Despre apa sâmbetei!

Un articol de CORNEL DINU

Când vor aparea aceste rânduri, mai mult ca sigur returul se va fi pornit. Si nu în cele mai confortabile conditii climaterice. Se anunta, în continuare, temperaturi scazute si precipitatii. Asa ca primele noastre formatii, chiar daca s-au pregatit saptamâni întregi sub mângâierile cald moderate ale Mediteranei, acasa vor trebui sa se descurce si la antrenament, cum se întâmpla deja, dar si la jocurile oficiale, în conditii de adevarata iarna. Tânjim, iarasi, dupa gazoane încalzite si dupa tribune primitoare, evitând, bineînteles, orele târzii, pe care românul, de secole, prefera sa le petreaca lânga gura sobei. Aici, un cuvânt important îl au si televiziunile, care se bat, din nou, pentru drepturile de transmisie. Vor fi decise în acest început de primavara. Se vehiculeaza sume greu de încaput pe hârtie si s-au declansat, deja, polemicile nelipsite în astfel de ocazii, reconfirmând, daca mai era nevoie, ca în domeniul în care încercam sa impunem niste reguli – caiete de sarcini, în speta – imediat se declanseaza tocmeala si mis-masul. Cred ca nici dracu’ nu ne întelege, chiar daca codita-i e mereu prezenta în tot ce încercam sa facem pentru natie. Oricum, cu cât vor fi mai multe zerouri, cu atât vor fi mai binevenite. Ele pot reprezenta, într-adevar, destul de mult din bugetele echipelor noastre, cam jumatate din ce arata aceste bilanturi reci, necrutatoare. Pentru ca, daca am putea vreodata sa fim corecti cu noi însine când s-ar trage linia licentierilor societatilor noastre pentru noul sezon, cred ca jumatate dintre ele nu ar îndeplini conditiile cerute. U.E.F.A. este, oarecum, cu ochii pe noi, dar cred ca le interpreteaza cu privirea amiralului Nelson. Adica doar cu un singur ochi. Celalalt este acoperit, si nu de la bataliile purtate cu noi, în ultimul timp. Stie cu cine are de-a face. Stie cât de cârcotasi suntem, cât de firavi suntem financiar si cât de antrenati în strânsul pentru propria ograda si nu pentru comunitate. Si ne lasa în plata Domnului, stiind ca înca multi ani nu-i vom mai deranja cu prezenta în fazele finale ale marilor competitii europene. Fara sa ne înteleaga, sunt convins ca ne aplica proverbul nostru: „De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!“. Fiindca, desi suntem o tara cu 20 de milioane de locuitori, dupa ce s-a întâmplat în ultimii ani din punct de vedere economic, în fotbal, ar trebui sa avem o prima divizie dupa modelul Elvetiei: cu 12 echipe si cu „play-off“. Altfel asistam la un „zbor à la Icar“, cu riscurile de rigoare, pe care ni le asumam inconstient si în ceea ce priveste reprezentarea nationala. Este singura solutie logica în situatia în care ne aflam, financiar vorbind, cu primele noastre echipe. Si cu cât vom programa mai repede campionatul, cu atât mai bine.
Dar sa abordam o alta tema, care ma framânta de la o vreme: modul în care se comporta talentele noastre, din ce în ce mai putine!, în campionatele straine unde au ajuns. Cunoastem episoadele atât de controversate ale „Povestii Mutu“, acolo pe unde a evoluat. Nu le mai reiau în contenciosul lor atât de relevant. Dar, iata, a aparut si „cazul Marica“. Si asupra acestuia planeaza destule deceptii. Ultima la Stuttgart, unde se pare cã a esuat. E pus pe liber! Cel putin pâna în vara, fiind în continuare legat, din câte stiu, de un contract în timp cu formatia germana. În ambele cazuri, ca si în acela al lui Marius Niculae, care, per total, au cam esuat, punând în celalalt talger al balantei carierele lui Hagi si Gica Popescu, te întrebi: Au fost ei oare – plecati atât de tineri de acasa – capabili sa faca fata cerintelor profesioniste din fotbalul occidental? Raspunsul este simplu: Nu! Sa mai pronuntam si numele posibililor vinovati? Cred ca nu are sens. Cert este ca tentatia de a-i vinde repede, îndata ce s-au facut putin remarcati acasa, face parte din practica comerciantilor cu fotbalisti din ultimele decenii. N-are rost sa ne mai întrebam, ca în poezie: „Ce-i mâna pe ei în lupta?“. Raspunsul e simplu: câstigul imediat, desigur. Astea-s vremurile, potrivnice, ei nefiind pregatiti mental si educational pentru lumea superioara în care am fost împinsi. Pacat de ei, dar si de noi, pentru ca ne dam, astfel, singuri cu firma-n cap. Iar acolo, în Occident, totul se aduna în contul natiei. Occidentul are, de altfel, un avantaj incontestabil fata de noi: al decalajului de civilizatie. Când la noi era înca sclavagism, la ei începuse capitalismul. Trecusera de cel salbatic, ca în zilele de acum, de la noi. Sa mai adaug la si numele „marilor talente Zicu si Mitea!?“. Tot noi, românii, spunem, dar uitam prea repede si nu tinem cont de învatatura vremurilor: „Unde nu-i cap, vai de picioare!“. Pacat, îmi este mila de acesti nevinovati. Copii incontestabil talentati, dar nepregatiti pentru societatile în care au fost exportati.
Al treilea subiect al momentului îl reprezinta felul în care se aliniaza la start echipele noastre din primul esalon. Altfel spus, am senzatia ca „Otelul“ tace si face! S-au pregatit si la munte si prin Antalya, dupa modelul infailibil al lui Dorinel, luat de la Magath: „În fata exigentelor de efort si disciplina nimeni nu este crutat“. Aceasta-i adevarata reteta a succesului, la care se adauga linistea sireata si competenta a singurului lor conducator, Marius Stan. Astfel se explica totul. Chiar daca marele „Mittal“, s-ar zice, face nazuri la sponsorizare, ei spun ca „nu au probleme urgente financiare“. Sa-i credem!
„Timisoara“, cu palmaresul si drepturile câstigate, pe buna dreptate, la „TAS“, s-a întors la rigoarea de sorginte germana a lui Uhrin. Tineti cont, orasul de pe Bega merita sa se întoarca la titlurile si istoria marii „Ripensia“.
„Vasluiul“ este si ea o candidata la titlul, dar numai daca se vor risipi ceturile din gânduri si fapte, ca la „Podul Înalt“, pornind de la actele de decizie si de echilibru ale conducerii. Adica, ale lui Porumboiu.
„Gaz Metan“ este un „outsider“ al primelor locuri. Dar prin ceea ce face si cum se comporta este un exemplu pozitiv pentru toti. Joaca un fotbal de calitate, sub bagheta unui profesor de matematica si a unor conducatori ce dovedesc ca nu trebuie sa cheltuiesti mai mult decât produci.
„Rapiduletul“, eterna poveste, este ca mersul trenurilor de acum. Condus de un trio: Copos, Dinu Gheorghe si antrenorul Sumudica, nu stii niciodata când merg cu viteza normala sau când îsi trag singuri semnalul de alarma. Si se transforma în marfar! Daca reusesc sa ajunga la constanta în fapte si în gândire, pot accede chiar mai sus decât sperantele lor de marire.
„Steaua“ este ca o explozie solara declansabila oricând, mai abitir decât steaua care ne încalzeste pe noi. Becali, Lacatus si „M.M“-ul sunt ca trei sabii într-o teaca. E prea mult. Nici în cronici n-am auzit de asa ceva.
Despre Dinamo n-ar avea sens sa vorbesc. Sunt subiectiv. Avem probleme mari si nu cred ca se poate constata o întinerire a lotului. Numeri tinerii pe banca, dar putini sunt în teren. În plus, acestora trebuie sa le faci un program de perfectionare a talentului clar si sustinut. Iar pentru asta e nevoie de meserie…
Ar mai merita o fraza despre „C.F.R.“. Pare în carti. Daca prinde o serie lunga de victorii, ca acum trei ani, în toamna si daca beneficiaza, din nou, de „ochiul dracului“, ne-ar surprinde printr-o victorie finala. E greu! Pascany este îndragostit si, ca o consecinta fireasca, „Rostchild-ul“ se spune ca ar fi declarat „pas“!…
De la locul noua în jos „o apa si un pamânt“. Se poate întâmpla orice, dar mi-ar fi mila de „Sportul“… Vom scrie saptamâna viitoare despre posibilele condamnate la retrogradare.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper