România şi statul indiferent

Ruleaza acum pe la televiziunile noastre un film publicitar al berarilor de la Carlberg, în care niste alpinisti sunt serviti cu bere pe un colt de stanca, iar pe fondul mutrelor lor uluite sloganul spune: „noi nu ne ocupam de livrari, dar daca am face-o, probabil ar fi cele mai bune din lume“. Mi-am adus aminte de aceasta reclama la o dezbatere despre reforma administratiei si nevoia statului minimal, unde sloganul ar fi trebuit sa fie, dupa formula Carlsberg, „Romania nu face reforma adminstratiei, dar daca ar face-o, ar fi, probabil,  cea mai proasta reforma din lume“.
De ce? Pentru ca nu ne intereseaza cu adevarat si chiar daca ne-ar interesa, nu avem rabdarea de a ne apropia rational de subiect si de a face un proiect cinstit. Un proiect pe care sa-l gandim în sfarsit cu capetele noastre. Am avut oczia sa discut cu multi oameni despre reforma statului în ultimul an si am constatat cu stupoare ca foarte putini stiu ce spun, ca foarte putini au reflectat serios la acest aspect. Majoritatea preiau cuvinte dupa ureche, fara niciun fel de gandire.
Pentru cei care se cred a fi de dreapta, a vorbi despre reforma statului este un panaceu. Orice se ascunde dupa discutia savanta despre respectul ideologiei. Astfel, expresia  de „stat minimal“ a devenit chiar un fel de incantatie. Efectul produs asupra unor politicieni de acest cuvant este cu adevarat magic. La fel fac si multi dintre cei de stanga atunci cand vorbesc despre statul social, fara sã înteleaga sau sa transmita altceva în legatura cu el decat ca da bani si avantaje tuturor fara nicio logica, în afara de aceea a unei redistribuiri haotic-umaniste, de multe ori cu scop electoralist.
Dar daca utopia de stanga este utopia opozitiei – deocamdata nepericuloasa pentru ca stanga înca nu este la putere, cel putin momentan –, ideea difuza de stat minimal, aplicata în politici publice de guvernele de dreapta poate fi chiar tragica uneori. Nu pentru ca este de dreapta, ci pentru ca este aplicata fara nicio logica si fara strategie sau studii de impact.
Sa analizam acum  un pic cateva aspecte ale acestei dezbateri mereu enuntate la noi si niciodata duse spre concluzii cat de cat consensuale.
În primul rand, statul este furnizor de bunuri publice, a caror realizare este finantata direct sau indirect de cetateni. Prin urmare, acestea presupun un minim consens. E adevarat ca este greu de obtinut consensul daca sunt foarte multe bunuri publice; daca sunt mai putine,  atunci acest lucru este mai simplu de realizat. A minimaliza interventia statului în economie este un lucru justificat, dar stat minimal nu înseamna stat inert, stat desfiintat în ceea ce priveste furnizarea de bunuri publice. Cu timpul,  probabil,  unele servicii publice pot fi preluate si oferite mai performant de catre agentii privati (sanatate si educatie etc.), dar acest lucru nu se poate realiza peste noapte. Retragerea din economia reala nu înseamna eliminarea statului din societate. Stat minimal înseamna retragerea statului din domenii în care nu este necesar;  este vorba, asadar, de o reducere a extinderii activitatii, dar nu de una de intensitate, de o reducere a interventiei lui în domenii în care bunurile publice nu sunt usor de suplinit.
În al doillea rand, stat mimimal nu înseamna stat indiferent, ci stat eficient care furnizeaza bunuri publice absolut necesare si cu costuri cat mai mici. Evident, criteriul costurilor este important, dar nu este primordial. Fiind vorba de nevoi vitale, este normal ca modernizarea sa caute solutii eficiente, nu sa reduca bunurile publice pe motiv ca avem bani putini. Sa zicem ca trebuie sa alegem între mentinerea pensiei minime la un anumit nivel si niste sali de sport – situatie în care chiar ne aflam acum.
Indiferent cat de importante sunt salile de sport pentru viitor si pentru a da de lucru unor firme de constructii, pensiile minime pot afecta supravietuirea oamenilor; în plus, ele fac obiectul unui contract cu statul, prin urmare, nu le putem reduce pe principiul ca facem stat minimal.
Chiar daca cel aflat la putere gandeste  proiecte conform valorilor politice pe care le apara, bunurile publice, pe care le finantam atunci cand platim tot felul de impozite si taxe finantand statul,  trebuie, totusi, sa faca obiectul unui consens. A decide prin ordonante de urgenta sau prin alte acte de forta cum va arata statul în viitor, nu este democratic. Chiar daca, teoretic, totul poate parea seducãtor.
În al treilea rand, bunurile publice sunt expresia unor valori; politica inteligenta se concentreazã în primul rand în gasirea de solutii privitoare la cum sa punem în practica anumite valori si nu pe care dintre valori sa le alegem pentru a le pune în practica.
În al patrulea rand, statul minimal nu se proclama prin decret, nu se naste în mod automat dupa ce ai declamat discursuri în campania electorala. La fel si statul social: el nu trebuie proclamat oricum si oricand, ci doar atunci cand bogatia produsa de o natiune este capabila a pune în practica anumite forme de distribuire a unor bunuri de natura sa faca viata mai buna. Problema principala de management politic a celor aflati la conducere este cum sa creeze procese care faciliteaza crearea de bogatie, nu modul în care ciuntesc statul pentru a-l face mai ieftin. Un stat care taie toate bunurile colective sau majoritatea lor nu mai este un stat, chiar daca începe sa nu ne mai coste nimic. Stat sarac nu înseamna stat minimal! A oferi bunuri publice ieftine si proaste nu înseamna stat minimal!
În al cincilea rand, stat minimal ar trebui sa însemne fiscalitate scazuta. Din nefericire, România este un stat cu o fiscalitate tot mai împovãrãtoare, dar cu intentii de a da bunuri publice tot mai putine. De regula, se vorbeste despre reducerea serviciilor statului social, dar niciun manager social nu ne propune scaderea taxelor.
Statul trebuie sa fie impartial, dar nu inert.  Si un lucru esential, pe care ne facem ca nu-l întelegem: statul roman nu este un stat social. Este un stat corupt, ineficient, praduitor, cheltuitor si cu rezultate penibile, dar nu un stat social. Un stat social ofera multe bunuri publice, dar este un stat inteligent si eficient. Un argument în plus: un stat social ar trebui sa tinda macar spre a fi un stat egalitar. Dar statul roman nu a avut niciodata intentia de a deveni egalitar, ci a creat tot timpul privilegii, pensii speciale, salarii speciale, sporuri si regimuri speciale pentru categoriile care erau importante în arhitectura puterii. Un stat fara un  sistem unic de pensii sau sistem unic de salarizare nu este stat social decat în discursurile pedelistilor care spun ca PNL este partid socialist, de stanga. Deci Romania nu poate fi etichetata drept un stat social, ci mai degraba un stat discriminatoriu, stat care a creat mai mult exceptii decat egalitate.
Un stat social creeaza conditii pentru o egalitate formala între cetateni,  ca fundament pentru democratie. Este clar ca Romania este un stat oligarhic, un stat slab, capusat de toate clicile politice care ajung la putere si de toate categoriile socio-profesionale care detin pozitii de decizie sau de forta: revolutionari, armata, politisti, judecatori sau procurori etc.
Faptul ca romanii au o mentalitate de asistati nu înseamna ca avem un stat social, cum cred cei care se uita doar dintr-o parte la realitatea noastra.
În fine, cea mai mare gaura în bugetul statului roman nu este facuta de bietii pensionari sau de „grasii“ din sistemul bugetar. Dilema guvernelor de dreapta este: cui distribuim bunuri publice? Celor asistati sau clientelei politice sub forma de investitii publice? Cum interpretam altfel managementul guvernamental auster din 2010 al premierului Boc atunci cand ne anunta cã are o rectificare de 2,5 miliarde de euro pentru decembrie 2010. Adicã i-au ramas acesti bani fara sa stie, sunt  bani economisiti din pensii si salarii pe care-i împarte la investitii publice mai ales în judete unde primarii si sefii de judete sunt de la PDL? Daca statul este condus atat de aproximativ, atunci nu ne mai putem lasa prostiti de aiurelile legate de statul minimal. Numiti altfel acest tip de austeritate si saracie de spirit si de resurse intelectuale implicate în procesul de guvernare!
Încercarea de a crea un stat indiferent nu este o filosofie politica, ci este o formula de a pune în practica o saracie de spirit si o lipsa de umanism în beneficiul satisfacerii unor interese de grup sau chiar a unor grupuri de interese. Statul indiferent este rezultatul coabitarii dintre prostie si hotie. Adica, o rima simpla pentru „Romanie“.

Un comentariu pentru “România şi statul indiferent”

  1. februarie 15, 2011 la 1:28 pm

    Excelent articol . Felicitari domnule Dancu dar ce facem cu cei vizati deoarece nu stiu sa citeasca ?Tot ce ati scris , scrieti si sunt sigur veti scrie , este profesionist , la obiect si usor de inteles . Chestia cu dreapta/stanga in Romania ramane o gluma proasta inca vreo zece ani de acum incolo si trebuie gasita o cale sa-i facem atat pe ” dreptaci ” cat si pe ” stangisti ” sa inteleaga ca ce fac ei este un simulacru , nu politica .

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper