Cate ceva despre statele bogate si datoriile lor

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Cât de bine o duce lumea? Înca putin si unele state vor iesi total din criza. Altele vor trebui sa mai astepte. Iar altele vor intra într-o noua criza politica, asa cum ne putem astepta dupa revoltele din lumea araba, cu consecintele lor în regiune si în lume. În ultima vreme se discuta despre natura statului în lumea globalizarii. Ce fel de stat este de preferat? Unul „minimal“ de tip neo-liberal american, sau unul „social“ exersat de europeni dupa razboi si înca functional în unele tari. Oricare ar fi tipul sau natura statului, lumea merge înainte. Recent, revistele specializate în economie au dat publicitatii un clasament al celor mai bogate state din lume. În ordine descrescânda, primele 10 sunt: Statele Unite, China, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Brazilia, Canada si Rusia. Dintre tarile emergente, adica în curs de dezvoltare dar cu economii puternice, India nu a reusit sa intre în clubul bogatilor. Saltul cel mai spectaculos l-au facut celelalte doua, China si Brazilia.
Boom-ul economic al unei tari comuniste, ma refer la China, a surprins si acum îngrijoreaza pe cei care socoteau incompatibila dezvoltarea, mai ales prosperitatea, cu ideologia comunista. Impetuozitatea cu care au prosperat provinciile de coasta si marile orase Pekin si Sanhai, nu este, însa, asimilata deocamdata la nivelul întregii tari. Si nici nu pare sa aiba o perspectiva imediata. Si, totusi, China a gasit o formula de compatibilizare a ideologiei cu economia de piata care a adus-o pe locul doi între gigantii lumii. Datele ultime arata ca în 2010, PIB-ul acestei tari a sporit cu 10,3%. „Dupa secole de umilinta si decadenta, dragonul se pune în miscare si avanseaza pe scena internationala, scria nu demult un ziarist de la „Le Monde Diplomatique“, publicatie cu orientari de stânga. Si continua: numita când „gigantul adormit“ când „bolnavul Asiei“, China s-a trezit si a ajuns noul epicentru al industriei, comertului si finantelor din Asia, ca sa nu mai vorbim de puterea ei militara. Aparitia unei superputeri ambitioase si beligerante în Orientul Îndepartat este extrem de semnificativa si va avea consecinte dezastruoase pentru America si Occident“. Previziunea este sumbra daca nu luam în calcul capacitatea de reactie a statelor cu economii puternice si mobilitate bazate pe forta de inovatie tehnologica deocamdata imbatabila.
Patru dintre cele zece state sunt membre ale Uniunii Europene iar aceasta este, deocamdata, puterea economica cea mai mare din lume. Criza mondiala a afectat puternic Europa comunitara, este drept, dar, în ciuda dificultatilor, preocuparile pentru solutii nu au încetat.  Reuniti la Bruxelles, la 14 februarie, ministrii de Finante ai statelor membre au constatat ca progresele de iesire din criza, evidente în unele state, nu pun la adapost pe toata lumea. Semnele de slabiciune din Portugalia nu au disparut iar amintirea necazurilor cu Grecia si Irlanda i-a determinat pe ministri sa dubleze „fondul de sprijin al U.E“, ajuns acum la 500 de miliarde de euro. În acest fel, scrie „Le Point“, Uniunea Europeana încearca sa asigure piata ca dificultatile unora dintre economiile statelor membre, aparute în 2010, pot fi evitate prin interventii prompte. În acest sens, a fost luata hotarârea dublarii „fondului de sprijin“ al U.E. si a fost adoptat un nou mecanism de interventie. Masura este considerata o garantie a capacitatii de reactie la ceea ce se numeste „criza datoriilor“. Noul mecanism este bun pentru solutiile de avarii anti-criza si va deveni functional abia în 2013. Nu totul merge bine, nu totul da satisfactie. „Suntem foarte lenti în luarea deciziilor“, a remarcat ministrul luxemburghez de finante, participant la reuniunea din 14 februarie. La orizont se profileaza crize în Portugalia, Spania, Italia, Belgia. Marii contributori ramân fermi. Germania conditioneaza ajutoarele date statelor în dificultate de întarirea serioasa a disciplinei financiare comune. Adica, mai multa rigoare bugetara. Împreuna cu Parisul,  Berlinul a propus un „pact de competitivitate“ care, deocamdata, nu a întrunit  unanimitatea. Unii au vazut în acesta, dupa cum scria un ziar belgian, „un diktat“ al Berlinului care urmareste sa impuna altora modelul german. Jean-Claude Juncker, primul ministru luxemburghez, a avertizat, totusi, ca un raspuns global la efectele crizei în zona euro trebuie gasit. Statele mici prefera o abordare globala. „Nu va putea fi adoptat un acord pe pactul de competitivitate, a spus Juncker, atâta timp cât nu va exista un acord în toate domeniile“. Sa asteptam pâna la reuniunea sefilor de stat din U.E., din martie, pentru a vedea cine are puterea sa se impuna.
În timp ce Europa strânge cureaua, se arata într-o analiza publicata în „La Tribune“, Washingtonul continua sa-si mareasca deficitul fara sa provoace neliniste pe pietele mondiale. „Cu un deficit abisal, de 1.400 de miliarde de dolari (9,9% din PIB) în 2010, cu o datorie care ajunge la 95% din PIB… economia americana provoaca ameteli. Si, totusi, spre deosebire de zona euro, unde datoria acceptata nu poate depasi 80% din PIB, Statele Unite nu sunt înca atacate de catre pietele financiare. Chiar daca s-a angajat sa reduca deficitul bugetar la jumatate pâna la sfârsitul lui 2012, presedintele Barak Obama îsi permite luxul de a continua sa relanseze economia americana cu riscul unei datorii si mai mari în 2011. Aceasta va fi de 1.645 miliarde de dolari, adica 10,9% din PIB! Franta recurge la constrângeri pentru a-si reduce deficitul de la 7,7% la 6% cu intentia de a nu-si periclita cota de risc“. Semnatarul analizei, Marc Fiorentino, expert în investitii financiare, nu a ezitat sa compare politica bugetara si monetara a autoritatilor americane cu „o escrocherie demna de Bernard Madoff“! Adica, sustine acesta, pentru a permite Washingtonului sa se îndatoreze, Banca centrala americana – FED – va ajunge în curând primul cumparator al datoriei federale, mai mare decât China si Japonia. Washingtonul a avut întotdeauna o politica de „monetizare a datoriei“ cum o numesc specialistii, din care nu iese niciodata în pierdere.
Pentru ca tot a venit vorba de Madoff, sa facem o paranteza si sa reluam ceea ce a scris, la 14 februarie, un ziarist american  de la „New York Times“.  Curios prin natura profesiunii, ziaristul i-a luat un interviu chiar „marelui tunar“ arestat în 2008 si condamnat în 2009 la 150 de ani de puscarie  pentru montarea uneia dintre cele mai abile  escrocherii financiare mondiale. Principala atentie a ziaristului a fost sa afle daca Madoff a lucrat singur. Nu, evident nu a lucrat singur. Nici nu s-ar fi putut. Numeroase banci si fonduri de investitii au fost la curent cu frauda. O spune chiar mesterul Madoff, supranumit „escrocul secolului“. „Acestea nu puteau sa nu cunoasca ce se întâmpla… Dar atitudinea lor a fost asta: daca faci ceva rau, noi nu vrem sa stim … Astazi se probeaza ca, ne-identificate o vreme, acele banci si fonduri de investitii au fost complice la gigantesca frauda montata de Madoff“, scrie jurnalistul de la  „New York Times“.  Banca americana JP Morgan este chemata acum în justitie fiind acuzata de „totala complicitate“ la  frauda de câteva zeci de miliarde de dolari care a facut 16.000 de victime. JP Morgan este numai una dintre institutiile care au închis ochii, conchide ziaristul american. Realitatea trebuie sa fie, totusi, ceva mai nuantata.
La ultima reuniune a G-20, participantii au abordat delicatele probleme ale dezechilibrelor economiei mondiale. Sa precizam ca „cei 20“ produc 85% din PIB-ul mondial. Franta, care detine  presedintia G-20, sustine necesitatea revizuirii regulilor financiare (normelor contabile, reglementari riguroase aplicabile tuturor bancilor etc.), definirea unui concept-cadru al cresterii si dezvoltarii economice, reforma sistemului international si lupta împotriva fluctuatiilor ne-justificabile ale preturilor materiilor prime. Drumul este lung si greu de parcurs, chiar si cu pasi mici. Christine Lagarde, ministrul francez al Finantelor, a cerut sa se ajunga la „un acord privind indicatorii de performanta economica“. Acesta ar presupune, potrivit relatarilor expertilor de la „Le Point“, „stabilirea unor indicatori de masurare a amplorii dezechilibrelor între tarile care acumuleaza excedente si cele care înregistreaza deficite externe“. Chestiuni de mare finete si de acribie tehnica. În spatele acestora se afla preocuparea unor state, Germania si Franta se afla printre acestea, de a rezista concurentei puternice pe care o face China pe piata mondiala. Christine Lagarde a reluat îngrijorarea, în termeni expresivi, într-un interviu dat publicatiei „Financial Times“: „China exporta, Europa consuma, Statele Unite consuma si împrumuta… Dar dezechilibre exista în chiar interiorul Uniunii Europene“. Unii vad în aceasta precizare si o reîntoarcere la critica facuta Germaniei de ministrul francez, în martie 2010, când nu a avut cuvinte de lauda pentru strategia Berlinului puternic axata pe exporturi, nu si pe consumul intern. „Nu sunt sigura, a continuat Christine Lagarde, ca acesta este modelul durabil si valabil, pe termen lung,  pentru statele din zona euro“. Totusi, accentele critice de acest fel au fost puse, totusi, în surdina, scrie un ziarist francez de la „Le Figaro“. Germania a devenit un model de referinta chiar si pentru reformele economice ale guvernului francez. Parisul privilegiaza caile de coordonare a politicilor economice cu Berlinul si nu vrea sa lase loc pentru dispute. În plus, are responsabilitatea conferita de detinerea presedintiei G-20 pâna la sfârsitul acestui an, iar pâna la încheierea solemna a mandatului, care se va produce la Cannes, vor mai fi înca doua sommet-uri, unul la Washington, între 14-16 aprilie, celalalt la Paris între 13-14 octombrie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper