Un accident: „Turistul“ de Florian Henckel von Donnersmarck

Un articol de CATALIN OLARU

În acest remake al unui film frantuzesc din 2005, superstarul american Angelina Jolie îsi raporteaza personajul la doar doua coordonate: eleganta si inteligenta. Obtinerea elegantei o solicita doar în parte, în timp ce interpretarea inteligentei nu o solicita aproape deloc.
Tacerea e de aur
Recompusa atent din vestimentatie si coafura, similara, daca nu identica, stilului care a consacrat-o pe Audrey Hepburn (cel impus de promovarea Casei Givenchy), moda reprezinta cea mai evidenta marca a distinctiei personajului sau. Contributia lui Jolie se rezuma la mersul în X (expresie suprema a rafinamentului feminin, pentru ceea ce se presupune a fi publicul „Turistului“), la felul batos în care se tine (cu spatele întotdeauna rigid, ca si cum ar suferi de vreo pareza) si din accentul englezesc, de care îsi mai aduce aminte din când în când.
Prin comparatie, eforturile sale de a inspira inteligenta sunt considerabil mai mici. Adversarii ei de la Scotland Yard sunt inepti într-un asemenea grad încât, fata de ei, desi nu face mare lucru, Elise Clifton-Ward (Jolie) e ca un campion de sah rus pe lânga un culegator de struguri angajat cu ziua. Drept urmare, actrita se rezuma la postura demna enuntata mai sus, dublata de o repetitiva tacere.
Diavolul se ascunde în gadgeturi
La prima vedere, „The Tourist“ aminteste de filmele cu Bond. Cele doua au în comun locatiile exotice, fiecare cu propriile mijloace de transport în comun (TGV-ul în Franta, gondola sau vaporetto în Venetia), respectiv tehnologia de ultima ora. În seria 007, aceasta fie îl ajuta pe protagonist sa scape din situatii limita ori sa îsi continue investigatiile, fie îl pune în acele situatii limita si îi zadarniceste investigatiile, atunci când e utilizata de adversarii sai. În „The Tourist“, singurul scop al tehnologiei e acela de a facilita filajul, care pare a fi singura tehnica utilizata de Interpol.
Unde nu functioneaza camerele video, bazele de date si MMS-urile, da gres acest filaj, fiindca scopul amândurora e de a-i pune pe Ward si Pearce (Depp) într-o lumina favorabila. Agentii Scotland Yard aresteaza orice necunoscut care se intersecteaza cât de cât cu Ward (luându-l drept Pearce) si fac filaj cu aceeasi îndemânare cu care un adolescent trage în piept din prima tigara. Pentru a nu-i sari în ochi lui Jolie, fiecare din ei are un rol de interpretat. Cum trece Jolie de ei, cum uita de el si îi iau calea. Când tinta lor coboara la metrou, ramân ca loviti cu leuca-n cap, ca si cum a-si urmari obiectivul într-un spatiu aglomerat e cea mai nastrusnica idee cu putinta.
Toti o apa si-un pamânt
Filmul de actiune reusit e acela care îsi respecta publicul, punându-i la încercare macar atentia, daca nu inteligenta. Exceptie fac asa-numitele filme „de superactiune“, familie numeroasa printre ai carei mezini se numara recentul „The Expendables“, însa de cele mai multe ori, pentru ca un film de actiune sa functioneze, el trebuie sa te antreneze, adica sa necesite o minima co-participatie. Într-un film de actiune reusit, traseul protagonistului din punctul A în punctul B îi este impus acestuia de o serie de factori externi de care spectatorul e la rândul lui constient. Altfel spus, nevoia de a merge din A în B apare ca fiind evidenta atât personajului principal, cât si privitorului, ceea ce necesita o implicare pe masura a acestuia din urma. În cazul unui film precum „Eroi de sacrificiu“, riscul lipsei unei participari active e inexistent. Daca atipesti un pic sau pierzi firul evenimentelor, n-ai pierdut nimic: tot niste explozii vezi pe ecran, iar exploziile n-ai cum sa nu le întelegi, deoarece nu înseamna nimic.
Daca „The Tourist“ nu e nici inteligent, nici de superactiune, aceasta se întâmpla pe jumatate din nepricepere, pe jumatate din precautie. Aceasta precautie dicteaza ca, la interval de mai putin de zece minute, unele replici sa se repete, ca nu cumva sa le uitam. În debutul filmului, Ward primeste de la Pearce o scrisoare cu instructiuni. Când e pe cale sa o urmeze pe cea mai importanta, o auzim din nou, recitata din off de Jolie. Ward se plimba prin tren, iar vocea ei o auzim din nou: „Fa aia, drege aia“.
Aceasta e cea mai grava insulta. Mai grava decât prostia unor personaje, decât inabilitatea unor actori sau decât lipsa de mestesug a cvartetului de scenaristi: prostia prezumata a noastra.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper