Ca-n basme…

Când zicem „a fost ceva ca-n basme“ fiecare din noi are o alta reprezentare a expresiei, din care nu lipseste ideea de feeric, de fabulos, de neasteptat, de minunat, concretizata în prezenta zânelor bune ivite la momentul potrivit pentru a-i veni în ajutor lui Fat-Frumos sau Ilenei Cosânzene, a babelor milostive sau a mosilor întelepti  dând eroului sfaturi utile întreprinderii sale ori înzestrându-l cu cine stie ce obiecte nazdravane care îi vor sluji cândva acestuia pentru a ajunge la inexorabilul happy end.
Sigur, semantica expresiei „ca-n basme“ depinde de semnificatia lui „basm“ care, oricât de comun ar fi cuvântul, înseamna, pentru fiecare dintre vorbitori, altceva. De pilda, vechiul „Dictionar de expresii si locutiuni ale limbii române“ (1985) selecteaza sub „basm“ doar „a ajunge (sau a se face, a fi, a ramâne etc.) de basm“ si trimite la „râs“, expresie reluata, în prima  pozitie, si sub „poveste“, la care se mai adauga alte câteva, precum „de poveste“, interpretat, pe baza unui citat din Neculce, ca având sensul „care serveste ca marturie ca asa s-au petrecut faptele“, „unicul“, „nici unul“ (p. 550) etc. Mai aproape de sensul real mi se pare a fi batrânul Saineanu, „Dictionar universal al limbei române“, care echivaleaza pe „a se face de basn“ cu „a ajunge de batjocura“: „C-am baut tot ce avui si de basn ma facui“, sustinut, adaug eu, si de un cântec de petrecere la moda cu câtva timp în urma: „De n-ar fi horinca-n sat, Niciodata n-as fi beat, Dar asa horinca este, Eu la lume-s de poveste!“  Expresia, cu exemplu cu tot, dar cu explicatia „ a se face de râs“, este reluata în „Noul dictionar universal  al limbii române“, Editura Litera International, 2006, care adauga si locutiunea „ca de basm“ cu sensul „fantastic, himeric (aici, vorba lui Caragiale, dintr-o regretabila eroare de tipar, în exemplarul consultat de mine apare  himenic!), ireal“.
Cred, pe de alta parte, ca „a se face de basm“ poarta si un sens pozitiv, marcând exceptionalitatea, insolitul, remarcabilul. Astfel, bautul în exces îl pune pe cel care îl practica într-o pozitie diferita de oamenii comuni, caracterizati prin cumpatare; sa ne amintim de Setila, personajul lui Creanga, a carui „dipsomanie“, ca sa-l citam pe Serban Cioculescu, are nu numai o valoare caracterologica, ci si o functie epica.
Ca-n basme – vom vedea imediat în ce sens – trebuie sa se fi simtit Iordan Datcu, Nicolae Constantinescu si A. Gh. Olteanu, autorii antologiei „Basme populare românesti“, editata de Academia Româna. Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Colectia „Opere Fundamentale“, Bucuresti, 2008, 2 volume, 888 p. + 904 p., încununati cu Premiul Perpessicius pentru editii critice acordat de Muzeul National al Literaturii Române, într-o festivitate care a avut loc la Bucuresti, la jumatatea lui decembrie 2010. În acelasi cadru a fost sarbatorit acad. D. Vatamaniuc, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani, si au fost înmânate premiile „Serban Cioculescu“ lui Pavel Tugui si „Petru Cretia“ clasicistilor Andrei Cornea si Traian Diaconescu.
Cu totul neasteptata li se va fi parut celor trei folcloristi vestea ca lucrarea lor, prea putin mediatizata la vremea aparitiei, a avut un asemenea ecou în fata juriului alcatuit din acad. Eugen Simion, profesorii universitari Paul Cornea si Ioan Simut, cercetator stiintific I dr. Nicolae Mecu si prof. dr. Lucian Chisu, directorul MNLR.
Antologia „Basme populare românesti“ este realizata de trei „meseriasi“:
dr. Iordan Datcu, prestigios editor, de numele caruia se leaga aparitia a zeci si zeci de titluri  din literatura româna si, cu precadere, de folclor si folcloristica româneasca, la vechea Editura Minerva, iar dupa 1990, la alte case de editura, autor al monumentalului „Dictionar al etnologilor români“ în mai multe editii, cea mai recenta, a III-a, „revazuta si mult adaugita“, Editura Saeculum I. O., 2006, 983 p.; dr. Nicolae Constantinescu, profesor universitar, fost, timp de decenii, titularul cursului de folclor literar românesc de la Facultatea de Litere din Bucuresti, autor al unor studii fundamentale despre literatura orala, care semneaza Studiul introductiv, „Basmul popular între ieri si mâine“. „…Iar cuvântul din poveste  înainte mult mai este“ la Antologia premiata; dr. A. Gh. Olteanu, profesor, inspector de specialitate la Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, autor de manuale scolare, de studii si comentarii literare unanim apreciate.
Prin ce se deosebeste antologia aparuta în Colectia „Texte fundamentale“  a Academiei Române de altele asemenea? Trei ar fi, în opinia celor trei autori, calitatile de baza ale antologiei premiate: originalitatea, reprezentativitatea, cuprinderea.
Cum originalitate, va veti întreba, când este vorba despre o antologie? În ce ar consta aceasta? O spun clar autorii în „Nota asupra editiei“, rezumata corect în singura (dupa stiinta noastra) cronica la antologia premiata de MNLR (vezi Niculina Chiper, Basme populare românesti…, „CERC. Cercetari Etnologice Românesti Contemporane“, vol. V, Nr. 1 (5), Toamna 2009, p. 120-1261) : „… principiul ordonator al prezentei culegeri … a fost gruparea variantelor în jurul unui basm-tip“, din colectia lui Petre Ispirescu. Au rezultat 39 asemenea tipuri s…t. Alegerea colectiei Ispirescu pentru basmele-titlu a fost motivata de câteva criterii: notorietatea colectiei2 , talentul de povestitor al lui Ispirescu, varietatea tipologiilor. În cadrul tipului de variante (notat cu cifra romana pe pagina noua, dupa basmul-titlu), textele au fost rânduite cronologic, avându-se în vedere anul culegerii (daca acesta a fost indicat) sau anul aparitiei în volum. Pentru succesiunea grupelor a fost preluata ordinea din Petre Ispirescu, „Opere“ (vol. I, 1969), în care editoarea, Aristita Avramescu, a „avut în vedere ordinea stabilita de autor“. Câteva basme, de neomis într-o asemenea antologie, dar care nu erau variante, în sensul strict al cuvântului, ale unui basm-titlu, au fost „atasate“ (incluse) în grupele de variante cu care prezentau unele asemanari. Într-o anume situatie  s-a apelat la variante aflate în germene (rezumate), pe care Petre Ispirescu n-a mai apucat sa le redacteze ca basme propriu-zise. Este cazul grupei XXXVIII, în care basmul-titlu, Lucear si Aman Catcaun, este un astfel de bruion, nepublicat, evident, dar de care Lazar Saineanu avea cunostinta, pentru ca îl mentioneaza alaturi de alte asemenea rezumate, puse la dispozitia lui de vaduva lui Ispirescu. În jurul acestui bruion au fost grupate basmele Roman Nazdravan (Filimon), Chelbea Nazdravanul (Stancescu), Voinic Verde-Busuioc (Furtuna), Un basm cu trei baieti (Vrabie). Uneori în colectia lui Ispirescu exista basme cu variante, care au fost însa retinute, cel putin pentru a ilustra faptul ca autorul culegerii avea constiinta existentei variantelor. Este cazul grupelor II, în care Broasca testoasa cea fermecata si Zâna zânelor apartin aceluiasi tip de variante (sotia animal); VIII: Voinicul-cel-fara-de-tata si Fat-Frumos-cel-ratacit; X: Zâna-Muntilor si Gainareasa. Ultimul basm al antologiei, constituind el singur grupa XXXXIX, este Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte, deoarece este un basm atipic care nu se sfârseste cu dobândirea sotiei si cu intrarea, în acest fel, în ordinea fireasca a vietii; eroul murind, poate sugera „în limitele antologiei noastre finalizarea unui ciclu uman“. Aceasta eterna aspiratie umana, prezenta în arta si în gândirea omenirii înca de la originile ei, este un fapt cu o recurenta surprinzatoare, ce contribuie la crearea unei serii distincte în câmpul naratiunilor populare românesti. Protagonistul basmului care îi fascinase pe Mihai Eminescu (a carui interpretare se bazeaza pe metafora lui Fat-Frumos ca întruchipare a „geniului national“, construind sintagma „omul pururi tânar“) si pe Constantin Noica (pentru care basmul este un model ontologic al vietii însesi), Tinerete fara batrânete, cauta nemurirea, o dobândeste si o pierde, facând totodata si experienta tragica a reintrarii în timpul sau. Nucleul interpretarii rezida în viziunea aventurii lui Fat-Frumos ca o încercare de a-si depasi conditia; destinul individului, chiar marcat  de o vointa superioara, poate fi modificat sub incidenta întâmplarii. În acest fel, accentul interpretarii cade pe cauza schimbarilor, pe catalizatorul lor – determinatiile – care intervine în destinul omenesc, lasând pe al doilea plan destinul însusi“.
A doua calitate a antologiei este reprezentativitatea: „Una dintre preocuparile importante ale antologatorilor a fost ca toate provinciile istorice ale României, adica Muntenia, Moldova, Transilvania, Banatul, Dobrogea – sa fie reprezentate în antologie. De aceea, nu putine sunt variantele, grupate în jurul basmului-titlu din colectia Ispirescu, care pot fi urmarite comparativ în unele dintre aceste provincii. De exemplu, în grupa XXV gasim: Luceafarul de ziua si Luceafarul de noapte (Muntenia), Rozmarin si Trandafir (Transilvania), Mar si Par (Transilvania), Busuioc si Musuioc (Muntenia), Toderica Fat-Frumos (Moldova), Povestea lui Mar si Par (Banat), Miezu-Marului si Coaja-Marului (Dobrogea)“ (Niculina Chiper, art. cit., loc. cit).
A treia calitate ar fi cuprinderea si exactitatea: „La fiecare dintre basmele antologate au fost indicate sursele utilizate: anul si paginile din editia princeps sau din editii aparute în timpul vietii culegatorului; li  s-a adaugat, când aceasta a existat, trimiterea la o editie publicata în a doua jumatate a secolului al XX-lea, cu scopul ca cititorul sa poata avea acces la ambele tipuri de editii. Reproducerea textelor dintr-un numar asa de mare de surse a ridicat, evident, problema stabilirii unor criterii care sa asigure întelegerea textului de catre cititorul de azi. Doua au fost atitudinile principale, în acest sens: pentru basmele publicate în secolul al XIX-lea, s-a optat pentru pastrarea întocmai a particularitatilor dialectale si arhaice – cu prioritate a celor lexicale si morfo-sintactice – uneori pastrând chiar unele abateri gramaticale mai greu de admis astazi, cum ar fi, de exemplu, dezacordurile. În cazul textelor care au facut obiectul unor reeditari, în editii sau antologii din ultimii 60 de ani, s-a optat pentru preluarea textelor asa cum au fost stabilite de editorii respectivi. În ambele cazuri însa, textele au fost aduse la zi din punct de vedere ortografic“ (Idem). Cât priveste cuprinderea, ar fi trebuit notat si faptul ca Antologia retine si basme de la românii din afara granitelor tarii, din Basarabia, Bucovina, Ungaria, cum se vede din „Bibliografie: Culegeri si colectii. Antologii“ (p. LXXXIX-XCIII, 65 de titluri).
În fine, înca un argument în favoarea caracterului stiintific al Antologiei îl constituie importanta „Cronologie“ (vol. I, p. LXI-LXXXIV), selectiva, prin forta lucrurilor, dar cuprinzatoare, începând cu anul 1809 „S-a nascut la Stuttgart, Germania, Albert Schott“ si încheindu-se cu anul 2008 când „I. Oprisan a tiparit «Basme fantastice românesti»“, VIII si IX, Basme ale întelepciunii, Bucuresti, Editura Vestala. A aparut volumul Pamfil Biltiu, Maria Biltiu, „Folclor din Tara Maramuresului“, III, „Basme, povesti, legende, snoave si povestiri“, Editura Eurotip, Baia Mare. La fel, substantialele „Repere critice“ (vol. II, p. 749-900), ghid teoretic de mare utilitate pentru oricine vrea sa afle „starea studiilor despre basm“ la noi, în ultimele secole.
Dar atractia si semnificatia ultima a antologiei consista în propunerea de lectura facuta generatiei tinere de cititori a unui corpus  de texte literare, pe cât de vechi (ca origine a temelor si motivelor) pe atât de nou ca mod de zicere în noi contexte culturale. Iar includerea antologiei de basme populare în Colectia „Opere fundamentale“, în care au aparut editii savante de literatura scrisa, „de autor“, de la Cronicarii munteni si Dimitrie Cantemir la Nichita Stanescu si Sorin Titel, are valoarea simbolica a unei înaltari în grad si a unei noi puneri în lumina a acestei „opere de creatie literara, cu o geneza speciala, o oglindire în orice caz a vietii în moduri fabuloase“ cum definea basmul, cu aproape o jumatate de veac în urma, G. Calinescu.

Note:
1. Publicatia „CERC“ = „Cercetãri Etnologice Românesti Contemporane“. „Revistã de Etnologie“ apare din anul 2005 (un numãr pe an) sub egida unui colegiu de redactie alcãtuit din Silviu Angelescu, Nicolae Constantinescu, Marian Munteanu si Rodica Zane si a unui colectiv de redactie coordonat de Ioana Fruntelatã. Revista, menitã a fi portavocea Colectivului de Etnologie si Folclor de la Universitatea din Bucuresti, este publicatã de Editura Valahia,  ajungând la volumul V, numãrul 1 (5), 2009. Deschisã si înnoitoare, revista are, totusi, o difuzare restrânsã si un ecou limitat.
2. Dovadã a prestigiului colectiei, includerea „culegãtorului-tipograf“ în The Greenwood Encyclopedia of Folktales & Fairy Tales. Edited by Donald Haase, Greenwood Press, Westport, Connecticut / London, 2008, Volume 2: G-P,  „Ispirescu, Petre (1830-1887)“, p. 503-504, articol semnat de Nicolae Constantinescu.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper