Critica lui Victor Felea

Un articol de AL. CISTELECAN

Din categoria poetilor-critici, Victor Felea a urmarit cu devotiune evolutia poeziei postbelice (în special pe cea din intervalul 1960-1980), detinând cronica de gen atât în revista „Steaua“, cât si în „Tribuna“ (alternativ). Critica sa e, în general, blânda, generoasa, comprehensiva, cu rare de tot observatii „negative“. Comentatorul prefera, în cazul impresiilor neplacute, descriptia ca atare, evitând sa se pronunte asupra valorii, dintr-un fel de bunatate care nu voia sa produca nimanui suparare. Astfel de descriptii sunt corecte, ba chiar migaloase si scrupuloase, dar le lipseste entuziasmul din cronicile în care Felea actioneaza pe baza empatiei cu poezia pe care o comenteaza. Nici entuziasmele n-au retorica, dar ele se manifesta ca o caldura difuza, ca o admiratie raspândita prin toate rândurile. Conceptul de poezie pe placul lui Felea e cel care se ridica la „viziune“, iar o astfel de optiune e exprimata deja în prefata („Cuvinte despre poezie“) la „Dialoguri despre poezie“. „Daca viziunea lipseste sau e palida – zice aici Felea – nu putem considera ca avem de-a face cu un adevarat artist, ci numai cu un mestesugar“. Fireste ca o asemenea exigenta, o asemenea discriminare vine în conflict cu temperamentul strict marinimos al criticului, iar de elogiile sale vor beneficia deopotriva „vizionarii“ si „mestesugarii“. Substanta „primordiala“ a poeziei e „lirismul“ (adica „emotia, afectivitatea, miscarea sufletului, glasul viu din interior, reactia inimii“), dar decisiv e „modul“ în care se „face sensibil“ acest „material de viata“. Forma decide asupra valorii, nu continutul (disjunctia e pastrata mai degraba utilitar). Nu mai putin importanta e si densitatea sugestiva a poemului („scurtimea si concentrarea“). Desigur, aceste idei trebuie asezate în contextul anilor ’60 spre a avea si alt rost decât acela de a fi simple propozitii generale si banale; desi nu avea un temperament bataios, Felea a participat (alaturi de întreg grupul de la „Steaua“) la emanciparea de proletcultism. Aparte patru „profiluri“ dedicate lui Arghezi, Bacovia, Emil Isac si Zaharia Stancu, volumul cuprinde doar cronici de întâmpinare la cartile de poezie ale momentului. Comentariile, în general de finete, sunt însa pline de cliseele epocii („critica burgheza a încercat adeseori sa si-l apropie pe Bacovia (…) ea îl scotea pe poet din contextul viu al epocii“ etc.), de care Felea nu scapa tot volumul. Când poate, Felea saboteaza, însa, cliseele, încercând sa strecoare criteriul estetic în plina epoca sociologist-critica (de pilda: „critica noastra a uitat (…) ca noutatea nu poate fi doar un atribut sociologic al operei de arta, ci e necesar sa fie si unul estetic“); dar adesea nici poezia epocii nu-i permitea prea multe, desi numele selectate sunt dintre cele strict respectabile (A.E. Baconsky, Maria Banus, Nina Cassian, G. Calinescu, Doinas, Gurghianu, Isanos etc.). Atent întotdeauna si la miscarea tinerilor, Felea consemneaza si câteva din debuturile generatiei ’60 (Stanescu, Baltag, Hagiu s.a.).
„Reflexii critice“ e un volum mai compozit, cu un capitol dedicat poeziei în mers (Radu Stanca, A. E. Bacosky, Ion Horea, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru s.a.), dar si cu unul dedicat unor carti de critica literara, unor clasici (Eminescu, Goga, Caragiale, Sadoveanu, Arghezi, Lovinescu, Pompiliu Constantinescu etc.) ori chiar unor autori straini (Apollinaire, Robert Frost). Felea e adeptul „criticii de creatie“, dar temperata de „spirit stiintific“: „creatia în critica înseamna (…) a participa atât la subtilul har al artistului, cât si la intelectualitatea penetranta a omului de stiinta“. Militantismul sau discret pentru revenirea la estetic se vede din toate comentariile, strecurat, e drept, printre multe precautii: „Opera lui Lovinescu trebuie preluata în întregime, pentru ca este în fond un monument de constructie clasica, fara erori pernicioase si limite grave. O explicatie adecvata a lor e desigur necesara“. Dar Felea e pentru editarea integrala a clasicilor, prefateaza editia de „Scrieri“ a lui Pompiliu Constantinescu si în general apara (macar) prioritatea esteticului. Un estetic „decent“, potrivit oarecum temperamentului fragil al lui Felea însusi, speriat, de regula, de orice exces (cum e, de pilda, excesul expresionist al lui Ioan Alexandru: „Asistam la un spectacol de încordari chinuite si chinuitoare, nu totdeauna elevat, cetos si absurd pe alocuri, dar nu lipsit de o sinceritate brutala. Credem ca poetul va putea renunta cu folos la o anumita mâzga lexicala si metaforica, mergând pe un drum mai drept si mai limpede catre esente“. Din aceeasi retinere în fata excesului si excesivitatii, ies si judecati mai drastice: „Nichita Stanescu a trecut aici nu dincolo de poezia obisnuita, accesibila, ci dincolo de orice poezie, poposind pe un tarâm arid, neprietenos. Pasul facut printre concepte reci e tot atât de pagubitor ca si cel ce se rataceste pe domeniile banalului“. Judecatile de valoare ale lui Felea, pronuntate în general amabil si în ton de sfaturi (când e vorba de poetii tineri), sunt, de fapt, judecati de temperament. Diversitatea poetica pe care el o tolereaza e limitata de spaima structurala de agresiune, de paroxisme si excese.
„Poezie si critica“ include, la paritate, cronici la carti de poezie si de critica literara. Poetii pe care mizeaza Felea s-au ales deja într-un grup asupra caruia revine cu insistenta (A. E. Baconsky, Ioan Alexandru, Gurghianu, Marin Sorescu, Stanescu, Banus etc.) si pe care-l va urmari staruitor, fara sa-i piarda însa din vedere pe poetii tineri („alesi“ însa cam fara criteriu: Romulus Cojocaru, Petre Got, Romulus Guga, Ion Iancu Lefter, Nicolae Stoe s.a.). Comentariile poetice marcheaza apasat elementele de noutate (sau de cotitura, de „surpriza“) din evolutia poetilor si scot la lumina elementele definitorii (de la cele tematice la cele pur expresive). Fiecare carte e bine legata – în comentariu – de cele precedente, iar fiecare poet asezat într-o retea de referinte relevante. Cu cartile de critica Felea procedeaza mai timid si mai respectuos, mergând adesea pe linia stricta a rezumatului si a aprecierilor de expresivitate critica, fara a se angaja în dispute.
„Sectiuni“ e o culegere masiva de cronici (preponderent despre carti de poezie). „Cuvântul înainte“ îl pune pe Felea sub semnul lui Lovinescu si reprezinta o pledoarie pentru lectura empatica, pentru critica de identificare: „Daca nu traiesti cu toata fiinta opera citita, daca nu o simti în profunzime ca pe o existenta fraterna, participând ca si tine la aceleasi valori esentiale ale spiritului (…) impulsul critic nu se iveste“. Felea combate „lecturile de suprafata, neangajate“ si e, totodata, contra implantarii, în cronica literara, a metodelor hermeneutice care scot din cauza judecata de valoare, promovând „o anumita indiferenta fata de rangul si calitatile operei“ si „multumindu-se cu satisfactiile interpretarilor subtile“. Între toti criticii, „cronicarul literar e cel mai putin îndreptatit sa devina sibilinic“, întrucât el mediaza „între carte si cititor“; de aceea i se cere „un anumit mod de a vorbi cu cititorii, entuziasm si receptivitate în fata noilor valori, dar si fermitate si consecventa în emiterea opiniilor proprii“. Critica lui e, într-adevar, transparenta, dar fermitatea e întotdeauna îndulcita de marinimie, de un suflet bun. Altminteri, „Sectiuni“ e o mica „panorama“ a poeziei contemporane, de la Zaharia Stancu pâna la tinerii pe atunci Mircea Dinescu, Daniel Turcea, Ion Mircea s.a.
Devotamentul fata de poezia contemporana se vede si mai bine în cele trei volume de „Aspecte ale poeziei de azi“, în care Felea e un observator atent al tuturor miscarilor. El comenteaza prompt si clasicii perioadei, dar si ultimele aparitii, depunând o râvna aproape religioasa în conspectarea tuturor „aspectelor“. Pledoaria lui în favoarea „diversitatii“ poeziei e sustinuta de propriile optiuni, si ele extrem de diverse si fara discriminari „generationiste“. Generozitatea lui umana, alaturi de cea estetica, i-au sporit atentia fata de tineri, astfel încât prin cele trei volume defileaza aproape toate debuturile produse pâna în pragul anilor ’80. Reunite, volumele fac performanta unei „panorame“ adevarate, a unui vast tablou în miscare al poeziei românesti. Comentariile, desi nesuparatoare cu nimeni (Felea are generozitatea si finetea rezervelor lui Perpessicius), sunt pertinente, pe linia criticii impresioniste, cu extrema grija de adecvare interpretativa. Stilistic ele n-au preagnanta, sufera de un fel de monotonie, dar observatiile merg de la suprafata la profunzime. Dincolo însa de aceasta circumspectie stilistica, de aceasta aparenta incolora a frazei, Felea e un explorator de inefabil, cu antene subtiri si sensibile la orice adiere înnoitoare si la orice freamat al profunzimii. Limbajul lui e, în fond, destul de colorat, profesând sugestia metaforica în evolutia interpretativa. Atâta doar ca imaginile critice sunt si ele îmblânzite de decenta stilistica. Lecturile lui sunt mereu empatice (uneori cu evidenta stradanie de a fi), venite pe o generozitate care se transforma în disponibilitate principiala si consecventa. Când e mai „rau“, Felea da doar un sfat bun.
„Prezenta criticii“ a separat comentariile dedicate, în ultimii ani, cartilor de critica. E un domeniu de interes consecvent pentru Felea, desi nu cu devotamentul depus în cazul poeziei. Miscarea criticii nu e urmarita sistematic, desi din tablou nu lipsesc numele cu rezonanta (de la I. Negoitescu si Cornel Regman la M. Zaciu, N. Manolescu, E. Simion si pâna la Mircea Iorgulescu si Petru Poanta). Speciala atentie a acordat însa Felea cartilor de critica – sau eseistica, publicistica – ale poetilor. Ca si în celelalte volume în care s-a ocupat de asemenea carti, si aici comentariile dedicate cartilor de critica sunt oneste în rezumarea ideilor si prudente în combaterea lor. Ele sunt, pe jumatate, conspecte si recurg sistematic la metoda rezumativa, împanata cu aprecieri pozitive. Lucrarea confratilor e întotdeauna apreciata de Felea; eventualele obiectii sunt de tot timide, semn ca spiritul polemic nu anima deloc aceste cronici corecte.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper