Limbajul elevat de lemn

Un articol de ALFRED BULAI

De curând, în cartea unui reputat universitar american, mare specialist în metodologii de cercetare, am citit urmatorul pasaj: „Acording to Holsti (1969) and Carney (1972) communications have three major components: the message, the sender, and the audience (see also Litlejohn & Foss, 2004)“. Altfel spus, conform autorilor citati, comunicarea are trei componente majore: mesajul, emitatorul si receptorul.
În cartea de limba româna a doamnei Penes, mai exact în manualul pentru clasa a doua, la lectia despre comunicarea orala, gasim o schema a comunicarii, în care ni se arata ca aceasta are trei componente: vorbitorul, mesajul si ascultatorul.
Stau si ma întreb: oare între clasa a doua din România si o mare universitate americana, precum cea din California, sa nu fie nicio diferenta? Pare destul de aiurea sa ai o lectie despre comunicarea orala la clasa a doua, dar mult mai sinistru este sa prezinti într-o maniera stiintifica o banalitate care tine, de fapt, de simtul comun. Mai mult, pentru o banalitate ca aceea ca schema cea mai simpla a comunicarii este data de amintitele componente, universitarul american da nu mai putin de trei surse bibliografice, desi orice tâmpit care a scris vreodata în domeniul comunicarii a spus si el o astfel de banalitate. Mai mult, pentru ca primele lucrari citate de universitarul american erau mai vechi, omul s-a simtit dator sa ne mai dea si una mai recenta, din 2004.
Eforturile de a prezenta stiintific cunoasterea lumii, de a colora frumos demersul descoperirii stiintifice, de „a da clasa si stil“ productiilor stiintifice si cercetarilor de tot soiul au devenit referentiale astazi. Stiintele par tot mai complicate, cel putin cele care au treaba cu societatea si cu oamenii. Musteste de matematica peste tot, de grafice si de scheme, de tabele pline cu semne grecesti (astea dau foarte bine), de ecuatii complexe, de instrumente, tehnici si tehnologii tot mai complicate, care încearca sa acrediteze ideea ca avem de a face cu demersuri autentic stiintifice, dar mai ales cu unele care tin pasul cu dezvoltarea accelerata a cunoasterii. Toate aceste eforturi au doar scopul de constructie a unei legitimitati si, de regula, au putine tangente cu lumea reala.
Avem, de fapt, un amplu proces de birocratizare a stiintei, un proces care a construit un limbaj de lemn fata de care propagandistii vremurilor apuse ar trebui sa se plece cu sfiala, pentru ca sunt depasiti exponential si referential. Acest limbaj al zilelor noastre face ca o banaliate sa fie prezentata ca parte a unui amplu proces de dezvoltare, dar dincolo de aceasta dimensiune, latent, noul limbaj ne impune, totodata, axiomatic un singur mod de a legitima valorile, cunoasterea si orice altceva vrem.
Daca problema ar ramâne doar aceea a unor carti si articole publicate la noi sau aiurea, nu ar merita, poate, sa vorbim despre ea. Din pacate, noua limba de lemn este mult mai periculoasa decât graiul activistului incult si îndobitocit de propaganda primitiva a unor perioade pe care le hulim astazi fara rezerve. De ce este periculoasa? Pentru ca atunci când auzeam limbajul de lemn al anilor ’50 sau chiar pe cel din anii ’80, cei mai multi dintre noi râdeau, simteau si realizau idiotenia si goliciunea frazelor citite sau rostite. Îmi aduc aminte ca la filozofie, prin anii ’80, la grupurile noastre satirice citeam din Stalin pentru ca omul era o extraordinara sursa de umor. Cum sa nu râzi, când gaseai la tot pasul perle deosebite de genul: „Va întrebati oare de ce se numeste filosofia noastra materialist dialectica si istorica? Am sa va raspund foarte simplu: pentru ca filosofia noastra este si dialectica si istorica!“ Cred ca si securistii care ne urmareau la aceste amuzante activitati realizau idiotenia unei astfel de fraze si, probabil, râdeau si ei odata cu noi.
De ce este mai grav noul limbaj de lemn? Pentru ca el nu este blamabil public. Dimpotriva, este idolatrizat, zeificat aproape, este încarcat cu o valoare care transcende realitatea, interesele si viata cotidiana. Mai mult, nici macar nu este „dâmbovitean“, ci unul importat de prin tarile care ne pozeaza drept modele, de prin lumi mai moderne, mai dezvoltate si mai puternice decât a noastra. Intelectualii români de toate felurile se grabesc astazi sa învete noua limba de lemn în iuresul general de a imita tot ceea ce profesorul american sau european performeaza. Noua limba oficiala a patruns în scoli si universitati, în organizatii si institutii diverse, este limba oficiala a finantarilor europene si nu numai, este limba care i-a cucerit pe cei mai rafinati dintre politicieni.
De ce este periculoasa, la urma urmei, aceasta noua limba de lemn? Pentru simplul motiv ca ea se iubeste pe sine, ea nu are nevoie de realitate, fiind chiar în divort existential cu aceasta, ea ne sugereaza formule care circula între oameni si institutii fara a avea minima nevoie de o ancora în lumea reala. Cu alte cuvinte, asa cum Robert Merton, un sociolog american, spunea acum jumatate de secol, valorile instrumentale au devenit astazi valori finale, mijloacele au devenit scopurile actiunilor noastre si acesta este unul din efectele biorocratizarii.
Am stat de vorba, în ultima perioada, cu multi oameni care au câstigat proiecte pe fonduri structurale sau care lucreaza în diverse astfel de echipe. Majoritatea lor, când s-au apucat de treaba s-au întrebat „oare ce mama naibii trebuie sa facem noi aici, de fapt?“ Adica, atunci când s-a trecut de la scrisul proiectului la realizarea lui, au aparut sumedenie de revelatii înfioratoare, ori amuzante. Fie ca proiectul se dovedeste ilogic în realitate, fie ca nu este util la ceva anume, ori se bazeaza pe o problema inventata, care nu are solutii pentru ca nu are ce rezolva, fie multe altele. Desigur, occidentalii s-au obisnuit, probabil, de mult timp cu aceasta politica de finantare, în special în cazul problemelor inventate si au învatat sa umple paginile proiectelor cu tot felul de analize de oportunitate, cu tabele, grafice gantt, matrici logice si câte si mai câte.
Mai mult decât atât, în ideea noastra de a ne alinia disperati, precum soldatii disciplinati de instructia militara, la orizontul impus de Europa, politicienii nostri reformatori introduc cu mult aplomb noua ordine politica numita reforma în diverse domenii, care de care mai importante. Noul limbaj elevat si sofisticat, dar tot de lemn, a reusit astfel sa germineze reforme.
De curând a intrat pe usa din dos a politicii românesti noua Lege a învatamântului, care, ca toate celelalte dinainte, se vrea cea a adevaratei reforme a sistemului de învatamânt. Noul limbaj a patruns astfel în spatiul reformelor si s-au mai inventat cuvinte si noi abrevieri menite sa ne faca sa întelegem greutatea si seriozitatea reformatorilor.
În astfel de reforme, cu siguranta ca ceva se impune totusi pâna la urma. Noul limbaj al institutiilor si al functionarilor care lucreaza în ele. Din nenorocire, se produc si alte schimbari pentru ca reformele sunt generate haotic, iar limbajul reformelor este independent de realitate si, prin urmare, punerea în practica a oricarei idei ridica probleme majore, ce nu pot fi manageriate de cei îndrituiti cu aceasta.
Mi se pare ca acest gen de reforma, pe care o întâlnim, la urma urmei, si în alte domenii, este, de fapt, consonanta cu tot ceea ce se întâmpla în orice alt loc în care se implementeaza noua limba de lemn. O realitate mascata, evitata strategic si chiar ascunsa publicului este rebotezata, redefinita lingvistic ca sa para pretioasa, atractiva, benefica, dar, mai ales, profesionist elaborata. Este ca si cum într-un sat uitat de lume, în care modernitatea nu a ajuns, unde nu au patruns tehnologia si valorile unei societati democratice, am face o serioasa reforma redefinind limba folosita de sateni. Îi învatam astfel ca la carute sa le spuna microbuze, la opinci autoturisme, la malai credite sau flux financiar, iar daca sunt batuti de seful de post, destul de probabil, vom spune ca aceasta este doar o expresie a libertatii de exprimare (a sefului de post, evident).
Exageram în mod voit, dar refoma din învatamânt este aproape de acest tablou, repet, ca si alte asa-zis reforme, tocmai pentru ca ea nu vizeaza realitatea, ci doar operarea cu un limbaj reformist care se bazeaza funciar pe aceleasi realitati de plecare.
Amuzant este ca unele categorii au ramas retrograde, cu picioarele pe pamânt, adica, si nu au reusit sa interiorizeze foarte bine acest limbaj, fiind ancorate prea adânc în realitate: jurnalisti, multi dintre oamenii de afaceri si chiar o parte a politicienilor care traiesc pentru lumea reala si care nu au de ce sa se legitimeze cu pretioasa limba de lemn. Este adevarat, pe unii dintre acestia, lumea reala îi obliga sa intervina pe lânga scriitorii de legi si de proiecte pentru a introduce unele „pasaje“ acolo care sa permita instrumentarea reala a institutiilor si organizatiilor. Cu alte cuvinte, legile reformelor vor avea si unele efecte reale certe. Din pacate, dincolo de intentiile uneori bune ale unora dintre decidenti, politicienii de care vorbeam vor reusi sa obtina efecte la nivelul realitatii din învatamânt, pentru ca au stiut sa introduca în text si precizari care vor duce la schimbari reale. Învatamântul românesc va deveni cu mult mai politizat decât în prezent, concursurile didactice vor deveni tot mai mult numiri, si asta la orice nivel, succesul si carierele profesorilor vor fi si mai mult determinate de clicile de retele existente deja, dar care, acum, vor fi controlate si politic. Va scadea sansa la educatie în România, sistemul va mai pierde din nivelul de competenta, si asa nevralgic. Spiritul democratic si al libertatii, prezent în universul academic înca de la începuturile universitatilor, va fi calcat si mai mult în picioare, dat fiind ca nu mai exista nici macar premisele elementare ale unei astfel de functionari.
Sunt oare prea pesimist? Eu nu cred ca este vorba de pesimism, ci de probabilitati. Nu spun ca toate efectele vor fi negative. Spun doar ca probabilitatea ca partea plina sa fie mai mare decât partea goala a paharului este uluitor de mica, pentru ca atunci când umpli paharul doar la nivelul discursului public, iar în realitate el se afla uitat pe masa din bucatarie de ani de zile sau când, mai mult, în numele unor principii care suna bine, pe furis, mai golesti din el (în ideea ca îl primenesti) pentru prietenii tai sau pur si simplu îl versi din prostie, e foarte greu sa crezi ca vei obtine un pahar plin vreodata.
Stimati cititori, fiti fericiti! La fel se deruleaza si se vor derula si multe alte reforme în România. Sansa dumnevoastra cred ca este doar aceea de a merge la sedintele noilor propagandisti si a învata noua limba de lemn.

Un comentariu pentru “Limbajul elevat de lemn”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper