Muzeul ca inima

Vizitatorii marilor orase europene si americane nu au cum sa nu observe ca, adeseori, centrele istorice sunt ocupate nu doar de sedii de banci, mari magazine de lux si biserici, dar si de muzee – care par sa se extinda pe suprafete din ce în ce mai mari, la concurenta cu spatiile comerciale, dar si depasind, ca întindere, zonele ocupate de alte tipuri de institutii culturale. Prin chiar specificul lor divers, muzeele se deosebesc de orice alte tipuri de locasuri de cultura. Asezarea a patru-cinci biblioteci una lânga alta ar fi un nonsens. Alaturarea a  patru-cinci muzee, nu. Doar teatrele si, uneori, cinematografele se aseamana cu muzeele, din acest punct de vedere.
Daca în capitala Ungariei, de exemplu, pe înaltimile Budei se afla doar doua muzee, iar în cartierele pragheze Hradcany si Malá Strana, la un loc, maximum trei, Viena deja beneficiaza de un adevarat „cartier“ al muzeelor, MuseumsQuartier, în care alaturi de cele patru muzee functioneaza un real focar de cultura tânara, vibranta, un spatiu destinat artelor spectacolului si recreerii deopotriva. Berlinul are în jurul celebrei Museumsinsel, cu ale sale cinci muzee (Alte Nationalgalerie, Altes Museum, Neues Museum, Bode Museum si Pergamon), cunoscute în întreaga lume, o densa retea de alte muzee mai mici pe Unter den Linden si în împrejurimi. Manhattan-ul are pe Fifth Avenue desfasurata faimoasa „mila a muzeelor“ unde, între strazile 82 si 104, se afla nu mai putin de noua muzee între care, bineînteles, Guggenheim si Metropolitan. Din cele douazeci de muzee care sunt subordonate prestigioasei Smithsonian Institution, nu mai putin de unsprezece sunt concentrate de-a lungul lui National Mall din Washington D.C. Si, evident, exemplele ar putea continua cu Parisul, Londra, Roma, Venetia, Milano s.a.m.d.
În toate aceste orase, aglomerarea muzeelor pe spatii mici constituie, în ultima instanta, o sursa de dezvoltare. Acumularea unor resurse culturale pretioase atrage de la sine oameni gata sa investeasca banii pe care îi au, multi sau putini, în cunostinte culturale, dar si în bunuri comerciale, mai mult sau mai putin scumpe. De regula, magazinele din jurul muzeelor nu sunt dintre cele mai ieftine, asa cum nu sunt nici restaurantele sau orice alte servicii aflate prin preajma. Centrul cultural al unei localitati înseamna taxe mai mari pentru orice proprietati, de la imobile de lux la panouri publicitare, de la locuri de parcare la magazine de suveniruri. Marile muzee atrag, precum un magnet, orice afacere.
Comparând stralucirea marilor muzee europene si americane, sigur ca trebuie sa recunoastem ca nu putem intra în competitie cu ele. Nimeni nu va veni, vreodata, sa descopere Luvrul la Bucuresti. Dar asta nu înseamna ca trebuie sa descurajam. Oamenii înteleg ca fiecare loc are specificul sau. Nu se asteapta sa vada cele mai mari si mai bogate si mai bine întretinute muzee din lume în România. Vor veni totusi sa vada ceea ce este specific noua, ceea ce ne defineste în bine si în rau. Ne vor critica, poate, pentru unele lucruri si ne vor admira, poate, pentru altele. Dar vor fi interesati sa ne cunoasca. Si pentru ca tot exista aceasta oportunitate, ar fi normal si de dorit ca edilii sa profite de ea si sa încerce sa construiasca în jurul acestor puncte de interes firesti, care sunt muzeele, tot ceea ce poate însemna augmentarea puterii de atractie a acestora prin mai multe mijloace.
Pe de o parte, ar fi nevoie ca în jurul muzeelor sa se creeze largi spatii de acces pietonal, în care oamenii sa se plimbe liber, fara stress, dupa ce si-au parcat autoturismele în mari parcari subterane. Pe de alta parte, comertul, de la cel de lux la cel de suveniruri, trebuie încurajat sa se dezvolte în jurul muzeelor, la un loc cu orice alte posibilitati de loisir, de la restaurante si scene pentru spectacole în aer liber pâna la gradini si locuri de joaca pentru copii.
Desigur, nu este usor de realizat asa ceva, într-un oras asa cum este Bucuresti. Totusi, nu este imposibil ca starea actuala de lucruri sa se îmbunatateasca. Exista si în Capitala noastra o axa a muzeelor. Aceasta pleaca de la Aeroportul Baneasa, unde se afla (si sper ca se va mai afla acolo, multa vreme, în pofida dorintei unor investitori cu bune relatii în Guvern de a matura muzeul de pe fata pamântului) Muzeul Aviatiei, trecând pe la muzeele Minovici, pe la Muzeul Satului, Muzeul Taranului, Muzeul de Geologie, Muzeul Antipa si, mai departe, pe Calea Victoriei, pe la Muzeul Enescu, Muzeul Colectiilor, Muzeul de Arta si Muzeul de Istorie. Pe parcursul acestui traseu, în jur, se mai afla si alte muzee si case memoriale, de la Zambaccian, pâna la Muzeul Municipiului. Aceasta axa ar putea fi pusa în valoare, cu conditia ca toate autoritatile care administreaza muzeele în cauza, de la Ministerul Apararii, cel al Educatiei si cel al Culturii, pâna la Academie si Municipalitate, sa înteleaga care este interesul comun si sa stabileasca un fel de master plan de dezvoltare a muzeelor. Este nevoie nu doar de o signalistica aparte si de o corelare a programelor, de o sincronizare a proiectelor culturale, astfel încât publicul sa nu fie nevoit sa aleaga între doua manifestari care se adreseaza exact aceluiasi segment, si nu doar de ajungerea la un stadiu de complementaritate a proiectelor culturale. Este nevoie de o implicare a Consiliului General si a consiliilor de sector, pentru ca investitiile realizate de acum înainte sa aiba în vedere punerea în valoare a acestor muzee, adevarate generatoare de prosperitate pentru comunitatile din jurul lor.
Am sa dau un exemplu de ceea ce s-ar putea face doar într-un singur loc din acest traseu, si anume, în zona Pietei Victoriei. Acesta este un spatiu în care principalul pol de interes, pentru publicul larg, nu este sediul Guvernului, asa dupa cum poate si-ar mai imagina unii dintre salariatii de acolo, ci ansamblul celor trei muzee: Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa“, Muzeul National al Taranului Român si Muzeul National de Geologie. De altfel, directorii celor trei muzee au înteles care este interesul lor comun si de vreun deceniu încoace au imaginat diverse proiecte comune (prea putine, pâna acum, dar este limpede ca lucrurile vor evolua spre bine). Dar este nevoie de mai mult decât atât. Zona nu beneficiaza, de fapt, de nici o parcare adecvata. De fiecare data când sunt zile de târg, de exemplu, la Muzeul Taranului sau la cel de Geologie sau cu ocazia Noptii Muzeelor sau a Zilei Muzeelor (ambele manifestari au loc la mijlocul lunii mai), pentru orice vizitator gasirea unui loc de parcare este un cosmar. Nu oricine doreste sau poate sa foloseasca transportul în comun si atunci, uneori, unii dintre vizitatori renunta sa mai vina la muzee decât sa piarda un sfert de ora în cautarea unui loc de parcare si sa fie nevoiti sa mituiasca paznicii de la firmele din jur pentru a-si parca autoturismul. O asemenea parcare s-ar putea construi în subteranul Pietei. Tot pe acolo ar putea circula, eventual, automobilele pentru a transforma Piata Victoriei într-o uriasa zona pietonala. Accesul în cele trei muzee s-ar putea face atât de la suprafata, cât si din subteran, unde s-ar putea amenaja mai multe spatii de primire pentru cele trei muzee, administrate în comun. Chiar daca administrarea spatiilor dintre muzee ar ramâne în sarcina actualilor proprietari (Primaria sectorului 1, pe de o parte, si cele trei muzee, pe de alta parte), principalii beneficiari ai administrarii acestora ar trebui sa fie chiar muzeele. În jurul acestora, ar putea înflori mai multe activitati dedicate divertismentului. Toata lumea ar avea de câstigat: publicul, comerciantii, administratia publica si, bineînteles, muzeele. Dar asta, numai daca se va întelege ca în tot acest proiect trebuie sa se porneasca de la muzee, ca de la o inima care pompeaza sângele vital în întregul tesut urban.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper