Sindrofii

Un articol de Constantin Stoiciu

Asadar, lumea buna a Bucurestiului, ce zic, lumea buna a tarii, lumea care conteaza economic, politic si cultural petrece si nu se sfieste s-o arate. Pusa la patru ace, dusata si parfumata, isi pune poalele-n cap spre deliciul prostimii prea ocupate cu mizeriile vietii pentru a fi invitata la sindrofii. Are toate motivele s-o faca, afacerile duduie, moralul e bun, increderea in viitor nestirbita si cronicarii platiti sa-i cante osanale la datorie. O mare familie de fapt constituita din mezaliante de conjunctura, dar solidara cu fortele vii, cum se zice cu un tremolo de admiratie in voce si cum se scrie cu un lirism de mahala, fara de care Romania n-ar mai fi ceea ce este.
Se stie cum douazeci si unu de ani de atunci s-a nascut, a prosperat si prospera aceasta lume buna ridiculizata in vremurile indepartate de altadata cu vocabula burtaverzime. Ne-am intors de fapt in acele vremuri in care feudalismul colcaia sub pojghita de capitalism autohton. Ca si cel de ieri, capatuitul de azi, cinstit, hot dovedit sau nu, scolit sau nescolit, primitiv sau cu maniere, celebru sau relativ anonim din discretie calculata se imbraca, se doftoriceste, isi alina spleen-ul si-si face vacantele in Europa si in lumea larga. Copios mediatizate, exhibitiile sale in patrie  cu invitati de aceeasi conditie si ceva prezenta intelectuala de ambele sexe si de  vaste disponibilitati amorale nu sunt altceva decat tentative democratice de reconciliere cu concetatenii prizonieri de buna voie ai viselor de imbogatire si ai iluziei ca totul, problemele cu care se confrunta, ca si solutiile pentru a le rezolva, esecul, ca si reusita sunt de esenta individuala si nu colectiva. E una din noutatile feudalismului zilelelor noastre ce-si trage seva si trufia din ravagiile neoliberalismului in sos romanesc. Alta noutate ar fi coniventa, dincolo de ranchiune si de convulsiile istoriei, dintre „fostii“ privilegiati de dinainte de razboi (sau, mai degraba, mostenitorii lor care au redobandit, daca nu totul, o parte insemnata din scandaloasele averi) si „actualii“ imbogatiti.
Am mai povestit cred in urma cu un an sau doi cum s-a intamplat sa nimeresc la o sindrofie de aniversare pe malul unui lac din apropierea Bucurestiului, in gradina imensa a unei cladiri gandite si construite ca un vapor catarat pe casele prapadite ale satului. Drum asfaltat pana in poarta vaporului, masini de lux alunecand sub privirile siderate ale tarancii din vecinatate iesita in picioarele goale sa-si adune gastele. Gazde civilizate altminteri, ceva mari directori de o viata, doi, trei „fosti“ hotarati sa supravietuiasca interminabilelor procese de redobandire a averilor, masa bogata, comeseni alesi pe spranceana, cativa intelectuali de modesta anvergura si fudulie, servitori servili, ici si colo conversatii in engleza pentru a face placere fiicei aniversatei abia intoarse de dragul mamei de la Londra cu noutati, fuste, taioare si intrebarea chinuitoare daca merita sau nu sa mai intarzie in Romania.
Mi-am amintit de seara terminata pe malul lacului cu lampioane si cativa dintre invitati chercheliti si cu pofta de hartag ideologic citind mai zilele trecute despre o aniversare si un bal. Aniversarea unui personaj pitoresc al Bucurestiului politic si balul arhitectilor. Fiecare sindrofie cu invitatii sai, in mare din acelasi aluat. In mic, fiecare cu intelectualii sai. Doua familii de petrecareti, de fapt, doua ramuri ale aceleiasi lumi bune romanesti, doua maniere de a-i aminti prostimii ca poate visa in liniste cai verzi pe pereti. Caraghioslacul sau, in sfarsit, ceea ce m-a facut sa intarzii asupra sindrofiilor in chestiune au fost reprosurile reciproce cu iz politic ale invitatilor intelectuali prezenti unii la aniversare, altii la bal. Daca am inteles bine, cei care au participat la aniversarea pitorescului personaj ar fi de stanga sau ar face jocul stangii detestabile, in vreme ce participantii la balul corporatiei (ce-a desfigurat si desfigureaza de douazeci si unu de ani Bucurestiul) ar fi dat dovada de luciditate, de angajament social si de optimism politic. Unul dintre acestia din urma a insirat o lunga lista de confrati compromisi, intelectuali stimabili carora li s-ar putea reprosa probabil, in imprejurarea in discutie, curiozitatea si ingaduinta pentru diversitatea naturilor umane. Ceea ce nu se poate spune cu niciun chip despre cei carati la Sinaia cu Mercedesul, marunti fanarioti de vremuri noi ce-au castigat se stie cum favorurile puterii si nu pierd prilejul de a moraliza prostimea, altminteri la fel de petrecareata ca tot romanul cand i se pune de o petrecere.    (7 martie 2011)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper