„Smecheria“ aduce lacrimi!

Un articol de CORNEL DINU

Se chinuie la noi sa apara ghioceii, printre petalele razlete de fulgi si stropi de ploaie rece. Scuturati, s-ar parea, din cojoacele înca nedosite ale capriciosilor mosi sau babele noastre din calendar.
Sezoanele occidentale au intrat în sprintul final. Suntem în sferturile cupelor europene – si numai câteva etape au mai ramas pâna la final. Desigur, toate poleite în arabescurile ciocnirilor necrutatoare ale jocurilor inter-tari pentru turneul final al campionatului european, programate în aceasta primavara. Si la toamna, bineînteles, ca trasare a liniilor care vor stabili cine va fi în Polonia si Ucraina si cine va ramâne acasa. Între timp, la noi continua ciondaneala (putin spus) între împricinatii ce provoaca ei singuri litigii. Si, dupa cum ne este meteahna, aplicam verdicte ciudate dupa soptitul în ureche, dupa regulamente facute doar de forma, depasite si ambigue. Si nici asa cum sunt litera lor nu este respectata… Dau doar doua exemple, cu accentele noastre traditionale de tocmeala în situatia evidenta de a se pronunta un verdict. Astfel, în finalul meciului dezastru pentru Steaua, 0-3 cu F.C. Brasov, pe teren propriu, fundasul Galamaz a cosit, pur si simplu, cu mai mare dibacie decât aceea a premierului Boc, un adversar scapat singur spre poarta stelistilor. Firesc, i s-a aratat direct cartonasul rosu. Iar regulamentul prevede într-o astfel de speta o pedeapsa între 3 si 6 etape. Ei bine, lentul aparator al Stelei, venit din miristea Baraganului de la Urziceni, aflat si la propriu si la figurat spre finalul carierei, a fost suspendat doar o etapa. Corul contestatarilor s-a declansat imediat, mai strident decât acordurile celebre ale lui Verdi din „Nabucco“. Fac aceasta comparatie, pentru unii usor fortata, cu convingerea ca, prea des ne comportam, de decenii bune, ca niste robi adevarati. Si nu e prima data când se da o pedeapsa sub minimul prevazut la noi. Este practica cea mai folosita la noi, în contradictie totala cu verdictele internationale, de care ne lovim de fiecare data când avem suspendati în competitiile internationale. Forurile de judecata U.E.F.A. si F.I.F.A. nici nu te mai cheama la judecata. Iau de bune numai rapoartele oficialilor trimisi la fata locului si te taxeaza, inevitabil, cu minimum din pedeapsa prevazuta. Asta daca nu sunt precizate si circumstante agravante. Niciodata nu s-a întâmplat însa sa se acorde o pedeapsa sub minimul prevazut. Pe când la noi, aceasta este de ani buni tocmai regula. Nefasta, desigur. Pentru ca un astfel de comportament decizional nu are nimic în comun cu actul educational real, reparatoriu, jucatorul român fiind îndreptatit sa gândeasca astfel: „A, ce daca am fost eliminat, îmi da o etapa, maxim doua, trece repede si top-poc iar în teren!“
Al doilea exemplu priveste tot aplicarea prevederilor regulamentare. Este vorba de suspendarea antrenorilor care au protestat la deciziile arbitrului si sunt trimisi în tribuna. Urmeaza dictatul comisiei respective. Ultima speta în acest sens l-a avut ca subiect pe vulcanicul antrenor al Vasluiului, Viorel Hizo. A primit doua etape de stat departe de banca suspinelor, în tribuna, dupa monologul, probabil jignitor, la adresa arbitrului de la Brasov, Alexandru Balaj – care, incontestabil, este cel mai bun arbitru pe care îl avem de câtiva ani. Asta e opinia mea si cred ca o împart si cu alti oameni cu experienta din fotbalul nostru. În plus, fata de toti ceilalti colegi de fluier, are o independenta financiara si o buna crestere ce-l exclude de la orice suspiciune ca ar fi intentionat, vreodata, sa favorizeze dubios vreo echipa. A fost si un bun jucator de fotbal, chiar daca doar în divizia „B“, judecând mereu aproape de adevar si disputele fizice delicate dintre jucatori. Deci, este în afara oricaror banuieli. Asta neînsemnând ca nu este si el supus greselii – mai greseste, om fiind si el… Dar, afirm din nou: o face fara intentia de a înclina balanta subiectiv în favoarea vreunei combatante.
Dupa suspendarea fireasca si legala de aceasta data a temperamentului Viorel Hizo, cum ne este obiceiul, Vasluiul a declansat corul contestatiei. S-au facut fel de fel de asocieri fantasmagorice, fiind acuzat chiar presedintele ligii ca ar dicta comisiilor sanctiunile. Favorizând adica Steaua partenerului de table Gigisor Becali; sau „Poli“ Timisoara a finului de la „cununia de argint“, directorul Chivorchian. Dar mai bine-ar fi sa oprim cronica jignirilor ce ne caracterizeaza atunci când o pronuntare asupra unui conflict nu ne convine. Si sa privim, totusi, în oglinda, un caz identic, petrecut însa în meleagul fotbalului, Anglia. La derby-ul orasului Manchester, Sir Alex Fergusson si-a pierdut englezeasca stapânire de sine, dupa o faza controversata, si a intrat într-un dialog contradictoriu cu tusierul si apoi cu arbitrul reputat Attkinson. Totul a durat doar câteva zeci de secunde, iar replicile pareau pasnice. Attkinson, centralul, un fel de Balaj al nostru, n-a stat pe gânduri si l-a trimis imediat pe nobilul atins de sabia Reginei în tribuna. Peste câteva zile, forul competent din Londra s-a pronuntat: 5 etape de stat în tribuna pentru legenda de neegalat a fotbalului britanic! Si nimeni, în frunte cu Sir Alex, n-a facut vreun comentariu. Poate ca e normal sa existe astfel de diferente de comportament între noi si ei. Daca ne gândim la cei „o mie de ani“ cât spunea poetul cinismului filozofic Emil Cioran ca „ne lipsesc din istorie“!
Cârcoteala, care nu ne paraseste parca niciodata, si-a aratat din nou eruptiile malefice fata de viziunea occidentala si într-o alta privinta, mult mai importanta. Cam în acelasi timp în care se petreceau întâmplarile prezentate mai înainte. Este vorba de criteriile obligatorii anuntate de ceva ani de U.E.F.A. în vederea obtinerii licentierii cluburilor pentru noul sezon. Cu termen clar, pâna la 31 martie al fiecarui an. Anume cu doua luni înainte de încheierea oficiala a campionatelor. Termen valabil pentru toata Europa. Se putea sa nu încercam noi eludarea lui si în aceasta privinta? Tinând cont si de dificultatile financiare majore ale cluburilor noastre de a respecta legislatia impusa de U.E.F.A., de care am mai amintit si alta data. Bineînteles ca am încercat si acum o noua… „smecherie“. Poate merge, cum spunem noi mereu. Pentru ca la noi se poate, dar la ei nu! Repet, daca spui ca esti „smecher“ în Germania, poti sa iei imediat calea incidentei penale… Primul care a cerut o amânare, încercând sa fie mereu mai cu mot, a fost „reusitul“ Mititelu. E drept, la ce datorii are, numai în pielea lui sa nu fii! N-are importanta ce data a cerut „sfârâitorul“ pe gratarul fotbalului, dar i s-a raspuns, fireste: Imposibil! Fara sa fie la curent, acelasi lucru l-au cerut, prin Federatie, si celelalte cluburi, cerând o amânare a acestei scadente pâna la 31 mai. Mai are sens sa va spun ca forul european le-a raspuns întocmai ca lui Mititelu? Dificultatile noastre de a fi în regula cu aceste criterii sunt uriase. Afirmam în urma cu câteva saptamâni ca daca s-ar interpreta corect, nu cred ca am putea numara pe degetele de la o mâna cluburile de la noi care sunt, cu adevarat, în legalitate. Ca înca nu suntem considerati, în multe privinte, ca facând parte din Europa ni se spune verde-n fata din ce în ce mai des. Drama este ca, în loc sa ne apropiem de ei, am senzatia ca ne îndepartam, cel putin deocamdata, si mai mult. Iar „Ei“ stiu bine naravurile noastre strângând chingile si zabala. Sa recunoastem ca recenta scena de bataie între amarâtii unor orase importante pentru câteva mâini de zahar gratis este unica în istoria României. Si nu cred ca-i încearca vreun moment lacrimile pe cei raspunzatori de faptul ca am ajuns la o asemenea decadere.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper