Literatura si ora istorica (III)

Am intrat în zodia postliteraturii? Ceea ce stim e ca ne aflam în zodia celor mai bizare, mai ideologizate si ideologizante doctrine, concepte, formule, nu doar literare, menite sa tulbure si mai mult apele lumii ori pur si simplu sa socheze într-o vreme si asa a tuturor agresiunilor. „Corectitudinea politica“ este de departe cea mai scandaloasa. O întrebare mai legitima decât cea de mai sus mi s-ar parea una pe care o pune Irina Petras: „Unde mai sunt vremurile când citeai si reciteai pe îndelete o carte, sa-i degusti savorile?“. Altfel spus, ce se întâmpla cu asa-numita lectura traditionala, adevarata lectura ziditoare în spirit? Pai ce sa se întâmple?! Celor care au nostalgia ei sau celor care o mai practica, printre care ma numar, trebuie sa le marturisesc ca am citit „Literatura româna contemporana“ a Irinei Petras pe suport electronic. Este prima si probabil si ultima carte ce „beneficiaza“ de lectura mea în aceasta forma. Am sentimentul ca nici nu am citit-o, desi am citit-o, încât îmi pun oarecum jenat problema daca e decent sa o comentez. Noroc ca nici nu îmi propun sa scriu o cronica, asa cum nu fac aproape niciodata la aceasta rubrica. O folosesc doar ca pretext si prilej de a releva câteva idei si teme (autoarea îsi intituleaza o sectiune a cartii: „Teme si digresiuni“) continute în „panoramele“ sale, desi Irina Petras precizeaza ca în „Literatura româna contemporana“, aparuta în 2008, nu propune „nici panorama, nici istoria literaturii române, ci varianta mea de lectura/privire asupra cartilor românesti despre care am scris din 1970 pâna astazi“, iar volumul din 2010 – „Literatura româna contemporana. Prelungiri“ – îl continua pe primul „adaugând alte interventii pe teme de lume literara si alte cronici la carti românesti“. Si pentru ca am început aceste însemnari pe un (semi)ton nostalgic, ma grabesc sa citez o apreciere a Irinei Petras demna de toata atentia: „Cultura (inclusiv dimensiunea ei estetica presupusa în suferinta) nici nu moare, nici nu învie, ea este si se face nu neaparat în ciuda oricaror conditii, ci indiferent de ele, în cele din urma. Adica, lasându-se marcata de tot ce se întâmpla pe lume fara a pierde distanta care o caracterizeaza“.
Un spatiu considerabil acorda autoarea poetelor (ma feresc de mult uzitata sintagma: lirica feminina). Cel putin aparent nepreocupata prea mult de ierarhii, în „crochiurile“ sale stau alaturi mari poete ca Ileana Malancioiu, Ana Blandiana sau Constanta Buzea de, iau la întâmplare câteva nume, Passionaria Stoicescu, Mariana Bojan, Floarea Tutuianu ori Roxana Ticoe-Tirea, într-o asa-zicând democratie exemplara în mai multe sensuri. Sa fie aceasta ilustrarea ideii ca poetele din literatura româna contemporana, feminine întotdeauna, dar niciodata feministe „ies în agora în deplina legitimitate. Acceptarea lor se petrece în mare masura cu exceptii neglijabile, în regim de egalitate a sansei“, cum crede Irina Petras? Ceea ce nu înseamna, desigur, ca prejudecatile falocratice au disparut cu totul.
Abunda în „panorame“ concluziile si caracterizarile la care ajunge autoarea pe baza experientei sale de cronicar si eseist mereu conectat la ceea ce se întâmpla în primul rând în viata literaturii, dar si în viata literara. De pilda, cum îi apare Irinei Petras scriitorul român: „Orgolios pâna la umilinta, nesigur si copilaros pâna la nerusinata sfidare, mincinos (fictionar?), senin obsedat de ADEVARURI (scris asa, cu majuscule – nota mea), strângator cu drepturile si risipitor cu datoriile, locuitor (genial, câteodata!) al limbii române, tânjind recunostintei neaparat «straine»“.
Cele mai multe texte ce compun „panoramele“ au fost publicate mai întâi în reviste literare si culturale sau difuzate la Radio. Un spatiu larg îl ocupa raspunsurile la anchete si interviuri pe diverse subiecte, unele realizate de publicisti mai putin cunoscuti, cel putin de semnatarul acestor rânduri. Pe ansamblu, rezulta o dezbatere incitanta pe diverse teme si, totodata, o ampla confesiune a unui intelectual dedat cu trup si suflet lecturii si scrisului, de o harnicie mostenita: „Educatia mea în mediu sasesc, dar si aplecarea de oameni gospodari… a parintilor mei sunt vinovate de dictionarele, antologiile, panoramele pe care le-am alcatuit“. Si venind vorba de confesiune si de autodefinire retin ca „cel mai apropiat de suflet“ îi este eseul, precum si marturisirea, de aceasta data de ordin moral, ca a încercat mereu sa devina, nu sa parvina.
„Panoramele“ Irinei Petras sunt în fond carti de dialog, de discursuri în sensul etimologic al termenului (discursus), de stârnire si întretinere a interesului pentru opera literara, pentru lectura, fie ea si pe suport electronic, pentru scrisul literar în toate formele si genurile. Altminteri, autoarea îsi cunoaste alonja chiar cu un plus de modestie: „Nu mi-am propus sa rezolv problemele literaturii române si nici sa rup gura târgului. Asa cum este, panorama („Literatura româna contemporana“ – nota mea) e mai buna decât… absenta ei“.
Irina Petras scrie nu numai cu spirit critic, ci si cu bun-simt, acesta înca si mai rar în viata noastra literara, dominata de grupuri de interese, ca sa nu zic gasti, si de tabere partizane, inclusiv politic. Consideratiile sale despre generatii, premii literare si fantasmele postcomuniste (literatura de sertar, de exemplu), despre corectitudinea politica, despre „nesansa de a scrie în limba româna“, despre puterile si slabiciunile cititorului actual si altele sunt adeseori polemice, dar nuantate si cordiale. Se vadeste asta si în capitolul „Scriitori si carti“, o suita de comentarii critice si schite de portret privind sau plecând de la volume de proza, poezie, critica si istorie literara, de eseuri ori memorialistica apartinând unor autori din toate cele trei generatii care coexista în timpul pe care-l parcurgem cu existenta noastra sau, cu o expresie a sa, la aceasta ora istorica. Ora la care, în opinia Irinei Petras, harta literaturii române „arata foarte bine, adica în lucru, cum se întâmpla totdeauna cu orice harta vie. Ea îsi vede de-ale ei, imuna la forfota goala din prim-planul vietii sociale si politice. Vreau sa spun ca n-o incomodeaza nici macar strigatele alarmiste din propriul teritoriu. Literatura româna a zâmbit întelegatoare când oportunisti de toate soiurile i-au anuntat moartea (…) Recuperarile si remanierile din ultima vreme arata ca lucrurile se reaseaza, si la suprafata, în fagasul firesc. Modificarile imediat vizibile cu ochiul liber se petrec, eventual, în viata scriitorilor, nu în viata Literaturii“.
Dar nu numai harta literaturii române de azi arata foarte bine în viziunea autoarei, ci si cea a întregii noastre literaturi din ultimele cinci secole pe care a ambitionat sa o cuprinda, pe urmele inegalabilului Calinescu, în „Istoria…“ sa, Nicolae Manolescu. Despre aceasta Irina Petras scrie unul dintre cele mai comprehensive comentarii. O opera impresionanta pe care criticul a publicat-o „sub presiunea galeriei si cu o galesa supunere la o datorie «traditionala» fata de propria cariera. Cedeaza si o face prea târziu. De la întreruperea contactului sustinut cu literatura româna au trecut aproape doua decenii. Întâmplarea e vizibila pretutindeni. Constructia e uriasa, impresionanta, dar contraforturile prefetei si postfetei nu pot ascunde fragilitatea constructiei“.
Tandra formula „o galesa supunere“ este mai mult decât inspirata. De altfel, Irinei Petras îi reusesc de multe ori expresii memorabile sau macar citabile, dar mai ales revelatorii. Mai dau un singur exemplu. E dintr-un text referitor la cartea lui Eugen Negrici – „Iluziile literaturii române“:
„Eugen Negrici scrie un «poem critic cu tema»: iluzia. Pasional si nestapânit, suparat pe sat, se lasa condus de cuvântul inductor si pierde masura. Nu se stie bine cu cine se razboieste, fiindca acuzele sale cad în gol“. Cartea este „o colectie de fundaturi“. Ea „pare sa-si spulbere iluziile“.
Admirabil diagnostic!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper