Cu postalionul de la Est la Vest si retur (II)

Un articol de CONSTANTIN COROIU


În eseurile, comentariile, evocarile ce alcatuiesc volumul „Postalionul cu boi“, Mircea Iorgulescu, riguros documentat, releva aspecte si analizeaza sine ira et studio fapte semnificative si consecintele unor evenimente importante din perioada anterioara rupturii din decembrie ‘89 si din cea care a urmat acesteia. Îmi propusesem sa ma opresc asupra câtorva care privesc strict viata literara, cenzura cu bizareriile ei cu tot etc., dar cartea lui Mircea Iorgulescu atesta înca o data, daca mai era nevoie, ca nu le putem desparti în nici un chip de contextul/contextele istorice, social-politice, de ceea ce s-a petrecut în asa-zicând istoria mare, de ceea ce a fost si este minciuna, impostura, manipulare, adevar la scara nationala si europeana.

A ne mai mira de cât de imprevizibil este nu doar viitorul, ci mai ales trecutul ar fi o naivitate. Si totusi! Când în anii ‘80 am fost în Polonia într-o delegatie culturala, nu putea sa-mi treaca nici prin cel mai negru gând ca, în timp ce Nicolae Ceausescu avea sa sfârseasca împuscat, practic fara judecata, precum un câine turbat, într-o cazarma sordida, sumbrul general Wojciech Jaruzelski, vazut acolo si atunci ca un monstru, va ajunge, dupa caderea regimului comunist, vedeta, ba chiar si… scriitor, ca autor al unui volum de memorii intitulat „Lantul si refugiul“, aparut la Paris în 1992. Referindu-se la aceasta carte, Mircea Iorgulescu remarca atitudinea rea a polonezului fata de Ceausescu. Generalul declara ca nu-i placea, este chiar verbul folosit de el, deloc liderul român. Antipatia lui nu era motivata însa de cine stie ce convingeri ideologice contrare, presupunând ca avea vreuna, ci, constata Mircea Iorgulescu, de invidie. Desi, în opinia mea, ca om politic si cu atât mai mult ca om de stat era aproape nul si nu vad ce pretentii ar fi putut ridica, el a suportat greu succesele incontestabile pe plan extern ale lui Ceausescu, faptul ca la Bucuresti au venit cei mai mari lideri ai lumii sau primirile fastuoase de care se bucurase românul în capitalele occidentale, inclusiv la Casa Alba. În cartea amintita, observa Mircea Iorgulescu, „termenul «dictator» nu mai e întrebuintat pentru nici un conducator comunist evocat, de la Jivkov la Brejnev, de la Honecker la Husak sau Andropov“, ci numai pentru Ceausescu: „Toti, cu exceptia lui Ceausescu, sunt umanizati prin câte un detaliu, toti, priviti cu frateasca simpatie…“. Urmându-si „obsesiva atitudine fata de Ceausescu“, noteaza Mircea Iorgulescu, Jaruzelski îsi încheie portretul „omologului“ sau astfel: „Nu am nici o simpatie pentru el, dar trebuie sa spun ca sfârsitul lui m-a îngretosat. Aceasta parodie de proces, aceste personaje care ieri înca îl tamâiau si în clipa asta îl acuzau. Era shakespearian si stalinist deopotriva“. Cu aceasta ultima fraza generalul, cu ochelarii sai fumurii si cu miscari de robot, pare a-si fi depasit, fie si pentru o clipa, conditia. Am în vedere desigur conditia sa intelectuala sau, ma rog, filosofica. El nu putea uita totusi ca, în decembrie 1981, Nicolae Ceausescu si János Kádár se împotrivisera „categoric“ interventiei trupelor Tratatului de la Varsovia în Polonia, cei doi lideri având o „pozitie ferma“ si determinându-l pe Brejnev sa renunte la solutia militara. Mircea Iorgulescu rememoreaza ca, dupa nici o saptamâna de la întâlnirea secreta de la Moscova pe aceasta tema, generalul polonez  proclama legea martiala în tara sa. În fine, nu trebuie sa fii psiholog de profesie pentru a-ti da seama ca Jaruzelski îl invidia pe Ceausescu si pentru moartea sa. Una realmente demna, încât – nu-i asa?! – nici n-ai fi zis ca-i român, ai fi putut crede ca e polonez sadea!
Într-un alt text, Mircea Iorgulescu evoca ecoul pe care l-a avut în mass-media franceze lovitura de stat revolutionara de la Bucuresti, cum pertinent o numeste el, din decembrie ‘89, si atmosfera, euforia de la RFI din dupa-amiaza acelei zile, când conducerea postului le-a trimis românilor lazi de sampanie, inclusiv pentru protocol si reprezentare, când pâna si canalele „France Culture“ si „France Musique“ îsi adaptasera ad hoc programele transmitând stiri despre evenimentele ce aveau loc în România. Usor de imaginat, stiri care de care mai socante si mai contradictorii, luate din diverse surse si, fatalmente, greu de verificat în astfel de conditii exceptionale. Ele ofereau imaginea unei înclestari între Bine si Rau, cum o caracterizeaza, nu fara o unda de malitie, autorul. Altfel spus, ca în basmele românesti. Iar tot în linia românescului, trebuia sa se mai întâmple ceva în capitala Frantei. Si s-a întâmplat în momentul când „un canal de televiziune a facut eroarea sa invite în platou, pentru o emisiune-dezbatere în direct, vreo 15-20 de intelectuali, artisti si scriitori româno-parizieni“, dezbatere ce s-a transformat într-o „grandioasa ciorovaiala încât puteai crede ca se va termina totul cu o încaierare în regula, regula din epopeea eroi-comico-satirica a lui Budai-Deleanu. Paruiala ce paruse iminenta n-a avut loc totusi“.
N-as vrea sa fiu cinic, dar nu pot sa-mi reprim un regret: pacat ca nu s-a mers pâna la capat. Si atunci sa nu te întorci la polonezi, mai exact la o mare personalitate ca Adam Michnik, care iata ce-i spune lui Jaruzelski în dialogul ce încheie volumul de memorii al acestuia: „Trebuie sa traim cu biografia noastra, trebuie sa traim cu istoria noastra personala. Maturitatea popoarelor, a societatilor si a oamenilor se masoara dupa felul în care ei stiu trai cu propria istorie, cu propria biografie (…) Daca exista o sansa pentru Polonia, si eu cred ca exista, este ca polonezii stiu sa-si vorbeasca fara ura si fara ostilitate“.
Nu sunt în masura sa judec daca si în ce masura în Polonia o astfel de sansa a fost valorificata; stiu însa ca în România ea a fost ratata. Ca atâtea altele. Zice bine Andrei Plesu în jurnalul sau: „Daca s-ar institui un premiu Nobel pentru ratare, românii l-ar monopoliza pentru un secol“. De-a lungul a 21 de ani, românii se lupta cu românii, învrajbiti de niste javre napârlite peste noapte, de niste mercenari si cominternisti mutanti, ca niste guru autoproclamati mari moralisti de asa-zisele elite care dispretuiesc acest popor si valorile lui. Sunt în majoritatea lor intelectuali, cu sau fara ghilimele, care au facut din anticomunism o trambulina de parvenire în functii de demnitari si în posturi platite cu bani grei de la bugetul statului. Ei sunt colaborationistii lucrativi ai unor regimuri postdecembriste antinationale, îndeosebi cel actual, regimuri care au distrus tara, au afectat grav fibra cea mai intima a acestui neam si au dus în derizoriu firava democratie ce parea sa se instaureze în societatea româneasca. Ei, visceralii, intransigentii anticomunisti, nu putini de „o tâmpenie umana rotunda“, cu formula lui  Marin Preda, pe care o citeaza, la un moment dat, si Mircea Iorgulescu, au contribuit din plin si la ceea ce un reputat istoric numeste într-un interviu „holocaustul“ trecutului national, dar si la distrugerea oricarui ideal menit sa catalizeze constiintele si fortele creatoare ale poporului, încât domnia sa declara, profund îndurerat, scârbit, ca în 2011 nu-si mai doreste nimic altceva decât sa paraseasca definitiv aceasta lume…
Inertiile intelectuale, prejudecatile, fictionarile propagandistice, mentalitatea de sluga, lipsa de caracter si, vai, netrebnicia (‘tu-i mama ei de ne-trebnicie româneasca! – se revolta în felul sau Constantin Noica) sunt tintele scrisului lui Mircea Iorgulescu. În „Postalionul cu boi“ el le atinge nu teoretizând sec, ca atâtia altii, ba pe unele nici macar nu le pronunta ca atare, ci aducând în discutie fapte reale. As spune, preluând o sintagma a unui celebru prozator, ca el este un povestitor de fapte lasând ca ideea, concluzia sa reiasa din logica si din adevarul lor. Observatiile si accentele sunt deopotriva acute si de bun simt, iar formularile întotdeauna pregnante si nu o data memorabile. Precum aceasta din numeroasele ce ar merita citate fara nici un comentariu: „Mediocrii dispar în neant, scriitorii uitati sunt redescoperiti. Mai bine uitat decât mediocru“. (va urma)

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper