Din nou, despre pericole

Am avut  ocazia, acum mai multe luni de zile, sa vorbesc, din coltul acestei pagini, despre o parte din pericolele care pândesc muzeele clujene: lipsa de bani, lipsa de spatii si resurse umane, dezinteresul unor decidenti politici, revendicarile de cladiri, starea patrimoniului etc. Ceea ce nu aveam de unde sa stiu atunci este ca aceasta lista se poate lungi. Cu alte cuvinte, e loc si pentru mai rau.

Se pare ca România este condamnata sa repete, la nesfârsit, scenariul dezvoltarii tarii, asa cum a fost imaginat el la începutul primului deceniu postcomunist. Atunci, când s-a trecut de la economia dirijata la cea de piata, una dintre cerinte a fost renuntarea la subventiile acordate de la buget pentru mentinerea unor sectoare economice neproductive. Toata lumea a fost de acord cu principiul, numai ca el a fost aplicat mai întâi în sectoarele care atrageau cele mai mici subventii. Cu alte cuvinte, practic, ani de zile, toata industria a ramas subventionata, dar s-au taiat semnificativ bugetele de la cultura.
Acum, una dintre marotele politicienilor este restructurarea. Ceruta de Fondul Monetar International, de Uniunea Europeana, de nevoia alungarii crizei si, nu m-ar mira, de ONU, NATO, FBI, FSB si de te miri cine altcineva, de pe Pamânt sau de pe Luna, restructurarea asta, cica, este vitala – ca sa nu murim, asadar. Evident, în România, termenul „restructurare“ nu implica, neaparat, o schimbare de perspectiva, de strategii, de conceptii, ci numai reduceri salariale, concedieri si desfiintari. Este, asadar, un duios eufemism pentru ceea ce înaintasii nostri numeau, cu sinceritate, „curba de sacrificiu“. S-au taiat, cu ghiotura, institutii, posturi si bugete. Dupa principiul sintetizat într-un banc de acum jumatate de secol, pentru a se face economii, s-au unificat institutele de geografie, geodezie, geologie, geofizica si geometrie, iar director a fost numit Geo Bogza. Asa si acum. Comasarile s-au facut dupa tot felul de principii si au fost reluate de mai multe ori, atunci când s-a observat ca nimic nu mai functioneaza. S-au consumat tone de hârtie pentru noile denumiri si conturi bancare, s-au organizat sute de concursuri pentru noile posturi de directori, s-au schimbat firmele si au fost zapaciti toti utilizatorii, care nu mai stiu cu cine trebuie sa vorbeasca, la ce institutie si în ce sediu, pentru a-si rezolva problemele.
Desigur, un ochi ager a observat ca si muzeele trebuie restructurate, pentru ca sunt printre cele mai mari consumatoare de fonduri, fara sa produca nimic: nu tu servicii hoteliere, nu tu piese de schimb pentru Dacia, nu tu cine de afaceri la lumina lumânarilor si nici macar asfaltari sau alte mici lucrari edilitare, platite pe baza comisioanelor aferente. Au un personal numeros, de zeci de oameni, si ocupa si sedii impozante în centru. Ce-or face toti oamenii aia acolo, te întrebi, ca în salile de expozitii nu vezi decât vreo trei supraveghetoare. Cu ce si-or pierde vremea toti ceilalti? Punerea problemei îmi aduce aminte de un control derulat acum câtiva ani de niste functionari de la Ministerul Finantelor, care au observat ca actorii Teatrului National din Bucuresti nu vin la program (care începea la 8.30 si se termina la 17). Dupa cum mi-a spus atunci o persoana „responsabila“, la 9 dimineata nu era nimeni în teatru. Concluzia controlorilor a fost ca, dupa ce ca unii actori muncesc doar vreo doua ore pe saptamâna, ca doar nu au spectacol în fiecare seara, mai iau si o galeata plina de bani, pe post de salariu, unii dintre ei, chiar 1.000 lei pe luna! Asta, ca sa nu mai punem la socoteala ca, oricum, sa te maimutaresti pe o scena nu e chiar o munca prea serioasa. Asa si cu muzeele.
S-au taiat posturi de pe la toate departamentele: cercetare, restaurare, expozitii, contabilitate etc. si s-a luat decizia înteleapta a taierii posturilor de conducere. Asadar, daca sunt doi directori în doua muzee, în fiecare câte unul, unificam institutiile si ramâne un singur director. Iata ce economie importanta s-a facut! Scoatem tara din criza!
Un asemenea tip de rationament a fost urmat în mai multe judete din tara. Se pare ca urmatoarele victime se pregatesc sa fie cele trei muzee aflate în subordinea Consiliului Judetean Cluj: Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Arta si Muzeul Memorial „Octavian Goga“. Strutocamila rezultata ar trebui sa se numeasca Muzeul Judetean Cluj. Asta este ca si cum acelasi consiliu judetean s-ar gândi sa unifice toate comisiile permanente în care functioneaza doamnele si domnii consilieri judeteni (sunt sapte cu totul, de la Comisia pentru relatia cu autoritatile si comunitatile locale, pâna la Comisia de agricultura, silvicultura si mediu) si sa creeze Comisia de specialitate a Consiliului Judetean Cluj. Ar avea exact aceeasi noima, pentru ca toate cele sapte sunt comisii, tot asa cum toate cele trei institutii sunt muzee. Faptul ca au profiluri atât de diferite (arta, etnografie, memorialistica), ca au anverguri diferite (national, regional, local), ca au sedii diferite (nici macar toate în Cluj-Napoca) si ca au probleme de dezvoltare si administrare extrem de diverse, nu pare sa fie un impediment pentru propunatorii acestei decizii. Pentru ei, important este ca s-ar taia vreo 7 posturi de conducere (doua de directori, doua de contabili sefi etc.). În logica asta, ma gândesc ca la viitoarea dezbatere privind proxima revizuire a Constitutiei (ca tot se tot discuta în Parlament, de zor, cum sa ramânem cu un legislativ unicameral), sa propuna cineva unificarea tuturor judetelor într-unul singur: România. Va dati seama ce economie s-ar face la buget? Câte posturi de presedinti de consilii judetene ar disparea? De prefecti, de directori, de contabili sefi? O sa putem plati, din economii, tot împrumutul de la F.M.I., înainte de termen.
Desigur, nimic nu este nou sub soare. La începutul deceniului 9, ca sa îi faca pe plac lui Ceausescu, în plin efort de achitare a datoriei iesterne, în toate judetele, conducerea  de partid si de stat a hotarât ca muzeele trebuie unificate; astfel, s-au creat „complexe muzeale judetene“, pe principiul complexelor agroindustriale pentru cresterea si procesarea porcilor. Deodata, totul a devenit mult mai dificil. Cu sedii diferite, cu probleme diferite, cu patrimoniu diferit, administrarea muzeelor a ajuns sa fie un cosmar. În ianuarie 1990, peste tot, în tara, a avut loc revenirea la situatia ante 1984. Problema, cu decidentii actuali, este ca nu stiu nici istorie, nici management. Daca ar fi stiut istorie, nu ar fi repetat greselile guvernarii comuniste. Daca ar fi stiut management, ar fi înteles ca asemenea masuri nu rezolva problemele economiei, dar creeaza probleme în alte sectoare.
Ramâne de vazut daca publicului i s-ar parea normala o asemenea masura aberanta. I-ar pasa? Ar protesta? Poate ca nu. Dar ar suporta, fara îndoiala, consecintele: scaderea calitatii actului cultural. si s-ar mira, poate, de ce merg lucrurile prost în tara asta…

Un comentariu pentru “Din nou, despre pericole”

  1. ianuarie 24, 2011 la 10:25 am

    Bine creionat de catre autorul articolului situatia grava existenta in institutiile muzeale. Pe langa jaful instituit de catre autoritati, aici mai trebuie adaugat ca reforma este un esec deoarece inca mai sunt cocotati in functii de conducere persoane ce au dreptul la pensie si platiti cu mii de lei ca salariu, persoane care au cumul de functie si multe alte situatii care implica risipa a banilor publici.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper