Un razboi dus fara ura

Un articol de MIHAELA GRANCEA

Veteranul Nicolae Oltean1, personaj popular si fost sofer, a vorbit mult despre experienta sa de razboi. Desi caldura verii ar fi îndemnat pe oricine, cu atât mai mult pe un om în vârsta, la un repaos prelungit în racoarea si obscuritatea camerei, intervievatul a povestit, a monologat, a gesticulat aprins, epuizându-si interlocutorul. A descris si a reimaginat episoadele dramatice ale experientei din tinerete. Detaliile, cronologiile aparent aproximative, situarea sa în spatiul unei povesti care parea ca se desfasoara din nou exprimau puterea reamintirii. Interesanta era si distantarea sa fata de autoritatile de orice emanatie ar fi fost acestea (militare sau politice, române sau straine). Institutiile si persoanele, cu câteva exceptii, nu au fost numite, deci, pentru veteran, nu aveau identitate. O astfel de atitudine pare clasica, am mai întâlnit-o si în alte relatari de razboi care apartin oamenilor din mediul rural. Gesticulatia care a suplinit, de câteva ori, cuvintele nu era stimulata de vreun resentiment, ci doar de nevoia de a-l ajuta pe interlocutor sa vada, sa înteleaga experienta care nu pare ca l-a traumatizat pe veteranul Nicolae Olteanu. Acesta doar si-a reamintit, a conchis. Ubicuitatea adverbializarii este si ea specifica nararii populare. Astfel, identitate are doar trecutul povestitorului:
Încorporarea, „întoarcerea armelor“, câteva consideratii marunte despre dusmani si aliati
Am facut armata la Alba Iulia, în 20 mai 1944, atunci am fost încorporat. Apai am stat… asa… mai, iunie, iulie si… în august s-a facut ruptura, adica alianta… si ne-o bagat cu rusii. Atunci eram cu rusii, adica din august. Si la 23 august numa’ o vint decretul ala noaptea si am întors armele, si atunci ne-o bagat pe front cu rusii contra nemtilor si contra ungurilor sa ne luam Ardealul înapoi.
Decretu’ s-o dat noaptea de Mihai, noi dimineata stiam. Am facut alianta. Acum noi nu mai luptam contra rusilor. Da’ a trebuit sa stam cinci zile, cât o fost armistitiul facut. Noi nu trageam nici în nemti, ca era timpul ala… Trupele, daca o fost în tara… o unitate nu se poate retrage asa de usor cum fug de aicea si ma duc în Alba Iulia sau în Sibiu… sau în Brasov. Acolo era o armata întreaga. În armata îs divizii, îs regimente, care si carute, e malotanta (manutanta, n.n.), brutarii, mâncare pentru animale. Tu te deplasezi cu grosu’ coloanei si meri încet, nu poti sa te duci cum ma duc eu. Da’ unitatea nu putea sa se deplaseze asa iute. Era greu sa schimbi macazu’.
Erau prieteni si cu nemtii. Aspectul cel mare si rau al nemtilor a fost ca nebunul ala de Hitler, dupa parerea mea, a vrut sa cucereasca lumea. El cucerea tarile, toata Europa o cucerit-o, da’ el cucerea conducerea, da’ lumea din tara nu-l iubea. La noi, în România, au venit trupele nemtesti. Erau în Gârbova, erau în Lupsa… si numa’ în satele sasesti o fost. Numa’ acolo statea ei, ca în satul meu îi sabotai. Nu-i vedea bine nici românii, nu i-o vazut bine nici polonezii ca i-o ocupat, nu i-a vazut bine nici francezii. Altfel soldatii erau prietenosi! În Gârbova era armata nemteasca si Gârbova ne era comuna, noi eram sat, si fetele de sas nu mai stateau cu ficiorii de vorba, numa’ cu nemtii. Atâta puneau ele pret! Drept e ca neamtu’ era neamt! Daca l-o ranit la Stalingrad, o vint (a venit, n.n.) acasa în concediu. Pe mine daca m-o împuscat, am mers în spital în Miskolc, în Ungaria, m-o vindecat si m-o trimis iara înapoi. Era sistemul rusesc, ca rusii ce sa faca acasa, ca erau colectivele. Asa ca umblau vagabonzi prin România, prin Ungaria, prin Europa. Ce sa caute în Rusia, la colectiv? Era o diferenta între armate. Neamtu’ era pentru militari. Aia erau si hraniti, si îmbracati. Ce era al lor era al lor! Da’ nu era iubit de populatie, îi sabota. Meream (mergeam, n.n.) în Cehoslovacia prin munti. Acolo erau partizanii, ca vorbeam cu ei, era numai o grupa de partizani. Aia cunosteau terenu’, rupea linia ferata. Am vazut trenu’ nemtesc. A venit, s-a rupt linia ferata si s-a dus pâna-n vale ca un sarpe, cu locomotiva, cu oameni, cu animale cu tot… Si era numai o grupa de oameni care o sabotat. Ca ei cunosteau locu’. Aia i-o secat pe ei, ca în toate tarile au avut sabotaje.
Pe noi întâi nu ne-au dus pe front, am stat vreo doua zile pe Ampoi2, în margine de Alba Iulia. Nemtii se retrageau cu masinile, se retrageau din tara. Si noi eram doar o companie pusa în tragere. Da’ nu-i vedeam. Si eu faceam de santinela pe pod, eu cu înca unu’. Si veneau masinile nemtesti, noi ne uitam la ei, nemtii din masina se uitau la noi. Nu-i puteam dezarma, ca eram putini. Era dupa 23 august, cam la doua zile. Ei se retrageau, da’ noi eram putini, nu-i puteam opri, erau cu patru masini cu militari, erau mai multi ca noi si mai înarmati. Ei au luat si dintre ai nostri, o facut prizonieri, i-o luat cu ei. Am mai oprit si noi, armata noastra. Îi opream în Teius, ca acolo aveam batalionul. Acolo ziceam: „halt, masinile de-o parte, voi de-o alta“. Acolo aveam armata mai multa, acolo îi dezarmam. Când veneau mai multi, nu puteai, te luau ei pe tine. Asa a fost frecusu’ asta, aproape o saptamâna. Da’ ei când s-o retras, nemtii, ei s-au retras în Ardealu’ cedat, si aici au facut o linie împotriva noastra. Si scopu’ le-o fost ca în doua saptamâni sa înainteze, iar pe noi sa ne bage în Carpati3. Ei opreau toate trecatorile si rusii nu puteau trece ca lumea.
Frica si „botezul focului“
Pâna când ne-am dus catre Târgu Mures, acolo ne-au respins înapoi (germanii, n.n.). Iar ne-am dus, tot asa… si ne-o frecat prin Ardeal… p’aci (arata cu mâna dreapta spre o directie care ar corespunde vestului, n.n.). Prima data ne-a dus la Ludusul de Mures. Acolo era o comuna, Cuci4. Acolo ne-o pus pe pozitie ca pluton, ne-o pus sa aparam podul de la Bogata5, si podul peste Mures. Podurile trebuiau aparate asa oarescât, stii, ca sa nu le distruga, da’… ne punea înainte… asa… pe anumite dealuri. Primu’ atac l-am avut, da’ noi nu stiam, desi de recruti te tot învatau „trage cutare, vine tancul, vin avioanele, trage mitraliera“… de, pregatire de razboi! Asa ca ne-a dus pe pozitii, ne-a facut o groapa circulara, de stam în picioare în ea (ca am avut de stat pâna a doua zi)… si numa’ ce vine trenu’ blindat. Si cum a venit trenu’ blindat, ne-o facut adapost lânga linia ferata, ca mai era un tun antitanc aici siarasi aceeasi amestecare, chiar suprapunere a planurilor temporale, pe care am întâlnit-o în relatarile veteranilor din rândul taranilor, n.n.t care stia dinainte, vezi când vine un tren blindat. Si o venit un colonel dimineata si zice: „tun de pierdere“. Noi, recrutii, nu stiam ce e aia. L-o luat si o trecut Muresul înapoi. Si ne-o lasat pe noi aici, pe noi restu’, ca eram numai vro’ 30 de insi, un pluton. Noi aveam aruncatoare de 120 (120 mm, n.n.)… si când sa plecam pe front, zice sa nu le luam ca nu are artileria tunuri, am ramas numai puscasi6. Ne-o pus aci si restu’ prin cucuruz, era si o târ’ de deal. Si mai era si locotenentu’ ala care era numa’ cu doi ani mai mare ca noi. Noi stam aici în groapa. Norocu’ de la Dumnezeu cu tata-sau la unu’ care era din Vint, când am plecat de la Alba Iulia, ca batrânu’ o facut razboiu’, o zâs: „ba copii, daca ne-o vazut cu arma automata, zice: voi aveti arma cu foc, asa-i?“ …si mai zicea batrânu’: „ma, sa nu trageti prima data, niciodata sa nu te descopere“… si cuvântu’ ala ne-o prins bine! Si iute ca numa’ ce vine trenu’ blindat. Am rupt linia ferata, da’ nu am avut trotil mai mult. Am rupt doar un metru-doi. Da’ n-a mai putut trece locomotiva… da’ ce sa faci cu pustile la blindat? Noi vedeam asa, cam de pe aici, io eram cu pamântul în fata si ridicat în fata, pe dincoace eram camuflat (intervievatul, prin miscari repezi, încearca sa-si reliefeze pozitia, n.n.).
O vint trenu’ si locotenetu’ d’aci s-o dus… o fugit dincolo. Nu stiam de ce s-o dus, ce sa faca? Parca am pierdut speranta când am vazut ca el pleaca de lânga noi! Da’ el s-o dus la mitraliera, unde era un sergent care a facut razboiul în Rusia, ala era mai vechi, mai instruit decât noi. Trenu’ o vint, observatoru’ ala al lor (al inamicilor, n.n.) o iesit pe holu’ ala la locomotiva cu binoclu’… n-avea el treaba ca noi eram la 50 de metri, n-avea cum sa ne vada, noi nu miscam. Asa ca s-o uitat peste Mures cu binoclu’ ala al lui. Si numa’ ce pune sergentu’, pune mitraliera pe el, o blocat-o… si când o tras o rafala, l-o si taiat în doua! Da’ o mai stat în asteptare pâna s-au mai dat 10-20 de unguri jos din tren… si atunci o început ai nostri sa traga! Si-o tras de-a cazut unu’ de-a lor, o mai fost raniti din ei, restu’ s-o tras înapoi în vagoane. Unu’ acolo o ramas. O ramas numa’ de se zbatea de moarte acolo. Nu s-o mai putut baga în tren. Ne-am dus de ne-am uitat la el. Ai nostri, mai mult de frica, au zis sa-i mai dam vreo doua cartuse. Zic io sa îl lase în pace, ca-i ajunge. Asa-i pe front, te pierzi! Si nu ne-o descoperit, ca noi nu am tras (veteranul sustine ca recrutii nu au tras, n.n.).
La doua ceasuri o venit trenu’ iara, s-o pregatit si-o venit cu infanteria dupa el, ca ei au vazut ca noi nu suntem putini. Si când o vint atunci o tras colegu’ meu. Eu eram încarcator, el o tras. Cum o tras rafala, cum ne-o descoperit, ca noi cum eram lânga linie si… aici era cultura (lanul de porumb, n.n.), era locu’ ala gol… si au vazut din tren. Cum ne-au vazut, domne’, cum au tras în noi! Asta (tragatorul, n.n.) o tras o data… s-o fost gata, ne-o descoperit! Când o tras aia, pamântu’ ala tot o vint pe noi în groapa. Pamântul era de la o mitraliera grea cu care trageau aia… si noi tot încercam sa ridicam picioarele, sa facem ceva. Asta (tragatorul, n.n.) zice: „eu pun pusca mitraliera pe margine la groapa“… si-o luat picioru’ de aicea si l-o mutat aicea, cu mijlocul de mitraliera! Eu am ramas în loc, o cazut iar pamânt pe mine, iar m-am ridicat. Da’, el (trãgatorul, n.n.) striga: „hai si tu, oltene!“… si am vazut ca trage. Când o tras o rafala am si fost gata, când o gatat (terminat, n.n.) de tras eu am si fost la marginea de groapa si am sarit în cucuruz (porumb, n.n.). S‘apai, de acolo, am vazut infanteria lor ca ne urmarea si ne-am tras înapoi. Apai am trecut Muresul, ne-am dezbracat la pielea goala, hainele toate le-am pus în centura. Când sa trecem Muresul, aviatia ne bombarda în apa. S-o fost o frica pe noi, vai de capu’ nostru! S‘apai de atunci a început, când dincoace, când dincolo, sa se traga. Da’ aia a fost prima lupta, primul atac.
Prima întâlnire cu rusii, Frontul de Vest, foamea neostoita
Prima data pe rusi i-am vazut la Valea Larga7. Ziua n-o mai tin minte. În 5 septembrie am avut primul atac, de care am spus, s-apai (si apoi, n.n.), la cam o saptamâna si ceva (dupa episodul de razboi descris anterior, n.n.), ne-am dus catre Valea Larga. Da’ noi am fost un pluton, o grupa pe care au trimis-o înainte. Am trecut iara Muresul, l-am trecut tot în pielea goala, si ne-o respins. De fapt, de trei ori l-am trecut. Si am stat doua zile izolati de unitate. Când am trecut Muresul si înapoi n-am mai venit, aveam planul sa ocupam tinta cutare de pe harta pe care o aveau ofiterii. Si stam noaptea pe malul Muresului, ploua pe noi si când ne-am dus în lunca Muresului, o vint niste cazaci din alta directie si ne-am întâlnit în mijlocu’ satului. Nu mai erau jandarmi în sat, erau toti fugiti. Si erau vreo trei-patru rusi. Aia o crezut ca suntem unguri. Ne-o pus sa ne aliniem si sa punem armele jos. Si locotenetu’ a zis: „f..-le mama lor, ca ei îs numai trei“. Noi eram vreo 30 de insi, cum am zis, eram trei grupe. O vazut aia ca nu punem armele jos, nici ei n-o facut nimic. Ce sa le faca la 30 de insi înarmati? Ei au dat un ordin: ca toata armata româna sa poarte banderola alba pe mâna, sa ne cunoasca rusii de unguri. Da’ noi, daca am fost plecati de doua zile de la unitate, n-am stiut de ordinul asta… ca mai puneam o batista, da’ n-am stiut nimic! Pâna o venit talmaciul lor, ne-o tinut aia asa, ca noi n-am pus armele jos. Ei stau deoparte. Când a venit talmaciul, asta o zis: „pai, uite ordinul“. Noi i-am spus ca nu stiam si ca de doua zile noi n-am mâncat nimic. Asa ca s-o dat ordin ca sa mearga gradatii, sa ceara ceva de la oameni sa mâncam. Noi eram învatati cu foamea, ca am stat si sase zile de n-o venit bucataria la noi. Sase zile n-o venit nimeni cu mâncare! La Ludusul de Mures am stat patru zile. Foame ce am rabdat acolo… da’ asa era! Bucataria venea numai noaptea si îti aducea mâncarea pe care o mâncai toata. Noaptea mai trageau si câte un proiectil. O data, când o cazut un proiectil, o cazut pe cai, pe bucatarie, i-o omorât pe toti. N-a mai veni nimeni noaptea aia. Alta noapte, alti bucatari. Asa o fost…
Am luptat aici (în Transilvania, n.n.), cu regimentu’, pâna-n Dej, si o scos divizia din lupta. Ei (autoritatile militare, n.n.) o contopit unitatile. Divizia 20 o contopit-o cu divizia 18 Infanterie. Regimentul 21 de la Alba Iulia l-au contopit cu regimentul 18 din Orsova. Din doua-trei regimente faceau unu8. Ca nu mai erau. Am fost la Infanterie. S‘apoi ne-o dus în cazarma, am stat vreo 10 zile în Gherla, ca noi am fost tot o companie de… cum îi zice? Avangarda! Eram tot înainte. Aveam un locotenent… si locotenentu’ era de la vânatori de munte. Da’ noi nu stiam ca suntem cercetasi. Te baga acolo. Da’ în cazarma, numa’ ce zice catre unu’: „ma, daca eu am fost al mai prost, m-o bagat în fata“. El, daca o fost la vânatori, o fost mai instruit. El zicea: „am plecat cu 150 de oameni si am mai vint cu 30 înapoi“. S‘apai am mai stat o luna de zile în cazarma si ne-o trimis în Cehoslovacia. Am stat aproape o luna în Ungaria, s‘apai ne-o trimis în Cehoslovacia. În Ungaria am stat langa Miskolc, într-o comuna. Vorbeam cu oamenii. De ei o fost greu. Rusii faceau ravagii în Ungaria. Am luptat alaturi de ei, si tot îsi faceau de cap în tara. Da’ Ungaria era ocupata toata, de noi si de rusi. Si trupele ungurilor o luptat contra noastra. Ceva abuzuri faceau rusii. Aaaa, când aveau ceva lucrari prin comune, îi scotea la vedere. Trecea rusu’ calare prin sat, oamenii, de frica, ieseau înaintea lui la marginea satului. Acolo am stat cam o luna. În rest, mergeam la instructie, veneam seara, dormeam într-o scoala. Dupa aia ne-o dus în Cehoslovacia. Acolo n-aveai cu cine sta, acolo numai zapada, tot înaintare. Tot pe zapada, acolo stateai toata ziua în zapada. Acolo m-o si împuscat în picior, m-o ranit mai usor. M-au dus în spital în Ungaria…
Am veni eu în Ungaria. Ranit, da’ numa’ asa, în picior. N-am vrut sa ma internez, ca era un secret. Trebuia sa stii. Spitalele de campanie, daca erai ranit mai usor, pe la mâna, pe la picior, te vindecau si te trimeteau iar. Spitalele de zona interioara, în tara, te vindecau si îti dadeau drumu’ o luna de zile în concediu. Eu zicem sa vin acasa de pe front. Si am vint din Cehoslovacia pana-n Miskolc, ranit. Am venit cu masinile rusesti, vreo 90 de kilometri, si cu trenurile… nu stiu cat am venit. Si aci, în Miskolc, ma dau jos si îmi zic sa nu ma dau prin oras, sa ma dau în gara, ca prin oras e patrula. În gara, n-am avut noroc, erau niste militari de-ai nostri pregatiti sa vina în tara… si m-am bagat si eu langa ei, acolo. Vine o patrula cu un sergent, cu subofiter. Îi legitimeaza pe aia acolo si se duce. Da’ sergentu’, se uita înapoi si zice catre subofiter: „caporalu’ ala, nu-i în regula!“. Eu nu eram îmbracat ca ei. Eu eram cu o caciula, cu mantaua toata murdara, nu mai aveam arma, fara ranita la mine. Acuma au vazut aia ca-s ranit si zice: „da-mi fisa“. Le-am dat fisa, m-o dus la spital si m-o internat acolo. Da’ înainte mi-o dat de mâncare, ca n-am mâncat de trei zile. Si-am stat în spital.
Dupa o luna ne-o luat (pe intervievat si pe alti raniti vindecati, n.n.) si ne-o dus asa pana în Cehoslovacia, si era sa ne bage iar la lupta. Eram aproape de front s‘apai s-o rupt frontu’. Da pâna ne-am dus noi pe jos, frontu’ s-o dus departe. Am fost pâna-n nord de Brno. Erau niste paduri acolo! S-am mai stat o luna acolo, în paduri. Apai, am venit înapoi, pâna-n Oradea. S‘apai o ramas unitatea în Oradea, regimentu’. Pe la Brno, când am mers încolo, am vazut pe sate drapele. Noua nu ne venea sa credem. Cu oamenii de acolo ne aveam bine. Ne mai da de mâncare. Da’ n-aveau nici ei. Asa ca, în ziua de Pasti, m-am bagat la un cehoslovac pe zabreaua pivnitei de-am luat un pumn de cartofi. Ne duceam cu sacu’ de merinde gol, când ajungeam în vreo comuna, acolo nu era nimeni, ca sa fierbi macar doi cartofi, sa avem ce manca. N-aveai bucatarie dupa tine, am rabdat de foame. Foame am rabdat cât am stat aci.
Da’ ziceam de Oradea. Pai am mai facut în Oradea un an, un an jumatate, si mai bine. Eram sergent deja. Apai am venit pana în Valea lui Mihai, am stat doua saptamâni acolo. Acolo ne-au gradat. Atunci aveam cam un an de zile de armata. Pe front eram caporal, comandant de grupa. Aia mi-o fost misiunea. Apai prin cazarma eram, cum subofiterii erau tot prin spitale, tot în locu’ unui comandant de pluton. Mergeam la aplicatii. La plutonu’ unu’ era un sublocotenent, la plutonu’ doi eram eu.
Cele mai dramatice
experiente de razboi

Îmi aduc aminte când ne-am dus la Valea Larga ca ne-o bombardat rau. Când am iesit în drum, o trecut doua avioane nemtesti… da’ nu stiam noi bine daca îs nemtii piloti sau români. Ca si noi aveam avioane capturate de la nemti si zburau ai nostri pe ele. Si nu mai stiai ce-s! Si-o trecut asa peste noi. Si noi meream tot batalionu’. Am vazut doar ca vin de acolo, ca o ia pe drum. Da’ lucru’ de la Dumnezeu o fost drumu’ dintr-o comuna-n alta; erau desfundate santurile, curatite de oameni. Da’ eu nu am vrut sa ma bag în sant. Da’ cand am vazut ce lasa deasupra noastra m-am aruncat în sant, da’ santu’ era ocupat de ailalti, n-am mai avut loc sa ma bag suficient. Si atunci m-am dat într-o margine. Sergentu’ o fugit de acolo, cu înca unu’, o trecut peste noi, o vrut sa treaca. Pe sergent l-o lovit, pe alalalt l-o lovit de-o murit. Din bomba aia! Eu, dupa cum o vint luftu’ ala9, o saptamâna n-am mai auzit.
Frica e stapâna liniei întâi. Ne era frica de dusman, mai ales de unguri. Ca la noi o prins o grupa ungurii, o grupa de la unitatea noastra. I-o prins cu sublocotenet cu tot, i-o prins ungurii pe 10 insi, le-o scos ochii, le-o taiat nasul, le-o taiat urechile, le-o taiat sula, le-o bagat-o în gura si o împlântat baioneta în ei de vii. Asa i-o omorât. Erau de la noi din unitate. Noi n-am vazut, da’ se vorbea. Era frica ca daca te prinde, se întâmpla asa ceva. Noi am prins trei prizonieri în lunca Muresului si vorbeam cu ei, ca unu’ stia româneste. Era român de la Oradea. Si mai era cu un ungur si cu un iugoslav. Si ei nu au vrut sa fuga cu trupele în retragere. Au ramas în comuna de i-am prins noi. Si n-a stiut nimeni sa le zica: „ma, mergeti de va îmbracati civili si o luati dupa front, va duceti acasa“. I-o luat rusii, cine stie ce-o facut cu ei!
Rusii ne-au avut la buric nu pe noi, pe trupa. Noi am avut doi generali, pe Avramescu, comandantul Armatei a IV-a10 si pe Macici11, comandatul Armatei I. Si când am facut armistitiul, armata noastra era în Rusia. Pâna au venit aia din Rusia, noi aici am fost numai recruti si de aia ne-o respins. Noi eram divizie de recruti… ca nu mai erau altii. Noi, numai ce i-am încurcat de n-o putut mere iute (merge repede, n.n.). Pâna când o venit trupele noastre, pâna au venit si rusii, o fost greu. Avramescu a venit cu armata din Rusia, a trecut prin Basarabia, prin Moldova, si-o luat-o în munti prin Ardeal, Macici a luat-o din Dobrogea, pe Dunare. Tinta lor era sa se întâlneasca la Debretin cu armatele astea mari. Stiau ca pierd nemtii, de când i-au batut rusii la Stalingrad. Ei de la Stalingrad au vint pâna la Iasi si-o mai stat sase luni de zile, o stat razboiul pe loc (se refera, mai ales, la ofensiva Iasi-Chisinau, la evenimente la care nu a participat, n.n). Ei stia ca pierd. Si ai nostri stia. Si Antonescu stia ca pierde, da’ numai n-o avut ce mai face. Da’ pe generalii astia doi i-o lasat rusii sa lupte. Si când o fost în Cehoslovacia, în mai12, s-o gatat razboiul. În martie i-o lasat, adica i-o chemat si pe Avramescu si pe Macici sa mearga la un general de-al lor rus, nu mai stiu cum îl cheama, sa mearga sa dea situatia razboiului. I-o dus însa acolo cu înlocuitori, înlocuitorii au luat comanda si ei au iesit în masina… Macici o vint prin Sibiu dupa 11 ani, Avramescu acolo o ramas. L-o vazut un singur om din Talmacel13, era într-un lagar în Siberia14. El a luptat si în Crimeea, pe la Sevastopol si la ocuparea Odessei. Si ei l-au avut la buric, cum zicem noi. Da’ i-a lasat sa lupte pâna s-o gatat razboiul si dupa aia i-o bagat la puscarie!
Dupa razboi, alte
rânduieli, alte puteri

La Oradea faceam tot instructie. Apai câte o sedinta, o ora de educatie, toata ziua erai ocupat. La sedinte se facea politica. Era un locotent, zice ala: „Oltene, fa ora ostasului“ si io îi ziceam: „pai, domnu’ locotentent, d-ta esti toata ziua cu ziarul în mâna, io nu stiu citi“. Era locotenent, da’ el nu stia citi, da’ umbla cu ziaru’. Ma punea pe mine, eu veneam de la instructie, si… sa fac ora ostasului. Da’ îmi placea sa citesc. Faceam: „plutonu’ drepti, în careu, pe loc repaus“, si le citeam la recruti. Ca erau recruti, ca am instruit doua serii de recruti.
În rest, oamenii, ca dupa razboi. S-o facut reforma agrara, le-o dat pamânt. Noua ne-o dat pamânt acasa. O data am avut o încurcatura. Eram în dormitor vreo trei-patru gradati. Veneau astia cu politica, politrucii astia din divizia Tudor Vladimirescu; o scos-o de la Debretin si-o dus-o la Bucuresti… si i-o gradat pe toti si i-o si trimis în armata. Pâna n-am plecat din Cehoslovacia si au vint politruci acolo în unitate. Politrucul urmarea ce se petrece. Baga din partea armatei. Asa repede o venit. S‘am fost cu ei în cazarma. Tineam sedinta cu ei. Erau si ei ca si noi. La alegeri ne-o luat, ne-o dus acolo15. Alea au fost în noiembrie si în decembrie ne-o liberat. Ne-au dus acolo cu o grupa. Erau recruti, n-aveau nici doua saptamâni. M-am dus cu locotenetu’, ca tot veneau subofiteri care trimiteau unitatea noastra pe sectiile de votare, fiecare sectie cu câte o grupa. Veneau subofiterii: „domn’ locotent, dati-l pe sergentul Oltean cu mine!“. Da el nu ma lasa, era om bun, da’ mai serios, râdea numai când se schimba vremea.
Apai, acolo, am avut încurcaturi cu oamenii cum s-au facut votarile. La votare au venit atâtea comune, s-o bagat prin curte, la primarie. Eu faceam santinela la poarta, când o venit o masina cu manifeste sa arunce acolo. Oamenii nu se amestecau, ca era frica între ei, nu stiu nica ce iasa, era bin’ ca s-o gatat razboiu’ si ca stau acasa. Apai când a venit masina aia s-o îngramadit la poarta, s-o bagat lumea din strada în curte, la primarie. Acolo aveam coridorul cu sectia de votare. N-am mai avut ce face! Mi-o zis: „Pui doua santinele cu armele. Ridicati arma sus, lasati sase insi sa treaca, dupa aia puneti arma la capul coridorului. Dupa aia înca sase“. Numai asa i-am putut lasa la votare, ca se îngramadeau. Apai, noaptea a mai fost o târ’ (un pic, n.n.) de scandal. Vine seful de post la mine: „Hai, ca un grup de oameni n-o plecat acasa“. Asa ca îmi iau pistolu’… si el avea pistolu’. Am luat si doi recruti. Noi ne-am dus prin sat. Era un sat asa, lung. Nu era curent electric si ploua o târ’, era întuneric. Auzim numai vorba: „ce, trage în noi, de ce sa traga armata în noi?“… discutau oamenii din sat. Noi n-am zis nimic, ne-am bagat toti patru între ei, ca erau numai vreo 20 de oameni. Si cum s-o pomenit cu noi noaptea, cu patru militari, o amutit toti. Si atunci, seful de post trece înainte si o strigat o data tare catre oameni: „stânga-n prejur si directia sectia de votare, înainte mars!“. Oamenii, când au auzit, mai frate, frica pe ei… s-o bagat si sub podete de frica. Noi n-aveam treaba cu ei, da’ lor le-o fost frica de noi, de armata. Noi tineam mai mult cu civili.
Scepticism de taran,
scepticism românesc

Am tras multe! Da’ degeaba, mereu esti la mijloc, vin alte vremuri, alte rânduieli… mereu e asa.
Nu stim la cine s-a referit, la el însusi sau la români. Poate s-a gândit la el însusi, dar si la români.

NOTE:
1. Nicolae Oltean s-a nascut în 2 iunie 1923, în Carpinis (jud. Alba). Interviul a fost realizat de muzeograful Adrian Scheianu, în 15 iulie 2010.
2. Se refera la râul Ampoi.
3. În Muntii Carpati.
4. Cuci (în maghiara: Kutyfalva) este o comuna din judetul Mures.
5. Bogata (în maghiara: Marosbogát) este o localitate în judetul Mures.
6. În 1945, în Cehoslovacia, luptau împotriva Axei 15 divizii românesti, dar sovieticii au decis o „reorganizare” a trupelor române, în fapt o reducere a efectivelor armatei române; astfel, toate diviziile de instructie si diviziile 1, 4, 5, 7, 8, 13, 14, 15 si 20 Infanterie au fost desfiintate. Divizia 18 Vânatori de munte a redevenit Divizia 18 Infanterie. Numarul regimetelor de artilerie a fost redus la unul singur, fiecare având 3 divizioane, fiecare divizion avand 3 baterii. Prima baterie era dotata cu tunuri AT de 75 mm, a doua cu tunuri de 100 mm, iar a treia cu aruncatoare de 120 mm. Aprovizionarea trupelor functiona cu dificultate, deoarece sovieticii foloseau resursele în interesele lor. La sfârsitul razboiului, infanteria româna se afla într-o situatie inferioara celei din 1941 – vezi C. Scafes, H. Serbanescu, I. Danila, Armata româna 1941-1945, Editura R.A.I., Bucuresti, 1996.

7. Valea Larga (fosta Ticud/Mezoceked), localitate în judetul Mures.
8. Vezi nota anterioara.
9. Se refera la avionul german.
10. General de armata Gheorghe Avramescu. Executat, probabil de NKVD, în acel an.
11. Generalul de armata Nicolae Macici. Acesta a fost considerat responsabil de masacarea populatiei civile din Odessa si Dalnic (21-22 octombrie 1941). A murit în 1950, în închisoarea de la Aiud.
12. Se refera la mai 1945.
13. Comuna din jud. Sibiu.
14. Aceste afirmatii nu se pot verfica, apartin, mai degraba, mitologiei razboiului.
15. Se refera la alegerile electorale generale din noiembrie 1946.

 

MIHAELA GRANCEA / ADRIAN SCHEIANU

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper