„Omul, fiinta instinctuala, alege raul“!

Un articol de CORNEL DINU

Nu ne închipuiam, cu siguranta, în vremurile de dinainte de 1990, când pentru a vedea ceva fotbal international cautam televiziunea bulgara, ca vom ajunge sa asistam la explozia de transmisii internationale din ultimii ani. Ne sunt aduse pe ecrane, în fiecare zi, tot campionatul intern, unele jocuri din divizia secunda si majoritatea ciocnirilor importante din campionatele puternice ale continentului. De competitiile internationale, care ne inunda si ele ecranele, nu cred ca ar mai avea sens sa amintesc. Uneori, se disputa si câte trei meciuri interesante simultan.
Si, fireste, cei care ne-am definit prin fotbal si încercam sa mai traim în cadrul acestui fenomen în care au patruns atâtia nechemati, butonam canalele. Este bine, dar, mintal vorbind, a devenit adesea deprimant. Mai ales atunci când treci de la un joc din campionatele de marca ale Europei sau ale Americii de Sud si, din curiozitate, treci pe un canal în care se joaca acasa. Constati aproape imediat diferenta de calitate dintre ceea ce se practica la noi si dinamica disciplinata sau tehnica superioara a disputelor din strainatate. Ultima experienta de acest fel am simtit-o, de curând, apasând pe telecomanda între „Bistrita – Sportul Studentesc“, la noi, si „Arsenal – Sunderland“ la ei. Cred ca nici n-ar mai avea sens sa va transmit, în prea multe cuvinte, starea care m-a cuprins constatând diferenta de continut dintre cele doua spectacole. Doar atât: deceptionata!
Sunt obligat asadar sa-mi reamintesc cum asteptam eu, în copilarie, regalurile ce se transmiteau la televizor pe atunci. Cu nerabdarea învatacelului, chiar daca din fotbalul international vedeam doar întâlnirile din „Cupa Campionilor“ de pe atunci sau din turneele oficiale finale ale inter-tarilor europene sau mondiale, urmaream în schimb jocul cel mai atractiv, cum se considera pe atunci, al etapei, cuplajele si prezentele internationale ale reprezentantelor noastre. De la noi se televiza infim fata de ceea ce se petrece în ultimii ani…
Nu întâmplator am lungit putin, spre aducere aminte, aceasta relatare a trecutului, comparativ cu ceea ce ni se ofera acum, în aceasta privinta. Pentru majoritatea celor care încercam sa patrundem în marele fotbal al acelor vremuri, aceste transmisii externe erau veritabile lectii de imitat. De exemplu, în ceea ce ma priveste, vazând cum se joaca afara, mi-am ales modele de jucatori si de executii. Si ma antrenam zilnic în curtea casei, în cea a scolii si apoi la copiii si juniorii „Metalului“ Târgoviste. Sa reusesc pasele lungi ale lui Luisito Suarez de la „Inter“, sau miscarea altruista a altui celebru, Di Stefano, de la Real Madrid, de la un careu la celalalt. Sau jocul celui pe care am avut sansa sa-l am si adversar de trei ori, fiind prezent mai mereu acolo unde era nevoie în blocul echipei sale, Bobby Charlton. Ca aparator si modele, încercam sa fur si sa aduc în teren ceva din ceea ce reuseau un Picchi, iar, mai târziu, Beckenbauer si Bobby Moore. Pe ultimii doi i-am simtit si pe viu, afirmând cu tot regretul ca am încercat sa-i imit, dar, per total, nu cred ca am reusit decât destul de putin. Am fost alta fibra de jucator si, arareori, am izbutit sa le reproduc eleganta din teren. Eram altceva! Mai direct în deposedare, mai dur si mai subjugat de obligatia marcajului necrutator ce se practica la noi, atunci când am intrat în marele fotbal. Ei erau mai liberi, si la propriu si la figurat. Si în teren si în viata.
De fapt, mai toate aceste diferente de mentalitate si de comportament au legatura cu diferentele de civilizatie. Si atunci si acum. Sau mai ales acum când, desi ne simtim liberi si în democratie, suntem departe de civilizatiile occidentale cu traditie. Stiu, sunt si ele în criza. Îndeosebi într-o criza morala. Iar noi, dupa cum ne este felul, am importat tocmai aceasta molima care-i macina de ani buni pe ei. Firesc, poate, stiindu-se ca raul se propaga si te cucereste mult mai repede decât binele, cunoscut si perpetuat prea putin de societatea umana.
Revenind la pildele fotbalistice împartasite pâna acum, când ma uit la campionatul nostru si la fotbalistii sai, afirm cu toata convingerea ca foarte putini dintre actorii acestei scene urmaresc cu atentie prilejurile de învatare oferite acum de atâtea transmisii internationale. Mai mult decât atât, judecându-le comportamentul, doar câtiva cred ca-si impun în subconstientul lor modele si executii eficiente de pe micul ecran. Nu întâmplator, am impresia ca sunt mai dominati de dorinta de a imita, ca o profesiune de credinta, comportamentul malefic al jucatorilor occidentali din afara terenului, decât de la le urma profesionalismul si siguranta procedeelor etalate pe gazonul oficial. Iar gândul, dupa toate acestea, ma poarta inevitabil la reflectia deprimanta a unicului Dostoievski: „Dumnezeu a gresit când l-a creat pe om (Se spune ca a încercat sa faca omenirea de 17 ori si, nefiind multumit de ceea ce a creat, a abandonat-o asa cum se contura ultima oara). L-a lasat sa aleaga, iar el, omul, fiinta instinctuala, a ales raul“…
Trecând, totusi, peste acestea, sa nu ne lansam totusi în verdicte incontestabile; sa le numim, cu blândete, doar simple supozitii. Te întrebi, firesc, ce le inspira si le cer jucatorilor nostri mentorii lor directi de acum, antrenorii. Mai întâi o prima constatare, periculoasa, dezvoltata si precizata cu date certe, mai demult, ca un semnal de alarma, în aceasta rubrica: prezenta crescuta a numarului de jucatori (majoritatea dubiosi) straini din campionatul nostru, în detrimentul cresterii si promovarii fotbalistilor tineri români, de care avem atâta nevoie din toate privintele. Ei bine, daca pâna acum doi ani o treime din cei 450 de jucatori (circa), din prima divizie, erau straini, acum, aceeasi proportie este valabila pentru cei aproape 200 care intra etapa de etapa pe teren. Doar „Sportul Studentesc“ având în lot numai români si „Unirea“ Urziceni, cu un singur extracomunitar, George Blay.
La fel de importanta mi se pare însa si formularea unei judecati asupra datelor generale ale antrenorilor ce comanda primele noastre divizionare. Toti, vreau sa cred, au acum atestarile obligatorii cerute de U.E.F.A. si F.I.F.A. Adica „licente PRO“, în urma cursurilor facute timp de un an la Scoala de Antrenori condusa de profesorul Mircea Radulescu, recunoscuta în a elibera licentele respective, dupa mari eforturi facute acum
4-5 ani de mine si de Mircea Sandu, fata de instructorul F.I.F.A. care raspundea de noi, belgianul Michel Sablon – secund al lui Paul Vam Hiemst, pe timpul când eu antrenam echipa nationala. Avea mari rezerve asupra continuitatii în exigenta si competenta a acestei scoli de la noi. Si a avut dreptate! Pentru ca, dupa primul an în care cursurile au fost de nivel occidental, am certitudinea ca s-a revenit la practica noastra nationala. Adica la criteriile de certificare a unei pleiade prea stufoase de antrenori, scosi parca pe banda rulanta, comandate de ceea ce spunea istoricul Florin Constantiniu ca se petrece în România dupa 1990: „Hatîr, pesches si bacsis„! Si avem, la cele 18 divizionare, opt antrenori care au si jucat în strainatate si care ar trebui, asadar, sa aiba în minte si în practica – chiar daca scoala au facut-o la noi (cu exceptia celor straini) – modele de comportament si de antrenare occidentale. Acestia sunt: Nicolo Napoli, Conceicao, Sabau, Selymes, Lacatus, Andone, Uhrin si Dorinel Munteanu. Cu exceptia lui Dorinel si a lui Uhrin, care aplica meticulozitatea, precizia si chinul fizic german în antrenamente, restul tehnicienilor lasa prea vag impresia ca le-a priit si i-a perfectionat experienta occidentala. Nu vreau sa cred ca ceea ce se spunea despre o parte din „bonjuristii“ secolului XIX este valabil si pentru ei, anume: „Ca au plecat cu ugere si s-au întors de la scolile occidentale doar cu coarne!“. Am îndulcit expresia conservatorilor nationali de pe vremuri, care, pe lânga aceasta inevitabila neghina, a dat însa si marea masa a intelectualilor de la 1848, scoliti la Viena si la Paris si care, de fapt, a creat, alaturi de Carol I si de Ferdinand, atât de necesara, frumoasa si moderna „Românie Mare“!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper