Eseistica lui Alexandru Musina

Un articol de AL. CISTELECAN

Faima de eseist a lui Alexandru Musina nu e cu nimic mai prejos decât cea de poet. Si asta pentru ca Musina s-a angajat de la bun inceput in frontul programatic al generatiei ’80, fiind si unul dintre animatorii de idee ai generatiei, nu doar unul dintre cei mai reprezentativi poeti ai ei. Primele sale eseuri sunt, de fapt, o poetica explicita si militanta (iar acest caracter se va pastra de-a lungul tuturor volumelor), dar treptat aria – nu de interes, ci de argumente – se largeste si Musina isi extinde meditatiile incisive asupra conditiei intregii poeziei moderne, iesind, ca moralist hard, si in spatiul mai larg al culturii si moravurilor românesti. Cele mai percutante eseuri migreaza din volum in volum (producând un efect de redundanta), dar si fara aceste reluari unitatea de ton si atitudine a lui Musina e imediata. Tonul eseurilor sale e colocvial (pâna la stilistica premeditata a taclalei) si caustic, ironic si histrionic, transant si rezolut, oarecum in raspar cu gravitatea problemelor abordate. Musina nu ezita sa nareze anecdote, picanterii, experiente personale, facând intotdeauna spectacol discursiv si argumentativ. Dar argumentul mare e intotdeauna de idee si eseurile sunt opera de inteligenta euforica, nestapânita. Prima carte de eseuri – „Unde se afla poezia?“ – cuprinde un manunchi de manifeste explozive (publicate initial in reviste), trei studii despre poeti-reper pentru Musina (dar si pentru modernitate in general – Bacovia, Eliot, Pound) si o prima dezbatere „negativa“ despre postmodernism. In privinta celui din urma, Musina trece deopotriva drept poet postmodern si combatant pentru postmodernism, pentru unii, dar si, pentru altii, dusman declarat al postmodernismului. Propozitiile lui sunt, insa, fara dubiu, contra postmodernismului, dupa cum si propria poetica e de alta natura, mult mai „existentiala“. Manifestul in favoarea „noului antropocentrism“ (sigla care ar rezuma conceptul poetic al lui Musina) respinge implicit „postmodernismul“ (cum se va intâmpla si in alte eseuri-manifest, de tipul „Poezia cotidianului“, „Literatura ca meserie“, „La ce e bun experimentul“ etc.), dar respingerile sunt mult mai directe in eseurile consacrate anume acestei problematici. „Postmodernismul la Portile Orientului“ anunta o tema recurenta in eseurile lui Musina, dar si defineste o pozitie ireconciliabila cu acesta. Postmodernismul nu e decât „un proiect literar“, pentru Musina, in vreme ce propria poezie – dar si aceea a propriei generatii, inghesuita de unii in sacul fara fund al postmodernismului – isi asuma „o anume angajare existentiala“; din aceasta diferenta acuta deriva Musina o funciara incompatibilitate intre optzecisti si postmodernism. Astfel de respingeri – si altele mai dure, din eseuri ulterioare – nu inseamna ca Musina s-ar replia in modernism. Ca orientare literara cel putin, modernismul constituie, pentru Musina, „o adevarata falie in evolutia poeziei“, pe care, in rezumat, a dez-umanizat-o, inventând un „univers fara divinitate“. Rostul poeziei e sa regaseasca umanitatea concreta, genuina, in spiritul timpului si in dimensiunile corporalitatii si cotidianitatii. Eseurile de interpretare, in care cota programatica e mai scazuta, desi nu absenta, sunt lucrare de virtuozitate speculativa (cum e cel despre Bacovia, al carui univers e vazut ca o „Arcadie negativa“).
„Paradigma poeziei moderne“ (valorificând teza de doctorat) e mai riguroasa si mai sobra stilistic decât cartile „libere“ si reprezinta o argumentare academica a propriei atitudini, ascunsa dupa o cercetare a conditiei si tipologiei poeziei moderne. Analizata ca paradigma coerenta (e adaptat conceptul de paradigma al lui Thomas Kuhn), poezia moderna e, in esenta, una exploratorie, dar care se nutreste dintr-o suita de crize funciare (a eului, a limbajului, a comunicarii, a realitatii in cele din urma). Eseul lui Musina sistematizeaza raspunsurile date de poezie la toate aceste crize simultane, cu o foarte personala viziune asupra metamorfozelor prin care aceasta a trecut si cu o detaliata analiza a figurilor eului modern. Teza de inima a cartii (prin care conduita programatica razbate si aici) e ca poezia moderna, dincolo de toate alienarile pe care le-a produs ori suportat, e si ea o „necesitate vitala“, un imperativ, asadar, existential.
De la „Sinapse“ incolo, dincolo de reluari, eseurile sunt tot mai implicate in atitudinea directa fata de realitatile sociale, culturale si – mai ales – morale ale României de azi. Specia eseului practicat de Musina se bizuie tot mai mult pe efervescenta inteligentei, pe dictiunea agreabila si pe „rautatile“ spuse cu exces de franchete. Ludice si dramatice deodata, responsabile si distractive, alarmante si simpatice, eseurile ataca spontan cam toate aspectele literaturii noastre de azi, urmarindu-i toate angoasele si mofturile. In „Sinapse“, capitolul „inedit“ se ocupa de „mostenirea“ comunista (colaborationismul, frica, rezistenta, vinovatia etc.) si de problemele de constiinta ridicate de aceasta (literaturii si scriitorului mai ales). „Supravietuirea prin fictiune“ imbina acest moralism drastic, adesea cu vehemente, cu teze noi in favoarea literaturii (si a poeziei indeosebi). Eseurile centrale de aici sunt, in esenta, o noua defense of literature, subliniind deschis puterea salvatoare a acesteia si rolul ei curativ, ca „forma de rezistenta fundamentala in fata celor care vor sa te anihileze“. Pledoaria lui Musina e tot in favoarea literaturii „existentiale“, al poeziei pentru care cuvintele „sunt, realmente, obiecte, stari, senzatii, relatii, actiuni“ si nu semne vide.
Libere de tot, adoptând conventia epistolei amicale, sunt eseurile din „Scrisorile unui fazan“ si „Scrisorile unui geniu balnear“ (reunind serialul publicat câtiva ani la rând in revista „Vatra“ sub titlul „Epistolarul de la Olanesti“). Putând divaga oricând si in orice directie, la adapostul conventiei alese, Musina face spectacol in fiecare „scrisoare“, amestecând metodic doua tipuri de discurs: oral si scriptic, direct si reflexiv, simpatic si apocaliptic, anecdotic si problematic. E o scriitura total anti-conventionala, irespectuoasa cu orice forma de cutuma. Musina insusi recunoaste ca si-a asumat o „reteta“ de succes in care a amestecat putin sadism al observatiilor, umor, lipsa de menajamente si un radicalism fara mila. E un radicalism cu frivolitate, menit sa prinda la tot publicul, colorat cu bârfe, bancuri, malitiozitati. Dar toate acestea sunt mai degraba elemente de culoare, caci eseurile se caracterizeaza in primul rând prin acuitatea si percutanta ideilor si prin actualitatea chestiunilor abordate. Problemele atacate sunt fie grave, din cele constitutive culturii române, fie suparator de actuale. Argumentele lui Musina vin din cele mai variate domenii (antropologie, filosofie, teorie literara, sociologie etc.), dar intotdeauna cu un aer de spontaneitate usor frivola. Frivolitatea e insa doar o masca, o stilistica de seducere, caci fondul meditatiilor e intotdeauna unul de gravitate si chiar de alerta. Observatiile se revendica mereu de la actualitatea imediata, dar ele se inzestreaza numaidecât cu argumente scoase din toata istoria literara. Pornind, de pilda, de la complexele culturii române, Musina afirma pozitiv conditia acesteia de cultura tânara, incercând sa exorcizeze „bolile“ de care sufera (bovarismul vechimii, iluzionarea traditiei, pendularea intre scris si oralitate, neasumarea vârstei) printr-un manifest de optimism inaugural. Lucrurile sunt spuse in ton usor, dar nu-i mai putin adevarat ca Musina e un fel de ultim junimist, pledând pentru organicitate si autenticitate creativa, pentru fond. Aproape fiecare „scrisoare“ poate constitui punctul de pornire (uneori si de sosire) al unor carti savante (si patetice). Chiar si cele in care Musina se joaca de-a tipologia erotica a criticii literare sau permuta jocul ocupatiilor umane originare pe seama criticii, adaugând la vânator, culegator si pastor noua tipologie a liborgilor. Conditia criticii de azi, raporturile critici-scriitori, probleme institutionale, complexul iesirii in lume s.a. sunt teme atacate incisiv si „rezolvate“ transant. De atentie aparte se bucura moravurile literare, metehnele in general (iar pentru credibilizare Musina nu se cruta nici pe sine; genul epistolar ii permite sa fie cât mai confesiv iar Musina nu scapa nici un avantaj). Sunt insa si scrisori mai „constructive“, cu anvergura utopica („Limba Europei viitoare“, de pilda, in care Musina argumenteaza in favoarea limbii latine). In general, desi „negative“ in retorica, eseurile lui Musina au intotdeauna o iesire „pozitiva“, propunând o solutie. Acest constructivism de fond contrazice, desigur, tot spectacolul de malitii cu care e intretinuta tensiunea eseurilor.
„Poezia (teze, ipoteze, explorari)“ e, in cea mai mare parte, o re-antologare a celor mai percutante eseuri, intregita cu câteva inedite si un „capitol“ de poeme. Teza de baza a lui Musina ramâne, desigur, aceeasi: poezia e necesitate vitala. Nu doar pentru poet, ci si pentru cititor, pentru om ca atare. Toate eseurile pledeaza, de fapt, fie pe fata, fie pe ascuns, pentru acreditarea ideii ca nu se poate fara poezie. E o teza romantica, nu doar exaltata, ci si disperata, dar Musina e convins ca are o strategie persuasiva pentru a o impune si vremurilor noastre. Bunaoara, in pledoaria sa el nu va vorbi despre actul creativ ca despre o kenoza (concept care sperie), ci mai degraba ca despre o istovire sexuala (concept cunoscut de toata lumea). E un trafic „necinstit“ de concepte tari, caci Musina le propune intotdeauna in forme atractive, lumesti, la indemâna. Eseistul se bizuie neabatut pe slabiciunile cititorului (pe acolo poate fi sedus oricine) si ataca intotdeauna pe unde cititorul se asteapta doar la placeri; ba mai mult, el pare pregatit sa i le ofere pe loc, dar asta nu e decât o strategie cu capcane. Pledând, bunaoara, pentru „Poezia lucrurilor de care ne pasa“, Musina pledeaza cauza poeziei ca fiind singura careia ii mai pasa de autenticitatea umana, singura pazitoare a umanitatii, in fond. E credinta care strabate toate eseurile si nu-i deloc gresit sa presupunem ca Musina nici nu spune altceva de-a lungul tuturor cartilor sale; doar inmulteste argumentele si diversifica tacticile de seductie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper