Carti bune, tiraje mici, circulatie restrânsa

Un articol de MIHAELA GRANCEA

Cu acest text cu statut de recenzie, mi-am propus sa încep, oarecum tardiv, un proiect cu caracter reparatoriu. Ani întregi am asistat la felul în care, intentionat, concertat sau nu, editurile cu traditie si pretentii de interfata culturala au ignorat o buna parte a ofertei provenite dinspre literatura istoriografica, îndeosebi dinspre cercetarea tinerei generatii. O astfel de distantare vizavi, îndeosebi, de rodul acestei investigatii stiintifice – altfel lipsita si de suficienta sustinere (inclusiv academica) – face parte dintr-o atitudine specifica societatii românesti, atitudine traditionala care acum descurajeaza potentialul intelectualitatii tinere si (înca) „neconsacrate“, condamnate sa ramâna astfel anonima.
Se publica sau se reediteaza (uneori pâna la saturatie), si mai mult decât preferential, lucrarile personalitatilor domeniului. Demersuri semnificative, novatoare chiar, nu ajung în atentia publicului larg, circulând doar în medii restrânse; cele mai multe dintre acestea sunt „scoase în regie proprie“ si în tiraje reduse, chiar foarte reduse, fiind promovate si studiate doar în mediile specialistilor. În schimb, se reediteaza, dupa cum am mai afirmat, lucrarile devenite, între timp „pre-clasice“, sau orice poate sa mai produca – de multe ori „manierist“– un „consacrat“. Am fost si am ramas sub Zodia Varsatorului, a risipei…
De aceea, încerc, prin abordarea care debuteaza acum, sa readuc interesul pentru lucrari de exceptie, pentru cartile care apartin unor cercetatori tineri. Cea mai mare parte dintre acestia nu au fost absorbiti de sistemul academic, sau sunt marginalizati în spatiul acestuia. Mediile academice, cu tot ceea ce implica acestea, au devenit, mai ales în ultimul deceniu, parte a sistemului clientelar. Eu folosesc, în acest context, semnificatia veche a conceptului.
Un demers clasic:
despre identitatea kurzilor

„Identitate si alteritate la kurzi în secolele XIX, XX“ este forma edita a tezei de doctorat a Adrianei Tamasan1. Prefata este semnata de fostul coordonator al lucrarii de doctorat, profesorul universitar Sorin Mitu, poate cel mai bun specialist român în istoria identitatilor etno-culturale. Unele dintre asertiunile mele, inevitabil, sunt similare cu ale prefatatorului. Cartea în discutie se prezinta sub forma unui construct inedit pentru istoriografia româneasca a momentului, abordarea si densitatea problematicii fiind impuse, în primul rând, de natura tematicii stiintifice alese pentru investigatie si analiza. Consider lucrarea un demers monografic complex si interdisciplinar, autoarea apelând, uneori cu o nonsalanta demna de invidiat, la continuturi si registre metodologice specifice istoriei culturale si imagologiei, istoriei politice, istoriei culturii si religiei, demografiei istorice, psihosociologiei geopoliticii si legislatiei internationale.
Ca structura, Adriana Tamasan a preferat o compartimentare dictata de natura complexa a problematicii; astfel, lucrarea a fost concentrata în patru capitole cu, evident, subcapitole substantiale, dialectic determinate. Astfel, Introducerea, ea însasi un capitol în sine, prezinta justificarea stiintifica a demersului, diversitatea surselor utilizate (documente inedite si edite, bibliografiile temei, dar si bibliografii complementare, documente de istorie orala), prezentarea metodologiilor complementare impuse de rezolvarea temei cercetate, precum si o analiza critica a preocuparilor istoriografice legate de tema kurda. În primul capitol – „Introducere în istoria si civilizatia kurda“ -, autoarea ne prezinta istoria grupului etnic cercetat, originalitatea civilizatiei sale, dar si tema kurda ca tema de politica zonala si internationala. În urmatoarele capitole – „Imaginea de sine la kurzi“ si „Kurzii în viziunea calatorilor straini din secolele XIX-XX“, autoarea se afla pe terenul imagologiei, recurge la analize si metode consacrate si exceleaza în realizarea acestor teme imagologice. Prin capitolul al patrulea – „Kurzii din România“2 –, capitol care implica informatii de diverse naturi, abordari sensibile, metodologii determinate de contextul imediat, de istoria recenta, Adriana Tamas aduce contributii esentiale cu privire la un grup etnic studiat, pentru care românii au la dispozitie, cel mult, identificari ambigue. Evident, documentarea a fost impusa de pretentiile abordarii si a presupus si utilizarea raportului diplomatic, interviul.
De altfel, în functie de natura problematicii dezvoltate în fiecare capitol, Adriana Tamas a utilizat, dupa cum am mai afirmat, izvoare istorice specifice sau mai putin specifice, edite, dar si interviul, bibliografia de referinta a subiectului, punctele de vedere asumate de istoriografia temei, si a aplicat metodologiile revendicate de tema în discutie. Astfel, în capitolele care dezvolta substanta imagologica a problematicii, autoarea si-a asumat, în relatie cu demersul sau, metodologia consacrata de cercetarile anterioare care au studiat si dezvoltat teme similare. Vezi, în acest sens, în mod special, capitolele concentrate pe imaginea de sine a kurzilor, ca produs etno-cultural si politic cu rol legitimator si mobilizator în proiectul national, precum si reprezentarile europenilor despre grupul etnic studiat, un credit mare, vizavi de aceasta secventa a investigatiei, acordându-se relatiilor de calatorie. Consider însa, ca autoarea putea sa realizeze capitole autonome cu referire la imaginea Celuilalt, a adversarului, precum si la „imaginea asupra istorie“, adâncind astfel consideratiile specifice reflectie istorice.
Problematica angajata în acest demers complex si interdisciplinar este una cel putin surprinzatoare pentru preferintele manifestate în lumea academica româneasca dupa 1989. În acelasi timp însa, efortul autoarei se înscrie în preocuparile manifeste vizavi de genezele identitare, preocupari în care s-a impus scoala istoriografica transilvaneana, si în maniera speciala, Sorin Mitu, coordonatorul lucrarii de doctorat; în cadrul acestei traditii, demersul stiintific al Adrianei Tamas este un demers clasic.
Internationalizarea
problemei kurde

În epoca noasta, caracterizata prin optiuni care se opun, nu de putine ori, în maniera radicala, în orice ecuatie politica si culturala – problema realizarii echilibrului între proiectul identitatii globale (o alta fata a proiectului „omului universal“) si, respectiv, reformularea si chiar constructia unor identitati nationale si regionale – este o problema (fundamentala) de care depinde evolutia civilizatiei umane. În timp ce experimentul constituirii unui stat federal european prinde contur, pe baza unor relative caracteristici culturale comune, în spatii precum cele din Orientul Mijlociu se confrunta optiuni politice si etno-culturale conflictuale. Ne referim la proiectul afirmarii unei natiuni arabe3, la expunerea natiunii turce ca expresie a europenitatii orientale, si, respectiv, la proiectul afirmarii kurzilor ca natiune, acest din urma construct ideatic (implicit imagologic) fiind produsul unei elite militante (vezi emigratia din Occident), desi teoreticienii problematicii, precum si autoarea cartii, îi considera pe kurzi doar un grup etnic suprastatal.
Liderii si militantii kurzi sunt atasati însa de proiectul statului national, proiect care, ca problematica, evident în alt context istoric si geopolitic, pare a reedita „programul national“ al popoarelor europene care, în secolul al XIX-lea, erau implicate, prin elitele lor, în efortul (dificil) de realizare a statului ca matrice geo-culturala si politica necesara dezvoltarii macrocomunitatilor etno-culturale existente în Europa Centrala si de Sud-Est. Daca, dupa cum am subliniat, în spatiul extraeuropean exista si astazi proiecte national-statale asemanatoare celor europene din secolul al XIX-lea, seductia temei identitare se manifesta si în Europa. Astfel, atât autohtonistii, cât si europenistii sunt atrasi de constructia, respectiv de reconstructia identitara; în acest context, lucrarea aflata în discutie nu reprezinta un demers exotic. Interesul stiintific pentru istoria acestui grup etnic nu este unul gratuit, cu atât mai mult cu cât Adriana Tamas nu decupeaza tema cercetata, ci, dimpotriva, o integreaza în problematica mai larga a istoriei recente; astfel, istoria kurzilor este prezentata si ca efect al evenimentelor istorice, politice si militare petrecute în lume de vreo 150 de ani încoace.
Deoarece kurzii, pâna la construirea organizatiilor politice si paramilitare, au avut ca mijloace de atentionare a opiniei publice internationale doar discursul cultural si politic, precum si implicarea în evenimentele regionale, au încercat, mai ales în ultimele decenii, sa valorifice orice context evenimential zonal sau international, orice problematica, fie ea si secundara, generata de conflictele militare si disputele politice. Da altfel, frecvent, autoarea aminteste despre o astfel de maniera de expunere a problemei kurde. Apreciez, în acest sens, analiza legata de evolutiile mai recente ale fenomenului de „internationalizare“ a acestei probleme, îndeosebi, si în relatie cu Razboiul din Golf, reconstructia Irakului, integrarea Turciei în Uniunea Europeana, agrearea formulei autonomiei culturale, dar si administrative ca solutie neconflictuala vizavi de proiectul de afirmare a identitatii etno-culturale kurde.
O natiune „uitata“ si „martira“
Desi titlul lucrarii sugereaza ca aceasta este concentrata pe perioada clasica a afirmarii identitare, adica secolele XIX-XX, demersul este mult mai dens, amplu, fara a-si pierde însa finalitatile propuse. Astfel, recursul la istoria veche, medievala si premoderna a fost, în parte, provocat de discursul kurd despre istoria etniei, despre identitatea acesteia. Într-un capitol consistent, despre care am mai amintit, dedicat istoriei politice si culturale a grupului etnic kurd4, Adriana Tamas prezinta, de fapt, o constructie identitara clasica asa cum a fost aceasta surprinsa (ca structura ideatica si mitologica) si analizata de teoreticienii temei. Astfel, liderii kurzi construiesc mitologii duale, care zeifica liderii miscarii de afirmare nationala si demonizeaza dusmanul proteic, ofera argumente care sa legitimeze proiectul national, invoca autohtonismul, stravechimea statala, originalitatea culturala, dar mai ales manifestarea diferentei culturale kurde5 în raport cu afirmarea culturala a etniilor din spatiul oriental6, etnii care si-au creat structurile statale ignorând legitimitatea kurzilor, planificând chiar exterminarea fizica a acestora; este, evident, cazul actiunilor întreprinse, mai ales în ultimele decenii, de autoritatile politice ale Irakului si Turciei. Poate din dorinta de a demonstra distantarea afectiva de obiectul investigatiei, în cazul episoadelor de istorie recenta autoarea a ezitat sa utilizeze „termeni tari“, dar consacrati, atunci când califica actiuni politice si militare antikurde, actiuni extreme. Concret, când se refera la actiunile criminale ale regimului lui Saddam Hussein, Adriana Tamas evita utilizarea termenului de „genocid“, sau, macar, dupa o analiza de natura juridica, a conceptului de „act genocidal“.
Sentimentul tragediei colective, asa cum apare el subliniat în discursul public kurd, este mai degraba, în opinia mea, un reflex elitar. Autoperceperea trecutului ca materializare a unei relatii speciale cu Istoria este imaginata dupa modelul autoperceptiei iudaice7. Victimizarea de catre Celalalt si chiar de geopoliticieni a devenit un stereotip specific imaginii de sine; kurzii se autodefinesc ca natiunea „uitata“ si martira. În acest context, Occidentul este considerat responsabil pentru tragedia kurda, si, de aici, dator sa se implice în rezolvarea problemei kurde, sa o considere drept una dintre prioritatile sale în Orientul Apropiat. Autovictimizarea, absenta exercitiului solidaritatilor etnice, chiar a constiintei de sine sunt, în schimb, caracteristice dimensiunii negative a imaginii de sine a kurzilor. Manifestarea acestei dimensiuni ar fi efectul, conform consideratiilor unor reprezentanti ai elitei laice kurde, a identitatii religioase; concret, acestia considera ca destui kurzi nu se simt atasati de diferentele religioase8 fiind, ca în cazul comunitatilor medievale, atasati de identitatea religioasa globala (evident, islamica) în raport cu identitatea etnica, la care se adauga diferenta culturala. Teoria autohtoniei, specifica identitarismului, este însotita de prezentarea dramei alienarii etniei în propria ei matca identitara (vezi Kurdistanul)9. În fenomenul de construire a unor reprezentari identitare convingatoare, pentru a sensibiliza si a face mai explicita tragedia kurda, e folosita prezentarea unor episoade/personaje care exprima suferinta colectiva10 si finalitatea escatologica; panteonul ca si creatie recenta, prin eroii sacrificiali, este o expresie a legitimitatii si o justificare a proiectului identitar11.
Tratarea istoriei kurzilor pe structuri de grupuri, asa cum au evoluat acestea în functie de integrarea geopolitica a kurzilor (vezi subcapitolele despre kurzii din Turcia, Irak, Iran, Siria si kurzii din fosta URSS), pare a fi realizata de catre Adriana Tamasan din câteva ratiuni metodologice, dar si pentru a respecta istoria reala a etniei studiate. Istoria le-a impus kurzilor o existenta dramatica, acestia fiind inclusi între granitele altor state din Orient, ceea ce practic face aproape utopic proiectul lor national. Aceasta existenta s-a tradus astfel prin evolutii istorice separate, precum si prin pierderea/stergerea unor solidaritati traditionale. Diferenta, implicit cea de natura religioasa, nu este însa atât de relevanta si puternica încât sa constituie un argument de forta în favoarea constituirii unui construct statal, Kurdistanul având înca (predominant) semnificatii de geografie simbolica, spatiu matricial, de Vârsta de aur, de Paradis pierdut.

NOTE:
1. Vezi Adriana Tamasan, „Identitate si alteritate la kurzi in secolele XIX, XX“, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009, 264p.
In acest domeniu, autoarea foloseste modelul metodologic impus de Mihaela Grancea, „Calatori straini prin Principatele Dunarene, Transilvania si Banat (1683-1789). Identitate si alteritate“, Editura Universitatii Lucian Blaga, Sibiu, 2002, o alta carte cu tiraj restrâns.
2. Exista state nord-africane mentinute ca structuri politice si teritoriale prin coercitiile dictaturilor, caci liantul real, si el relativ, este identitatea religioasa comuna (sa nu ignoram insa divergentele radicale/seccesioniste dintre siiti si suniti). Un astfel de sistem precar este si statul libian, care nu este cadrul unei natiuni, ci un satiu geo-politic care, in cea mai mare parte, subzista valorificând traditiile tribale.
3. Pentru autoare, kurzii reprezinta, un grup etnic transstatal, de limba indo-europeana si de religie musulmana, compus din aproximativ 25 de milioane de membri. In acelasi timp, kurzii se considera o natiune, „lipsita insa de atributul fundamental al oricarei comunitati politice moderne: un stat propriu, suveran si independent“. O expresie des intâlnita in discursul identitar al kurzilor este aceea ca ei sunt „cel mai numeros popor fara stat din lume“.
4. In construirea imaginii de sine (preponderent pozitiva) se realizeaza reevaluari ale unei istorii indelungate si referentiale (din perioada antichitatii pâna la divizarea din 1923). Antichitatea este interesanta deoarece ofera oportunitatea, prin revendicarea traditiei medice, a construirii argumentului autohtoniei si a sentimentului superioritatii culturale. Evul Mediu, perioada existentei principatelor autonome si prospere, a furnizat date pentru motivarea demersului care vizeaza independenta kurda. Restrângerea autonomiei principatelor kurde de catre otomani in secolul al XIX-lea, eveniment dramatic, dar si provocator pentru elitele kurde, a fost factorul cu rol decisiv in efortul de imaginare a profilului identitatii kurde ca identitate moderna. Un alt element care a incurajat dorintele de emancipare politico-nationala a fost Tratatul de la Sèvres, care acorda recunoastere internationala „natiunii kurde“, constituind temeiul juridic al revendicarilor identitare ale acesteia. Vezi si Robert Mantran, „Istoria Imperiului Otoman“, Editura All, Bucuresti, 2001.
5. Elitele kurde amintesc, uneori in maniera obsesiva, de diferenta etno-culturala (semnificativa) existenta intre kurzi si arabi, de propria rezistenta la asimilare, folclorul kurd devenind unul dintre argumentele vizavi de caracterul original si stavechi al culturii kurde.
6. Frecvent, in relatia cu kurzii, Turcia si Irakul sunt comparate cu Germania nazista, iar Mustafa Kemal si Saddam Hussein cu Adolf Hitler.
7. Desi limba kurda are caracteristicile unei limbi moderne si exersate cultural, in scrierea acesteia se folosesc trei alfabete – cel latin (in Turcia), alfabetul arabo-persan (Iran si Irak) si cel chirilic (in republicile postsovietice). Din punct de vedere religios, cei mai multi dintre kurzi sunt musulmani suniti. Kurzii impartasesc si religiile traditional-istorice, precum religia alevita (este vorba despre un grup siit, adept al laicismului musulman). Unii kurzi libanezi sunt crestini, insa comunitatea lor, ca si in cazul altor comunitati crestine din Africa, este supusa unei puternice presiuni islamice. Cauza particularitatilor islamismului practicat de kurzi ar fi tot una de natura istorica, diferenta confesionala avându-si originea, conform constructului identitarist, in conservarea unor elemente ale religiei antice zoroastrianiste.
8. Pentru a compensa si justifica prezentul, „identitatea teritoriala“/“spatiul etnic“ (asa-zisul Kuridstan) detine un loc special in memoria kurzilor; astfel, acestia considera ca patria lor generica este „o tara bogata“ si semnificativa din punct de vedere strategic. Teritoriul locuit de kurzi, considerat drept cadru matricial divizat, dar nu instrainat, capata o semnificatie preponderent identitarista. Dar tocmai unicitatea geografiei originare i-a transformat pe autohtoni in victimele Celuilalt. Se sustine insa ca succesiunea de cuceritori, dominatia otomana, iar apoi divizarea teritorial-statala a „spatiului etnic“ nu au sters din constiinta kurda granitele statului ancestral. In raport cu teritoriul locuit de ei, kurzii se autodefinesc, in maniera celor care isi asuma geografiile simbolice, drept „copii ai Kurdistanului“ si aspira la reconstructia statala. Totusi, acest spatiu etnicizat, teritoriu care cuprinde o suprafata de circa 500-530 de mii de kilometri patrati, nu poate fi trasat cu certitudine ca entitate teritorial-statala, imaginea statalitatii stravechi fiind afectata de evolutiile istorice zonale.
9. O astfel de abordare este sustinuta de traditia pedagogica orientala a povestirilor moralizatoare.
10. Vezi eroii moderni – Leyla Zana (prima femeie kurda care in Parlamentul Turciei a incercat sa pledeze pentru specificitatea istorica si culturala kurda, fiind condamnata la inchisoare); Liderul PKK Abdullah Ocalan; omul politic Abdul Rahman Ghasselmou; seful de trib Bedirkhan; cineastul Ylmaz Guney; istoricul Ismet Cherif Vanly.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper