Muzeul intre Educatie si Cultura (II)

Reiau definitia muzeului, asa cum aceasta este utilizata astazi de Consiliul International al Muzeelor (ICOM) si practic de toate legislatiile nationale (acolo unde exista asemenea definitii legale, inclusiv in România, cu foarte mici diferente): muzeul este o institutie permanenta, fara scop lucrativ, aflata in serviciul societatii si al dezvoltarii sale, deschisa publicului, care achizitioneaza, conserva, cerceteaza, comunica si expune patrimoniul material si imaterial al umanitatii si al mediului sau ambiant in scopul educatiei, cercetarii sau al delectarii.
Trec peste discutiile prezente pe plan mondial despre caracterul lucrativ sau nonlucrativ al muzeelor (nenumaratele „muzee ale sexului“ din Europa si America sunt, de fapt, societati comerciale si in orice caz nu sunt acceptate de ICOM sau de asociatiile nationale muzeale drept muzee, in adevaratul sens al cuvântului si totusi ele expun bunuri culturale: obiecte arheologice, opere de arta, filme documentare – toate, legate de sex si de erotism; cu toate acestea, functioneaza ca niste afaceri pentru patronii lor) si despre restrictiile aplicate, in unele cazuri, publicului (anumite muzee functioneaza in institutii in care nu are acces oricine: lacasuri de cult, asociatii si intreprinderi private etc.). Dezbaterea reala este legata de tipul de activitate care ar trebui sa prevaleze in muzee: ar trebui ele sa fie, in primul rând sau exclusiv, institutii cu rol educational, institute de cercetare, depozite de bunuri culturale tezaurizabile sau pur si simplu un fel de parcuri de distractii culturale? Fara indoiala, intr-un fel sau altul, muzeele contemporane ancorate in mod real in lumea actuala sunt câte putin din toate acestea. Nu exista vreo trasatura care sa prevaleze. Functioneaza ca institute de cercetare, de la egal la egal cu cele academice sau universitare, „fura“ din publicul fidel stabilimentelor de divertisment si sunt un sprijin cert pentru intregul sistem educational. Tocmai aici sta originalitatea si unicitatea muzeelor: in caracterul lor eclectic si in faptul ca daca teoretic ne putem imagina doua biblioteci care sa aiba exact aceleasi carti sau doua cinematografe cu  programe identice, nu ne putem imagina doua muzee identice, chiar daca multe dintre ele seamana unele cu altele.
Si atunci cine ar trebui sa se ocupe de muzee in administratia centrala: Ministerul Culturii sau cel al Educatiei? Chiar si in tarile in care ministerul in cauza este unic, de muzee se ocupa departamentul responsabil pentru cultura pentru simplul motiv ca, in fapt, toate functiile muzeului sunt legate de ceea ce el administreaza: bunuri culturale. Multi ani Muzeul „Grigore Antipa“ s-a aflat in administrarea Ministerului Educatiei pentru ca, pur si simplu, Mihai Bacescu, urmasul fondatorului muzeului, in scaunul directorial, ca academician si profesor, era foarte legat de sistemul universitar si nu a dorit ca muzeul sa treaca in administrarea Culturii. Apoi a urmat inertia administrativa. Trecerea in cauza s-a intâmplat abia in urma cu aproape zece ani si pentru cei din domeniu a insemnat revenirea la normalitate. Desigur, nimeni nu poate impiedica orice autoritate, institutie, organizatie, persoana juridica sau fizica sa infiinteze un muzeu; totusi, normarea activitatii acestora cade in sarcina autoritatii centrale din domeniul culturii.
Din pacate, in România, chiar si la niveluri guvernamentale, se intelege destul de limitat faptul ca daca o institutie se afla in administrarea unei anumite autoritati centrale, asta nu inseamna ca ea nu este de interes pentru intreaga societate, deci si pentru alte autoritati centrale. Modul in care Ministerul Educatiei a inteles, in ultimele doua decenii, rolul muzeelor pentru sistemul pe care respectivul minister il administreaza este, ca sa folosesc un blând eufemism, dezamagitor. Faptul ca muzeele incearca sa joace un rol important in educarea tinerelor generatii in spiritul respectului si intelegerii mostenirii culturale nu inseamna ca ele trebuie sa ramâna si singurele responsabile pentru acest lucru. Cu alte cuvinte, nu doar Cultura trebuie sa aiba grija de muzee. Educatia ar trebui sa incerce macar sa includa orele dedicate intelegerii rolului patrimoniului cultural in societate. Daca dinspre ministerul de resort nu a existat, in ultimii douazeci de ani, nici un interes, Ministerul Culturii a mai incercat câte ceva. Dupa diverse apeluri, datând de prin 1992 – 1993 si ramase toate dincolo de promisiuni vagi, fara un raspuns concret, la inceputul anului 2007, Ministerul Culturii a initiat un protocol privind colaborarea dintre cele doua autoritati. Dupa nenumarate amânari, rataciri si uitari, amendamente si virgule, protocolul a fost semnat la sfârsitul lui 2008. Evident, asa cum se intâmpla de cele mai multe ori, pentru noua administratie, instalata la câteva zile dupa semnarea protocolului, acesta a devenit litera moarta (si nu a mai inviat nici pâna azi). Desigur, nu exista nici o garantie ca daca administratia centrala ar fi ramas aceeasi, protocolul ar fi avut alta soarta. Ministrii au cu certitudine un rol esential in stabilirea directiilor de actiune ale ministerelor; cu toate astea, de foarte multe ori ei intra intr-un malaxor birocratic, al drumurilor batute si imbatrânite ale sistemului, din care nu pot iesi, asa cum soarecele, oricât ar fi de mare, nu mai poate iesi din borcanul cu miere, odata cazut acolo. Cu alte cuvinte, nu este neaparat vina ministrilor ca nu inteleg rolul educatiei pentru patrimoniu si al muzeelor in sistemul de invatamânt pe care il patroneaza. Este vorba, de cele mai multe ori, de o anumita limitare a celor care constituie nivelul mediu decizional din administratia centrala a Educatiei. Mai exista, la nivelul unor directii din respectivul minister, câteva „flori“, dar ele sunt departe de a face primavara.
Si, pentru ca am adus vorba de primavara, trebuie sa spun ca este de presupus ca multi elevi vor incerca sa isi ocupe timpul liber nu doar cu plimbarile, filmele si joaca pe calculator. Unii vor alege si muzeele. Ar fi de sperat ca acestea din urma vor utiliza afluxul tinerilor in muzee pentru a incerca inca o data sa convinga administratorii Educatiei ca o tara care nu stie sa aiba grija de patrimoniul sau cultural si de institutiile care il protejeaza moare. Incet, e adevarat, dar absolut sigur.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper