Muzeul în franciza

Am mai avut ocazia sa discut despre ideea de marca (sau cum prefera unii sa spuna, cu un vocabular mai saracut în limba româna, brand) pentru muzee. Marile muzee, de la Ashmolean la Ermitaj, au ajuns marci si sunt atât de faimoase, încât ar putea sa supravietuiasca înca multi ani în fata vizitatorilor, fara sa mai faca eforturi importante; notorietatea le este suficienta, pentru a atrage public.
Asa cum era de asteptat, ideea de a utiliza renumele unui muzeu pentru a multiplica efectele si a crea o retea mondiala de muzee având aceeasi marca, dupa modelul firmelor multinationale, extinse înca de la începutul secolului XX la nivel mondial, a venit din sfera privata. Fundatia Solomon R. Guggenheim, creata în 1937, a deschis primul „muzeu“ (de fapt, o excentrica galerie, în care au fost expuse lucrari de Kandinsky, Bauer si Nebel, între altii) la New York, în 1939, iar muzeul care i-a adus faima mondiala, cel proiectat de Frank Lloyd Wright, a fost inaugurat abia în 1959. Dupa doar unsprezece ani, prin donatia pe care Peggy Guggenheim a facut-o Fundatiei (palatul venetian Venier dei Leoni si întreaga sa colectie, cu lucrari de Brâncusi, Duchamp si Pollock, pe lânga multi altii), se puneau bazele unei retele mondiale de muzee Guggenheim. Muzeul venetian a fost deschis în 1985, iar urmatorul pas, cel al muzeului din Bilbao, imaginat tulburator de marele arhitect american Frank Gehry si inaugurat în 1997, a avut darul nu doar de a consolida prima „multinationala“ a muzeelor din lume, ci si de a scoate unul dintre cele mai importante orase ale Tarii Bascilor din marasmul economic în care intrase la începutul deceniului 9. În acelasi an, Fundatia deschidea înca un muzeu, de dimensiuni mult mai modeste, la Berlin. Probabil, însa, ca cel mai semnificativ moment al trecerii la o gândire cu adevarat mondialista, demna de cea a companiilor multinationale (adica acele companii care au un actionariat atât de divers din punct de vedere al cetateniei si rezidentei firmelor, încât locul si tara în care se afla sediul companiei nu mai au nici o relevanta), a fost cel reprezentat de un adevarat joint venture, pe care Guggemheim l-a realizat cu Ermitajul, pentru a deschide, în 2001, într-un cazino din Las Vegas (probabil, nu întâmplator, a fost ales cazinoul din Venetian Resort Hotel pentru acest mic muzeu), Muzeul Guggenheim Ermitaj. A fost un semn ca si pentru universul muzeelor Razboiul Rece s-a încheiat cu adevarat, si ca lumea a intrat într-o noua era. Începuse mondializarea muzeelor.
America a atras, magnetic, si alte mari muzee. Luvrul a deschis, în 2006, un fel de filiala a sa la Muzeul High, din Atlanta. Orasul care gazduise o editie a Jocurilor Olimpice de vara, dar mai ales sediul unor importante companii care au devenit, ele însele, adevarate simboluri ale Statelor Unite (Coca Cola, Delta Airlines si CNN), a avut ambitia de a aduce Europa în America, chiar daca numai pentru aproape patru ani, cât a durat experimentul existentei acelei „ramuri“ a muzeului francez în metropola din Georgia.
Fara îndoiala, însa, ca Emiratele Arabe Unite, prin îndraznetul proiect cultural initiat la Abu Dhabi, constituie, în momentul de fata, cel mai remarcabil exemplu pentru ceea ce înseamna transformarea marilor muzee în echivalentele culturale ale companiilor multinationale. Pe insula Saadiyat, în imediata apropiere a litoralului capitalei emiratului, a fost proiectat un urias complex cultural si turistic. Pe lânga diverse alte facilitati culturale (sali de spectacole si de expozitii, centre pentru conferinte etc.), muzeele sunt, bineînteles, vedetele complexului. Pe lânga sediul noului muzeu national, închinat memoriei primului presedinte al Emiratelor, seicul Zayed bin Sultan Al Nahyan, motiv pentru care îi va si purta numele, se vor afla, cu sedii permanente, un muzeu Guggenheim si un muzeu Luvru. Norman Foster, Frank Gehry, Jean Nouvel, Zaha Hadid si Tado Andao sunt printre arhitectii care si-au pus semnaturile pe proiectele deja realizate. Emiratul se afla în negocieri cu alte doua muzee, Ermitajul si Muzeul Britanic pentru o eventuala deschidere a unor sedii permanente si ale acestor alti giganti ai muzeelor, pe insula. Muzeele nu vor functiona chiar în regim de franciza, pentru ca gazdele nu detin suficient de multe competente pentru a administra eficient asemenea institutii. Vor exista consilii de administratie mixte, dar expertii vor fi angajati exclusiv pe baza unor concursuri internationale. Totusi, ceea ce va reusi sa creeze insula Saadiyat va fi impresia ca acolo sunt strânse toate minunile lumii, iar în centrul acestora se vor afla marile muzee. Nu stiu cât de bogate, din punct de vedere strict cultural, vor fi salile acestor muzee; nu stiu în ce masura administratorii de la New York, Paris, St. Petersbug sau Londra vor fi gata sa transporte în Golf capodoperele pe care le adapostesc în sediile principale. Dar este cert ca muzeele vor avea succes, pentru ca ceea ce se va exporta, înainte de orice, va fi marca acestor muzee.
Desigur, nu neaparat dragostea pentru frumos i-a facut pe arabi sa investeasca zeci de miliarde de euro în acest proiect, ci speranta transformarii Emiratelor într-o oaza turistica, aceasta fiind singura sansa de mentinere a nivelului ridicat de trai în tara, dupa ce rezervele de petrol se vor fi epuizat. Putin importa, însa, care a fost motivatia profunda a proiectului. Ceea ce strategii de la Abu Dhabi, sfatuiti de o liota de consilieri în dezvoltare economica din lumea larga, au înteles cu claritate este faptul ca muzeele reprezinta o sansa pentru prosperitate si, tocmai de aceea, în centrul efortului constructiv din insula au fost puse aceste institutii de cultura, si nu mall-urile sau parcurile de distractii; evident, acestea din urma nu lipsesc, dar ele sunt doar adiacente actului cultural.
Din pacate, strategii români nu par sa gândeasca similar. Atunci când am avut sansa, în 2006, sa discut cu celebrul director al Fundatiei Guggenheim, Thomas Krens, am sperat sa îl pot convinge sa se gândeasca la deschiderea unui muzeu din lantul început la New York la Bucuresti. Mi-a spus ca mai avea, în acel moment, peste o suta de cereri din lumea întreaga si ca doua lucruri ar putea convinge consiliul de administratie al Fundatiei sa ia România în calcul: un proiect coerent, asumat de Guvern si de Primaria Capitalei, si cel putin o suta de milioane de euro ca investitie din partea româna. Din pacate, nici una dintre conditii nu a putut fi îndeplinita, iar negocierile nu au mai demarat. În România, în continuare, investitia în cultura, fie ea francizata sau nu, nu este considerata rentabila. La Cluj, de exemplu, cea mai importanta investitie a momentului este stadionul construit (complet iresponsabil) în centrul orasului, în vreme ce planurile consiliului judetean pentru desfiintarea muzeelor existente sunt discutate cu febrilitate. Normal: regii asfaltului si imobiliarelor nu cred sa fi intrat, în ultimii patruzeci de ani, în vreun muzeu din România. Va trebui sa mai asteptam.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper