Siberia spiritului

Un articol de AUGUSTIN BUZURA

Nu am facut mai nimic in saptamana dintre Craciun si Anul Nou. Am citit, am ascultat muzica si, mai ales, m-am jucat cu nepotii urmarit de o tragica intamplare: dupa exact 21 de ani, un om, Adrian Sobaru, a incercat sa-si sacrifice viata aruncandu-se chiar dintr-un balcon al Parlamentului si strigand, precum odinioara cei de pe baricadele Revolutiei: „Libertate!“ Mesajul de pe tricou: „Ne-ati ciuruit. Ne-ati ucis viitorul copiilor nostri. Libertate!“ arata disperarea unui cetatean lucid care exprima cu cea mai mare claritate durerea  tarii. Cuvantul lui, pentru cei ce au avut curajul sa-l priceapa, a fost mai tare decat toate motiunile si legile aberante schimbate de la o zi la alta.

Niciodata in cladirea respectiva nu s-a strigat cu atata sinceritate si disperare acest cuvant, dar, cu toate astea, ma gandeam cu durere la ce ar putea sa i se intample dupa ce va fi salvat. I se va atribui, in buna traditie, o boala psihica? Va fi intimidat si obligat sa taca? Va fi minimalizat si umilit de catre banda de  sconcsi intelectuali bine remunerati din presa „independenta“?  Oricum, m-a uluit graba cu care femeile de serviciu stergeau sangele. Asa s-a intamplat si in prima zi a Revolutiei. In loc ca politicienii sa fie adusi la realitate de disperarea unui erou,  realitatea a fost „prelucrata“ si ajustata dupa o reteta mostenita din anii „epocii de aur“.  Din cand in cand, cate un anonim, printr-un gest disperat, curata fata natiei noastre care, in locul demnitatii, alege, de cele mai multe ori, umilinta. In alti ani, indrazneam sa privesc inainte, dar acum m-am multumit sa-mi verific trainicia proiectelor vechi si, atat cat pot, sa ma concentrez asupra celor mai urgente. Si, desigur, sa spun ce cred, chiar daca articolele mele nu sunt decat un fel de mesaje disperate aidoma celor din sticlele incredintate odinioara milei valurilor marii. Oricat m-as stradui, nu pot sa fac altceva. Caci, asa cum spune Diogene Laertius, „e o rusine sa taci si sa lasi barbarii sa vorbeasca“. Cei din generatia mea care – indraznesc sa spun –, in conditii extrem de grele au schimbat fata culturii romane, ne-am gandit mai intai la tara si abia apoi la marunta noastra existenta. Buni sau modesti, celebri sau anonimi am crezut in tara noastra careia, pe masura priceperii, i-am imaginat un viitor, un alt viitor decat cel pe care i-l voia puterea de atunci. Am crezut in valoare, in dreptatea si libertatea care trebuiau cucerite cu orice pret si am facut tot ce ne-a stat in putinta pentru a ne impune convingerile; si asta, in conditiile in care Ceausescu, in Occident, se bucura de stima pana cu vreo doi, trei ani inaintea asasinarii sale. Cum poti sa contesti un dizident din blocul comunist, o personalitate atat de bine primita si consultata de catre toate marile nume ale politicii? era mustrarea pe care am auzit-o de sute de ori, nu numai de la politicienii occidentali, ci si de la colegii de breasla din Vest. Cu toate acestea, Romania nu a fost nici pe departe o „Siberie a spiritului“, cum sustinea Ioan Petru Culianu. Abia acum sintagma lui incepe sa fie confirmata. Ecranele patriei sunt bantuite de sfertodocti, prosti agresivi si pipite. Cei mai multi din noua generatie de politicieni sunt sub nivelul „ministrului“ Zaroni de care radea o tara intreaga. De nu stiu cata vreme, singura intamplare ce are legatura cu  cultura romana adevarata a avut loc zilele trecute: s-a aprins casa in care s-a nascut „acel rege al poeziei“, Vasile Alecsandri, casa aflata in centrul orasului Bacau si lasata de vreo trei decenii in seama celor fara adapost. Isi poate cineva imagina ca undeva, in Europa zilelor noastre,  ar mai fi posibila o asemenea intamplare? A protestat cineva? Dictatura de la noi, cu caracteristicile ei fanariote, era aproape de neinteles pana si pentru cei care ne priveau cu bunavointa. Acum, din nefericire, alaturi de Dracula, tot Ceausescu ramane deocamdata brandul nostru de tara. O ziarista italiana, buna cunoscatoare a conflictelor militare de pe glob, pe care am cunoscut-o in Kosovo imediat dupa minirevolutia culturala, m-a intrebat uimita dupa ce incercasem sa-i explic situatia din Romania: „Daca nu va convine ce se intampla in tara ta, de ce nu schimbati guvernul? Sau, de ce nu te muti in alta tara?“

Sa-i fi spus ca fiind popor de tarani nu aveam simtul baricadelor si ca, din nefericire, n-am invatat ca salvarea sta in noi insine, ci intotdeauna am asteptat-o din alta parte? Astazi, de pilda, de ce i-ar pasa Marelui Licurici ca Romania este pierduta pentru mult timp de aici incolo, daca nu pentru totdeauna, la marginea unei istorii grabite, din moment ce nu se striga, ci, cu fiecare zi mai mult, se vorbeste in soapta? Cui ii pasa ca tocmai acum, dupa ce am intrat in U.E., tara este mai izolata decat pe vremea Raposatului? Impostorii, nulitatile galagioase, pitigoii pe post de vulturi si-au luat-o in proprietate. Acum insa a ajuns sa semene cu o banala pluta pe un ocean infuriat, iar comandantul ei, fara busola, dar avand la brau scalpurile adversarilor sai, este incapabil sa gaseasca macar Steaua Polara. In aceste zile, asadar, intre telejurnalele obsedate de carnati,  sarmale si cozonaci, am mai urmarit sintezele si darile de seama despre anul abia incheiat, caci imi doream din toata inima sa-mi spuna cineva ca, indiferent in ce domeniu, avem totusi un succes, cat de mic, sau vreo victorie care mi-a scapat. Din pacate, dintre cei 21 de ani de la Revolutie, asa cum am aflat de la adevaratii specialisti,  l-am traversat pe cel mai nefericit. Adica, pe cel mai nefericit de pana acum! Caci,  ne-a anuntat insusi presedintele patriei, ca modernizarea continua, adica vom schimba si Constitutia, chiar daca nimeni nu mai tine seama de ea, legea electorala si tot ce i-ar putea incurca pe cei de la putere.  Iar daca legile ultimilor doi ani au facut parte din marele capitol al modernizarii tarii, vor urma fireste alte reduceri, alti someri,  alti alungati in lumea larga, nesfarsite cozi la pomenile U.E. sau la ale diverselor primarii, iar cuvantul cel mai frecvent rostit, dar absolut degeaba, de catre amaratii de azi si de maine va fi, ca si pana acum: „Hotii!“ Dar, din nefericire, cum bine se stie, curajul natiei se opreste cam pe aici. Toti sunt disperati, insa altii trebuie sa lupte! Si pentru ca nu se inghesuie prea multi sa-si asume riscul de a fi liberi, de a-si afirma demnitatea si drepturile consemnate de Constitutie, lucrurile merg cu viteza spre zona ireparabilului. Caci „hotii“ isi vad de treaba! Cui sa-i pese de cel fricos si umil care-si vinde votul celui care-i da o plasa cu ulei, zahar si faina?  S-a precizat doar, si nu o singura data, ca statul nu raspunde de nimic, nu isi asuma nicio obligatie fata de cetateni, dar fura tot ce poate de la cei mai saraci, astfel ca  nu m-as mira sa apara vreo Ordonanta de Urgenta  prin care cei ramasi in tara, care nu sunt membri ai P.D.L., sa fie obligati sa-si plateasca locul de munca. In China, condamnatii la moarte sunt siliti sa isi cumpere gloantele.  Noi, popor mai tanar, cu alte traditii, fiindca ne e frica si de viata, dar si de moarte, ne multumim cu o moarte in rate, adica tocmai cu ceea ce ofera statul din belsug: foame, ignoranta, umilinta si incultura. Si, cu toate ca le vedem bine, ca nu ne mai insala nimeni, ne ascundem dupa „las ca trece si asta!“ sau dupa „ne descurcam noi cumva!“. Ca sa nu mai vorbim de obiceiurile bine incetatenite de pe vremea lui Iancu Jianu: „Sa ne dea si noua!“ Adica, sa fure, dar sa nu ne uite nici pe noi! Cat despre risipa de alimente, care a inceput sa-l ingrijoreze pe actualul Presedinte, se mai pastreaza, cred,  Planul de alimentatie rationala al Raposatului  aparut ca urmare a Cuvantarii de la Braila, conform careia, daca nu se luau masuri, riscam sa ajungem „un popor da obeji!“. Caci, in clipa de fata, Romania nu este guvernata, ci stapanita, astfel ca poate fi impusa cu usurinta absolut orice aberatie atata vreme cat Curtea Constitutionala va tine locul Parlamentului. „Pentru prieteni – totul, pentru dusmani, legea!“ spusese odinioara „calaul“ Franco. Sa desfiintezi cateva mii de scoli, vreo 200 de spitale, sa impui  o lege a educatiei antinationala in schimbul unor banale voturi, sa nu cunosti absolut nimic din istoria noastra veche si noua este nu numai un semn grav de inconstienta, ci si de ura, de razbunare primitiva pe propriul popor. Stie presedintele care umbla cu citate din Proclamatia de la Alba Iulia ca acelea erau pur politice, ca ungurii ardeleni nu au recunoscut niciodata Unirea? Asadar, reforma fara bani, fara carti, fara un dialog real cu tara, cu elevi flamanziti, lipsiti de  conditii materiale macar acceptabile. Dupa decizia Curtii Constitutionale, cineva mi-a trimis un sms: „Traiasca Romania in frunte cu U.D.M.R.!“ La urma urmei, un adevar incontestabil in acest moment. Acum, ungurii nu mai fac pasi marunti spre autonomia teritoriala si spre desfiintarea Universitatii Babes Bolyai din Cluj, ci un veritabil galop de sanatate. Mai ales ca, in urmatoarele sase luni, U.E. va fi condusa de la Budapesta. Santajul functioneaza perfect cata vreme ungurii „dialogheaza“ cu unii dintre cei mai lasi si mai flamanzi conducatori de la Marea Unire incoace. Maghiarii nu trebuie condamnati, caci nu este prost cel care cere, ci acel acare da. Plus ca  nu  se cuvine sa  ignoram faptul ca toate aberatiile lor prezente si viitoare sunt votate de catre romani, multi din Transilvania, cu primul-ministru in frunte, care nu sunt democrati si globalisti convinsi – caci discriminarea pozitiva la care s-a ajuns  este unica intre democratiile europene –, ci marionete adevarate si valeti  mandri ca sunt ce sunt. Most vagy soha! Acum ori niciodata! era strigatul care i-a insufletit in urma cu un deceniu la Targu Mures! Si tare-mi vine sa cred ca, prin grija celor ce ne conduc, el ar putea sa aiba acoperire in fapte. Sigur, modernizarea este demult foarte necesara, dar celor cat de cat lucizi nu le este teama de schimbare, ci de modul in care s-a facut ea pana acum. Adica de smecheria si de prostia intretinute prin toate legile, regulamentele si practicile scrise si nescrise. Nu tocmai din intamplare, un ziar din Vest spunea ca, aici, „viata este mai inspaimantatoare decat fictiunea“. Deocamdata, doar un om a  incercat sa se sacrifice pentru a atrage atentia ca asa nu se mai poate, ca viitorul tarii este compromis pentru mult timp. Un proverb zen spune ca intunericul poate fi spart chiar si de flacara palida a unei lumanari. Ma intreb insa unde sunt cei ce au stat la Revolutie in fata tancurilor, cei ce erau decisi sa moara de dragul libertatii? Unde sunt profesorii numeroaselor universitati si licee care au ramas fara bani? Dar zecile sau chiar sutele de fundatii bine stipendiate care isi propusesera sa apere democratia? Sa-i fi ciuruit pe toti? Nu cred.

3 comentarii pentru “Siberia spiritului”

  1. ianuarie 13, 2011 la 1:50 pm

    Domnule Academician,
    Marturisesc , cu toata sinceritatea, ca asteptam comentariul Dvs.atat la gestul disperat al lui A.Sobaru, dar si consideratiile pe marginea sfarsitului de an 2010, cu prelungirile de la inceputul lui 2011.De ce? Pentru ca stiu ca, de fiecare data, sunteti un fin si profund observator a tot ceea ce inseamna cuvantul OM, cu cele mai ample si mai consistente conotatii ale sale.Mai mult chiar, profesia Dvs. de baza, cea de medic,va da posibilitatea, in plus, sa realizati o anatomie a cuvantului scris cu majuscule pe tricoul patat de sange al lui Sobaru:LIBERTATE. Si cred ca, niciodata, strigatul ce l-a insotit nu a fost mai dramatic pentru ca el venea sa loveasca, asemeni unui tsunami,in constiintele amortite ale indiferentei si blazarii.
    Si,totusi, au mai ramas, cred,ne-ciuruitii, asa ca Dvs., care mai au multe de spus. Iar noi, sa citim si sa luam aminte.

  2. ianuarie 14, 2011 la 11:23 pm

    Nu pot folosi un limbaj adecvat la ceea ce inspira articolul.Agatat,grijuliu,de orice ocazie,sansa,de a-si exprima”patriotismul” si vasta-i cultura,autorul nu isi poate acoperi nici macar la senilitate,trecutul abject de care duhneste!Mentorul sau il asteapta pe taramul celalalt,dar de judecata nu poate scapa nici macar pe aceasta lume!Nu mai ocupa spatiile ce pot fi folosite de cei in masura si in drept!Surprinzatoare alegerea acestui demon,pentru a mai scrie in zilele de azi!Nestiutorii pot fi dusi in eroare de acest äcademician care,si acum in era inaltelor tehnologii,isi expune cadavrul in fata celor vii!

  3. ianuarie 16, 2011 la 9:48 am

    Este un articol care dă glas frământărilor a milioane de oameni şi e bine venit, ca un balsam. Din păcate, FRICA s-a pogorât din nou asupra noastră. Precum înainte, şi actuala conducere are girul puterilor din afară (state sau organisme internaţionale, acelaşi lucru este). Ce poţi să faci legal, când legea nu se respectă? Ce şanse are democraţia, dacă poporul nu are conştiinţa ei. (Şi acest comentariu l-am scris cu teamă.)

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper