Basme românesti intr-o editie de calitate nemteasca

Tot la sfârsitul anului 2010 vedea lumina tiparului, la aceeasi editura, care a facut, in ultimii 20 de ani, enorme servicii culturii românesti, prin inglobarea prioritara a culturii traditionale in proiectele sale editoriale – segment scos programatic din planurile altor edituri orientate catre alte zone ale culturii nationale si mondiale – culegerea lui Ludwig Adolf Staufe, „Basme populare din Bucovina. O colectie inedita“. Transcrierea textelor in limba germana si Introducere de Helga Stein. Traducere din limba germana, cuvânt inainte si note de Viorica Niscov, Editura Saeculum I. O., Bucuresti 2010, Colectia „Mythos“, 351 p. Este vorba, cum se vede, de o editie bilingva, cuprinzând, in sectiunea I, versiunea in limba româna a basmelor puse pe hârtie, in urma cu mai mult de un secol si jumatate, de Ludwig Adolf Staufe, traduse cu cea mai mare grija pentru nuanta de Viorica Niscov, iar in sectiunea a doua, versiunile germane ale textelor, transcrise cu meticulozitate nemteasca de Helga Stein, care indica precis pozitia fiecarei naratiuni in manuscrisul lui Staufe, identificat in Biblioteca Nationala Austriaca din Viena sub cota 13571.
Mai mult, cercetatoarea Helga Stein (având ea insasi o biografie tulburata de grozaviile Celui De-Al Doilea Razboi Mondial: nascuta in 1937 in Stettin, Pomerania, se refugiaza, in 1947, dupa moartea tatalui, impreuna cu mama sa, originara din Transilvania, in România; face studiile medii la Sibiu si universitare la Bucuresti, lucreaza la Institutul de Folclor din Cluj, paraseste România in 1963 si se stabileste la Göttingen etc. – vezi pentru detalii fisa sa la Iordan Datcu, Dictionarul etnologilor români, Editia a III-a, revazuta si mult adaugita, 2006, s. v., p. 828-9) reface cu minutiozitatea tipic germana biografia lui Ludwig Adolf Staufe – Simiginowitz (nascut la 28 mai 1832 la Cernauti – m. 19 mai 1897), adaugând date noi la cele consemnate de Ovidiu Birlea in „Istoria folcloristicii românesti“, din 1974. Ceea ce inseamna ca Staufe – Simiginowitz nu era cu totul necunoscut mediilor intelectuale, mai târziu folcloristice, românesti si ca munca lui de culegator onest, urmând drumurile deschise de fratii Grimm, de Vuk Stefanovic Karagici si altii, avusese un ecou, fie el si limitat, in epoca si dupa aceea. O prima punere in lumina a contributiilor culegatorului bucovinean cu tata rutean si mama germana a realizat neobosita Helga Stein prin publicarea comunicarii prezentate la Sesiunea „Mihai Pop“ de la Facultatea de Litere din Bucuresti in „CERC“. Revista de etnologie, vol. III, nr. 1, 2007, pp. 37-48 sub titlul „L. A. Staufe si basmele sale românesti din Bucovina (1852)“; o versiune in limba germana apare in „Romania Occidentalis – Romania Orientalis“, volum omagial inchinat prof. univ. dr. Ion Talos, Cluj-Napoca, 2009, pp. 615-633. Datele de aici sunt utilizate in introducerea la volumul Basme populare din Bucovina, „Despre colectia Ludwig Adolf Staufe si contextul ei istoric“, p. 17-54.
Cele 48 de naratiuni bucovinene, in limba germana, sunt reproduse „intocmai“ cum au fost ele scrise de culegator, acum 160 de ani, in partea a doua a volumului pe care il comentam aici („Versiunile germane ale textelor“, p. 209-246“). Ele apartin, conform noii tipologii a basmelor, refacuta de H.-J. Uther dupa The Types of Folktale a lui Antti Aarne si Stith Thompson, ca The Types of International Folktales. A Classification and Bibliography, vol. I-III, FFC nr. 285, Helsinki, 2004, „basmelor despre animale“ 5 texte, „basmului fantastic“ 14, „povestilor religioase“ 1, „povestilor realiste“ 2, povestilor despre uriasul cel prost“ 5, „glume si anecdote“ 15, „povesti cu formule“ 2 si alte 4 neincadrate in tipologia ATU.
„Parcurgerea atenta a scrierilor lui L. A. Staufe – scrie Helga Stein – arata ca acesta a preluat cu succes si in domeniul prozei populare directiile de interes ale vremii sale. Cu basmele, legendele, cântecele populare si descrierea grupurilor etnice din Bucovina, el este pentru tara sa natala un precursor al cercetarilor etnografice. Totodata, pentru basmologia Bucovinei si aceea a poporului român el apartine intelectualilor autohtoni care si-au dat seama de importanta acelor forme ale „copilariei“ literaturii nationale, s-au ocupat de ele si le-au valorificat pe cât le-a stat in putinta. Culegerea lui, cunoscuta fie si numai prin selectia reprezentata de manuscrisul de la Viena, este de aceea de o importanta speciala pentru folcloristica româna“, concluzie la care subscriem fara rezerve.
Responsabilitatea traducerii in limba româna a textelor culese de Staufe – Simiginowitz revine distinsei cercetatoare Viorica Niscov care, in prodigioasa sa opera, greu de cuprins in limitele unei recenzii (trimit, din nou, la Iordan Datcu, op. cit., s.v., p. 653-654), s-a preocupat constant de „aducerea acasa“ a unor scrieri ale invatatilor germani care au avut contact cu cultura populara a românilor, precum acelea ale lui Richard Kunish, „Bucuresti si Stambul. Schite din Ungaria, România si Turcia. Traducere de V. N., Saeculum I. O., 2000, si Artur si Albert Schott, Basme valahe, Idem, 2003, si a publicat remarcabile studii despre relatiile româno-germane in domeniul naratiunilor populare (vezi, e. g. ., Colectia de basme a fratilor Grimm „Kinder– und Hausmärchen“ in România, in vol. Studii de istorie a literaturii române. De la C. A. Rosetti la G. Calinescu, E. A., 1968, p. 335-352)
Nici Helga Stein, nici Viorica Niscov nu fac o operatie mecanica de transcriere, de pe un manuscris bine pastrat, dar vechi, totusi de 150 de ani, a basmelor culese de tânarul, pe atunci, Simiginowitz, sau de transpunere, intr-o româneasca inteligibila cititorilor din anul 2010, a respectivelor naratiuni. Nu este vorba, nici intr-un caz, nici in celalalt, de o munca de rutina, de editare, pur si simplu, a unui text, a unui document etnofolcloric, altminteri bine pastrat, gratie ordinii germane, intr-o mare biblioteca din Viena. Cele doua cercetatoare isi pun, explicit sau nu, problema restituirii basmelor, o data in forma germana pe care le-a dat-o culegatorul, apoi, mult mai dificil, in forma româneasca de la care, probabil, acesta va fi pornit.
Revin la chestiunea textualizarii in folclor, ceea ce nu reprezinta o fixatie a recenzentului (macar ca m-am exprimat in câteva rânduri asupra acesteia; vezi Text si textualizare in epoca postmoderna, „Caietele ASER – Asociatia de Stiinte Etnologice din România“, nr. 2, 2006, Editura Tarii Crisurilor, Oradea, 2007, p. 119-128; „De la performarea orala la textul de colectie“, Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale. „Sinteze“. Patrimoniul cultural imaterial – concepte si reprezentari, Vol. 13, 2006, p. 10-13 (aparut in 2007), Complexele probleme ale textualizarii „formelor simple“, „Caietele ASER – Asociatia de Stiinte Etnologice din România“, nr. 3, 2007 – „Patrimoniul etnologic: concepte, atitudini, tendinte“, nr. 3, 2007, Editura Muzeului Tarii Crisurilor, Oradea, 2008, p. 13-20), ci un aspect relevant al publicarii culegerilor de folclor mai vechi si mai noi. Pentru ca, „de la gura“ informatorului (povestitorului) bucovinean de la care va fi auzit si cules Staufe-Simiginowitz naratiunile adunate in caietul gasit in Biblioteca din Viena pâna la versiunea româneasca pusa la dispozitia cititorului de astazi de Viorica Niscov, textul a suferit, e de presupus, numeroase transformari. Intâi ca nu stim exact daca Ludwig Adolf Staufe, ale carui cunostinte de limba româna erau, la data culegerii, prin anii ’50 ai secolului al XIX-lea, „extrem de precare“, având nivelul pe care culegatorul, „ca german si rutean“, putuse sa si-o insuseasca „intr-o tara atât de poliglota precum Bucovina, ca obiect didactic obligatoriu in cursul inferior de invatamânt“ (p. 19, nota 5). Este insa de presupus ca el avea la dispozitie textele in limba româna si ca traducerea ii apartine, cu toate impreciziile semnalate de Helga Stein in doctul sau studiu introductiv. Mai mult – afirma cercetatoarea – „Staufe nu reda servil povestile, urmând intocmai originalul, ci istoriseste in felul in care era obisnuit sa vorbeasca acasa, ceea ce confera fluiditate si culoare nararii“ (p. 20). Nu prea imi dau seama de unde stie Helga Stein cum vorbea Staufe – Simiginowitz acasa, dar vreau sa cred ca se refera la un stil colocvial, de zi cu zi, diferit de limbajul academic, stiintific, livresc al vremii.
O a doua transformare o sufera basmele românesti din Bucovina când sunt traduse in limba in care, presupunem, au fost povestite. Germanista si basmoloaga de exceptie care este Viorica Niscov il crediteaza pe Staufe cu noninterventia in „subiectele care i-au fost transmise“, considerând chiar ca el „s-a straduit sa le noteze cât mai exact, poate chiar sa le stenografieze“ (p. 6). Dar daca, totusi, cunostintele lui de limba româna erau, cum o spune singur, „extrem de precare“, cum ar fi putut acesta sa stenografieze povestile auzite? Pe de alta parte, traducatoarea apreciaza la Staufe „stradania de a repovesti fidel, evitând capcana literaturizarii, prolixitatilor, digresiunilor, moralismelor adesea insuportabile ale unor „basme de carte“ (a se vedea povestile lui Gh. Catana, G. Dem Teodorescu, Tudor Pamfile, fara a mai vorbi de compusii hibrizi ai lui Slavici)“. Recuza, in schimb, „monotonia si lipsa de expresivitate a discursului, determinate, intre altele, de saracia repertoriului de imagini si de amplitudinea mica a registrului lexical“ (p. 9). Sa intelegem ca acestea se refera la limba germana?
Fara sa echivaleze in vreun fel (nici nu s-ar putea) versiunea originara, auzita de Staufe de la vreun taran sau târgovet bucovinean, traducerile in româneste ale acestor basme de secol XIX sunt destul de expresive pentru a ne oferi o lectura agreabila acum, la inceput de secol XXI. In plus, printr-un efort la care au contribuit folclorista germana Sigrid Schmit din Hildesheim (cf. nota 8, p. 21) si Viorica Niscov, naratiunile strânse de Staufe sunt incadrate in versiunea noua a tipologiei internationale a basmelor (ATU), la care am facut referire mai sus, ceea ce reprezinta inca o calitate a editiei de fata.
Cu toate intrebarile pe care trans-punerea in româneste a basmelor valahe din Bucovina le poate ridica, ceea ce ramâne este aceasta recuperare de exceptie, repatriere, daca e permis sa spunem asa, a unui crâmpei din patrimoniul cultural national, facuta cu abnegatie si buna credinta de cele doua cercetatoare – Helga Stein si Viorica Niscov – in cadrul generosului program al Editurii Saeculum I. O., initiale sub care, cu modestie, se ascunde neobositul I. Oprisan.

2 comentarii pentru “Basme românesti intr-o editie de calitate nemteasca”

  1. aprilie 25, 2011 la 3:12 pm

    Draga colega,
    Astazi,a doua de Paste,cand familia se dorloteaza in natura,la masa din fundul curtii,eu mi-am rezervat placerea de a-ti citi recenzia de mai sus care,ca si alta data,m-a surprins prin acribia si precizia de informatii.Sunt bucuros ca printre fostii colegi de studii am si un folclorist de marca,vrednic emul al prof.Mihai Pop,care nu pregeta sa-si aduca propria contributie in domeniu,cu talent si determinare.Ingaduie-mi,draga colega,sa te felicit si sa-ti urez sanatate si succes in viitoarele proiecte.Domeniul pe care l-ai imbratisat si in care te manifesti este prea important pentru a nu fi facut cunoscut cu orice prilej ivit cititorilor.Limba si obiceiurile constituie cartea noastra de vizita si prin acestea ne legitimam in fata lumii.

  2. mai 1, 2011 la 6:00 am

    Bravo, D-le Profesor!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper