Dumnezeul sovietic scos din altar

Un articol de GEORGE G. POTRA

O congestie cerebrala – dupa numeroase alte accidente similare consumate în anii anteriori -, avea sa puna capat, la 5 martie 1953, vietii lui Stalin. 200 de milioane de cetateni sovietici cadeau pentru moment prada tristetii, durerii, temerii si disperarii.
Dumnezeu si Stalin – pentru majoritatea dintre ei unul si acelasi -, mureau în aceeasi zi.

L-au plâns copii si batrâni, femei si barbati, cei ce l-au iubit si cei ce l-au urât, cei ce erau creatia lui Stalin si cei ce erau victimele lui Stalin. Asa ceva nu se mai întâmplase în istorie. Moartea lui Stalin a deschis, nu fara dificultati, un proces total, exegeti de pe toate meridianele încercând sa formuleze raspunsuri la numeroasele întrebari pe care timpul le impune si le mentine cu o acuitate neslabita. Valul tacerii avea sa se ridice curând.
La Congresul al XX-lea al PCUS, în februarie 1956, într-o ampla cuvântare de uz intern, rapid cunoscuta însa în tot restul lumii, Hrusciov avea sa formuleze un aspru rechizitoriu la adresa lui Stalin, aducând marturii revelatorii despre lungul sir de crime pe care Stalin le-a inspirat, patronat si comis în cei 31 de ani de conducere absoluta a statului sovietic. Demistificarea a fost un soc inimaginabil. Regele era gol. Stalin murea a doua oara. Zeci de milioane de oameni traiau sentimentul ororii. Alte zeci de milioane nu-si puteau reveni din stupefactie. Milioane si milioane de oameni nu au crezut ca asa ceva s-a întâmplat cu adevarat. Deasupra tuturor s-a ridicat glasul, al miilor la început, al zecilor si sutelor de mii de oameni mai apoi, glasul celor ce au formulat simplu si tulburator întrebarea: De ce? Cum a fost posibil? Oare acesta este tot adevarul?
În octombrie 1961, Congresul al XV-lea al PCUS hotara scoaterea lui Stalin din Mausoleul din Piata Rosie din Moscova. Mitul era îngropat în zidul Kremlinului. Dumnezeul sovietic fusese scos din altar. Stalin murea a treia oara. Nimic nu mai putea fi ca înainte. Si pentru ca într-adevar sa fie asa, oamenii au continuat si continua sa-si puna întrebarea: De ce? Cum a fost posibil? Oare acesta este tot adevarul?
La aproape saizeci de ani de la moartea lui Stalin, aceste întrebari nu si-au primit nici pe departe toate raspunsurile – caci unul singur doar nu poate fi – pe care milioane de oameni si le-au pus si nu vor înceta sa si le puna. Miile de carti si zecile de mii de articole aparute în legatura cu Stalin – desigur, dupa moartea acestuia -, au încercat si încearca, introducând în circuit noi si noi elemente documentare, sa explice fenomenul. Desacralizarea, întrerupta de Brejnev aproape imediat dupa venirea sa la putere în 1964, a dobândit în conditiile „transparentei“ noi dimensiuni, arhivele sovietice deschizându-se – desigur, nu usor -, pentru a produce acele documente irefutabile pe care judecata istoriei le impune dincolo de orice partinire si subiectivitate.
Este Stalin un accident al istoriei?
Niciun cercetator serios al fenomenului politic nu mai poate accepta o asemenea premisa.
A fost Stalin un creator de sistem sau un produs al unui sistem? Creator de sistem? Neîndoielnic! Stalinismul, cu ideologia, structurile si metodele sale inconfundabile, o probeaza fara putinta de tagada, paternitatea lui Stalin neputând fi contestata. Produs al unui sistem? Desigur! Caci el nu s-ar fi putut naste si, mai ales, n-ar fi putut fiinta si actiona decât într-un sistem totalitar.
În 1922, în decembrie, Lenin scria în ceea ce avea sa fie considerat testamentul sau: „Dupa ce a preluat pozitia de secretar general, tovarasul Stalin a acumulat în mâinile sale o putere incomensurabila si nu sunt sigur daca va fi totdeauna capabil sa foloseasca aceasta putere cu grija cuvenita“. Avertismentul n-a servit la nimic. Sistemul exista si functiona, având nevoie de Stalin ca autor, exponent si garant, dincolo de orice rezerve si contestari.
Dispunem astazi de mai tot ceea ce este esential pentru cunoasterea drumului ascensiunii sale la putere, cât si a brutalului exercitiu al puterii, relevând factorii obiectivi si elementele subiective care au facut posibil ca Stalin sa devina si sa se mentina pâna la moarte conducator. Nevoia regimului sovietic de a da un Dumnezeu noii sale religii l-a creat pe Stalin. Acesta a existat datorita lichelismului, oportunismului, lasitatii, ticalosiei si brutalitatii celor ce l-au înconjurat, sprijinit si impus societatii sovietice. Malenkov, Molotov, Vorosilov, Kaganovici, Beria, Mikoian nu sunt decât câtiva dintre acestia.
Un întreg aparat de represiune va face din Stalin singura ratiune de a fi, Iagoda, Ejov si Beria impunându-se ca unii dintre cei mai mari tortionari cunoscuti de istorie. Setea maladiva de putere accentuata pâna la acel absurd în care cel ce vrea sa-si exercite puterea îi distruge fizic pe cei asupra carora vrea sa-si exercite puterea l-a facut pe Stalin – în conjuncturi interne si externe foarte complexe -, sa atace si sa anihileze tot ce i se opunea sau parea ca se opune dorintelor sale tiranice. Stalin a distrus partidul si este responsabil pentru disparitia – pentru asasinarea, mai bine-zis -, a unor stralucite figuri de gânditori si militanti, precum Trotki, Zinoviev, Kamenev, Buharin, Kirov, Rîkov.
S-a stabilit ca din 139 membri plini si membri supleanti ai CC al PCUS, alesi la Congresul al XVII-lea al PCUS, 98 de persoane, adica 70 la suta, au fost arestate si lichidate, majoritatea în anii 1937-1938. Zeci de mii de activisti au murit în anonimat, neavând parte de funeraliile regizate de Stalin pentru multi dintre adversarii sai de marca.
Stalin a facut din taranime principalul sau dusman, victimele înregistrate în rândurile celor ce refuzau binefacerile colectivizarii numarându-se cu milioanele. Biserica – ce mai ramasese din ea dupa cele doua „revolutii“, din februarie si octombrie 1917 -, n-a scapat nici ea, noul Dumnezeu fiind gelos pe oricine ar fi putut sa-i conteste puterea sau macar sa se îndoiasca de aceasta. În mod incredibil, armata a fost trecuta si ea pe sub furcile caudine în momente de o mare complexitate internationala în care un conflict sovieto-german se prefigura cu tot mai multa claritate. Din mai 1937 pâna în septembrie 1938, au fost supuse represaliilor patruzeci de mii de cadre de comanda din armata si flota. Istoria mondiala nu a înregistrat un alt caz în care, în conditiile unui apropiat razboi, cadrele militare ale propriei tari sa fie exterminate cu o asemenea furie extraordinara si la o asemenea dimensiune. Tara întreaga devenise un imens lagar patronat de un tribunal în perpetua stare de functionare.
Daca Stalin a fost indiscutabil omul care prin teroare a creat amalgamul – nedurabil, dupa cum se vede – al unui stat cu o suprafata de peste 22 milioane km si aproape 200 milioane de locuitori, facând multe, foarte multe, milioane de victime, nu este mai putin adevarat ca el are pe constiinta numeroase tari si popoare, pe care nu s-a sfiit, împreuna cu Churchill si Roosevelt, sa le târguiasca precum niste samsari, ignorând cel mai elementar respect pentru identitatea lor, pentru libertatea lor, pentru istoria lor, pentru aspiratiile lor. Pactul cu Germania hitlerista din august 1939 nu reprezinta decât un episod al acestui târg, încheiat când cu dusmani potentiali, când cu prieteni de conjunctura.
Dincolo de orice rezerve, Stalin poarta o indiscutabila raspundere pentru declansarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, pactizarea sa cu Hitler deschizând celui de-al treilea Reich drum liber în îndeplinirea planurilor sale agresive pe plan european. Un politolog sovietic a sintetizat relevant aceasta relatie în formula: „Bez Stalina, Ghitler net“ (Fara Stalin, Hitler n-ar fi existat).
Nu putini sunt cei care, recunoscând sau negând pur si simplu aceste realitati, spun ca Stalin a fost un demiurg care a preluat Rusia ca o tara a plugului de lemn si a facut din ea o forta nucleara, ca a fost un strateg si un om politic care a câstigat razboiul si a impus statul sovietic ca o putere mondiala. Acceptând ca premisa a discutiei o asemenea afirmatie, nu-ti poti totusi reprima întrebarea: Cu ce pret? Poate fi acceptat un asemenea pret? Indiscutabil ca nu! Dincolo de orice realizari – caci fara doar si poate zeci de milioane de oameni nu au stat cu mâinile în sân timp de decenii -, dincolo de canale si hidrocentrale, de combinate metalurgice si magistrale feroviare, de ansambluri urbanistice si creatii arhitectonice, ramâne realitatea cutremuratoare ca totul a fost împlinit într-un climat de neagra teroare, cu pretul a zeci de milioane – repetam: a zeci de milioane – de victime.
Nu putini sunt aceia care se mai întreaba si astazi: La ce bun toate acestea? Ce ne va mai ramâne din tot ce am crezut si am trait? Sa vezi ca visul a fost doar o himera, dar sa si afli ca sângele nevinovat se regaseste pe fiecare palma de pamânt si în fiecare piatra, da, desigur, este aproape de nesuportat.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper