ca va face tot soiul de promisiuni privind reforme si o noua Constitutie democratica, alegeri libere etc. Totul numai ca sa ramâna la putere. Exilul nu îl va accepta niciodata pâna când nu se va simti cu adevarat anihilat. Iar anihilarea pentru el ar însemna sa nu mai aiba armata, mercenari, armament, masina de propaganda, bogatiile fabuloase. Si poate ca atunci chiar cei din cercul lui intim vor fi primii sa-l vânda sau sa-l reduca la tacere. Nu ar mai ramâne din temutul rais decât un prizonier în propriul bunker, cu o condamnare deasupra capului sau, ca o sabie a lui Damocles, emisa pentru genocid de catre Curtea Internationala de Justitie.
Doar redus la o asemenea conditie va accepta Gheddafi sa lase puterea si sa plece în exil pentru ca sa-si salveze capul. Premisele sunt: aplicarea în spirit a Rezolutiei Consiliului de Securitate, actiunea viguroasa si concertata a actorilor, care nu se multumesc doar cu protectia directa a civililor în Libia, ci si cu aceea indirecta, care sa taie radacinile raului: guvernarea Gheddafi. Altfel, totul nu ar ramâne decât la stadiul unei misiuni incomplete, ce ar da satisfactie celor patru tari denumite prin abrevierea BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) ce s-au desolidarizat în cadrul Consiliului de Securitate la votarea Rezolutiei, abtinându-se. Sigur, acestor tari le-ar face mare placere sa vada SUA, Uniunea Europeana, NATO, Occidentul, umilite… Li s-a adaugat, la abtineri, în mod doar aparent surprinzator, si Germania. În privinta ei, problema priveste mai mult, asa cum observa Eugenio Scalfaro, obtinerea unei pozitii politice de lider în Uniunea Europeana, dupa ce aceea economica e o stare de fapt.
Cu toate aceste scenarii, sa recunoastem ca în problema libiana e înca multa confuzie!

Un comentariu pentru “Libia: Obama vorbeste, dar confuzia ramane”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper