S-au scumpit zarzavaturile

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Ceva se întâmpla în lume. În bine, în rau, ramâne de vazut, dar ceva totusi se întâmpla. La început au fost alegerile prezidentiale din Còte d’Ivoire soldate cu doi câstigatori, unul recondus la putere de Curtea Constitutionala, celalalt proclamat de Comisia electorala si, o premiera în istoria nu prea convingatoare a organizatiei, recunoscut de Natiunile Unite. De doua luni, Alassan Outtara asteapta în hotelul Le golf din Abidjan („Republica Le Golf“), protejat de trupele ONU, daca nu o interventie militara de anvergura si un nou razboi civil în perspectiva între nordul musulman si sarac si sudul crestin si bogat, cel putin un comando capabil sa-l „extirpe“ din palat pe Laurent Gbagbo care, în ciuda presiunilor si a sanctiunilor „comunitatii internationale“, continua sa conduca si sa controleze tara. Un dictator, dupa unii si, dupa aceiasi, un altul ce-si asteapta rândul.
A urmat „revolutia iasomiei“ în Tunisia. S-a descoperit între timp ca iasomia, pe care politicienii si comentatorii Occidentului grijuliu, când îl aranjeaza, cu starea democratiei într-o tara sau alta a lumii, s-au grabit s-o înscrie în colectia tot de ei inventata a „revolutiilor“ cu nume de culori si de flori, fusese deja confiscata de dictatorul Ben Ali pentru a-i seduce pe turisti. Tot între timp s-a ajuns la concluzia ca ceea ce s-a întâmplat în Tunisia (si poate se mai întâmpla la data aparitiei acestei corespondente) a fost mai degraba o revolta. Ca si celebra frunza mioritica destinata turistilor occidentali, asemanarile cu desfasurarea evenimentelor din urma cu douazeci si unu de ani din România sunt frapante, iar impresia ca revolta din Tunisia a fost de mult gândita si pregatita si nu se astepta decât momentul si pretextul potrivit pentru a o provoca nu poate fi ignorata. Cel putin din perspectiva noilor orientari politice ale administratiei americane în raporturile sale cu tarile arabe. De altfel, o ancheta despre participarea „strainilor“ la evenimente este în curs.
Asadar, cu ceva mai multa sansa decât Ceausestii, Ben Ali si sotia sa Leila au fugit peste noapte în Arabia Saudita si tunisienii au început brusc sa respire aerul tonic al libertatii. Era si timpul, cu precadere pentru tinerele generatii scolite, altminteri gratuit, dar fara nicio perspectiva de a gasi de munca. Niste palate ale dictatorului au fost luate cu asalt si devastate, bijuteriile confiscate au fost aratate la televizor, armata a fraternizat cu poporul, teroristii instalati pe acoperisuri au disparut dupa câteva zile fara urma, mai multi responsabili politici au fost arestati, abia format, guvernul de tranzitie dominat de fostii demnitari a si fost contestat, presa obedienta a devenit subit obiectiva, opozantii exilati în Franta si în Anglia, inclusiv islamistii, s-au reîntors… Tulburator, cu adevarat tulburator entuziasmul frenetic al strazii, admirabile dorinta de schimbare, regasirea libertatii si sperantele legate de democratizarea societatii, dar pâna una alta revolta n-a vizat sau n-a fost canalizata decât spre clanul prezidential si acolitii sai îmbogatiti cu nerusinare. Da frumos în ziare si la televizor aceasta sete de înnoire a societatii, dar nimic nu garanteaza si nimic nu anunta ca visurile îndreptatite de justitie sociala vor deveni realitate. Iluziile s-au platit dintotdeauna scump, românii stiu câte ceva.
Departe de Romania, unde nostalgia pentru trecut a luat proportii îngrijorator pentru unii de mari, Bebe Doc, dictatorul fugit în urma cu 23 de ani, s-a reîntors în Haiti sub pretextul de a-i fi de folos. Tinuta sub perfuzie economica si politica de protectorii traditionali (Canada, Franta, Statele Unite), devastata de cutremurul din urma cu un an, invadata de 14 000 de organizatii non-guvernamentale cu interese tot atât de numeroase, Haiti este de luni de zile o tara aflata în plina debandada post-electorala, unde holera face în fiecare zi victime. Bebe Doc a fost întâmpinat cu indignari, proteste si acuzatii de crime contra umanitatii, dar, ce-i drept, de catre simpatizantii reuniti într-un minuscul partid duvalierist si de catre cei mai saraci dintre saraci, si cu o anumita speranta de stabilizare a tarii, de recâstigare a demnitatii nationale, daca nu a demnitatii pur si simplu. Ca va fi inculpat sau nu, e greu de spus atâta vreme cât justitia haitiana, ca si celelalte institutii ale statului, este complet paralizata.
În sfârsit, mult mai aproape de România, în Albania, care bate cu voie de la stapânire la portile Organizatiei Atlantice, o demonstratie a opozitiei socialiste (care n-a recunoscut ultimele alegeri si cerea demisia guvernului) s-a soldat cu trei morti. Cum se cadea, primul ministru Baschir a evocat scenariul revoltei tunisiene si al teroristilor.
Si iata-ne în România unde, la acest început de an, singurele întâmplari notabile par sa fie disputa despre pensiile militarilor, straduinta de a impune prezentului si eternitatii un „mare dizident“, flecareala la televizor a doi dintre „dizidentii“ mai marunti, dar comod instalati în fotoliile de îndrumatori curati la minte si la suflet ai natiei despre prostie si alte pacate ale plebei contemporane cu ei, si scumpirea zarzavaturilor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper