„Etnologia este terenul. Terenul este etnologia“

Un articol de SABINA LUNGU

Narcisa Stiuca – Cercetarea etnologica de teren, astazi, Editura Universitatii din Bucuresti

 

Tiu, stuchi-te-ar mâtele! Piei de aici cobe! Un raspuns care nu anunta nicidecum un inceput prea incurajator pentru cariera unui tânar etnolog. Inceputurile, continuturile, mijloacele, ca si finalurile de activitate, de lucrare, de munca de o viata, de cariera, tin de atitudini, de abordari, de reactii, de tactul ce se vrea insãmântat in caracter, de educatia etnologica, deci de o disciplina a asumarii prin experienta, printr-o invatare continua a… invatarii (a dinamicii si a privirilor spre viata).
Acestea sunt cele propuse de autoarea N. A. Stiuca in scurta, dar cuprinzatoarea lucrare „Cercetarea etnologica de teren, astazi“. Lucrarea isi asuma rolul de ghid, de indreptar, cu intentia declarata a autoarei, continuând drumul instituit de cunoscutul profesor Mihai Pop in „Indreptar pentru culegerea folclorului“, aparut acum mai bine de patruzeci de ani.
O lucrare sintetica, extensiva, de aducere la cunostinta, un sfat al magistrului catre discipol, acel „a invata sa mergi“ esential din viata etnologului-copil, o contextualizare si o conturare a individualitatii acestuia, o punere in garda, un avertisment si un cod al bunelor si aleselor maniere in cercetarea culturii, astfel se prezinta cartea autoarei pe parcursul celor sapte capitole ale sale.
Un registru stiintific, clar, concis, care face uz de proprietatea termenilor este tradat de o abordare „prieteneasca“, incurajatoare, si de tonul cald al instantei magistrului care isi invata elevul cu dedicatie si grija. Intrebarile directe dinamizeaza textul si fie clarifica problemele prin raspunsuri imediate, fie il introduc pe cititor intr-o lume a logicii si a gândirii, a preocuparii fata de subiect, stimulându-i avântul curiozitatii, deci  pavându-i noi cai, inspirându-i idei.
Inceputul diferentiaza esentele: etnografie, etnologie, antropologie si folclor, presarate cu elemente de istoria disciplinelor turnate in conturul unor scurte povesti pe tot parcursul textului, pentru o mai buna integrare in context si o cuprinzatoare si necesara privire de ansamblu.
In capitolul „Cercetare, cercetator, teren“, cititorul este pus fata in fata cu „monstrul sacru“– cu terenul (cumul de experiente), cu cercetarea indirecta, de cabinet, opusa culegerii directe a datelor. Se materializeaza, astfel, trasaturi dintr-o schita de portret a cercetatorului, fie el de biblioteca sau internaut, fie solitar sau in echipa (de la Frazer la Gusti). Accentul cade, asadar, cu sublinierea autoarei, pe cercetarea nemediata de teren („Se mai poate face astazi cercetare indirecta? s…t la ce bun?“).
„Etnologia este terenul. Terenul este etnologia“, il citeaza pe J. Copans. In capitolele ce urmeaza, este disecat trupul disciplinei, iar tehnicile si metodele sunt prezentate intr-un stil-fluviu cursiv si impletite cu insertii istorice, piperate cu sfaturi si ponturi nascute de experienta.
Cititorul afla, fie ca foloseste interviul semi-directiv, convorbirea sociologica, metoda reconstruirii orale a traditiei, sau foarte popularele „life stories“ ca metode de investigare, ca interpretarea lui de specialist trebuie sa se nasca dintr-o natura duala: distinctia emic-etic, o data din viziunea insider-ului, a insului din interiorul comunitatii, si o data din perspectiva analitica a cercetatorului. Oricare ar fi metodele alese, sfatul prim al autoarei este imbinarea acestora intr-un joc tactic, dar educat, limitat de discretie, dar având ca motoare curiozitatea aproape salbatica a savantului, aviditatea sa maladiva de a vedea tot, de a sti tot, de a gândi si a interpreta tot.
De imaginat: dintr-o magazie se aud cântece rituale funerare. In fata portii se strânge o multime intrebatoare si indignata.
– De ce nu trag clopotele a mort? Nu a murit nimeni, e doar echipa de cercetatori, care „cheama Zorile“ pe „o litra de tuica slaba“ .
Cum abordam oamenii? Cum vorbim cu ei? Cum si ce inregistram? Ce rezulta din consemnarea a ceea ce reusim sa aflam, deci sa culegem? Cum invatam sa tragem concluzii si când e bine sa o facem? Si mai ales, cum ne ridicam daca am cazut o data, de doua ori, de trei ori, de mai multe ori? Autoarea potriveste un raspuns, oferind si un cadru sustinut si foarte bogat de exemplificari prin referinte bibliografice, respectiv un contrapunct de gând intr-o problematica individuala: „Ma voi descurca eu, ca etnolog, stiind ce ma asteapta? Voi actiona cum se cuvine?“ Aflam in scurt timp, insa, ca succesul unei cercetari rezida „intr-un fel de arta de a sti innoda relatii sufletesti cu oamenii.“ (In  Bârlea, Ovidiu , Metoda de cercetare a folclorului, Bucuresti, Ed. pentru Literatura, 1968, apud N.A. Stiuca)
Sunt prezentate atitudini, comportamente, se face apel la controlul de stari, la plierea lor in concordanta cu mediul, se vorbeste despre genuri de abordare, despre prilejuri de conversatie, despre „ce sa faci si ce sa nu faci“. Tânarul etnolog nu numai ca este invatat si sfatuit legat de cum sa-si aleaga sursele, informatorul (cuvânt ingrat, reliefându-se si motivul)/actantul/performerul, ci ii este indicata o viziune „etno“ ce poate meandra dupa caracterul individual si se poate infiltra in el – aceea a abordarii stiintifice si totodata profund umane.
Limbajul prea tehnicizat si debitul informational mult prea concentrat intr-un segment atât de mic fac itrucâtva dificila urmarirea ideilor, insa intelesul se salveaza prin introducerea exemplelor care dau scriiturii acea curgere relaxata (chiar daca textul este unul stiintific, evidentiind, fireste, particularitatea terminologica a domeniului).
In capitolul final, asa numita peroratio – ultima pars, cititorul isi consolideaza informatia, o asimileaza si o fixeaza printr-o inlantuire de microsinteze conclusive, foarte utile, care creioneaza trecerea prin fiecare dintre capitolele anterioare.
In fine, apare intrebarea globalizanta, nascuta inevitabil din experienta contactului cu terenul, chiar si mijlocita fiind printr-un cumul de idei scrise: „Cum trebuie, deci, sa fie un etnolog?“ Raspunsul e una dintre esentele meseriei: „pasionat“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper