Sudan, un loc al Excelentei

Un articol de MIHNEA RUDOIU

Pe post de epilog

Exista câtiva Emili de care, într-un fel sau altul, m-am lovit de-a lungul vietii. Primul, în ordine cronologica, este Emil din cartea pentru copii „Emil si detectivii“, a lui Erich Kästner. Când eram de-o schioapa, am citit-o de vreo doua ori. Al doilea este Emil Racovita, celebrul biolog care, la bordul vasului Belgica, a tras o fuga pâna-n Antarctica. Pe Emil Loteanu l-am remarcat deoarece, în era comunista, mi se parea foarte tare ca o productie URSS – ma refer la „Satra“ – sa fie regizata de unul al carui nume suna foarte românesc. Emil Bodnaras ar fi si el unul din galeria mea de Emili. Îmi placea cum suna Bodnaras. Si acum îmi place. E foarte haios. Pe Emil Jannings (în rolul profesorului Unrat) l-am retinut în filmul „Îngerul albastru“ al lui Sternberg, din pricina lui Marlene Dietrich. Un altul este Emil Constantinescu, care s-a chinuit la Cotroceni în perioada când eu ma chinuiam la Academia Tehnica Militara. Al saptelea ar fi Emil Lungu, sotul verisoarei mele, care e toba de matematica si de la care astept, probabil din motive de rudenie, sa inventeze la un moment dat o integrala sau o ecuatie diferentiala care sa-i poarte numele.

Pe scurt, au existat, exista si, probabil, vor exista întotdeauna câtiva purtatori de Emil în lume de pe urma carora nu se va putea spune:

– Cine? Emil? Nu-mi spune nimic numele asta.

Un asemenea Emil…

…este si cel despre care va voi vorbi. Nici el nu este un Emil oarecare. Este o Excelenta. Dupa cum se va vedea, înca de la începuturile vietii sale, au existat semne care sa-i ateste statutul de om exceptional.

Din acest motiv propun ca, mai departe, sa-i spunem Excelenta Sa, Emil.

Excelenta Sa, Emil, este ambasador. Într-o tara alcatuita din cinci litere, care începe cu S, se termina cu „n“ si contine la mijloc literele „uda“.

Asadar si prin urmare, el facea acolo diplomatie de valoare.

Prin urmare si-asa deci, ati ghicit: este vorba despre Sudan.

Carevasazica, Excelenta Sa, Emil, este ambasadorul României în Sudan. Celalalt nume al lui Emil este Ghitulescu.

Întâmplarea face ca, desi domnia sa sa îndeplineasca un rang atât de înalt care, practic, ne plaseaza pe sisteme solare diferite, sa fim totusi, într-un domeniu fatalmente obscur, colegi de breasla: amândoi scriem. Fiecare despre-ale lui.

Fireste.

Culmea, amândoi am publicat la aceeasi editura: Curtea Veche. O coincidenta fericita. Ba, cineva de la editura cu pricina, aflând despre iminenta mea plecare în Sudan, s-a oferit ca, în virtutea nobilei pasiuni pe care o împartaseam si unul si altul, sa ma puna în contact cu Excelenta Sa.

Nu am vazut rostul. Sa ma puna în legatura cu domnia sa… ca sa ce? El era cu kissingereala, eu, cu soldateala. Am refuzat politicos.

Câteva cuvinte despre…

…carte.

Cartea publicata de Excelenta Sa la Curtea Veche, una de „Însemnari diplomatice“, se intituleaza „Toate drumurile duc la…Darfur“ .

Pe prima foaie te întâlnesti cu un fel de biografie a autorului. Mi-ar face placere sa v-o prezint. Succint.

Excelenta Sa, Emil, a fost sef de promotie sau a terminat printre primii cam peste tot unde pasii l-au purtat prin bancile scolilor. Este si doctor. În filologie.

Mai încolo, recunoaste, la adapostul modestiei si al discretiei, ca a fost nitel dizident. Primul job, cel din televiziune, a fost nevoit sa-l paraseasca din pricina cenzurii.

Da, a cam suferit Excelenta Sa, Emil, din cauza comunismului.

Fapt care nu l-a împiedicat sa fie de-a pururea un patriot temerar. În calitate de secretar toate numerele si, mai apoi, de ambasador, a facut tot ce i-a stat în putinta sa raspândeasca imaginea României peste granite. A predat inclusiv un curs de cultura si civilizatia poporului român la Universitatile din Manila si Montevideo.

Excelenta Sa, Emil, îsi iubeste tara. Cartea este dedicata limbii române. Nu glumesc. Chiar este. Puteti verifica.

Pe coperta a patra, autorul scrie despre Sudan ca este o tara la care tine, pe care o respecta si careia îi prevede o evolutie de exceptie în Africa si în lume.

Spre a nu fi mai prejos, cu toate ca nu detin expertiza sa diplomatica, îmi voi face si eu cunoscute aici propriile preziceri! Nu atât de deschis si ferm ca Excelenta Sa, ci în termeni ceva mai enigmatici! Mai pe stilul alambicat-eliptic al lui Nostradamus si al Babei Vanga din Bulgaria!

Si spun asa: îi prevad Sudanului – atât celui de Nord, cât si celui de Sud, fiindca, dupa referendumul din ianuarie 2011, Sudul va obtine independenta sotto – un viitor la fel de exceptional pe cât îi va fi rezervat cartii „Toate drumurile duc la…Darfur“ în istoria memorialisticii de gen.

Acum, daca nu ati citit cartea si vreti neaparat s-o faceti, puteti veni în Sudan si sa vizitati ambasada României din Khartoum. Daca îl veti întâlni, Excelenta Sa, Emil, v-o va oferi gratuit, ceea ce este, nu-i asa, un gest foarte frumos. Si de înteles. Caci, cine mama dracu’ mai cumpara carti în ziua de azi?

Mai bine cari tot stocul dupa tine si-l faci cadou. Unuia si altuia. Care s-o nimeri
p-acolo, pe la ambasada.

Eu…

…nu am vizitat ambasada. Habar nu am unde se afla. Din cele mentionate de autor în carte (am rasfoit câteva pagini), s-ar parea ca e una din cele mai frumoase din capitala Sudanului. Nu-l contrazic. Orisicum, nemergând acolo, nici nu am primit cartea. În schimb, altii, care s-au încumetat sa viziteze acea splendida cladire, s-au ales si cu un exemplar. Doua bucati (cu autograf) la cinci insi. Plus o carte de vizita. Una de caciula. Cu recomandarea expresa din partea Excelentei Sale ca, ori de câte ori au o problema, sa nu ezite sa-l contacteze!

Ceea ce un coleg al meu, C.R., mai inocent, a luat-o de buna.

Ca sa elimin orice confuzii, C.R. nu este prescurtarea numelui vreunei celebritati gen Chris Rea sau Cristiano Ronaldo, ci a numelui unui maior de la o unitate militara din Craiova, sosit pe meleagurile sudaneze în calitate de observator militar ONU din partea României. Asadar, nu de capul lui, ci trimis de statul român.

Si… ce-a facut C.R.?

Fiica lui avea rezultate foarte bune la învatatura, la fel ca Excelenta Sa când era un tânc. Sau, în fine, aproape la fel de bune. Ok, hai, pe jumatate la fel de bune. Si, întrucât fusese silitoare si cuminte la scoala, i se oferise ocazia sa plece, cu sprijinul Ministerului Educatiei, într-o excursie în Ungaria si Austria, dar, având 13 ani numai, avea nevoie de împuternicire din partea ambilor parinti.

Bineînteles ca tatal nu a avut nimic împotriva ca fiica lui sa arunce o prima ocheada în afara tarii înainte de a se stabili definitiv acolo, peste vreo zece ani.

Problema era: cum sa-i trimita împuternicirea?

Mafi muskila.

C.R. si-a amintit de amabilitatea Excelentei Sale, Emil, cu ocazia întrevederii de la ambasada si, cu cartea de vizita în mâna, i-a trimis un târrrr într-o zi de duminica! (Duminica se lucreaza în Khartoum.)

Exact ca la armata, C.R. s-a prezentat regulamentar: domnule ambasador, am onoarea…, sunt capitanul cutare , observator militar trimis în K. Si, daca nu va suparati, as îndrazni sa va deranjez cu o problema.

Adica, exact cum procedam toti când vrem sa ne convingem ca suntem demni, fara a lasa sa se întrevada ca suntem umili.

Excelenta Sa, Emil, a reactionat prompt. Si în legitima aparare, s-ar putea adauga. L-a întrebat nedumerit pe capitanul C.R. cine este dumnealui de îl suna asa, de parca se cunosc de atâta timp! Huh?

Acum, pentru cine nu s-a lamurit, raspunsul capcana al Excelentei Sale, Emil, desi aparent ilogic, în realitate era unul foarte firesc. Si va spun de ce! Tin sa explic acest detaliu, deoarece unii sigur se vor întreba: daca C.R. se prezentase cine este si cu ce se ocupa, de ce oare Excelenta Sa l-a mai întrebat cine este?

Ca doar n-o fi fost surd, nu? Un ambasador reprezinta, de jure si de facto, ochii si urechile tarii sale transplantate, sub imunitate diplomatica, într-o alta tara. Si sa trimiti un surd sa te reprezinte într-o tara semisurda de pe urma zgomotelor razboiului recent încheiat e ca si cum ai trimite un orb într-o tara de chiori. Ochelari de cal de i-ai prinde (ceea ce se si obisnuieste, dar asta mai ales când ai vederea buna) si tot nu ai rezolva nimic.

D-apai unui surd!

Deci, surd nu era Excelenta Sa, Emil! Mi-e greu sa cred.

Asa ca, de ce l-a mai întrebat? Pai, tocmai d-aia. Capitanul C.R. din K. fiind nimic altceva decât capitanul C.R. din K….adica nimeni…nici Al Bashir, nici Manuel Barroso, nici Salva Kiir si nici vreo alta somitate locala sau europeana cu care sa se traga în poza si s-o ataseze color la finalul cartii de însemnari…fiind doar capitanul C.R. din Craiova, trimis de România în oraselul K. din Sudan… un orasel atât de nesemnificativ ca, banuiesc, nici nu a meritat sa figureze în carte…e firesc sa întrebi: dar cine esti tu de ma suni pe mine?

Desigur, Excelenta Sa…

…Emil realizase de la bun început cam cine ar putea fi persoana în cauza! Si tocmai din acest motiv fusese revoltat! Reactia sa surprinzatoare (pentru C.R. doar – trebuia sa-i vedeti fata când povestea) se datorase aproape integral faptului ca nu îsi imaginase vreodata ca cineva poate fi atât de zevzec încât sa-l sune doar fiindca el a spus la misto ca, daca are o problema, sa îl sune!

Si nu gresea! Oamenii spun asta de milioane de ori! E ca un Buna ziua! O politete uzuala! O confirmare reconfortanta a unei bune educatii!

– Dragul meu, poftim cartea mea de vizita! Daca ai o problema, te rog, nu ezita sa suni! Ai acolo numarul meu de telefon! Nu glumesc! Daca ai vreo problema, ma suni, ne-am înteles?

Si, în timp ce-ti spune asta, respectiva persoana, cu o încarcatura dramatica în voce, îsi detoneaza amabilitatea în toate celulele tale privindu-te drept în ochi si-ti strânge calduros mâna sau îsi roteste ochii prin cap, implorator, sa nu care cumva sa te îndoiesti o secunda de buna lui credinta si mai ca nu-ti doreste sa ti se întâmple o nenorocire ca sa te verifice daca o vei contacta sau nu când o vei mierli.

E clar ca nici unul dintre cei care contribuie la desfasurarea aceasta spectaculoasa de forte scenice nu se asteapta în aceasta viata ca celalalt sa creada o iota! Nimeni nu banuieste ca ar putea fi luat în serios! D-aia-si si permite lumea sa fie exuberanta si amabila! Si generoasa cu promisiunile! E o conventie! Un ghili-ghili! O curtoazie, o finete de imagine, placuta la vedere, dar inconsistenta în profunzime!

Va amintiti de vizitele inopinate ale acelor prieteni de familie ai parintilor care, dupa ce, într-un final, catadicseau sa plece, ai nostri parinti insistau aproape cu lacrimi sa mai ramâna, desi, în realitate, nu stiau cum sa-i arunce pe scari?

Despre asta vorbesc!

Cu cât insistentele sunt mai convingatoare, cu atât 1 Aprilie e mai evident!

Ei bine, imaginati-va ce se întâmpla când, în toiul unei asemenea piese galante aterizeaza un tip aerian ca C.R. si rastoarna regulile jocului! Pentru ca nu le întelege rostul! O, sancta simplicitas! Omul asta are nevoie de un Wikileaks ca sa priceapa cum functioneaza sistemul international de uzante!

În prima faza, tu, ca jucator de clasa la masa gentiletii de salon, normal, esti bulversat! Si reactia ta va fi proportionala cu ineditul situatiei! Pentru ca, în conformitate cu legile ce crediteaza practicarea acestei politeti trucate, celalalt este impostorul, nicidecum tu!

Odata risipita surpriza…

…Excelenta Sa, Emil, a revenit la calm cu sobrietatea si aplombul cerut de profesie. Posibil sa-si fi dat dat seama ca acest verbiaj manierat functioneaza doar în masura în care este acceptat de toti participantii, un singur tantalau fiind suficient sa dea în vileag impostura, adevarata impostura.

În orice caz, în timp ce C.R. nu contenea sa-si ceara scuze si sa se justifice de ce a sunat, Excelenta Sa, Emil, l-a întrebat care este problema.

I s-a explicat. A urmat raspunsul:

– De ce nu i-ai dat împuternicirea când erai în tara?

Ca si cum C.R., când s-a aflat în concediu în România, ar fi ales deliberat sa se întoarca în Sudan, exclusiv pentru placerea contactarii telefonice a ambasadorului cu rugamintea de a-i pune pe bietii functionari la treaba, când se stie ca ambasada din Khartoum e printre cele mai ocupate de pe întinsul planetei! Ocupate cu rezolvarea solicitarilor sosite în folosul României si ale cetatenilor ei, fara îndoiala!

C.R. i-a explicat ca fiica sa a fost selectata pentru excursie când el se gasea deja în Sudan si ca are nevoie de împuternicire în câteva zile.

– Bine, vino atunci la ambasada!

Imposibil. Niciun observator militar nu poate parasi team-site-ul de azi pe mâine. Numai aprobarile pentru concedii, care se programeaza cu trei luni înainte, dureaza minim zece zile.

C.R. i-a explicat acest lucru Excelentei Sale, Emil.

– Îmi pare rau atunci, nu te pot ajuta.

C.R. nu a renuntat. A întrebat daca ar putea concepe împuternicirea în team-site, apoi sa o trimita prin fax sau email la ambasada, iar cei de acolo sa puna o stampila si o semnatura si sa o transmita mai departe în tara.

– Nu, nu se poate.

Macar sa încerce, indiferent daca se va obtine sau nu ceva.

– Nu, nu se poate.

Poate exista o alta posibilitate.

Nu.

Daca a plecat fiica lui C.R. în excursie?

Nu.

Unde este C.R. acum?

În continuare în Sudan, în orasul K. Observator militar. Trimis de statul român.

Si, totusi…

…parca nu ma lasa inima sa nu va ofer o mostra din cartea Excelentei Sale, Emil!

Domnia sa, înainte de a se instala ca ambasador în Khartoum, a facut un popas de doua zile în Cairo. Mai jos sunt o parte din memoriile sale din aceasta calatorie!

„Ceea ce m-a impresionat poate mai mult decât piramidele si Sfinxul…au fost turistii. Veniti din toata lumea. Am întâlnit oameni si din Papua Noua Guinee si din Noua Zeelanda. Si din Noua Caledonie si din Barbados. Altii erau laponi de la Cercul Polar. M-am conversat si cu locuitori din Patagonia, precum si din Maldive. Si din insulele Fiji si din Trinidad-Tobago. Cei mai multi mi s-au parut a fi, însa, japonezi…“

Am bifat citatul în cauza întrucât, citindu-l întâmplator, mi s-au deschis ochii! Eu, nu mi-e rusine sa recunosc, sunt o fire mai retrasa în relatiile sociale! Dar Excelenta Sa, Emil, constat ca este un zoon politikon prin excelenta! În aproximativ 48 de ore, a reusit sa cunoasca oameni SI din Papua Noua Guinee, Noua Zeelanda, Noua Caledonie, Barbados, plus laponi de la Cercul Polar, plus câtiva locuitori din Patagonia, din insulele Fiji si din Trinidad Tobago. Si sunt convins ca lista mentionata a cuprins doar pe cei pe care si i-a amintit, fiindca acel „SI“ lasa a se întelege ca ar fi fost mai multi, de mai multe soiuri.

La fel de convins sunt ca lapona Enigel de la Cercul Polar nu s-a bagat ea în vorba cu ambasadorul, pentru ca interesele României, teoretic, nu justifica prezenta unei ambasade în portiunea aceea a universului pentru a fi recunoscut, sa zicem, ca urmare a straduintelor depuse în vederea popularizarii limbii române si a persuadarii guvernului de la Cercul Polar în scopul botezarii unui bulevard din capitala cu numele lui Eminescu (cum a procedat la Montevideo si Manila – asa scrie în CV). Ci, mai degraba, Excelenta Sa, Emil, a încercat o conversatie lejera cu Enigel, uzând de carisma-i si volubilitatea-i native sau câstigate în atâtia ani de practica în serviciul diplomatic.

Însa si daca aceasta s-a bagat în seama cu Excelenta Sa, mi-e greu sa cred ca patagonienii, fijiotii si trinidad-tobagoienii au facut acelasi lucru, împunsi de un irepresibil je ne sais quoi launtric.

Dar sa presupunem ca toti acestia s-au dat la taclale din proprie initiativa si s-au întretinut cu Excelenta Sa, Emil, în rastimpul celor doua zile egiptene. (Sa mentionam, într-o doara, ca domnia sa nu a avut posibilitatea sa le ofere atunci si cartea, deoarece trebuia sa mai treaca ceva apa pe Nil pâna sa o astearna pe papirus si s-o trimita la Curtea Veche.)

O alta convingere a mea este ca respectivele persoane nu îl cunoscusera în prealabil pe ambasador. Erau doar unii, la fel ca altii, ce venisera în Egipt sa se pupe în fata Sfinxului si sa fie fotografiati de ghid când tin piramidele în podul palmei. Unii oarecare, situati pe acelasi palier cu C.R. din România!

Acum, necunoscându-i pe noii caledonieni, pe barbadosieni si pe papua-noua-guineeni & Co de-atâta timp încât sa nu i se para suspecta încercarea acestora de a se conversa cu el, mi s-ar fi parut firesc ca Excelenta Sa, Emil, sa riposteze astfel:

– Cine esti dumneata de intri în vorba cu mine de parca ne-am cunoaste de-o viata? Huh?

Dar nici nu s-a pus problema! Din contra! Excelenta Sa, Emil, a conversat cu ei firesc, asa cum o faci întotdeauna când dai peste niste cunostinte placute!

Astfel, citind acel pasaj, mi-a cazut fisa! De fapt, fisele, ca am priceput mai multe lucruri simultan.

1) Am înteles de ce Excelenta Sa, Emil, l-a interpelat într-o prima faza cu un decibel mai putin diplomatic pe C.R.: fiindca nu era nici de la Cercul Polar, nici din Papua Noua Guinee si nici din vreo alta destinatie exotica! Era doar român, unul ca domnia sa, din aceeasi plamada. Un specimen complet neinteresant, ce prezenta chiar riscul sa-l deranjeze cu vreo solicitare stupida.

2) Am înteles cum ar fi trebuit sa se adreseze C.R. pentru a primi împuternicirea!

Iaca:

„Excelenta, am onoarea sa va salut! Sunt Crypto Riga de la Cercul Polar! Ne-am întâlnit în Cairo, exact înainte sa luati în primire postul de ambasador la Khartoum. Poate va mai amintiti de mine! În ce ma priveste, v-am povestit si cu acea ocazie, am avut prilejul sa va cunosc mai demult! Înca din perioada când sotia mea, Enigel, si cu mine, fiind bursieri în Manila, am urmat cursul de civilizatie si cultura româna predat de dvs. la universitatea de acolo! Atunci, mai tineti minte, gratie încurajarilor dvs. constante de a studia limba româna, am început sa citim multa literatura din tara dvs.! Si, ca sa vedeti cum lucreaza providenta, Excelenta, o saptamâna mai târziu întâlnirii noastre din Cairo, înfruptându-ma cu Enigel din opera lui Ion Barbu, citind acea elocventa expunere a psihologiei laponienilor din capodopera sa literara, ne-am decis pe loc sa ne stabilim în România! Ba, între timp, am devenit chiar cetateni români! De un an si ceva ne-am stabilit în Craiova! Iar fiica noastra, ce ziceti de asta, a fost recompensata recent cu o excursie în Europa pentru rezultate foarte bune – ghiciti unde? – tocmai la limba româna, Excelenta! Apropo, Excelenta, nu m-ati putea ajuta sa-i trimit o împuternicire? Ca ea are doar 13 ani si eu sunt în Sudan acum, ca observator militar!…“

Credeti ca l-ar fi lasat inima pe Excelenta Sa, Emil, sa o lase pe fiica laponei Enigel si a lui Riga Crypto sa nu vada Europa, când el însusi, în calitate de secretar toate numerele si ambasador, vazuse toata lumea aproape?

Nu as zice.

Dar, curat ghinion, lu’ C.R. nu i-a picat fisa sa modifice datele prezentarii!

Cu toate ca, îmi cade acum o alta fisa (un alt piastru, ca sunt înca în Sudan la ora asta), e foarte posibil ca Excelenta Sa, Emil, luând cunostinta de faptul ca ex-laponul Riga de la Cercul Polar s-a lepadat de exotismul original în favoarea unei sulimaneli carpato-balcanice si ca a renuntat la igluul traditional pentru un imobil dintr-un cartier rezidential de-al lui Mititelu, redevenind astfel un exemplar la fel de banal ca C.R., sa-l trimita si pe el sa plimbe foca prin tukul-ul din K. în care înnopteaza ca observator militar ONU în Sudan trimis de statul român.

În loc de concluzie

S-au scris si spus multe despre militarii români! Majoritatea, ca de obicei, exagerari! De-o parte sau de alta!

De aceea, poate, în aceasta flescaiala media unde panegiricile cele mai abracadabrante se iau la întrecere cu desconsiderarea cea mai crasa a armatei, câteva date de bun-simt ar putea restabili cât de cât proportiile reale ale firii militarului român.

Voi începe cu o banalitate: militarul român a jurat credinta acestei tari, România.

Poate ar fi bine de stiut ca, daca, uneori, imaginea pe care o lasa este în urma asteptarilor, nu este întotdeauna vina lui.

Poate ar fi bine de stiut ca pe militarul român, în general, îl lasa indiferent când aude la televizor fraze pretioase, rasunând strident, ca niste tinichele, despre „baietii nostri“ din teatrele de operatii.

Poate ar fi bine de stiut ca militarul român este dezgustat când realizeaza ca este bagat în seama doar de Ziua Nationala si de Ziua Armatei sau când vreun caporal anonim se întoarce pitit între scânduri, petrecut de fatarnicia televiziunilor care, vreme de cinci minute, îl transforma într-o pilda a curajului si devotamentului fata de tara, împaunându-i moartea cu metafore de doi bani.

Poate ar fi bine de stiut ca „baietii nostri“ nu sunt baietii nimanui, sunt doar baietii lui mama si-ai lui tata, aia care-i mai avem, si nu au un statut special, sunt la fel de mult „baietii nostri“ ca voi.

Poate ar fi bine de stiut ca „baietii nostri“ îsi fac doar treaba ca oricare altii si ca sunt platiti pentru asta.

Militarul român nu este mai erou decât un miner, un doctor, un electrician sau decât vecinul de alaturi, nu are o capacitate de suferinta mai mare sau mai mica decât oricine altcineva din tara asta, militarul român iubeste, viseaza si râde la fel de mult ca ceilalti, face aceleasi gafe si cade prada acelorasi iluzii ca noi toti, îsi ajuta parintii, îsi invita prietena la mall, îsi creste copiii, face sacrificii si îndura privatiuni ca oricare dintre voi, respecta legea, se uita la filme, citeste si-si face planuri la fel ca tine, nu este mai bun si nu este mai rau decât oricine de oriunde.

Militarul român este la fel de român ca Excelenta Sa, ca mine, ca familia ta si ca celelalte milioane de români.

Militarul român merita tot atât de mult respect ca orice alt cetatean al acestei tari. Nici mai mult, nici mai putin.

Din toate aceste considerente:

– Excelenta, mai du-te-n Darfuru’ meu! n

NOTE :

1. Emil Ghitulescu, „Toate drumurile duc la…Darfur (Însemnãri diplomatice)“, Editura Curtea Veche, 2008.
2. Între timp, cãpitanul C.R. a fost avansat la gradul de maior.
3. Idem, p.11.

Un comentariu pentru “Sudan, un loc al Excelentei”

  1. martie 31, 2011 la 8:40 pm

    acest domn ambasador, mare nesimtit!
    in toamna anului 2008, o comisie formata din ambasadorii statelor membre UE in sudan vizitau HQs de sectoare in UNMIS. toti ambasadorii au solicitat ca in fiecare „capitala” de sector sa se intalneasca cu militarii compatrioti care desfasurau misiuni in sudan.cu exceptia, ghiciti a cui…a nesimtitului de amsador roman. mi-a crapat obrazul cand eram intrebat de catre ceilalti colegii de ce observatorii romani nu sunt chemati la intalnire.

    fost UNMO in UNMIS, ian. 2008-ian. 2009, sector III-Malakal, Nasser ts.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper